”Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 4:2
”Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie” 1 Corinteni 2:14
Cum vine asta, le primește sau nu le primește?
Primul verset pare că spune că orice cuget omenesc poate primi mesajul, al doilea verset că cei firești nu pot.
Deosebirea nu e deosebire, dacă privim lucrurile de pe poziția și cu ochii lui Dumnezeu.
Oamenii zic că omul are trei părți: intelect(sau rațiune), sentiment și voință.
Cuvântul lui Dumnezeu pune însă rațiunea(gândurile) față în față cu cugetul(conștiința), acestea aflându-se chiar în război: ”…despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gîndurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele.” Romani 2:15
Evanghelia se adresează cugetului(conștiinței), nu rațiunii, cugetul primește evanghelia, rațiunea o respinge. Cugetul sensibil(bun) este locașul în care locuiește credința. Pavel spune despre sine că slujea lui Dumnezeu cu un cuget bun(nu curat) din strămoși, adică era sincer. El în mod sincer prigonea pe creștini. Mintea lui era întunecată, trăia în robia poftelor, a cărnii, nu avea cum să înțeleagă rațional nimic. Ceea ce a precumpănit la întoarcerea lui a fost venirea în fire, trezirea conștiinței.
Argumentele rațiunii(izvodirile minții) se împotrivesc acestei treziri, dar glasul dragostei este mai tare și aceste izvodiri (întărituri, fortificații) sunt dărâmate.
În fața unei conștiințe împietrite doar dragostea cucerește: ”vă îndemn cu lacrimi pe fiecare din voi”. Citeam din Invierea de Tolstoi paragraful cu participarea lui Tolstoi la adunare în palatul prințesei Lieven (în Petersburg) unde a vorbit într-o seară doctorul Baedecker din Anglia(era pe la 1880). Tolstoi îl ridiculizează pe Baedecker pentru felul lui plângăcios în care îi îndemna pe oameni. Lui Tolstoi i se părea teatral. Așa scrie el atunci dar în realitate tot romanul Învierea e scris ca urmare a întâlnirii lui cu Baedecker, personajul principal al romanului fiind de fapt inspirat din viața lui Baedecker, viață de misionar prin pușcăriile țariste din Siberia secolului 19.
Și apostolul Pavel îndemna cu lacrimi, sfătuia ca un tată pe copii, spunea: ”vă spun și acum plângând” etc. Ruperea inimii, împărtășirea durerii, simțirea ta a nesimțirii celui ce ar trebui să simtă îl sensibilizează pe acesta și-l face să-și vină în fire. Felul de a vorbi ușuratic însă, participarea continuă la jertfele păgâne(vorbirile lumești) desensibilizează conștiința(cugetul), face inima nesimțitoare durerii poverii păcatului atât de ușuratic acoperit de oameni prin vorbiri înșelătoare, atât inima celui ce ar trebui să învețe cât și a celui ce ar avea nevoie să fie învățat. Limbă: fiară sălbatică și neâmblânzită! Oamenii își folosesc limbile ca să înșele și prin acoperirea cu dialoguri de suprafață a păcatului, a durerilor lăuntrice, prin înădușirea adevărului în nedreptate.
Arătarea(manifestarea) Adevărului străpunge acest zid fariseic respectat cu frică de actorii lumii și pătrunde cu sabia Cuvântului lui Dumnezeu până la despărțiea sufletului și a duhului, la judecarea simțirilor și gândurilor inimii.
Vestea Bună 