Despre legătura frățească!
”Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească….”
Dragostea de frați a fost turnată în noi prin Duhul. Legătura frățească este mijlocul prin care primim creștere fiecare prin credința care este în celălalt, prin înviorarea slujbei lui pentru noi și a noastră pentru ei. În aceste legături nu au ce să caute ierarhii și trepte clericale. Norma este:”voi toți sunteți frați!”. Cei cu pretenții clericale nu pot sta la aceeași masă a părtășiei frățești, păstrându-și în același timp aerul lor superior. Ori ești popă și în acest caz ești un uzurpator al Marelui Preot al mărturisirii noastre, ori ai Mare Preot și atunci noi toți suntem frați. Trebuie să existe un gard de separare.
Discutam acuma seara cu o misionară. Spunea despre o familie misionară cu ”vederi mai înguste”, ”ei sunt mai stricți!” zicea ea. Am început să vorbim despre procesul de degradare al stării spirituale, proces care începe cu degradarea învățăturii. I-am dat exemplul cu o grădină:
O grădina îngrădită și bine lucrată dă rod. Dacă cineva într-o noapte îi dărâmă gardul, în primele zile roada va fi aceeași chiar grădina se va vedea mai frumos. Dar după o săptămână, după o lună, după ce o pasc și o traversează toate fiarele sălbatice și fără stăpân, sau toți hoții, grădina ajunge o paragină.
Acuma!
Grădina este Adunarea, stâlpul și temelia Adevărului, a Învățăturii curate, a învățării Domnului Isus.
Roada este roada Duhului, roada acestei învățări a lui Cristos.
Gardul grădinii este limitarea dată de crucea lui Cristos, de învățătura crucii prin care lumea este răstignită față de noi și noi față de lume.
Numai via unui om fără minte nu are gard.
Limitările (nu legalisme legate de uniformizări obligatorii) păstrează gradina necălcată. Doar mireasma ei trece zidul când bate vântul.
Despre relații!
M-a șocat Comenius când am citit că nu e bine să ai multe relații. El zicea că trebuie să fii cumpătat la numărul de relații pe care le poți forma și întreține în viață.
M-a șocat și apostolul Pavel când am citit că ”învăța cu lacrimi pe fiecare” din ei. (Și eu care credeam că predica la mii de oameni odată.) Oare când avea timp …de fiecare? ” Ca un tată pe copiii lui, ca o doică.
Am ajuns să înțeleg că legătura frățească nu este ceva asemănător cu o listă de ”friends” din facebook, sau cu o agendă telefonică, sau nici chiar cu toți cunoscuții de la adunări.
Legătura frățească este asemenea unui lanț, a unei funii. Mai mult, legătura frățească este asemenea cenușii altarului. Nu mai poți separa pe oameni când gândurile sunt una.”Am fost făcuți una cu El prin moartea Lui!” . Altarul crăpat și cenușa vărsată sunt imaginea dezbinării.
Când cineva face un lucru în afara gardului învățăturii, când pare că dărâmă acest gard, nu înseamnă că a rupt legătura frățească, ci că omul lui cel vechi nerăstignit se dă în petec spre lauda lumii care l-a răstignit pe Domnul Isus, că el însuși se poartă ca vrășmaș al crucii lui Cristos și că trebuie îndemnat spre pocăință. Îndemnat cu lacrimi!. Apostolul Pavel scria că el trebuia să plângă pe cei ce nu s-au pocăit.
-Păi cum frate Pavele, ei nu sau pocăit, de ce să plângi tu? Lasă-i să plângă ei, că mântuirea-i personală!
-Ba nu-i personală, credința noastră e de obște, zice Iuda în epistola lui.
Așa este și așa rămâne.
Cât despre relații e bine să avem puține, de fapt nu puține nici multe, ci exact atâtea cât avem timp să le întreținem, să nu le fușerim. Când am descoperit aceasta mi-am dat seama că am o mulțime de legături, multe ne”frățești”, doar conjuncturale, de conveniență, de medii diferite prin care am trecut, etc.
Trebuie să le întreținem pe toate? Trebuie să jertfim pe altarele tuturor dialogurilor de conveniență? În mod sigur NU.
Să cinstim pe toți oamenii da, dar să intrăm în conversații de fațadă, în lațul unei fățărnicii goale, NU.
Să stăruim însă în dragostea frățească, să strângem acele legături cu potențial de contopire a gândurilor în Gândul lui Cristos, gândul smereniei și al lepădării de sine, al ascultării de Tatăl. Să fim un singur gând! Acest susur blând și subțire al curatei învățături pare o utopie în lumea bântuită de rafale de învățături năucitoare, dar în acest susur se află Domnul.
Acest proces de stăruință în legătura frățească cere timp individual, slavă Domnului pentru telefoane, emailuri, bloguri și pentru tot internetul. Dar mai mult face vederea feței, ascultarea celuilalt, vegherea asupra stării lui.
Nu trebuie multe relații, suntem limitați și strâmtorați în toate felurile, mai ales la timp. Dacă am da timp acelor legături care le avem deja! Cât privește legături noi acestea trebuie precedate sau însoțite de un timp de testare. ”Toți mărturisesc bine despre Dimitrie!” De ce scrie apostolul așa? Sau despre altul: ”ferește-te și tu de el!” Scrie așa ca să scurteze acest timp de testare, de veghere. Să mărturisim și noi unii altora încrederea sau scepticismul, să veghem la îndemn spre o legătură cu un frate încercat și la prudență spre cel ce produce dezbinări ”împotriva învățăturii”!
”Știi râvna lui încercată!”
De ce a scris așa? Erau bănuitori, nu aveau dragoste? Azi mai e valabil? Ar trebui să recomandăm pe cel încercat și să ne ferim de cel flecar, amăgitor sau măcar să veghem (să avem ochiul asupra, orig.) asupra lui? În mod cert e valabil și azi, exact ca atunci!
De ce să am mai multe legături decât pot întreține, mai mulți frați decât pot sluji?
Suntem diferiți ca slujbe, ca mădulare, dar dacă suntem legați de Cap, hrăniți de Cap, mișcați de Cap, controlați de Cap și dacă toate sentimentele din noi dau raport instant la Cap(se supun judecății Cuvântului) atunci suntem una.
Mărit să fie Domnul!
E un subiect cu vaste si profunde implicatii. Oricum, cert este ca omul social din noi cauta relatii, si de multe ori aceasta cautare dilueaza sau chiar face overwrite pe orice criterii scripturistice care reglementeaza relatiile sanatoase. Un frate spunea ca e dreptul (si datoria!) celui credincios de a-si alege corect anturajul. Or, acest drept nu poate fi exercitat decat daca aplicam riguros criteriile Scripturii. Ei bine, aici mi se pare un punct sensibil si aducator de multa confuzie. De ex, vorbeam acum 2-3 zile cu un frate si dansul imi spunea, cu mult aplomb, ca partasia trebuie sa fie centrata pe invatatura fratilor. Asadar, supralicita el, daca eu as fi in partasie cu fratii din localitatea mea care tin aceasta invatatura, atunci voi fi automat si cu el. L-am intrebat ce e partasia, si, deloc surprinzator!, n-a stiut. I-am explicat respectos ca miza mea nu e de a avea partasie cu o persoana care leaga partasia de o invatatura (oricat de corecta ar fi ea) -asta fac doar ideologii-, ci de aceia care cauta partasia cu o PERSOANA, cu Domnul Isus.
Criteriul relatiei corecte este legatura celor 2 frati cu Domnul Isus. Asa este, o relatie puternica este data de un gand comun, dar, in cazul credinciosilor, acest gand este doar gandul Domnului Isus (Filipeni 2). Or, daca aplicam acest criteriu, da, raman putini, foarte putini…..
ApreciazăApreciază
Să fim atenți la termeni.
Prin expresia ”Domnul Isus” un creștin va înțelege Cuvântul devenit trup, iar un mistic va înțelege o stare extatic-emoțională de ”simțire” a Domnului.
Ca să facem distincția prezint un caz (nu foarte) ipotetic:
Prin ce se deosebește bucuria unui creștin evanghelic ce se roagă fierbinte Domnului de rugăciunea la fel de fierbinte a catolicului în fața statuii fecioarei? Dacă le privești fețele, extazul e același. Vorbesc din experiență proprie.
Privindu-i extazul, putem considera că și catolicul are ”părtășie cu Domnul”?
Este undeva o diferență?
Eu diferența o văd în acele persoane care pun Cuvântul pe primul loc. Dacă bucuria și pacea le dă credința atunci da, acestea sunt reale. Credința nu este religia, ci credința este atitudinea de supunere față de Cuvântul lui Dumnezeu. Această supunere față de Cuvânt lipsește catolicului (care-l calcă chiar prin închinarea la idoli și nu numai) și nici un entuziasm din lume nu-i va compensa lipsa.
Dacă bucuria este dată de altceva e roada spinului. Să nu-mi ziceți că eu nu știu ce-i în inima lui, știu din ce văd că face.
Să mă-ntorc la ce mi-ai scris. Nu putem separa PERSOANA Domnului Isus de Învățătura Lui. Chiar dacă unii în mod fals repetă învățătura spre folos propriu, falsitatea lor nu va descalifica Învățătura. O Învățătură a Domnului unică și definibilă există, e toată Scriptura, cum ai scris în ultimul paragraf: gândul Domnului.
A dezlega credința de Cuvânt și a o lega de teologii experiențialiste cu momente să transformări instant, fără Cuvânt e ca și când aș propaga sus și tare că de mâine în mașina mea nu mai bag motorină în rezervor și nu mai merg cu ea pe stradă, că de mâine bag apă de ploaie și mașina va zbura.
Știi ce-mi răspund 99 din creștini la întrebarea: ”Ce e mai importantă? Citirea Bibliei sau rugăciunea?”
Ghici!
ApreciazăApreciază