Gândul care ne unește

Gândul smereniei.
Gândul care era și în Cristos Isus.
El S-a smerit pe sine, s-a făcut ascultător până la moarte.
Nu L-a smerit nimeni, avea putere să se opună.
Și în noi este o grozavă putere de a ne opune smeririi și din păcate o folosim spre rușinea și dezbinarea noastră.
Să ne urcăm pe acest cântar, al smereniei, al smeririi, să considerăm tot ce suntem și avem în carne ca fiind nimic și la tot ce arată să-l calibrăm cu zero.
Și de fiecare dată tot ce suntem în fire să considerăm tot nimic.
Adică mort.

Să aveți în voi gândul acesta care era și în Cristos Isus….”, ”El S-a smerit…”.
Acest gând ne unește.

Cine se înalță se dezbină, cel ce se afirmă pe sine nu poate fi un gând cu cel ce se leapădă de sine, nu din vina celui de-al doilea.

”Nu vreau să știu între voi altceva decât pe Isus Cristos și pe El răstignit”. Adică gândul ascultării de Tatăl, de Cuvânt, gând pe care L-a avut Domnul pe cruce să fie și în noi. Doar așa suntem și vom fi UNA.

Am fost făcuți UNA cu EL(un gând cu El) printr-o moarte asemănătoare cu a Lui. Ce fel de moarte? Moarte față de învățăturile începătoare ale lumii ce ne umpleau capul. Moartea cui? A omului vechi, numit și trupul păcatului, un trup de gânduri, de convingeri, de fortificații mentale(îndreptățiri) cu gândurile generate de ele, unite și cu faptele ieșite din aceste gânduri. Ne-am dezbrăcat de acest om. Să-l lăsăm să putrezească, să nu ne îmbrăcăm iar cu petecele lui sau poate cu ruginitele lui decorații și panglici.
Lumea (inclusiv cea religioasă) este plină de slavă adusă omului, talentului omului vechi, lucruri care nu unesc, ci dezbină. Dacă cineva refuză slava lumii și cât trăiește stă în gândul lui Cristos, nu mai poate împiedica pe prigonitorii lui să-i vopsească mormântul după ce moare.
Așa că n-ar fi deloc de mirare ca și la înmormânatrea mea să predice poate cel ce m-a vândut la securitate. Predica cu lacrimi, am vorbit de la aceleași amvoane. Trebuie să las  scris să nu calce pe-aproape nici pui de popă în acea binecuvântată zi.
O fi îngâmfare dorința mea? Nu cred, e ascultare: ”feriți-vă de cărturari”, ne-a învățat Domnul Isus și cât timp Îl ascult e bine. E tot smerenie și asta.
Sau ascultarea nu mai e smerenie? O fi mândrie?
Uite, de aia e blog să comentăm. Ce e?

One Response to Gândul care ne unește

  1. Daniel spune:

    Gândul care unește este cel al smereniei. Măreț gând! Și totuși…atât de puțin îl întâlnim. Vorbeam cu un frate despre cauzele dezbinărilor între frați. Concluzia la care am ajuns este că ambiția personală este elementul principal cauzator de rupturi. Mândria dezbină și rupe relații pe care Domnul le-a făcut cu mulți ani în urmă pe baza smereniei. De unde deduc că nu-i de ajuns să fii smerit o dată, ci smerenia este un proces de învățare continuu în școala Domnului Isus. Și cu cât ești mai aproape de El, cu atât te vezi mai mic și pe El mai mare, inclusiv in frați. Altfel, ajungi să crezi că esti cineva, te departezi de Dumnezeu și ajungi să te compari cu alții, evident în favoarea ta. Iar cum firea trage la fire…se ajunge imediat la certuri și la dezbinare.

    Domnul să lucreze în noi caracterul Său.

    Fii binecuvântat!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: