Ce facem când nu mai știm ce să facem?

Ne  rugăm.

1.De exemplu, când suntem vorbiți de rău. N-avem ce face altceva. Dacă negăm, dacă ne apărăm, oricum e rău, mai bună e tăcerea către oameni și rugăciunea către Dumnezeu.
Când știm ce să facem, facem ce știm. Suntem împreună lucrători cu Domnul.
Cum? Eu am sădit, Apolo a udat și Dumnezeu a făcut să crească.
Nu e evlavioasă deloc teologia lui ”Domnu’ lucră”, adică eu să nu mărturisesc, să nu sădesc, Apolo să nu ude dar amândoi să ne rugăm fierbinte: ”Lucrează Tu Doamne”. Și proorocii lui Baal se rugau mult, mai mult ca Ilie.
Deasemenea nici ideea că noi facem totul nu ajută, ajungem la starea când nu mai știm ce să facem.

2.Ce facem atunci?
Când avem gândul Domnului, lucrul nostru e ca lucrul Lui, suntem aceeași fire cu El. Îngerii care n-au aceeași fire cu Tatăl (ei sunt slugi, nu fii) tare se mai miră când ne văd lucrând în duhul Tatălui. Se miră și când  Tatăl îi trimite să ne slujească. Ei doresc să privească această priveliște.
Când am făcut totul ce am știut să zicem că suntem niște robi netrebnici, nu să ne alocăm merite. Dar de multe ori facem totul ce putem și lucrurile le vedem că merg rău, nu sunt gata, nu sunt după Voia lui Dumnezeu. Atunci să ne vărsăm inima înaintea Lui.

3.El poate va face atunci unul sau mai multe din următoarele câteva lucruri:
-va lucra El continuarea lucrului nostru
-va împleti slujba noastră cu slujba altuia care va continua
-ne va ține o vreme în răbdare apoi ne va lumina cum să lucrăm noi mai departe
-ne va trece prin necazuri pentru a primi Har ca să știm a lucra mai calificat
-va trimite un înger ca la Daniel (îngerii au în Biblie mai multe înțelesuri, flacăra de foc, vântul, boala, etc.) El face din îngerii Lui aceste lucruri și lucrează cu ele.
-toate împrejurările în care suntem puși, să înțelegem că sunt voia lui Dumnezeu, acele ”toate lucrurile” care lucrează împreună, noi ca ambasadori avem imunitate chiar făcând reprezentare într-o împărăție ostilă.
-desigur mai sunt…..

4.Când ne rugăm pentru frați nu e drept să ne rugăm Domnului pentru un lucru, dar fratelui să nu-i spunem. Dacă vedem o slăbiciune ne pocăim mai întâi noi, (ca de o rădăcină ne neghină răsărită, cineva a dormit, deci toți poartă vina), abia apoi mustrăm și dacă nu se pocăiește ne rugăm.
Cred că așa trebuie să înțelegem ”l-am dat pe mâna satanei” sau la Isabela din Apocalipsa: ”iată că o arunc bolnavă la pat” sau chiar ”mântuirea prin foc”. Nu că noi am avea o astfel de autoritate arbitrară ca după antipatiile noastre firești să facem rău cuiva. E vorba de a fi ”lucrători împreună cu Dumnezeu” pe ogorul Său, cu cei împreună-robi cu noi, cel ce face un vas de cinste sau ocară este Domnul, focul mistuitor.
Este un ceva de făcut atunci când nu mai știm ce să facem: rugăciunea cu bucurie. Rugăciunea prin Duhul, adică în cunoașterea bine a voii lui Dumnezeu declanșează acțiunea ce noi n-o mai putem face.
Iar pentru că știm atât de puțin, avem a ne ruga mult.

5.Exemplu: temerile lui Pavel referitor la frați: să nu fi venit ispititorul, să nu se strice gândurile, să nu fie înșelați, etc. pentru toate aceste lucruri se ruga pentru că nu mai putea face altceva. Când putea făcea, scria, mustra, îndemna, etc.
Mai întâi să fie între noi stăruință în învățătura apostolilor, apoi legătura frățească, apoi frângerea pâinii(mărturisirea morții Domnului) și la urmă rugăciunea. Nu pentru că nu e importantă e la urmă, ci pentru că mai întâi avem a mărturisi, e misiunea noastră de ambasadori, iar când suntem primiți rău, respinși și confuzi, Tatăl decide ce alte mijloace să folosească după cum am scris la punctul  3.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: