Mulți spun azi: ce rău au făcut informatorii? Nu trăim ”în lumină”? Avem ceva de ascuns?
Par întrebări înțelepte, dar sunt nebune. Acei informatori nu trăiau în lumină iar de ascuns aveau multe.Vânzarea de frați e un păcat mai mare decât multe altele pentru că falsifică dragostea.
Realitatea istorică este că în anii 45-50 ai secolului trecut, odată cu armata roșie a intrat în România un mare număr de Consilieri Sovietici. Cazați cu familiile în cele mai bune vile din București aceștia n-au pierdut vremea, ”au consiliat” noua conducere minister cu minister, departament cu departament, erau specialiști fiecare pe domeniul lui.
În domeniul religios ei au introdus funcția de împuternicit (tradus direct din rusă: upolnomoceateli, textual: ”unul care poate tot”). Felul lor de a lucra l-au transmis și așa au instruit securitatea română cum să lupte împotriva ”sectelor”.
Pe scurt, schema de gândire a rușilor era simplă: nu poți distruge biserica prin persecuție, ea trebuie distrusă din interior. Încă în 1923 Stalin…: ”le explica membrilor de partid că scopul nostru în munca de dezorganizare a bisericii şi dezrădăcinare a prejudecăţilor religioase depinde nu de prigoanele împotriva credincioşilor — ele vor întări numai prejudecăţile religioase…” și soluția lor era: ”Lupta noastră împotriva sectelor să fie îndreptată spre destrămarea din interior… ceea ce se poate realiza, desigur, numai dispunând de o informare solid organizată” —indica în Directiva nr. 476/s din 28 iunie 1923 a Reprezentantului Plenipotenţiar al OGPU în Siberia cătreşefii secţiilor guberniale ale GPU. Vezi detalii.
Informarea solid organizată însemna un aparat de strâns informații organizat, ierarhic, centralizat și docil ca un ceas. Trebuia să dea informații periodic, nu pe sărite. Despre organizarea acestui aparat găsiți literatura din care au fost pregătiți pe site-ul CNSAS. Acești împuterniciți și-au pus oamenii lor în conducerea cultelor începând cu nivelele centrale, apoi regionale și locale. În același timp lucrau cu informatori independenți care nu se cunoșteau unul pe altul(de activitatea lor), extrem de mulți, de bine mascați, peste tot. Informațiile adunate în mod organizat(cum veți citi în nota de mai jos) erau centralizate la București, așa de ochii oamenilor simpli, să se creadă că e pentru nevoile adunărilor (”ca să ni se dea autorizație”), când de fapt aceste informații erau repartizate înapoi la locurile unde munceau și învățau cei ”pârâți”, locuri unde erau luați în evidență și tocați mărunt de securiștii fabricii, ai școlii, etc. Toată societatea era supravegheată.
Informațiile erau materia primă a fabricii de tocat conștiințe.
Munca consta dintr-o activitate continuă de urmărire, de tracasare, a celor mai activi, căci trebuiau pârâți nu ”…ceice iau cuvântul în adunare odată la o lună sau chiar mai rar, ci (…)cei ce activeazã mai intens)” cum cinic este exprimată cererea din iunie 1949.
Revista cultului (căci e vorba de Cultul creștin după evanghelia, dar situația a fost aceeași la toate cultele) n-a fost desființată, era bună ca instrument centralizator, ca mod de publicare a ”circularelor”. Acolo unde nu a fost, cum e cazul la Creștinii după evanghelie, s-a creat ”delegația” și ”uniunea”, chiar se cerea cereau insistent fonduri de la frați pentru ”cheltuielile delagației”, căci crucea trebuie s-o ducă condamnatul, nu?
Inventarele adunărilor sau lipsa lor (cele care n-au nimic), listele de membrii, toate trebuiau centralizate. Totul părea doar supunere la cezar, dar nu e așa. (Eu nu sunt ”evidența populației” pentru fratele meu, nu mă înscriu în cultul tău ca să fac parte din baza de date cu care tu faci ce vrei. Într-un fel cei ce au gândit așa și au rămas în afara cultelor în acei ani au fost mai feriți, deși prin anii 70 conducătorii oficiali au primit sarcina să-i identifice și să-i ”bage în cult” pe toți ”dizidenții”. Acesta e un alt subiect, ”un alt perete” al închisorii.)
Informatorii n-au fost nevinovați, n-aveau dreptul să dea pe față taina altuia. Unii zic că oricum se știa unde lucrează cutare și cutare. Dacă nimeni n-ar fi spus nu s-ar fi aflat sau s-ar fi aflat mult mai târziu. Dacă cineva va zice că ”ce contează” când, să se gândească că oricum și el va muri, dar vrea totuși…mai încolo, contează…când.
Dacă de exemplu, un informator așa mai ”nevinovat” venea la adunare numai ca să identifice și să raporteze cu regularitate pe cine vine, din rapoartele lui securiștii știau pe cine să urmărească. Munca ”din spate” a securiștilor era ”să sape” pe cei ce începeau să vină la adunare, să umple cu defăimări pe prietenii pocăiți, să bage prin bârfiri zâzanie între frați buni, activități ce nu le-ar putea face de n-ar ști ce întâmplă pe teren. Așa au procedat cu distrugerea grupului de studenți din Timișoara care se strânsese în jurul lui Liviu Olah prin anii 70. Părinții studenților au fost speriați că Olah ăsta e dus cu capul. Colegii de amvon dădeau material pentru ”legende”(minciuni).
Articolul următor este o circulară către adunări din revista Calea Credinței nr 6, anul 1/1949(iunie), Organ Oficial al Uniunei Cultului Creștin după Evanghelie.
”Către adunări
În conformitate cu dispoziția MINISTERULUI CULTELOR comunicată Uniunei cu Nr. 14.893/949 şi Nr. 16.743 din Iunie 1949 rugăm toate Adunãrile a ne trimite foarte urgent printr-o scrisoare recomandă, următoarele date cu privire la bătrânii (prezbiterii) notați în autorizaţie; precum şi cu privire la cei ce activează în Adunare, vestind Evanghelia.
Acestea nu privesc pe ceice iau cuvântul în adunare odatä la o lună sau chiar mai rar, ci pe cei ce activeazã mai intens. Iată datele pe care sunteţi rugaţi a le trimete foarte urgent: Numele și Pronumele, domiciliul, data nașterii(anul, luna, ziua), locul nașterii (Judeţul şi Comuna), origina socială (profesiunea pãrinţiIor). Câte clase a învățat, situaţia militară (contigentul gradul, numărul matricol și unitatea), Starea civilă(cäsătorit, necăsătorit, divorţat), Numele şi pronumele soţiei precum și ocupația, numele copiilor sub 18 ani; data nașterii copiilor (anul, luna, ziua). locul nașterii copiilor (Județul, Comuna).
Aceste date Ministerul ni le cere pânã la 25 iunie. Știm că revista va sosi la Dumneavoastră după aceastä dată, deci vă rugăm să vă grăbiți ca să nu întârziem prea mult față de cerința Ministerului.
Delegația, anul acesta a fost aleasă la Conferința generală precum urmează : Al. Panaítescu, Ghe. Oprea Teodorescu şi Ştefan Azimioară, iar ca supleanți: Gh. Giuvelea şi Const. Ionescu.
Rugăm stãruitor toate Adunãrile a se gândi să mai trimîtă şi pentru cheltuelile Delegaţiei;
Cărțile noastre de cult se pot procura dela Uniune, din Ploiești. Biblia broşată sau legată în pânză, Evanghelii şi puțin mai târziu, nãdãjduim că vom avea şi Cartea de cântări.
Adunările cari n-au trimis inventarele de averea adunării sunt rugate a le trimite de urgenţă.
Cele ce n-au nimic, au obligația a ne comunica acest lucru.
Adunările cari n’au trimis tabelele de membrii și datele cerute prin circulările noastre
de mai înainte, sunt rugate a le trimite cât mai repede pentru a avea starea legală (autorizaţia de
funcționare)
Al.. Panaitescu”
Ce am scris mai sus dovedește împlinirea Cuvintelor Domnului cu privire la zilele din urmă:
”oamenii vor fi vânzători”, ”se vor vinde unii pe alții”. Timpul este aproape. Cel ce credeai că e bătrânul din adunarea ta era de fapt gardianul tău nevăzut, stăteai în adunare ca Petru între doi soldați. Decenii.
Oare o adunare normală nu identifică pe astfel de Iude?
Gradul lor de prefăcătorie e prea mare sau filtrul nostru prea prost?
Prefăcătoria e păcatul lui, dar lipsa de identificare, nerecunoașterea stării lui firești, nerăstignite este lipsa mea, orbirea noastră, rușinea noastră, …sau poate pedeapsa noastră.
Am bârnă, nu văd paiul, nu văd paiele și zidesc cu paie.
Judecați și voi și comentați!
Mărit să fie Domnul!
Vestea Bună 