Povestea a două biserici(adunări), (traducere de pe internet)

O POVESTE A DOUĂ BISERICI

Un tânăr creştin zelos se mută într-un oraş mic, cu două biserici.

Biserica A este ferm devotată principiilor Noului Testament legate de slujba prezbiterilor, Cina Domnului, preoţia tuturor credincioşilor, şi adevărurilor conexe. Dar, din păcate, după câteva vizite îşi dă seama de o lipsă de râvnă spirituală în adunare.  Aceea însufleţire evanghelistică pare inexistentă. Întâlnirile de rugăciune sunt lipsite de putere şi ungere. Seceta şi automulţumirea atârnă ca o perdea peste întâlnirile din ziua Domnului.

Biserica B, de altă parte, este un „focar” de activitate spirituală, plină de creştini zeloşi, în creştere. Suflete sunt salvate, se predică o doctrină sănătoasă, atmosfera este încurajatoare, şi părtăşia este dulce. Totuşi, fraţii de aici nu par să vadă sau să acorde o importanţă prea mare anumitor aspecte ale modelului Nou Testamentar pentru biserică.

Pentru majoritatea vizitatorilor de biserici, alegerea ar fi evidentă. Dar, înainte ca acest frate tânăr să evite cu uşurinţă Biserica A în favoarea  Bisericii B, există câteva întrebări pe care ar trebui să le analizeze cu luciditate şi rugăciune.

Întrebarea 1: Este prima mea impresie despre cele două biserici, probabil prea simplistă?

Ceea ce se întâmplă în Biserica A nu este aşa de sumbru cum pare la prima vedere, şi  la fel nici Biserica B nu este aşa de splendidă. S-ar putea ca Biserica A aibă anumite probleme supărătoare, dar o privire mai atentă va dezvălui  un mic nucleu de credincioşi zeloşi, cel puţin. La fel şi Biserica B, în timp ce face o lucrare bună pentru Dumnezeu, fără îndoială are partea sa de probleme. Este un fapt demonstrat (deşi nu neapărat adevărat pentru Biserica B), că un program de biserică, coordonat cu grijă, poate crea iluzia existenţei unui dinamism spiritual mare mare decât este în realitate,  atunci când clopotele şi fluierele dispar.

Întrebarea 2:  Găsesc în propria mea viaţă aceleaşi deficienţe pe care le găsesc  în Biserica A?

Cu alte cuvinte, s-ar putea ca principala problemă a Biserica lui A să fie faptul că este alcătuită din creştini la fel ca mine? Au nevoie aceşti fraţi şi surori de revigorare, de o influenţă răcoritoare a Duhului Sfânt? Şi eu am nevoie. Duc adesea lupte în viaţa lor de rugăciune, pierd bătălii în lupta cu păcatul din viaţa lor, sau le lipseşte dragostea pentru Hristos? Aşa sunt şi eu. Sunt răi şi egoişti? Aşa sunt şi eu.

Atunci, de ce ar trebui să resping un grup de creştini pentru defecte pe care le găsesc în propria mea viaţă?

Întrebarea 3: Participarea mea, la oricare dintre aceste biserici m-ar face părtaş la ceva care Îl dezonorează pe Hristos?

În alegerea unui loc de părtăşie, toţi ceilalţi factori, lucrarea cu copiii, grupul de tineri, lucrarea muzicală, calitatea învăţăturii Bibliei, numărul de familii tinere, etc, toate acestea trebuie să se subordoneze criteriului suprem: a-L onona pe Domnul Isus Hristos .
Acum, în cazul în care descrierea mea iniţială a Bisericii A şi B este cât de cât corectă, anumite aspecte din ambele biserici Îl dezonorează pe Hristos. Biserica A ar putea mustra Biserica B pentru lipsa ei de conformitate cu principiile Noului Testament, dar de asemenea, Domnul nostru este dezonorat probabil mult mai mult, de apatia spirituală şi răceala Bisericii A.
Dar întrebarea rămâne, participarea mea într-unul din aceste două locuri mă face părtaş la ceva ce-L dezonorează pe Hristos?

Dacă într-adevăr Biserica A este caracterizată de letargie spirituală şi lipsă de râvna Evangheliei, acest lucru Îl dezonorează pe Hristos în mod sigur. Dar participarea mea acolo mă face părtaş  la această letargie şi răceală? Nu aş putea în schimb, să fiu un exemplu şi să am o inimă fierbinte pentru Isus în mijlocul ei?

Pe de altă parte, presupunând că Biserica B face o distincţie clară între biserică şi profan, este greu de urmărit cum cineva poate avea părtăşie acolo în mod regulat, fără a susţine acest sistem sau fără a se crea dezbinare în biserică. Sau, dacă Biserica B neglijează Cina Domnului, reducând-o la un simplu ritual superficial, cum să am părtăşie acolo fără a fi părtaş aceastei neglijenţe? Lucrul acesta ne pune serios pe gânduri.

Întrebarea 4: La care biserică prezenţa mea ar avea cea mai bună influenţă?

Dacă Biserica B este o biserică condusă de un pastor, influenţa mea ca şi laic va fi una foarte limitată. Starea generală a bisericii, fie ea bună sau rea, va fi în mare parte o funcţie a personalităţii, spiritualităţii, şi a supradotarii pastorului. (Mulţumesc lui Dumnezeu pentru mulţi pastori evlavioşi, supradotaţi.)
Dar dacă Biserica A, cu toate punctele ei slabe, priveşte cu seriozitate la modelul Nou Testamental de conducere a bisericii şi a lucrării, atunci fiecare membru în parte al trupului lui Hristos poate avea un impact important asupra stării spirituale a bisericii.

Este întâlnirea de rugăciune rece şi lipsită de viaţă? Nimic nu-l opreşte pe oricare frate să aprindă un foc în adunare cu propriile sale pretenţii îndrăzneţe. Este cina Domnului plictisitoare? Nimic nu-l opreşte să stăpungă această plictiseală cu o părtăşie radiantă, plină de Hristos. Nimic nu-l opreşte să aducă energie la  studiile biblice cu comentarii pline de entuziasm sau să înflăcăreze lucrarea de evanghelizare a adunării cu propria sa mărturie curajoasă.

Surorile, de asemenea, prin mijlocire, printr-o închinare tăcută, printr-o slujire smerită a sfinţilor, şi prin a fi martori credincioşi, şi ele pot fi folosite de Dumnezeu pentru a ridica temperatura spirituală a adunării.

Întrebarea 5: Este posibil ca nevoia cea mai mare a Bisericii A să fie motivul pentru care Dumnezeu m-a adus în acest loc?

Cel mai probabil, cel puţin câţiva fraţi din Biserica A sunt conştienţi de starea lor. Poate că multe rugăciuni s-au înălţat din această adunare, ca Dumnezeu să trimită acolo pe acei care ar fi o binecuvântare şi încurajare în lucrare.
Nu pot să nu ţin cont de posibilitatea ca eu să fiu o parte a răspunsului lui Dumnezeu la aceste rugăciuni. S-ar putea ca atât eu cât şi ei să pierdem o mare binecuvântare, dacă m-aş feri de aceşti fraţi în căutarea mea inutilă pentru biserica perfectă.

Întrebarea finală
Ca răspuns la întrebarea iniţială, da, tânărul nostru prieten are unele întrebări importante la care să reflecteze.
Dar permiteţi-mi să adaug o ultimă întrebare: De ce ar trebui ca poporul Domnului să fie nevoit să facă o astfel de alegere vreodată? De ce ar trebui să fie nevoiţi să cântărească legătura lor cu principiile Noului Testament ce stau la baza adunării, împotriva dorinţei lor pentru o biserică evanghelică vie şi plină de căldură? De ce nu ar trebui să le găsească ambele în acelaşi loc?

Slavă lui Dumnezeu, în unele locuri se poate. Şi într-adevăr este datoria fiecărei adunări locale să se asigure că nimeni din comunitate nu trebuie să aleagă între Biserica A şi B.

2 Responses to Povestea a două biserici(adunări), (traducere de pe internet)

  1. Maruisi spune:

    Astea da probleme spinoase mah, de crestin adevarat! La ce biserica sa merg, auzi? La aia adevarata mah ca viata in Hristos ti-o traiesti dupa principiile crestinatatii evanghelice, apostolice si bomba vine…. a Sfintilor Parinti mah!
    Ce probleme ai si tu mah „crestinule” de parca te impiedica cineva sa fii ravnitor, de parca e scuza ca nu esti in vreo „adunare” de „supradotati” :))
    Daca nu e har si adevar n-are cum sa fie altceva decat dracu’ mah si problemele voastre diletante, spinoase… ce biserica sa aleg A sau B?
    Biserica e una singura mah prostule!!! Nu conteaza contructia/adunarea ci Biserica ca fiinta, ca institutie divino-umana, care e una singura si care este in har! Restul sunt bazaconii!
    O sa vezi tu!!!
    Chiar daca nu zice nimeni nimic si toti dorm pe ei, dar se face slujba si primesti harul, ti-ai atins scopul desteptule!

    S-o umplut internetu’ de spiritualitatea voastra nemaipomienita!!!

    Cu voi se implineste Scriptura care zice „lasati-i pe ei ca sunt calauze oarbe, orbilor!” si „orb pe orb calauzeste si cad amandoi in groapa”! dar si „oameni rataciti” care „rastalmacesc Scriptura…” „spre a lor pierzare”…

    Bleah!

    „Voi lupi imbracati in piei de oaie” care aveti „infatisareaa dreptei credinte” dar ii „tagaduiti puterea”, chiar in acest text pe care l-ai scris se vede asta! Fatarnicilor si mincinosilor care va place sa va aratati prin piete cu Biblii in mana vorbind de Dumnezeu, care vorbiti de Dumnezeu indelung si faceti prozeliti peste tot, indoit fii ai gheenei cat voi. Voi care „strecurati tantarul dar inghititi camila”! Lemne uscate pastrate spre focul din ziua maniei lui Dumnezeu, care pururea rataciti de la caile adevarului.
    Cum nu vedeti adevarul, si cum nu se prinde adevarul de voi,… evanghelisti inchipuiti, crestini inchipuiti, drepti inchipuiti care osanditi pe cel drept si va sapati groapa voua insiva, zicand noi suntem crestini, noi suntem mantuiti, ceilalti sunt pierduti… mantuiti-va de rautatea voastra ticalosilor! Rasaduri ale diavolului, ingeri mincinosi! Voi veti gusta din vinul aprinderii maniei lui Dumnezeu, ultradreptilor!

    Apreciază

  2. vesteabună spune:

    Dragă Maruisi
    s-o luăm încet.
    Te întrebi, sper că sincer: „Cum nu vedeti adevarul, si cum nu se prinde adevarul de voi?”
    Uite cum: cu cât drag ai pus tu cuvintele din mesajul tău, sunt slabe șanse ca prin cuvintele tale să prindă adevărul de cineva.
    Știu, știu că nu crezi că ar folosi la ceva cuvintele, ai scris-o:”Chiar daca nu zice nimeni nimic si toti dorm pe ei, dar se face slujba si primesti harul, ti-ai atins scopul desteptule!”
    Păi atunci tu de ce-mi scrii mie?
    Trebuia să-mi faci o slujbă.
    Am un corespondent pe Facebook, confrate al dumitale (bănuiesc că ești preot) care mă tot cheamă să mă boteze, el e convins că slujba aia de botez mă va face ortodox indiferent de ce cred.
    El chiar crede în „slujbe”, văd că și dumneata crezi.
    Ei vezi, eu nu cred în „slujbe”, eu cred în argumente, în convingeri, în cugete care se frământă și se hrănesc cu adevăruri verificate, nu cu „slujbe”.
    Cred că Adevărul pur se află în Biblie, în Cuvântul lui Dumnezeu și că așa cum pe vremea Domnului Isus, iudeii respinseseră parte din Cuvântul lui Dumnezeu (profeții, până în ziua de azi, evreii nu-i citesc, nici nu-și dau nume la copii, nume de profeți, nu vei găsi evrei Isaia, Ieremia, Daniel (mai rar), Ilie) și au adăugat „datina bătrânilor”, tot așa în zilele noastre mulți „creștini” au adăugat „sfânta tradiție” și au respins porunca a unsprezecea, cea a dragostei.
    Cu un astfel de spirit combativ ca al dumitale, cugetele sincere se vor duce la secte dragul meu preot și nici o slujbă din lume nu-i va face să se întoarcă de la „bucuria și pacea pe care o dă credința”.
    Mi-ar fi rușine să arăt mesajul tău unor cunoscuți de-ai mei ortodocși.
    Nu aveți o slujbă pentru eretici ca mine?
    Să o faceți, „să primim harul” vorba ta.
    De ce să scrii comentarii pe bloguri?
    Scuze, dar e de plâns.
    Articolul, dacă ai văzut e o traducere, un îndemn.
    Uite, am eu o „slujbă” pentru tine. O slujbă pe care tot un preot a făcut-o acum exact 100 de ani, și-a făcut-o lui însuși, tot în legătură cu un sectar, citește mărturia lui:
    „Plecasem cu trenul la Arad. Dintre călători iată să ridică un om simplu, un sectar şi începe a «învăţa». Citează mereu din memorie părţi, pasagii întregi din Mateiu, Ioan, Luca, Pavel, din vechiul şi noul Testament, încât par’că vieaţa lui întreagă numai cu de acestea s’a ocupat. O datoria mă îndemna să mă ridic ca să-l combat. O teamă însă mă opria să nu mă scol din locul meu: nu cunoşteam de-ajuns Biblia. Cum – încă tiner fiind – nu purtam barbă şi nimica extern nu mă vădia că sunt preot, am aflat mai de bine să «tac» eu un… «slujitor» şi vestitor al «cuvântului».

    Cazurile acestea m’au pus pe gânduri. Mi-am dat îndată seama că necunoaşterea Bibliei este pentru mine o stare, o situaţie imposibilă şi ruşinoasă, din care trebuie să ies.

    Într-o dimineaţă m’am ridicat cu voinţă şi hotărâre de fer să ies din această stare, să mă apuc de învăţarea Scripturilor. Mi-am procurat Testamentul Nou editat de prof. Nitzulescu, format mic cu litere latine, Psaltirea format mic ediţia Sf. Sinod şi din ediţiile britanice am ales din una mai îngrijită Testamentul vechiu, (pe atunci nu se aflau alte ediţii cu litere latine; azi situaţia s’a schimbat şi uşurat), le-am legat în legătura cea mai bună şi m’am apucat de studiarea lor.”

    Revista teologică, anul XI, august-noiembrie 1921, nr. 8-11, p. 253-254
    (https://vesteabuna.wordpress.com/2012/04/10/despre-inceputurile-oastei-domnului/)

    Fă și tu ca Iosif Trifa, pune-te să cunoști Scriptura, cel puțin ca să poți combate un eretic ca mine!

    Eu mai fac o slujbă, (pe lângă această jertfă de seară, să îți scriu cu drag și cu răbdare), mă rog pentru tine, ca Dumnezeu să-ți dea pace, să scoată Duhul de sectarism din tine și să poți să te bucuri de Cuvântul lui Dumnezeu, de promisiunile Lui, de viitorul care ne așteaptă, să te pocăiești de acest spirit belicos și să te apropii cu blândețe de Cuvântul care îți poate mântui și sufletul tău înveninat cu ură religioasă.
    Se poate, să știi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: