Pocăința, poarta cea strâmtă (Pilda Ușii)

”Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sînt ceice intră pe ea. Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice o află.” Matei 7:13-14

Ce nu este poarta cea strâmtă?

Poarta cea strâmtă nu este o partidă religioasă stranie și exclusivistă, cu un set de reguli greu de ținut care au format un grup de oameni ciudați și lăudăroși, cum că numai ei pot ține și țin condițiile tot de ei făcute.

Ce este poarta cea strâmtă?

Să mergem la lecțiile Cuvântului lui Dumnezeu.
În Vechiul Testament avem imagini, pilde, înfățișări ”în chip întunecos” ale Celui ce este numit Taina lui Dumnezeu, adică Domnul Isus Cristos.
În Noul Testament, la ”întregirea Cuvântului Noului Testament” vedem ”față în față”, clar, ceea ce Vechiul ne arăta cețos.
Noul Testament este acel ”ce este desăvârșit” din 1 Corinteni 13:8, Întregirea Cuvântului lui Dumnezeu dată prin apostoli, (Coloseni 1:25), descoperirea tainei lui Dumnezeu, adică pe Domnul Isus Cristos.
Ceea ce vedem clar în Noul Testament este înfățișat în pilde în Cel Vechi. Pildele sunt laptele duhovnicesc, imagini ușor de înțeles chiar și de copii, de aceea să le folosim din abundență, fără teama că vom ”mânca” prea mult, să locuiască ”Cuvântul” din belșug în noi. Domnul Isus le-a folosit, profeții le-au folosit, apostolii le-au folosit, să le folosim și noi.

În primul rând acest cuvânt ”poarta” în Vechiul testament, cu referire la ”poarta cetății” se referă la judecată, la înțelepciunea judecății. În vechime poarta cetății era locul judecăților, al consfătuirilor. În expresia ”porțile locuinței morților n-o vor birui” se referă la planurile, stratagemele făcute de cel rău pentru înfrângerea Adunării.

Un alt loc unde vedem poarta, sau ușa ca imagine din care avem de învățat este Cortul Întâlnirii. Expresia ”la Ușa Cortului Întâlnirii” se referă la apropierea păcătosului de Dumnezeu, o imagine pentru învățătura noastră. Noi știm din Noul Testament că Domnul Isus a spus despre Sine: ”Eu sunt ușa”.

Dar ce facem că la Cortul Întâlnirii avem două Uși (sau perdele) una dinafară și alta Cea dinăuntru.

E vorba despre două feluri sau două trepte ale cunoașterii lui Cristos. Una, cea dinafară, ne vorbește despre cunoașterea lui Cristos în chip firesc și cea dinăuntru, cu ochii inimii ne vorbește despre cunoașterea lui Cristos ca Trup, ca Adunare, în cei ai Lui. Nu sunt doi Cristoși în acele imagini, sunt două perdele, intrări, uși dar este o singură cale, cale care începe de la prima Perdea și se termină în fața Tronului de Har. Domnul Isus a spus despre Sine: ”eu sunt Calea”. Iar Cuvântul Vechiului Testament ne arată ”calea Ta este în Sfântul Locaș”. Această Cale dintre cele două altare (”Ah, Altarele Tale Doamne al oștirilor!”) semnifică mărturiile noastre în apropierea de Dumnezeu.

Altarul de aramă semnifică mărturisirea pocăinței (”prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire”). Pocăința este poarta cea strâmtă.
Altarul de aur reprezintă rugăciunea, pe el se aducea tămâia, rugăciunile sfinților.

În Epistola către Evrei suntem îndemnați să parcurgem cu curaj tot drumul, să cerem Har, adică să aducem tămâia rugăciunilor noastre pe Altarul de Aur. Fără Har nu putem sluji, nu avem cu ce. ”Cine merge la război pe cheltuiala sa?”
Abia după ce am primit har avem cu ce să slujim, nimeni dintre noi nu poate sluji lui Dumnezeu prin sine, prin omul cel vechi cu forțele lui.

”Cristos a fost făcut pentru noi Înțelepciune (judecată, poartă)” ne arată că pocăința este o stare de analiză a trecutului (”adu-ți aminte de unde ai căzut și pocăiește-te!”), este Mărturisirea simbolizată prin jertfa de pe altarul de aramă, loc de unde nu păcătosul, ci preotul(imagine a făpturii noi înviate) merge mai departe slujind.

Taina cea mare este dezvăluită abia în Noul Testament. Dacă în Vechiul nu intra în Sfânta Sfintelor decât Marele Preot, în Noul Testament suntem stăruitor îndemnați să ne apropiem CU CURAJ de Scaunul Harului. Lepădarea de sine(dezbrăcarea de faptele întunericului) de la cruce, de la pocăință nu are sens fără îmbrăcarea cu Har, fără ”înarmarea”(cu armele luminii) cu Har.
Poarta cea strâmtă se continuă cu calea cea îngustă. Să umblăm pe ea!

Dragul meu!
Tu cum te apropii de Dumnezeu?
Așteptând oareșicari atingeri emoționale într-un cadru de festivism religios fabricat sau mărturisindu-ți înaintea lui Dumnezeu starea cugetului în cămăruța ta?
Aștepți o ”atingere a Duhului” pe care s-o simți în emoțiile sentimentelor tale sau îți mărturisești Domnului fărădelegile pentru a fi curățit prin stropirea Sângelui ascultării, răscumpărării și iertării asupra conștiinței tale încărcate? Dacă ai o bucurie, vine ea dintr-o conștiință împăcată sau este o stare sufletească construită, ajutată de muzică, adesea instrumentală?

Să nu te înșeli singur că trăind anumite extaze conștiința ta se va vindeca de rănile și bolile ei. Fără pocăință nu este iertare, nimeni nu va duce nimic altceva înaintea tronului de Har înafară de mărturisirea ta dusă de Domnul Isus, tu îl mărturisești pe El înaintea oamenilor și El te mărturisește pe tine înaintea Tatălui.

Extazele și teatrele religioase carismatice sunt falsuri grosolane ale celor ce au făcut de mult din evlavie un izvor de câștig. Nu pe poarta largă a extazului se intră la Tatăl, ci pe poarta strâmtă a pocăinței.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: