Să ne arătăm mulțumitori

Vreau să scriu despre felul cum ne privim timpul.

Am auzit odată o vorbă de la fratele Moldoveanu, era întrebat de cineva ”cum de a putut să lucreze atât de mult în viață” cum de ”a avut timp”?!

Răspunsul a fost: ”N-am lasat să treacă timpul pe lângă mine și n-am trecut nici eu pe lângă timp”!

Indiferent dacă este credincios sau nu, omul este dator în fața Creatorului să-I mulțumească și să-L slăvească.

Privind și explicând cronologic căderea omului, mai ales după potop, apostolul Pavel spune în Romani 1:

”……fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu,(la potop prin minunea  salvării din apă, apoi la legământul curcubeului) nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit(e vorba de cei 600 de ani ai vieții lui Sem de ex. de după potop și a urmașilor lor imediați de după potop care ca strămoși ai omenirii, cunoșteau lucrările lui Dumnezeu de la părinții lor și bunicul lor unic); ci s-au dedat la gîndiri deşarte(au început să lucreze pământul și să dezvolte orașe, ”civilizație”, activitate neoprită până azi, activitate care răpește gândurile spre robia unor preocupări strict terestre), şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. (întotdeauna gândirea la lucrurile de pe pământ este moarte, duhul, conștiența de Dumnezeu moare)  S-au fălit că sînt înţelepţi, şi au înebunit; (oare azi nu e la fel?)  şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; (e descrisă starea sodomică și apoi urgiile Sodomei).

Lucrurile sunt scrise ca să ne învețe. Întâmplările evidente istoric și tragice, omenește vorbind, ne stau în față ca mărturii ca să ne fie pildă.
Istoria se repetă și în același și în alte planuri.

Starea normală a inimii care-L cunoaște pe Dumnezeu în orice măsură este de a-L proslăvi pe El și a-I mulțumi.

Mai ales timpul care ne este dat, să-l dăm gândurilor roabe ascultării. Căruța faptelor este trasă de caii gândurilor iar acești cai sunt struniți cu căpăstrul și în hamurile unei bune împărțiri  a vremii.

Timpul răscumpărat este un mare câștig pentru omul lăuntric, timpul petrecut în cele ale pământului o pierdere.

Un ”teolog vestit”român a declarat că el nu crede în Răpirea iminentă sau în Venirea iminentă a Domnului, pentru că acest lucru l-ar împiedica în a-și face planuri de anvergură. Dar așa cu credința lui că Mirele va întârzia face planuri lungi (și…aducătoare de arginți,…putem spune). Ritmul sugerat este al unuia care niciodată n-a făcut destul.

Contrar acestei atitudini de permanentă nemulțumire este atitudinea Apostolului Pavel, o stare de mulțumire: ”m-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința, de acum mă așteaptă…”. Atâta Har a primit, cu atâta a slujit.

Starea inimii noastre nu ar trebui să fie una a Celui ce fuge după o agendă tot mai plină, ci ”să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile căci aceasta (toate lucrurile care ni se întâmplă) este Voia lui Dumnezeu cu privire la noi”.

Sunt în concediu cu familia și am timp să scriu, probabil cu voia lui Dumnezeu în această săptămână voi pune mai multe postări pe zi.
Am gânduri ”la rând”, lăsate ca ciornă, sau citate, sau istorisiri care cred că ar fi spre zidirea celor ce citesc, mai ales ale celor care au ajuns cu cititul la…sfârșit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: