Din loc în loc

cei ce se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Evanghelia” (Fapte 8:4)

Apropierea de Dumnezeu nu este condiționată de un loc fizic.
A spus-o Domnul Isus și au arătat-o apostolii.
NU au construit nici măcar colibi pentru închinare nici Domnul Isus, nici apostolii, nici urmașii lor.

Mi-am amintit de o situație. Urmașii misiunilor lui Hudson Taylor din China s-au confruntat la sfârșitul celui de-al doilea război mondial cu venirea comuniștilor la putere și intrarea în ilegalitate.
S-au întâlnit mai mulți frați (nu foarte mulți) cu gândul de a vedea ce să facă.
Pe perete era o hartă a Chinei.
După ce s-au rugat ”și-a luat” fiecare o porțiune din marea Chină și au plecat.
Unii au sfârșit prin moarte, alții în lagăre, dar astăzi numărul urmașilor lor este foarte mare.
Răspândirea credinței în China s-a făcut fără clădiri, fără sprijinul statului, ci dimpotrivă cu o opoziție totală, fără cler și fără slujitori plătiți, fără școli teologice.
Acest exemplu ne arată că amestecarea în țesătura faptelor a două feluri de fire încurcă, nu ajută.
Clădirile de închinare sunt o cursă teribilă.
”… raspandeste prin noi in orice loc mireasma cunostintei Lui!

One Response to Din loc în loc

  1. un necarturar spune:

    Vreau, dar, ca barbatii sa se roage IN ORICE LOC si sa ridice spre cer maini curate, fara manie si fara indoieli. (1Tim.2:8)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: