De ce nu fac politică?

Din același motiv pentru care nu sunt nici microbist, nici pescar(ca hobby), nici colecționar.
Adică pentru că am primit în dar o împărăție care nu se poate clătina, suntem ambasadori ai ei și nu avem mandat de ”amestec în treburile interne ale altei țări”.
”Împărăția mea nu este din lumea aceasta, dacă împărăția mea ar fi fost din lumea aceasta slujitorii mei s-ar fi luptat…” a spus Domnul Isus în ”acea frumoasă mărturisire”,  e foarte simplu și foarte clar.

Între ”Lumea aceasta” și împărăția de duh, cea care nu se clatină stă Cuvântul crucii, altarul de aramă, moartea lui Cristos,  jertfa Lui care face o separare pe care n-o putem lipi la loc fără să devenim ”infractori spirituali” în fața legii Celui Nevăzut.

Mă rog însă pentru conducători.
Să primească înțelepciune, să conducă cu dreptate, să laude pe cel ce face binele, să pedepsească pe cel ce face răul. Când se schimbă conducătorii mă rog pentru cei noi și tot așa. Domnul schimbă pe împărați, El abate inimile, El trimite și duhuri de rătăcire, noi pricepem atât de puțin și nici nu ne putem amesteca în lucruri pe care nu le-am văzut. El pune conducători buni și înțelepți, tot El și pe cei obtuzi și greu de sfătuit. El întinde și restrânge hotarele țărilor.
Domnul dă comenzi la Legiunile de îngeri (duhuri slujitoare(de robi, nu de fii)) care au un plan de acțiune necunoscut nouă, sunt trimiși și execută, nu pricep ei tot, se iau după semne, etc. Și totuși ei, îngerii sunt spectatorii noștri…

Chiar nouă care avem în inimi Duhul Fiului nu ne este descoperit tot, nu cunoaștem toată întinderea luptei, ci doar în măsura și caracteristica Harului pe care l-am primit. Cu acest Har lucrăm, spre Slava acestui Har, în părtășia unor înțelepciuni la care chiar îngerii doresc să privească.

Să ne rugăm pentru împărați, rugăciunea slobozește îngerii, mijlocirea abate sau amână pedepse, aduce binecuvântări, este tot o formă de administrare a Harului felurit,  a înțelepciunii nemaipomenite a lui Dumnezeu.

Să te cobori din această stare la  aceea de chibițar de filozofii  politice este o abdicare absurdă, ilogică de la poziția la care am fost ridicați.
Noi avem pârghii mult mai puternice. ”Dacă poporul meu se va ruga….!” (nu dacă va face manifestații și marșuri) se va mișca ceva la ordinul Celui ce mișcă tot.

Pentru toate aceste forțe nu sunt fără însemnătate, îndemnul de a ne ruga pentru împărați este ”înainte de toate”.
Așa că dacă până acum ai alunecat imediat pe panta protestului politic nu te mira dacă nu ești mulțumit de cei ce te conduc. Ia roagă-te și Domnul îți va da și mulțumire(pentru toate lucrurile)  și dacă va fi după Voia Lui îți va da și pace și prosperitate în țară. Dar de multe ori conducătorii răi sunt pedepse. Iar pentru că locuim ca Lot în Sodoma devenim părtași pedepsei cetății care poate ne-a chinuit sufletul, dar nu i-am vestit pocăința și suntem părtași la vinovăția ei. Și casa lui Lot a ars în Sodoma.

Să ne cercetăm pe noi, bârnele neprihănirilor proprii ne sunt mai condamnabile decât paiele criticate ale politicienilor  care nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu.
Când ”creștinii” fac politică nu vorbesc nici ce trebuie, nici Cu Cine trebuie!

Anunțuri

2 Responses to De ce nu fac politică?

  1. C.I. spune:

    Democratia in lumina Cuvantului lui Dumnezeu

    http://comori.org/articol.php?nr=266&sub=0

    Apreciază

  2. vesteabună spune:

    Mulțumesc, îl pun aici:

    Democraţia în lumina Cuvântului lui Dumnezeu
    Un articol de F. B. Hole

    În zilele noastre, viaţa politică, naţională, socială a lumii este guvernată de două mari idei. Acestea sunt complet diferite, şi, în aparenţă, opuse. Totuşi cursul evenimentelor ar trebui să ne conducă la ideea că va fi găsit un mod în care acestea vor fi aduse împreună, vor forma un amestec, fapt confirmat şi de profeţiile din Cuvânt. Cele doua idei sunt democraţia şi imperialismul. Ambele sunt vechi şi cunoscute de toţi.
    Democraţia se prezintă ca un produs de secole al înţelepciunii omului. Se poate spune că istoria ne prezintă drumul lung şi trist al experienţelor sale în arta de a guverna şi, profitând de experienţa celor dinaintea noastră, s-a ajuns la conceptul de democraţie, care acum este susţinut în cele mai dezvoltate state. Este, ca să folosim o expresie celebră a lui Abraham Lincoln, “Guvernarea oamenilor asupra oamenilor, prin oameni, pentru oameni”. In practică, este vorba de faptul că oamenii sunt conduşi de majoritate – niciodată nu este unanimitate, dar minoritatea trebuie să se supună – iar majoritatea trebuie să conducă prin reprezentanţi numiţi, având în vedere interesul tuturor, nu doar al majorităţii. Dacă o face sau nu este o altă problemă.
    Ideea de imperialism se bazează pe deviza “unirea înseamnă putere”. In viaţa naţiunilor duce la alianţe şi ligi puternice. În politică se manifestă prin grupuri de partide care obţin ceea ce nu ar putea obţine singure. Pe plan social, duce la crearea marilor trusturi, federaţii, corporaţii sau uniuni de companii. De asemenea ameninţă să se manifeste şi pe plan religios, în forma unor uniuni de “biserici”. De fapt, este revenirea la ideea care i-a călăuzit pe oameni după potop la Babel (Geneza 11:1-9 bookmark document)
    Preocuparea noastră nu este să arătăm avantajele şi dezavantajele democraţiei; dorim să vedem lumina pe care Cuvântul lui Dumnezeu o aruncă asupra acesteia, înţelegând adevăratul ei caracter şi sfârşitul către care se îndreaptă.
    În primul rând, trebuie să privim în Scriptură care este modul de guvernare lăsat de Dumnezeu pe pământ. Desigur că El are o părere asupra acestui subiect, şi cu cât o înţelegem mai bine, cu atât vom fi mai în măsură să judecăm şi să discernem orice teorie omenească.
    La început, înainte de căderea sa, Adam a fost pus într-o poziţie de autoritate unică. El era imaginea sau reprezentantul lui Dumnezeu şi avea putere asupra tuturor celorlalte creaturi inferioare (Geneza 1:26 bookmark document). Aici nu se vorbeşte nimic despre autoritate asupra altor oameni. Această problemă nu a apărut decât dupa căderea în păcat. Autoritatea lui Adam, era deci absolută şi el era răspunzător doar înaintea lui Dumnezeu. După ce păcatul a invadat creaţia, nicio altă autoritate nu a fost dată omului de Dumnezeu, şi deci niciun om nu avea autoritate asupra semenilor săi. Această epocă a luat sfârşit la potop.
    Prima epocă de după potop a început cu o nouă autoritate. Noe şi fiii săi după el erau responsabili să menţină drepturile şi legile lui Dumnezeu între oameni, în special în ce priveşte caracterul sacru al vieţii umane. (Geneza 9:5,6 bookmark document). Dumnezeu a dat unor oameni autoritate asupra altora, până la aplicarea pedepsei cu moartea. Astfel a început epoca autorităţii patriarhale. Dar curând după aceea oamenii au dat la o parte teama de Dumnezeu, “nu au socotit că este bine să-L aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă” dupa cum se spune în Romani 1:28 bookmark document, iar această autoritate şi-a schimbat evident forma. Nu a mai fost patriarhală în caracterul ei, ci a căzut în mâinile unor oameni curajoşi şi renumiţi, ca Nimrod (Geneza 10:8-10 bookmark document), şi, după încurcarea limbilor la Babel, apar naţiunile cu “regii” lor (Geneza 12:15 bookmark document; 14:1,2 bookmark document).
    Totuşi, cei care înca se temeau de Dumnezeu au rămas la ordinea patriarhală până când Dumnezeu a lucrat cu mâna Sa pentru a scoate pe Israel din Egipt şi l-a ridicat pe Moise. Aceasta a însemnat un nou început. Moise a fost investit de Dumnezeu în mijlocul poporului Israel cu o autoritate care depăşea cu mult tot ceea ce primise Noe. Dar şi această autoritate a fost la început respinsă. Cel nedrept “l-a îmbrâncit spunând: Cine te-a pus căpetenie şi judecător peste noi?”(Fapte 7:27 bookmark document), dar citim şi că “Pe acest Moise, pe care ei l-au respins, spunând: «Cine te a pus căpetenie şi judecător?», pe acesta, Dumnezeu l-a trimis căpetenie şi răscumpărător, cu mâna îngerului care i se arătase în rug.”(Fapte 7:35 bookmark document). Moise a fost într-adevăr “împărat în Israel”(Deuteronom 33:5 bookmark document), dar a fost o împărăţie de natură informală. Drept vorbind, în Israel a fost stabilită teocraţia, cu Moise ca mediator şi purtător de cuvânt, şi deci, în acest sens, împărat. Timp de secole, autoritatea administrată în Israel a fost de această natură, dar puterea ei a decăzut; cei care o deţineau erau net inferiori în putere şi credinţă “Şi nu s-a mai ridicat profet în Israel ca Moise, pe care să-l fi cunoscut Domnul faţă către faţă” (Deuteronom 34:10 bookmark document).
    Slăbiciunea care a rezultat a dus la strigătul după un rege ca şi celelalte naţiuni (1. Samuel 8:5 bookmark document), şi după episodul cu regele ales după voinţa poporului, Dumnezeu l-a ridicat pe David şi a stabilit autoritatea regală pe o bază temeinică. Regele trebuiă să fie conducător al poporului lui Dumnezeu şi executorul judecăţii asupra duşmanilor lor (2. Samuel 7:8,9 bookmark document). De asemenea el trebuia “să păstorească pe Iacov, poporul Său, şi pe Israel, moştenirea Sa. Şi el i-a păstorit după integritatea inimii lui şi i-a condus cu iscusinţa mâinilor lui.” (Psalmul 78:71,72 bookmark document). Autoritatea lui David era absolută şi el trebuia să conducă, să execute judecata dacă era nevoie, dar şi să “păstorească” şi să călăuzească pe supuşii săi. Domnia sa trebuia să fie absolută şi total benefică.
    O data cu decăderea descendenţilor lui David, gloria regalităţii a decăzut şi ea, iar Dumnezeu a încredinţat în cele din urmă autoritatea neamurilor. Prima oară i-a fost dată lui Nebucadneţar (Daniel 2:37,38 bookmark document) şi, deşi visul marelui împărat menţionat în acest capitol privea schimbările care urmau să apară în formele de guvernământ, el arăta şi faptul că autoritatea din spatele guvernării, în orice formă a ei, va rămâne în mâinile neamurilor până la executarea judecăţii divine asupra a tot ce înseamnă mandria omului şi abuzul faţă de puterea încredinţată. Apoi urmeaza să apară o împărăţie care va rămâne pentru totdeauna (Daniel 2:20 bookmark document), şi domnia va fi stabilită în Fiul Omului care va exercita puterea absolută, pentru binecuvântarea oamenilor (Daniel 7:13,9 bookmark document). El va găsi însă plăcere să exercite autoritatea prin sfinţii “Celui Preaînalt” sau din “locurile înalte” (Daniel 7:18,22 bookmark document), şi printr-un popor care va avea împărăţia, pe tot pământul, în aspectul ei pământesc. Acest popor este Israel, bineînţeles.
    Această schiţă scurtă a istoriei formelor de guvernare în lume este suficientă ca să ne ajute să remarcăm un lucru care o marchează în toate etapele ei. Autoritatea supremă este mereu Dumnezeu – Dumnezeu singur.
    Niciun om nu are dreptul să exercite autoritate asupra altor oameni dacă nu a primit-o de la Dumnezeu. De aceea în pasaje ca Romani 14:1-6 bookmark document şi 1. Petru 2:13-15 bookmark document se cere creştinilor ascultarea faţă de autorităţi. Apostolul Pavel ne spune că “nu este autoritate decât de la Dumnezeu; şi cele care există sunt rânduite de Dumnezeu.”(Romani 13:1 bookmark document).
    Trecând acum de la modul în care guvernarea este prezentată în Scriptură la modul în care a fost practicată de cei cărora le-a fost încredinţată aici pe pământ, vedem imediat că s-a abuzat într-un mod groaznic de ea, aşa cum s-a întâmplat de altfel cu tot ce a fost încredinţat omului căzut. Tirania şi căutarea interesului propriu s-au dezvoltat pretutindeni, şi istoria este o înregistrare a luptelor şi frământărilor lungi şi dureroase prin care naţiunile au trecut de la o formă de guvernare la alta, sau au modificat diferite sisteme de guvernare în căutarea deşartă a unuia ideal. Dintre toate aceste modificări şi îmbunătăţiri, democraţia este cea mai recentă, iar apariţia ei nu surprinde deloc pe oricine cunoaşte abuzurile care i-au dat naştere.
    Totuşi, în comparaţie nu cu ceea ce a fost înaintea ei, ci cu idealul Scripturii care va fi realizat deplin în împărăţia de o mie de ani, realizam că democraţia este mai de condamnat decât orice altă formă de guvernare care a apărut până acum; deoarece pe faţă, fără nicio ruşine, Îl dă pur şi simplu la o parte pe Dumnezeu ca sursă a autorităţii, şi pune omul, “poporul”, în locul Său. Prăpastia între aceasta şi gândul lui Dumnezeu este la fel de mare ca cea între cer şi iad.
    Pentru un adevărat democrat, singura întrebare care contează este “Care este voinţa poporului?” A te întreba ce este bine, drept, cu alte cuvinte care este voia lui Dumnezeu este complet irelevant. Ceea ce poporul doreşte este privit ca fiind corect şi rolul unui guvern democrat este să execute dorinţele oamenilor, să fie servitorii umili ai voinţei poporului, fie ea corectă sau nu.
    Şi în această problemă, ca şi în oricare alta, crucea Domnului nostru Isus Hristos este testul suprem pentru creştin. În acel moment solemn al judecăţii Domnului, Pilat din Pont era reprezentantul puterii lui Cezar şi în faţa puterii sale absolute a fost adus El. Totuşi într-un moment de slăbiciune neobişnuită, autocraţia a abdicat de la funcţia ei. Lucrurile se petrec astfel:
    “Şi Pilat, văzând că nimic nu foloseşte, ci se face mai mare tulburare, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii şi a spus: „Sunt nevinovat de sângele acestui Drept. Vă priveşte!“ (Matei 27:24 bookmark document).“Dar ei stăruiau cu strigăte puternice, cerând ca El să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor de seamă au învins. Şi Pilat a hotărât să li se împlinească cererea.” (Luca 23:23,24 bookmark document).
    Ca reprezentant al lui Cezar, Pilat şi-a spălat mâinile, s-a lepădat de întreaga problemă, în timp ce ca executor al unei democraţii ce a durat doar un scurt moment, el “a hotărât să LI SE ÎMPLINEASCĂ CEREREA”. Văzută ca o aplicare a principiilor democraţiei, aceasta pare bine. Văzută din orice alt punct de vedere, este cea mai teribilă greşeală din istoria omenirii.
    Întorcându-ne la visul lui Nebucadneţar, aşa cum este prezentat în Daniel 2 bookmark document, suntem acum mai în măsură să prindem înţelesul lutului care era amestecat cu fierul în imaginea de acolo. Viziunea lui Daniel din capitolul 7 prezintă istoria celor patru mari imperii dintre neamuri, felul lor de a lucra, ele fiind văzute ca fiare salbatice în puterea lor de a distruge. Pe de altă parte, visul lui Nebucadneţar arată aceleaşi patru imperii prezentând însă caracterul şi calitatea guvernării lor, marcate de o degradare progresivă a metalelor care le reprezintă.
    Dumnezeu a început “Epoca neamurilor” cu o formă de conducere ideală, deşi omul care exercita puterea era departe de a fi ideal. Era ideală prin faptul că Dumnezeu va reveni la ea în Mileniu, când, odată cu apariţia Omului desăvârşit prin care El va “judeca lumea după dreptate”, totul va fi pace şi binecuvântare. Însă odată cu dezvoltarea imperiilor, oamenii au deviat de la idealul de aur, au introdus idei omeneşti, şi guvernarea a devenit argint, bronz şi fier, pe masură ce gândurile divine au fost uitate şi au fost înlocuite cu metode omeneşti.
    Totuşi abia în ultima fază al ultimului imperiu, cel Roman, găsim introdus lutul, un nemetal. Aceasta este o profeţie evidentă despre faptul că, la sfârşit, în sistemul de guvernare existent va fi introdus un principiu care nu va mai fi doar o modificare a ceea ce era înainte, ci va fi ceva total diferit. Din cauza acestuia împărăţia “va fi în parte tare şi în parte fărâmicioasă”. Interpretarea lui Daniel cu privire la amestecul fierului cu lutul este aceea că “se vor amesteca între ei cu sămânţa oamenilor, dar nu se vor lipi unul de altul, după cum fierul nu se amestecă la un loc cu lutul.” (Daniel 2:42,43 bookmark document). În acest pasaj, “ei” pare să se refere la cei în mâinile cărora va fi autoritatea în acel timp.
    Nu ezitam să vedem aici o profeţie despre ridicarea şi predominanţa democraţiei în zilele din urmă. Autoritatea care îşi găseşte izvorul în Dumnezeu, şi cea care izvorăşte din om, sunt la fel de diferite una de alta ca aurul sau fierul sau orice alt metal, şi lutul. Cele două elemente pot fi amestecate, şi sunt în parte amestecate în teoria şi practica guvernării din zilele noastre, dar rezultatul este doar slăbiciune şi perisabilitate, iar în curând va veni lovitura mortală din partea pietrei care s-a desprins “fără mâini”.
    Dacă unora li se pare greu să înţeleagă cele spuse până aici în legătură cu profeţiile despre viitorul cap al Imperiului Roman care va fi călăuzit de Satan, ar trebui să-şi amintească faptul că în practică se trece foarte uşor de la democraţie la imperialism. Este nevoie doar să apară un geniu strălucit, care pare să fie una cu spiritul “poporului”, şi nimic nu va fi mai uşor decât ca el să-şi asume puterile care teoretic aparţin poporului, iar poporul, schimbător şi uşor de manevrat, va fi bucuros să-l accepte. Cariera lui Napoleon I, rezultată din frământările care au urmat după revoluţia franceză, este un exemplu în acest sens. Fiara care va veni, descrisă în Apocalipsa 13 bookmark document, se ridică “din mare”, simbolizând masele de oameni într-o stare de agitaţie şi nelinişte. Este deci mai mult decât probabil ca acest “supraom”, care va veni să păstreze cu stricteţe instituţiile democrate în aparenţă, să fie de fapt un dictator în practică – fier amestecat cu lut.
    Cititiorul care a urmărit cu răbdare cele scrise până aici se va întreba poate ce încercăm să obţinem prin aceste rânduri, dacă nu avem, aşa cum spunem, niciun scop politic. Mărturisim fără ezitare şi cu toată convingerea că scopul nostru pentru toţi cei credincioşi este o despărţire tot mai profundă de răul prezent în lume.
    Suntem convinşi că nimic altceva decât cunoaşterea tot mai profundă a persoanei desăvârşite a Domnului nostru Isus Hristos nu ne poate ridica inimile deasupra acestei lumi şi a sistemului ei, totuşi credem că expunerea politicilor şi a minciunilor ei în lumina Scripturii este foarte importantă, iar acesta a fost scopul nostru.
    Lumina profeţiilor străluceşte într-un loc întunecos, dupa cum spune Cuvantul în 2. Petru 1:19 bookmark document. Să lăsăm această lumină să-şi arunce razele asupra principiilor atât de lăudate ale democraţiei sociale şi vom vedea cât de murdare vor părea. Lutul lipicios poate fi poleit dar cu siguranţă nu este aur! Credinciosul care a văzut aceasta nu va pune niciun preţ pe el.
    Şi ce lumină clară aruncă aceasta asupra întrebării atât de controversate dacă un creştin trebuie să voteze şi să se intereseze de politică în general. Suntem chemaţi să ne acceptam locul ca rotiţa într-o maşinărie numită “popor”, care încearcă să ia locul lui Dumnezeu în sfera guvernării, care-I aparţine Lui în exclusivitate. O vom face? DA! – dacă credem evanghelia modernă, umanistă, care Îl umanizeaza pe Isus şi-l face pe om Dumnezeu. Dar dacă credem că mântuirea vine de la Dumnezeu şi nu de la oameni, NU!
    Sistemul acestei lumi este blestemat. Să nu ezităm să mărturisim aceasta. Doar prin harul nemărginit al lui Dumnezeu sufletele pot fi salvate de la catastrofa care va veni în curând. Este datoria noastră să le căutam, mărturisind pe Domnul nostru Isus Hristos. Să nu pierdem timpul încercând în zadar să susţinem un edificiu care se va prăbuşi în curând, ci să ne ocupăm cu lucrarea mareaţă care ne-a fost încredinţată de Domnul nostru. Să fim cu totul pentru El, iar interesele Lui presupun să fim cu totul în afara sistemului şi a speranţelor acestei lumi.

    Noi nu aşteptăm un sistem democratic perfect ci “pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale” (Filipeni 3:20,21 bookmark document), iar pentru acest pământ aşteptăm stabilirea împărăţiei lui Hristos de către Dumnezeul cerurilor, împărăţie care nu va fi distrusă niciodată, ci va rămâne în veci.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s