Pilda ierbii

1 Petru 1:24-25a
”Căci orice făptură(original: carne) este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, dar Cuvāntul Domnului rămāne īn veac…”

Duminică a vorbit un frate din acest loc, apoi am stat și am judecat.
Așa scrie: ”ceilalți să judece”. Și de duminică tot judec.

Mai ales că în fiecare seara în jurul orei 9 în grădină înflorește Luminița nopții(poza e de pe net). Florile splendide țin o noapte și o zi, seara următoare sunt veștede și   după încă o zi cad.

Tinerețea (cărnii) și frumusețea ei, energia, slava, toate sunt comparate de Domnul cu iarba, cu floarea ierbii.

De fapt atunci când a Domnul a făcut iarba a făcut-o cu acest scop, ca să ne fie pildă.
Mai târziu a  dat să fie scris și Cuvântul care să explice pilda.
Și tot atunci a dat credința ca să fie crezut Cuvântul.
Și toate aceste uriașe adevăruri le-a dat să fie amestecate în minte, crezute, meditate, rumegate,  să ne gândim la ele.
Să ne gândim la iarbă, la carnea a cărei pildă este, la Cuvântul ce ne scrie despre ele, la simbolurile care explică realități care se leagă între ele și ne deschid mintea pentru hrănirea cu ”mana ascunsă”.

Iarba a fost dată nu numai ca să nu ne lovim când cădem, deși și de asta.
Iarba nu a fost dată doar pentru ca s-o pască vacile și să dea lapte de băut, deși și de asta.
Dumnezeu nu a creat iarba doar pentru gâze și peisaj, pentru iepuri și fazani, pentru oi și capre ci mai mult decât atât: pentru a ne fi o pildă. Mare este înțelepciunea Lui.

Slavă Domnului, nu există fabrică de iarbă, nici uzină de fabricat furnici, nici intreprindere de produs frunze, oamenii nu pot face aceste lucruri. Dumnezeu le-a făcut pe toate vii, El le înmulțește, El le crește ca să ne compleșească numărul și înțelepciunea pildelor Lui. Din aceste pilde să ne învățăm pe noi, să avem de unde porni Cuvântul când îi învățăm pe alții, să ne învățăm copiii în el. Toată creația este un material didactic aflat din belșug în Școala Existenței Lui, în lumea de carne, umbra ”lumii” de Duh. Lucrurilor create El le dă o vreme scurtă ca să ne învețe, El le veștejește și vântul Lui le ia. Tot ca să ne învețe.

Prin comparație cu iarba și floarea ei care se veștejesc, pomul sădit lângă izvor are frunze care nu se veștejesc și dă rod la vremea lui. Pomul sădit lângă izvor îl reprezintă pe omul înrădăcinat în Cristos.

”El este ca un pom sădit lîngă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc…”

Să ne învățăm îndeosebi copiii, să ajungă să-și învețe și ei copiii în ele. Aceștia sunt primii pași ai drumului gândului, de la cele văzute și pipăite spre cele care le reprezintă, spre Cristosul din care și pentru care au fost făcute toate lucrurile.
Mărit să fie Domnul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: