Pilda altarului din Betel…altarul despicat

Am arătat în postarea anterioară exemplul cu Ieroboam ce ardea tămâie pe altarul zidit de el și omul lui Dumnezeu (un profet) trimis din Iuda (de Cuvântul Domnului).

Omul lui Dumnezeu(profetul), peste tot în Vechiul Testament îl reprezintă pe Cristos (Duhul lui Cristos era în profeți), cuvântul crucii.

Profetul nu i-a vorbit lui Ieroboam deși Ieroboam era acolo.
Profetul nu a vorbit preoților ce slujeau acelui altar, desigur erau și de aceștia.
Profetul nu a vorbit poporului ce privea.

Profetul a vorbit cu altarul: ”altarule, altarule!”

Mi s-a blocat mintea.
Ce înseamnă asta Doamne? M-am tot rugat și mă plimbam prin grădină.
Târziu, Duhul mi-a amintit: ”cei ce mănâncă jertfele sunt în părtășie cu altarul”. ”Noi avem un altar din care n-au voie să mănânce…”, ” ce jertfesc neamurile jertfesc demonilor”, ”eu nu vreau ca voi să fiți în părtășie cu demonii”.

Deci altarul reprezintă părtășia.
Altarul de aramă, din cort și apoi din templu reprezintă părtășia noastră unii cu alții în El: ”am fost făcuți una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui”. Altarul de aramă era singurul loc în care se contopeau jertfele, jertfa Marelui Preot, jertfa de ispășire cu jertfele pentru păcat ale închinătorilor, pentru vină, etc. Totul devenea una acolo, același foc, aceeași cenușă. Duhovnicește înseamnă să avem gândul lui Cristos, să avem același fel de gândire, nimic altceva între noi decât Cuvântul Crucii, pe Cristos și pe El răstignit.
Altarul de aur reprezintă părtășia în rugăciune, în cerere, în mulțumire (tămâia reprezintă rugăciunile sfinților).

Ce reprezintă altarul de la Betel?
Tot o ”părtășie”, dar nu în legământul cel Nou(Ierusalimul) nu în promisiune, ci o ”părtășie” a demonilor. Părtășia cu vițelul din spatele lui, lucrătură de mână de om, trudă și făcătură de talent natural ”cu arta și iscusința omenească”.

Domnul Isus când scotea duhuri vorbea cu demonul, nu cu cel posedat. Un fel de ”altarule, altarule!” Și la Filipi cu acea sclavă posedată de un duh de ghicire, apostolii nu i-au zis: ”săraca de tine, ești posedată, vrei să ne rugăm pentru tine?” ci au poruncit duhului să iasă afară. Noi avem de luptat cu duhuri, nu cu carne și sânge.

Pentru că acestă cale a lui Ieroboam am arătat că putem considera foarte bine ca fiind apostazia bisericii, apostazie profețită și de Apostolul Pavel, altarul de la Betel poate fi considerat o imagine a înjghebărilor religioase făcute de oameni după capul lor: culte, uniuni, organizații.

Destinul acestor improvizații efemere este acesta:”Altarul s-a despicat, şi cenuşa de pe el s-a vărsat” înainte ca să se ardă pe el oseminte de oameni. Părtășia cu nume de fundații, uniuni, culte, în numele cărora se aduc jertfe(vorbiri, rostiri) azi este un altar străin, o părtășie de tip Ieroboam.

A fi în părtășie cu aceste culte inventate de oameni, așa cum Ieroboam a inventat închinarea de la Betel și de la Dan este o cale cu sfârșit profețit, mai întâi despicarea și vărsarea cenușii, apoi distrugerea lor prin Iosia:”se va naște un fiu casei lui David…”

Vedem astăzi despicări de altare (divizări, ”dezbinări”) de culte parcă într-o succesiune fără sfârșit. ”ei sunt aceea care se despart….”. Astăzi chemarea profetului ar suna cam așa:”cultule, cultule, ascultă cuvântul Domnului!” și cei din cult, fiind în părtășie cu el, ar asculta.

Este o lecție: orice altar de tip Betel crapă.

În același timp cu evenimentele descrise legate de dezbinarea împărăției a avut loc și o lucrare mai puțin vizibilă în Iuda și Israel: o unire a celor ce aveau Ierusalimul în inimă. Mai întâi leviții dar și mulți din popor. Ei s-au dus la Ierusalim.

2 Cronici 11:13 ”Preoţii şi leviţii care se aflau în tot Israelul şi-au părăsit locuinţele şi s-au dus la el;  căci leviţii şi-au părăsit ţinuturile şi moşiile şi au venit în Iuda şi la Ierusalim,”
2 Cronici 11:16 ”Aceia din toate seminţiile lui Israel, cari aveau pe inimă să caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, au urmat pe Leviţi la Ierusalim, ca să jertfească Domnului, Dumnezeului părinţilor lor. Ei au dat astfel tărie împărăţiei lui Iuda,…” deci au plecat la ierusalim părăsinduși moșiile și mulți din popor, nu doar leviți.

În timp ce altarul de la Betel se despica a avut loc o migrare tăcută a celor ce aveau în inimă Ierusalimul spre unitatea părtășiei altarelor Domnului (cel de aramă și cel de aur, Alfa și Omega, începutul și sfârșitul căii din Sfântul Locaș) adică Cristos-Calea.

”Ah, altarele Tale, Doamne al oștirilor…!” Psalmul 84:4
Ce bogăție de lecții este în Cuvântul Lui!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: