Isaia 54:15 „Iată, ei se vor aduna laolaltă, dar aceasta nu va fi de la Mine; oricine se va aduna laolaltă împotriva ta va cădea din cauza ta“ GBV2001
Promisiunile din Isaia 54 sunt pentru ”cea nemângâiată”, ”cea stearpă”, (conform Galateni: Sara) adică pentru fii legământului nou, deci pentru noi.
Ideea de adunare laolaltă aici cuprinde și ideea de uneltire, de conspirație, de a întinde capcane.
I s-au întins lui Iosif, lui David. Ni se întind nouă.
Strângerea laolaltă pare multor nebuni un țel în sine. Să vezi multe mulțimi adunate, indiferent de cât de străine și diferite le sunt gândurile minților celor adunați, pare ceva bun.
Dar dacă nu e de la Domnul?
Domnul Isus ne-a învățat că El nu face nimic de la sine.
Pe noi ne-a învățat să ne lepădăm de sine.
Dacă Domnul Isus care era bun n-a făcut nimic de la sine, ci doar ce vedea pe Tatăl făcând, cu atât mai mult noi n-ar trebui să avem cutezanța și nebunia de a ne lăsa sinele nerăstignit, crezând în mintea noastră firească că facem ceva pentru Dumnezeu.
Mirajul mulțimilor adunate, impresia de ”putere” ce o degajă acest miraj, sentimentul de apartenență, de tărie face ca umblarea după mulțimi să fie dorită de mulți.
Dar dacă nu e de la Domnul?
În Roma erau mulți creștini pe vremea lui Pavel?
Nu-i găsim adunați într-o sală mare cu un pastor vestit eventual. Nici pomeneală. Pavel a ”prădat” o pagină din Cuvântul Revelat să scrie fiecărei adunărele pe nume.
Pe tine de ce nu te-ar mulțumi o astfel de adunărică?
Doi sau trei, fără program de la om, fără fire pământească, ci totul să fie de la Domnul! El să fie în mijloc că așa a promis, nimeni să nu fie în față, nici să nu fie ”față”.
Să nu vrei să știi acolo altceva decât pe Cristos răstignit.
Să urmărim cu toții pacea și sfințirea, nu afirmarea de sine.
De 20 de minute au plecat de la mine doi oameni (Dumnezeu i-a trimis). Ei au venit după niște cântări de-ale fratelui Niculiță(așa credeau ei). Le-am vestit cu bucurie Cuvântul crucii. Au rămas șocați. Chiar nimic de la om?
Despre multe adunări laolaltă Domnul poate spune: ”aceasta nu e de la Mine”.
Acolo unde te aduni tu, de la cine e adunarea?
De la oameni, cu rânduielile și compromisurile din fărașul istoriei sau din lumina strălucitoare a Cuvântului lui Cristos?
Este Cristos înălțat și învățat sau omul cu talentele firii lui nerăstignite?
Este vestit Cristos, Cuvântul Lui, El Unul, unicitatea Lui, unitatea trupului Său, singura Lui Masă reprezentată prin stăruința împărtășirii dintr-o pâine și un pahar? Sau ești încă vrăjit de jalnica apartenență la roșcovele staulului din care încă nu ți-ai venit în fire să ieși?
Vestea Bună 