De ce să nu ne unim în lucrare cu alți creștini(din denominațiuni)?…Edward Dennett, pastor baptist care a renunțat la poziția lui nebiblică, rămânând un simplu frate. O lecție de urmat!

Completare 31 martie 2013: Aceste gânduri au fost scrise prin anii 1870 de către Edward Dennett, un frate englez.
Iată mai jos o scurtă biografie a lui:

”Edward Dennett s-a născut în anul 1831 în insula Wight din Anglia, în localitatea Bembridge, şi a murit în Croydon în octombrie 1914, după o boală de scurtă durată. Familia lui a aparţinut bisericii oficiale a Angliei (Biserica Anglicană). Dennet a fost convertit de tânăr, prin intermediul unui cleric evlavios. Totuşi, la scurt timp după aceea, a părăsit Biserica Anglicană din convingere şi, terminându-şi studiile la Universitatea din Londra, a devenit predicator într-o biserică baptistă din Greenwich.

La începutul anilor 1870, Dennett a scris o broşură împotriva aşa-numitei mişcări a „fraţilor“. Cu toate acestea, la scurt timp după aceea a început să se îndoiască dacă el însuşi era pe calea cea bună. În 1872, a contactat o boală serioasă în urma unei vizite la unul din enoriaşi, a continuat să lucreze, până când a fost complet epuizat. În primăvara anului 1873 a fost trimis de către congregaţia sa pentru un an în străinătate. A iernat la Veytaux, în Elveţia franceză, unde a venit în contact cu câţiva credincioşi dintre „fraţi“. A avut multe discuţii şi studii cu ei, care l-au ajutat să-şi limpezească mintea de anumite neclarităţi.

Până la întoarcerea în Anglia, nu a luat nicio decizie. A explicat congregaţiei opiniile sale şi, în ciuda rugăminţilor lor, s-a retras din funcţia de pastor în mai 1874. De asemenea, şi-a retras broşura pe care o scrisese împotriva unor principii pe care aşa-zişii „fraţi“ le considerau a fi scripturistice. La scurt timp după acestea, el a „frânt pâinea“ cu cei care se adunau numai „în Numele Lui“, în Bennett Park, Blackheath, Londra, unde l-a întâlnit pe fratele William Kelly.

Progresul convingerilor sale poate fi urmărit atât în cartea intitulată ”Pasul pe care l-am făcut”, care conţine nouă scrisori trimise unui prieten, în ianuarie 1875, precum şi în lucrarea Adevăruri recâştigate, care constituie o continuare a celei dintâi, cuprinzând tot nouă scrisori, către acelaşi prieten, trimise de-a lungul aceluiaşi an.

E. Dennet a avut pana unui scriitor priceput. De-a lungul multor ani, el a fost editorul revistei The Christian Friend (Prietenul creştin). A editat, de asemenea, trei volume de scrieri ale lui G. V. Wigram. Dintre propriile scrieri, putem aminti:Simbolurile din cartea Exod; Comentariu asupra cărţii Ezra; Comentariu asupra cărţii Ieremia; Zaharia şi Maleahi; Cartea Daniel; Gloriile lui Hristos ca Fiu al Omului; Viziunile lui Ioan în Patmos; Bogăţii nepătrunse, precum şi câteva broşuri şi articole.

Sfera lucrării lui a fost Anglia, Irlanda şi Scoţia, însă a vizitat şi Norvegia, Suedia şi America. A avut darurile de păstor şi de învăţător, pe care le-a exercitat în mod minunat.

Aceste patru scrisori au fost redactate la aproape un an după publicarea cărţiiPasul pe care l-am făcut.”

Despre armistițiul dintre denominațiuni în scopul evanghelizării
”Priveşte la mişcarea recentă de evanghelizare din Anglia şi din Scoţia.(e vorba de evanghelizările cu Moody și Sankey din 1875 în Marea Britanie, pentru prima dată fiind împreună un evanghelist cu un cântăreț, n.n.) Cum a început? Cu înţelegerea de a nu se spune nimic cu privire la diferenţe între „biserici“ şi de a aproba toate sectele care participă la această susţinere! Metoda de operare a fost următoarea: înainte ca cei doi evanghelişti să meargă în vreun loc, trebuia să existe o înţelegere între lucrătorii din toate denominaţiunile de acolo. Clerici din multe denominaţiuni s-au întâlnit pentru a forma un comitet care să susţină mişcarea. Evangheliştii trebuia să-şi facă partea şi să nu spună nimic cu privire la biserică; ei trebuia să-i trimită pe cei nou-convertiţi la toate bisericile deopotrivă. Aşa s-a şi făcut. Dacă Dumnezeu, în harul Său, a convertit un păcătos, el a fost trimis înapoi în biserica pe care o frecventase până atunci. Numele au fost notate şi trimise liderilor din bisericile respective.

Poate cineva pretinde vreun moment că acestea s-au făcut în acord cu gândul lui Dumnezeu? Dacă unii afirmă că ceilalţi sunt cauza dezbinărilor sau că sunt greşiţi prin însuşi faptul că nu ţin de denominaţiunea lor, cum pot ei să se unească cu mişcarea care va încredinţa sufletul de curând venit la Domnul celor care au creat dezbinare? Şi totuşi aşa s-a întâmplat, în virtutea unui armistiţiu cu privire la diferenţele dintre ei. „Cel care este credincios în puţine lucruri este de asemenea credincios în lucrurile mari“ este un principiu divin care rămâne pentru totdeauna, iar oricine va acţiona pe baza lui va trebui adesea să se despartă de activităţile unora dintre fraţii săi.”

Ar trebui să ne întoarcem în tabără?
”Mai este un aspect al problemei. În timp ce suntem criticaţi de fraţi credincioşi pentru că rămânem separaţi pe acest teren, aceia care ne judecă nu doresc comuniunea noastră, dacă nu le dăm nişte garanţii pe care nu au niciun drept să ni le ceară şi pe care nu le-am putea da fără să fim necredincioşi Domnului. Cu ceva timp în urmă mi s-a cerut să predic evanghelia într-o clădire care nu aparţinea vreunei denominaţiuni. Înainte de a da un răspuns, mi s-a adăugat: «Bineînţeles că nu vei menţiona vreuna din particularităţile voastre». Ar putea cineva să cadă de acord, de dragul de a merge într-un anumit loc, să ascundă vreun lucru pe care Domnul ar putea să i-l pună pe inimă ca să-l spună? Nu! Aceasta ne duce înapoi la ideea pe care deja am atins-o în ultima scrisoare. Pe cine ar trebui să pun mereu înaintea mea: pe Domnul sau pe fratele creştin? Apostolul spune: „Dacă aş plăcea oamenilor [dacă aceasta ar fi ţinta mea], n-aş mai fi robul lui Hristos“ (Galateni 1.10).

Aş vrea să mă adâncesc puţin în această idee. Aşa cum am văzut înainte, locul nostru este „afară din tabără“ (Evrei 13.12,13) şi, ca atare, este un loc de separare. Slujitorii despre care am vorbit se află înăuntrul, sau în afara taberei? Ei nu sunt afară, pentru că fie aprobă tacit, fie se unesc făţiş cu toate sistemele sectare organizate şi construite de om, cu sistemele care în totalitatea lor alcătuiesc de fapt tabăra. Atunci dacă eu, prin harul lui Dumnezeu, am fost condus afară la Hristos, ar trebui oare să mă întorc în tabără sau să mă asociez cu cei dinăuntru, de dragul părtăşiei? Ar trebui fie să renunţ la părtăşia cu Hristos,  fie să evit părtăşia cu cei care sunt în această poziţie. Astfel stând lucrurile, vei vedea nevoia noastră de a continua în separare; vei vedea că, într-adevăr, devotamentul faţă de Hristos şi loialitatea faţă de mărturia pe care ne-a încredinţat-o ne împiedică să urmăm un alt drum.”

Separat de ”societățile religioase”.
”Dacă sunt forţat să rămân separat de mulţi slujitori devotaţi, cu cât mai mult voi fi separat de „societăţile religioase“ care se răspândesc prin toată lumea, cu mecanismele lor elaborate de a strânge fonduri şi cu activităţile lor diverse, acesta fiind unul dintre cele mai triste simptome ale corupţiei din aceste timpuri rele! Sunt bine familiarizat, din poziţia pe care am ocupat-o în trecut şi din slujba pe care am făcut-o în multe comitete, cu maniera lor de a acţiona. Dar nu doresc să dau la o parte perdeaua după care se ascund atât de multe lucruri străine de gândul lui Dumnezeu şi ar fi suficient să spun că niciun credincios instruit nu se poate asocia cu aşa ceva.

În ziarele „religioase“ sau în revistele sponsorizate de biserici vei găsi publicitate făcută unor bazare, a căror atracţie principală o constituie fanfarele militare sau de alte feluri, ori tombolele. Vei găsi reclame pentru predici ale unor oameni de seamă, urmate de colectări de fonduri; întâlniri rânduite în aşa fel încât să atragă un număr cât mai mare de oameni prin reputaţia vorbitorului. Toate aceste lucruri se declară a fi făcute în numele lui Hristos.

O, frate, a menţiona aceste lucruri înseamnă a descoperi caracterul lor şi în acelaşi timp a arăta starea deznădăjduit de coruptă în care a căzut biserica mărturisitoare! Te mai surprinde deci faptul că stăm deoparte sau că insistăm asupra nevoii de separare de toate aceste lucruri, cu totul opuse gândului Domnului?

Ştiu că drumul celui credincios şi în special al slujitorului este tot mai greu în aceste timpuri rele. Dar am fost preveniţi şi ne-au fost date şi resurse. „Să ştii dar aceasta“, spune Pavel în Epistola către Timotei, „că în zilele din urmă vor veni timpuri grele“ (2 Timotei 3.1), iar dacă vei cerceta întregul capitol, vei găsi trei idei principale. În primul rând, caracteristicile „timpurilor grele“ (versetele 2-9); în al doilea rând vei găsi că partea celui evlavios este persecuţia (versetele 10-12); şi, în final, Cuvântul lui Dumnezeu ca unica noastră resursă (versetele 14-17). Încredinţez acest capitol cercetării tale făcute cu sinceritate şi însoţite de rugăciune, cu speranţa că Domnul l-ar putea folosi pentru a te dezlega de orice ar putea fi contrar voii Sale şi pentru a-ţi da încredere în El, ca să ocupi cu îndrăzneală un loc de separare.”

sursa: http://www.gbv.ro/comentarii/piedici-calea-partasiei/3-de-ce-asa-numitii-frati-nu-se-pot-uni-lucrare-cu-alti-crestini

Merită citită toată cartea, nu ia mai mult de 20 de minute.

Anunțuri

5 Responses to De ce să nu ne unim în lucrare cu alți creștini(din denominațiuni)?…Edward Dennett, pastor baptist care a renunțat la poziția lui nebiblică, rămânând un simplu frate. O lecție de urmat!

  1. Pop Alexandru spune:

    Frate, drumul la modă, pe care se merge acuma, este cel al ecumenismului; atât la nivel mare cât și mic. În urmă cu un an, în săptămâna Paștilor, pastorul unei anumite biserici evanghelice de țară, a scris în ziarul local un articol, în care la sfârșit a spus așa: ˝Mergeți fiecare la biserica de unde aparțineți și aduceți lumină.˝
    Mă întreb, oare de ce acești oameni nu s-au făcut popi? Sau i-a prostit diavolul, acuma la bătrânețe, după o viață de așa zisă slujire? Păi dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să ne întoarcem înapoi, în ˝turmă˝, de ce a trebuit oare ca mii de creștini să-și de-a viața, în secolele trecute, tocmai pentru a ne scoate de acolo?

    Apreciază

  2. vesteabună spune:

    Ba popi s-au făcut, doar că își zic alt-fel, ca să înșele pe al-ții.
    Scuze de răspuns după 3 ani, mai bine mai târziu….

    Apreciază

  3. vesteabună spune:

    M-a întrebat astă-seară la telefon un frate (cititor constant al blogului): ”cum îi împac pe Dennet cu Macdonald?”, cel al cărui articol l-am pus aici(https://vesteabuna.wordpress.com/2011/03/15/loialitate-vesnica-unei-grupari-crestine-traducere-din-william-macdonald/), știind că cei doi nu făceau parte din aceeași grupare.
    Prin discernământ.
    Dacă ar fi fost comtemporani probabil s-ar fi împăcat ei, n-ar fi trebuit să mi se ceară mie să explic de ce urmașii lui Dennet au probleme cu Macdonald sau de ce înaintașii lui Macdonald nu s-au înțeles cu Dennet.
    Cu același argument, ortodocși zeloși se pretind urmași ai Sfântului Pavel, dar habar n-au nici de trei versete din ce-a scris cel pe care l-ar apăra cu sabia de ”eretici” care știu pe de rost scrierile idolului primilor. Pe cine crezi, pe cei ce se laudă cu eticheta sau pe cei cu conținutul?
    Ideal ar fi ca eticheta și conținutul să coincidă, dar nu e așa. Mai ales creștinii adevărați au o blană(etichetă) tare ”scărmănată”. Lupii în blană de oaie le dau clasă la aspect. Lupii au o blană permanent periată, albă, curată, îngrijită, parfumată și niciodată tunsă. (Toși știm ce urâtă e o oaie tunsă.) Creștinii adevărați sunt (de la Iacov încoace) oi pestrițe, tărcate, nu-i una ca alta, spre ciuda celor ce vor turme ”monocolor” și lână standard. Plus că blana oilor reale e pe lângă tunsă regulat, scărmănată și jupuită de lupii dresați ce arată apoi cu degetul: ”uite ce oi urâte!”, ”dar turmă-i asta?” Cum zicea poetul:
    ”Viorile pădurii îşi odihnesc arcuşul
    uitat în iarba moale a liniştii, sub ulmi,
    flămânzi ies lupii serii, suind pieziş urcuşul
    spre oile luminii, (bis) ce tremură pe culmi,”
    (sursa: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/cantari-tezaur/corul-fratilor-ostasi/2200-viorile-padurii-isi-odihnesc-arcusul)
    După mine și Dennet și Macdonald sunt oi ale Marelui Pastor, iar până nu recunoaștem instrumente credibile de verificat blana, (ca să vedem care e oaie și care lup), vremelnicele repartizări pe turme s-ar putea să fie ”împrăștieri” ale lupilor fiecărui veac. Adică există turme alcătuite de cei atrași de glasul Păstorului, dar există și turmișoare despărțite de diferite haite la un moment dat. Și dacă mai adăugăm turmele deloc mici ale oilor ce de bună voie urmează lupi bine îmblăniți, ne apropiem de un peisaj real.
    Pe cei ce nu sunt de acord cu ce am scris, îi rog ca potrivit cu înțelepciunea care-mi lipsește să mă lumineze cu răspunsul lor cumpătat.

    Apreciază

  4. Catalin spune:

    Har si pace fratilor in Isus Hristos.
    Am citit, oarecum in fuga, scrisorile mai sus mentionate. Ce nu prea am priceput este partea aceasta: „Am citit săptămâna trecută un discurs ţinut de unul dintre predicatorii voştri, iar el spunea că principala lucrare a bisericii constă în mântuirea sufletelor. Eu răspund: Nu! Nu este deloc lucrarea bisericii! Este lucrarea lui Dumnezeu prin predicarea evangheliei, iar El a încredinţat predicarea evangheliei nu bisericii, ci evangheliştilor: tuturor celor care, având o anumită măsură a acestui dar, pot predica evanghelia. Predicarea evangheliei este, aşadar, o lucrare cu totul individuală.”. Inteleg ca ca predicarea evangheliei sufletelor rezvratite nu este activitatea PRINCIPALA a Bisericii lui Hristos dar totusi eu in Cuvantul lui Dumnezeu observ ca fratii nostrii afirma lucruri care par ca nu sustin afirmatiile fratelui E.D. De exemplu in 1Petru 2:12 si in 1Petru 3:1 se pare ca „ambasadori” ai Domnului nostru Isus Hristos trebuie sa fim noi toti. Cred ca prin aceasta segregare deschidem usa prin care introducem in COR meseria de evanghelist, cum cu multa dragoste de bani si duh de intaietate au fost introduse pe rand meseria de Pastor, Predicator si o intreaga suita de functii religioase (http://www.rubinian.com/cor_5_ocupatia.php?id=2636).
    Domnul sa ne dea inteleciune si descoperire.

    Apreciază

  5. Catalin spune:

    P.S. Se pare ca ma tem degeaba, deja exista mesira de Vestitor.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s