Când te uiți la frați bătrâni, fețe altădată strălucind de viață iar acum schimonosite de riduri, înțelegi de ce a spus Pavel că unii frați nu s-au împiedicat de slăbiciunile trupului său.
Nu cred că trupul său era intact după atâtea bătăi și împroșcări cu pietre.
Chiar spune că purta semnele Domnului Isus pe trupul lui.
Posibil chiar pe fața lui.
”Şi n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust pentru ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuşi Hristos Isus.” Galateni 4:14
Versetul 13 ” Dimpotrivă, ştiţi că în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată.” Lasă să se înțeleagă că e vorba de o neputință, handicap, infirmitate.
Din versetul 15 se poate înțelege că e vorba de afectarea vederii. ”Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat.” dacă nu cumva este o expresie pentru exprimarea afecțiunii.
Indiferent ce a fost, a fost o smerenie în trupul de carne. O smerenie, o limitare, o îngrădire și o slăbire care nu l-a încurcat deloc pe Pavel, dimpotrivă:” De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.” 2 Corinteni 14:10
Slăbiciunea, bătrânețea, ofilirea sunt respingătoare. Dar oglinda ni le vestește în fiecare dimineață.
Și să vrem nu ne putem ține cu dinții de tinerețe, de vigoare, de putere. Mai bine să nu vrem. Trup de stare smerită, de carne purtăm, trup de carne vom dezbrăca la momentul potrivit. Numai cei mândri se rușinează de o haină veche, de o salopetă uzată.
Dacă este curată și ”miroase frumos” n-are de ce să ne fie rușine. E templul Creatorului.
Spunea dăunăzi o misonară americană (la moartea unui tânăr): ”el n-a avut bătrânețea lui”.
Apoi a filosofat un pic pe tema bătrâneții: ”da, da zicea ea, avem și harul bătrâneții să-l primim…”.
Unii nu-l au, să ne bucurăm de el!
Să ne bucurăm de ”bătrânețea noastră”, mulți n-o mai capătă.
Când la 28 de ani, bolnav de moarte, priveam la oamenii de pe stradă, îi vedeam pe cei de 40 de ani și-i invidiam:”voi v-ați trăit chiar și maturitatea, eu n-o s-o am”. Dumnezeu mi-a dat însă zile, poate și ca să pot scrie pe blog, spre mângâierea celor ce au ajuns cu cititul până aici.
Vestea Bună 