De ce să nu facem servicii clericale?

(Completare 17.05.2018, mai jos.)

Din cauza conștiinței.

Serviciile clericale sunt pentru mulți oameni singurul sens al legăturii cu biserica, în mintea lor: cu Dumnezeu.

Când te naști, te căsătorești și mori, popa are treabă cu tine, ….cu Dumnezeu, ….treaba lui! Zice ignorantul.
Dar ce zice cel învățat din Cuvânt?
Dăunăzi vorbeam cu cineva din Oastea Domnului ce urmează să-și căsătorească fiica.
-Unde veți face căsătoria religioasă, la popa în care nu crezi?
-Da, ca să nu se poticnească ceilalți.
Deci el nu credea în ceremonia nebiblică, dar o făcea ca să nu se poticnească.
Dacă însă i-ai întreba pe ceilalți, toți ar da același răspuns, că nici ei nu cred în popi, dar fac ca să nu se poticnească.
Și atunci, nu cumva este un laț al fățărniciei aici?

E o chestiune mai delicată, e o chestiune de conștiință, de cuget.
Dacă eu știu că scamatoria lui nenea popa(pastorul, egal) nu este în Biblie, nu e după Cuvânt, n-ar trebui s-o fac.
Mai mult, e vorba de conștiința altuia, conștiință tulburată de mărturia mea strâmbă.

E exact ca la mâncarea cărnii jertfite idolilor, e totuna cu nimic idolul, deci nici mâncarea nu e împuțită.

Dar!

Cel slab ce privește înfulecarea mea nu crede așa, el crede că idolul e ceva, că acea carne e ”sfântă” și că și tu cel care ai mâncat crezi la fel, că te temi de idoli în continuare și de aia mănânci ”carne sfântă”. Mărturia ta va fi compromisă, cugetul celui ce privește va fi dărâmat datorită slăbiciunii lui de gândire. Aici nu putem spune ”treaba lui”. Faci ”un orb să se împiedice pe drum” și ești sub blestem!

”Vorbesc aici nu de conştiinţa voastră, ci de a celuilalt, căci de ce libertatea mea să fie judecată de conştiinţa altcuiva?”

O regulă în viața apostolului era să nu se supună judecății oamenilor, nici prin frica de a mărturisi, dar nici prin discreția de a nu abuza de o libertatea ce nu poate fi înțeleasă de unii.

Tu mănânci în templu că e foarte bun, nu te plouă, poate e mai ieftin și proaspăt zilnic, poate nici n-ai de unde cumpăra zilnic carne.
Dar!?
El, cel slab trage alte concluzii și ”vai de cel prin care vin prilejurile de păcătuire” sau ”ce voiți să vă facă vouă oamenii faceți-le voi lor”. Eu aș vrea ca cel ce mă învață din Cuvânt să se aplece spre neînțelegerea mea, nu să mi-o disprețuiască.

La fel e și cu ceremoniile bisericești, serviciile clericale: cununia, prohodul, chiar botezul.
Dacă sunt efectuate doar de aceleași persoane denumite, dacă sunt oficiate într-un cadru pompos, biserici, temple, etc. sunt o grozavă capcană pentru suflete.

Oamenii, majoritatea dintre ei cred în popi(pastori), ca mijlocitori între ei și Dumnezeu, ”e ceva…!”, rostesc cu sfială. Ei cred că harul, blagoslovirea, binecuvântarea,etc, vin prin mâinile lui nenea popa ce -și face teatrul lui, sceneta. Bieții oameni! Unii îi fură și alții se lasă furați în cadru festiv. Dar asta e biata lor ”credință”. Personajul ”popa”(pastorul) atrage privirile și este considerat canalul de scurgere a divinității, pâlnia de blagoslovire.

Când vin la pocăiți, cei numiți ”necredincioși” ar trebui să vadă evident în toate ”preoția tuturor credincioșilor” faptul că toți suntem frați. De la așezarea scaunelor în adunare, (care ar fi cel mai bine, pe cât posibil să fie în cerc, Domnul este în mijlocul, nu în fața noastră), la rânduiala slujirii, în cinste fiecare dând întâietate altuia, după regulile pe veci stabilite, cei tineri la cei bătrâni, cei sănătoși la cei bolnavi, gazdele la musafiri, etc. Niciunul nu ar trebui să monopolizeze nici timpul, nici slujirea, prin ton sau abuz de nici un fel, ”suntem mădulare unii altora”, să veghem la aceasta.

Dar să revin la cel necredincios. El crede în popi ca și pâlnie de divinitate, noi nu avem dreptul să-i lăsăm minciuna nescuturată. De aceea (să) nu facem servicii clericale. Tu știi că harul vine prin credință, dar el nu știe, el crede că vine prin mâinile lui nenea popa.

Să boteze orice frate, să dea cina orice frate, despre altele în Cuvânt nu scrie și așa să lăsăm: nefăcut ce nu-i scris și să insistăm asupra celor scrise!

Observație: lipsa serviciilor clericale, a templelor este o libertate greu înghițită de mulți robiți de aceste capcane. Nu ne vom pleca însă sub jugul unei robii a praticilor sociale acceptate dacă vrem ca Adevărul Evangheliei(Veștii Bune) să rămână cu noi.

Completare: 17.05 2018

Ca principiu pe scurt: oamenii pot socoti că sursa informației despre Dumnezeu le poate veni doar din două direcții:
-din Cuvântul Lui Dumnezeu, Biblia, (Cuvânt care are în sine apelul la cuget și la Creație)
-din oameni, obiecte sfinte, ritualuri, marșuri, ceremonii religioase
Cei ce socotesc că-l pot cunoaște pe Dumnezeu din Biblie manifestă credință.
Cei ce socotesc că Dumnezeu este în altceva manifestă idolatrie.

Aceste două izvoare se anulează una pe alta, sunt contrare, ca un drum cu două sensuri.
Mergând spre una, te îndepărtezi de cealaltă.
Faci ritual, te îndepărtezi de Cuvânt.
Apelezi la Cuvânt, te lași de ritual.
Cuvântul lui Dumnezeu cere analiză, cercetare de sine, cere să-l cunoști, să te absoarbă, meditarea zilnică și logică la Cuvântul lui Dumnezeu te duce la angajament și dedicare față de Planul lui Dumnezeu. Învață-ți familia și apropiații că religia dreaptă nu constă în dependența față de un pastor, popă, templu sau cult (care sunt așa  de diferite și de multe) ci că religia dreaptă este dependență față de unicul Cuvânt al Unicului Dumnezeu și Stăpân al Universului și al tău.
Ritualul e lucru fără cap. Odată că ritualurile le fac cei ce nu cunosc Biblia și nici măcar nu și-au pus vreodată întrebarea dacă e bine sau nu să le facă. (Unor astfel de oameni vrei să placi?)
Apoi ritualurile sunt pentru cei ce le fac și pentru cei se uită la ele o grozavă mărturisire că Dumnezeu e mincinos și că Diavolul are dreptate. Prin ritual tu mărturisești implicit că mincinosul de executant e ”ceva”, are ”ceva”, face ”ceva”, arăți spre el, spre șaman (popă, pastor), îi crești ”ratingul” și potențialul de înșelare.
El nu se va lăsa de la sine putere de ritual, pentru că îi aduce bani, dar tu, dacă ești sluga altuia și ai citit cu interes până aici, te poți lăsa de el, îl poți lăsa în pace și încearcă să-i înveți și pe cei din jurul tău, familia ta de această grozavă capcană a sufletului.
”Atunci ucenicii Lui s-au apropiat, şi I-au zis: „Ştii că Fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele, pe cari le-au auzit?“ Drept răspuns, El le-a zis: ….Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” Matei 15:12-14