Vai de somnolența noastră!…Comenius despre pericolul amânării sau neglijării educației copiilor la vârste fragede.

În ceea ce priveşte formarea tinere­tului, ea trebuie să înceapă din fragedă vîrstâ, şi asupra acestei chestiuni este necesară o explicaţie mai largă, din cauza nepăsării şi a stupidităţii unor părinţi care consideră că este util să lase copiilor, în primii ani, toată libertatea de a face orice, crezînd că astfel ei vor fl mai nime­riţi pentru toate, de îndată ce vor creşte. Că o asemenea părere constituie o eroare periculoasă ne-o arată cele ce urmează.

S-a demonstrat că omul este trimis în această lume ca într-o şcoală, spre a se forma după chipul Iui Dumnezeu şi pentru acea viaţă care urmează imediat după existenţa pămîntească. Omului îi sînt atribuite trei locuinţe: pîntecele mamei, pămîntul şi cerul — sau abisul veş­nicului întuneric, pentru cel care, în mod nefericit, se abate de la cer. Din prima locuinţă, prin naştere, se ajunge în a doua, din a doua, prin moarte, în a treia, acolo, însă, rămîne pentru veş­nicie.

Dacă vreunuia, în pîntecele mamei, în acel prim atelier, nu i-au fost formate toate membrele sau i-au fost formate imperfect şi monstruos, în această lume nu mai găseşte nici o posibilitate ca să le poată reface: în întreaga sa viaţă el le va simţi lipsa, fiindu-i necesare, şi le va purta incomplete şi monstruoase. Tot aşa, după această viaţă, nu mai există nici o posibilitate de îndreptare a su­fletului care, atîta timp cît a sălăşluit în corp, nu s-a format după chipul lui Dumnezeu — el va pierde pentru toate zilele veşniciei comunitatea cu Dumne­zeu. Este vorba, aşadar, de un lucru deosebit de important: moartea care pîndeşte pe copiii noştri, ca şi pe noi înşine, şi care îşi răpeşte prada pe neaş­teptate. Iată cît de periculos este de a neglija sau de a amîna formarea interioară a omului! Noi credem că mila Domnului veghează asupra mîntuirii oamenilor, chiar atunci cînd este adormită grija omului, totuşi nu poate fi iertată somnolenţa care, face ca oamenii să nu îndeplinească ceea ce ar trebui.

Dar, chiar dacă moartea cruţă cea dintîi vîrstă şi există speranţa pentru o viaţă lungă, totuşi formarea copilului nu trebuie amînată, din pricina mulţimii lucrurilor pe care trebuie să le învăţăm şi să le facem în viaţă, mulţime atît de mare încît, chiar dacă viaţa ar ii de două ori mai lungă, nimic din ea n-ar trebui să pierdem în zadar.             Mai ales că noi avem de învăţat acum mai mult decît cei din vechime, de vrem să-i egalăm în erudiţie. Ei filozofau numai într-o limbă, în limba lor de acasă, pe cînd noi tre­buie să învăţăm atîtea limbi! Ei se mul­ţumeau numai cu filozofia sau cu teo­logia, însă în faţa noastră Dumnezeu deschide toate comorile sale. Ei aveau numai puţine secole în urma lor, ale căror evenimente trebuiau să le cunoască, noi, dimpotrivă, trebuie să cunoaştem desfăşurarea cursului aproape al tuturor secolelor, care în curînd se înclină spre sfîrşitul lor. Ei s-au bucurat de timpuri aproape liniştite, în vreme ce epoca noas­tră este plină de tumultul evenimentelor. Cine trebuie să cunoască, să cerceteze şi să facă atît de mult în viaţa sa, acela trebuie din vreme să-şi deschidă temeinic simţurile. Dar la grabă nu ne determină numai mulţimea, ci şi varietatea lucru­rilor. Căci, aşa cum este foarte important pentru cineva care se găseşte pe un drum necunoscut şi trebuie să se descurce prin multe încrucişări, ca să i se arate chiar de la primii paşi adevărata direcţie, alt­fel orice greşeală i-ar putea fi foarte periculoasă şi l-ar putea duce tocmai în direcţia opusă, tot aşa omul nu tre­buie părăsit la începutul vieţii sale. Dealt­fel animalele, lipsite de inteligenţă (chiar şi cele mari—cai, boi, elefanţi etc), care au de învăţat numai ceea ce le este necesar pentru a trăi, ajung într-un an sau doi să atingă înălţimea potrivită şi pot fi folosite ca atare. Iar omul, nici măcar la 20 de ani! Pentru aceasta nu avem nici un alt motiv decît că abia atunci putem acţiona cînd sîntem capabili să deliberăm cu înţelepciune.

De aceea, părinţii care neglijează să-i înveţe din primii ani pe copiii lor lucruri utile, să ştie că lasă să treacă un prilej care nu mai revine.

     Dacă şi pe mai departe ei se liniş­tesc cu ideea că binele se poate învăţa oricînd — le răspund: dar nu cu acelaşi succes, dacă scapă primele ocazii. Căci din exemplul tuturor lucrurilor reiese evi­dent că se reţine sigur şi stabil ceea ce a fost imprimat în prima vîrstă. Copacul chiar- de cînd este mai fraged îşi desfă­şoară ramurile şi tot astfel şi le păstrează — nu le mai schimbă poziţia. Lâna îşi menţine culoarea cu care a fost îmbibată şi nu se mai lasă revopsită în altă culoare. Şi vasul, chiar dacă se sparge, păstrează mirosul pe care 1-a căpătat cînd era nou. Obada întărită a roţii mai degrabă se sparge în mii de bucăţi decît să se îndrepte. Asemenea se întîmplă şi cu omul: primele impresii persistă şi nu se lasă înlocuite de acelea care vin ulte­rior. Aşa se explică cum în mintea ome­nească există atîtea prejudecăţi puternice şi tenace, unele adevărate, altele false: pentru că cine a ocupat cel dintîi pala­tul creierului vrea să domnească, mai ales că ceea ce nu aparţine nimănui se consideră drept proprietatea aceluia care-l ocupă primul. Astfel, viciile copilăriei ne însoţesc pînă la adînci bătrîneţe, cu o singură diferenţă: în copilărie ne pier­dem cu nimicuri, iar la bătrîneţe ne pier­dem zilele. Ceea ce în copilărie se poate încă îndrepta, la bătrîneţe rămîne ne­schimbat.

Dacă obiectează cineva că din cauza firavelor puteri copilaşii încă nu sînt capabili de o educaţie fizică şi spirituală şi că este zadarnic să cheltuieşti munca şi vremea, îi răspund: a spus cineva că copiii ştiu toate limbile, dar vorbesc numai pe aceea pe care o învaţă prin îndrumare, în general putem spune aşa: copiii dis­pun de potenţa (potentia) de a şti totul, dar ei ştiu în fapt numai ceea. ce au învă­ţat. Ei dispun de o potentă şi abilitate (potentia et habitas) nelimitate, pentru toate. în funcţie de aceasta, lui Platon i-a venit ideea circuitului etern al lumii şi a spus că a învăţa însemnează a-ţi reamintiu.

Întrucît contează atît de mult deprin­derile din copilărie, de aceea primele impresii despre lucruri trebuie să fie obţinute conform normelor adevăratei înţelepciuni, iar primele deprinderi, co­respunzător ideilor virtuţii. Dacă nu procedăm în acest fel, se adaugă la pierderea bunelor impresii şi deprinderi o altă pagubă, şi anume haosul de no­ţiuni şi imagini, ca şi de acţiuni inutile şi primejdioase. Este la fel ca şi un ogor care n-a fost însămînţat cu sămînţă bună şi drept recoltă ce va aduce? Spini, mără­cini, pir, ferigă bună de ars, zizanie etc. (tribulos, urendam filicem, zizania etc.)13. La fel, nici spiritul uman nu poate sta pasiv cînd simţurile exterioare sînt în activitate şi se îndreaptă spre lucruri, deoarece, de nu este ocupat cu lucruri utile, se ocupă cu cele inutile (în cazul în care nu se întreprinde nimic împotriva exemplelor rele ale acestei lumi corupte), iar ca să te dezobişnuieşti mai tîrziu de aceste lucruri va fi imposibil sau foarte greu.

La aceasta se referă cuvîntul lui Dumnezeu, la profetul Ieremia (Iere­mi a, 13, 23): nu stă în puterea omului să se transforme atît de des pe cît ar vrea; obişnuinţa devine a doua natură. Pe de altă parte, lumea este plină de enormităţi pe care nu sînt în stare să le stăvilească nici autorităţile laice, nici slujitorii bisericii, atîta vreme cît noi înşine nu ne dăm serios osteneala să stăvilim de la început izvoarele răului. De fapt Dumnezeu lasă să crească, pînă la coacere, buruiana pe care duşma­nul a semănat-o pe cîmpul Domnului, în timp ce noi dormeam. Dar, apoi, vai de somnolenţa noastră!

sursa: Jan Amos Comenius, Pampaedia, Ed. did și ped, București, 1977, pag. 107-109

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s