A doua lecție: Cuvântul lui Dumnezeu

Întâi vine ce este firesc, ce este duhovnicesc vine pe urmă…
Creația lui Dumnezeu vine întâi ochilor noștri, simțurilor noastre.
Dar creația poartă în sine în chip simbolic pildele lui Dumnezeu, pilde care ne deschid mintea și ne conduc gândirea spre nevăzutele lui Dumnezeu prin  Cuvântul Său.
După ce copilăria ne dă suficiente exemple despre înțelepciunea lui Dumnezeu, dorința mântuirii ne duce gândul prin poarta și calea obligatorie a Cuvântului lui Dumnezeu.
”…din pruncie cunoști Sfintele Scripturi care.…” nu dau sigur dar ”pot să-ți dea înțelepciunea” care nu mântuiește dar ”duce la mântuire….”.
Este o rezervă a siguranței rodirii. Nu putem știi cât din ceea ce semănăm va rodi. E posibil să rodească un sfert, jumătate sau tot, n-avem de unde știi. E posibil ca sămânța să cadă pe pământ bătătorit de învățările furișate ale firii pământești, pe stânca împietririi păcatului, pe drumul acomodării prin imitație sau în pământ bun. Nu putem știi.

Dar chiar dacă nu știm sigur cât va răsări și va rodi din ceea ce semănăm, un lucru îl putem știi cu siguranță totală: dacă nu semănăm nimic, nu va crește nimic.

În abordarea învățării noastre de sine a procesului de învățare, după ce am înțeles cât de important este să folosim primul manual al lui Dumnezeu: Creația Lui, trebuie să începem să folosim al doilea manual: Cuvântul Lui.

Având ca țintă scopul: Cunoașterea lui Cristos, mă voi întoarce spre mijloc: învățarea Cuvântului și voi administra timpul și voi structura subiectele așa încât într-un termen compact să inoculez în mințile mici curgerea gândului pe direcția creație–->cuvânt––->Cristos.
Cuvântul este interfața dintre Creație și Cristos.
Cuvântul arată subordonarea Creației față de Cristos, faptul că ”toate au fost făcute din El și pentru El”.
Cuvântul ni-l descoperă pe Cristos, de la Abel la Apocalipsa Lui. ”….toate Scripturile mărturisesc despre El”

Toată scriptura este insuflată de Dumnezeu, toată ni-L prezintă pe Fiul. Detaliile Vechiului Testament învață într-un mod ușor, cu istorii captivante și personaje extrem de reale, de umane, atât pe omul ce vechi cât și pe Cel Nou. Profeții aveau în ei Duhul lui Cristos, la profeți nu vedem păcate și lașitate. Eventual slăbiciune umană.
Toate celelelalte istorisirii învață pe Cristos. Firea lui dumnezeeiască, gândul Lui, cuvântul crucii Lui le vedem chiar din Vechiul testament ascunse în mod cețos în personaje predestinate pentru învățarea noastră. ”Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.”
Deci Scripturile Vechiului testament (ce a fost scris mai înainte) sunt pentru învățătura noastră.

Să le folosim ca material didactic și pentru învățarea copiilor noștrii. Eunice și Lois au făcut așa.
De ce să cunoască copiii noștrii mai bine personajele din desene animate decât pe cele din Vechiul Testament?

Le este un câștig imens să știe în detalii despre  Avram, Isaac și Iacov, despre judecători, despre profeți și împărați, despre promisiuni și profeții, despre idolatrie și cortul întâlnirii, despre jertfe și curățiri. Toate acestea ne vorbesc despre Cristos și învățarea acestor istorii va pune în pământul inimii lor acele semințe care în primăvara cercetării, la adierea caldă a vântului ceresc își vor scoate din pământul inimii vârfurile fragede ale viitorului pom bun.
va prinde iarăşi rădăcini dedesubt, şi deasupra va da rod…”.
Pomul bun este gândirea bună, rodul bun este fapta bună.
Oamenii nu culeg struguri din spini, adică fapte bune din gândiri stricate.
Să facem, adică să cultivăm pomul cel bun, roadele vor veni de la sine.

Ca aplicație practică, recomand ca în modul cel mai simplu, ca la școală,  copiii să fie obișnuiți ca cel puțin de câteva ori pe săptămână să facă școală de învățare a Cuvântului lui Dumnezeu cu părinții.
Această școală (am numit-o părintească) ar trebui să devină ceva obligatoriu în toate casele creștine de la cea mai fragedă vârstă.
La vârsta mică, așa cum am arătat în capitolul despre creație, copilul nu este capabil să perceapă lucruri abstracte, de aceea se vor folosi obiectele ce-l captivează.
Imediat apoi, poate chiar de la 4-5 ani copilul trebuie obișnuit cu laptele Cuvântului într-un mod metodic și ritmic. Mai bine timp scurt zilnic sau de câteva ori pe săptămână decât mai lung și mai rar.
Consider că ar fi bine ca copilul să fie ferit de imagini de orice fel în acest proces al învățării. Blândețea n-ar nici biserică, nici icoană, nici altar, tot la fel nici înțelepciunea, nici răbdarea, nici credința. Aceste virtuți au însă temple vii și active în ființele, în personajele Vechiului Testament.
Istoriile trebuiesc împletite cu timpul, cu cronologia, cu geografia și cu dovezile arheologice.  Se realizează astfel o legătură între cele văzute și cele scrise, ușurând calea dinspre cele scrise spre cele promise (crezute).
În rangul importanței școala părintească trebuie să fie cea mai onorată de către părinți, apoi școala laică, de stat.

NU, nu, nu…dacă în timp ce ai citit până aici te-ai măgulit cu gândul că poate fiul tău sau fiica ta merg la Școala Duminicală, țin să te avertizez că NU așa a poruncit Dumnezeu. Nu El a dat Școala Duminicală.

El îți poruncește ție să-ți înveți copiii!
Dacă nu știi, roagă-te să poți să  înveți să ți-i înveți!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s