Cine învață?

Сea mai de seamă slujbă pe care am primit-o de la Domnul este aceea de a mărturisi, de a învăța pe alții.
”El îi învăța ca unul care avea autoritate, nu cum îi învățau cărturarii lor!”
Toți apostolii  învățau, bunicile și mamele învățau, bătrânii învățau,  toți cei ce ajuns să-L  cunoască au mărturisit și altora imediat.
Domnul Isus a spus  să învățăm pe alții.

Cine are acest ”drept”, această obligație?
Răspunsul:  oricine are autoritatea.

Părinții au această autoritate asupra copiilor lor în primul rând. Din această autoritate derivă dreptul de a învăța.
Bătrânii din adunare au autoritate asupra celor mai tineri în credință, nu se pot inversa lucrurile.
Cel ce a primit cunoștință are obligația să învețe, să dea ce a primit.
Autoritatea înseamnă prorietate.
Ai primit evanghelia(vestea bună) o poți da altora.
N-o ai, n-ai ce da!
”Ca niste buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi sa slujeasca altora dupa darul pe care l-a primit.” I Petru 4:10
Ai primit un dar, ai cu ce sluji.
Unii vor zice că nu au darul invațării, că nu-și pot deci învăța copiii.
Dar Cuvântul spune părinților să-și învețe copii, sunt ai lor nu ai altora.
Iar dacă Cuvântul spune așa noi nu-L putem schimba. Ai copii, trebuie să-i înveți, să te rogi să poți s-o faci.
Cu ce scriu aici încerc să te ajut!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s