Fratele Comenius despre nevoia educației

Ceea ce postez mai jos este un citat din Didactica Magna, cartea după care s-a croit educația din școlile zilelor noastre. Aparținând de ”Frații Moravi” una din ramurile reformei, fratele Comenius a avut o viziune înaltă, o vedere de sus a lucrurilor, ceea ce se vede și din rezultatul ”muncii sufletului lui”: cartea lui: ”Didactica Magna” a devenit Biblia educației.
Ce păcat însă că roadele ei au devenit unelte pentru propășirea răului, căci inclusiv educația atee și evoluționistă din școli s-a predat tot după principii trasate de Comenius.
Vederea cea bună a creat unelte care s-au furat ușor, iar țelurile pentru care aceste unelte au fost create au fost deturnate de la scopul creatorului lor.
O observație: atât Biserica Moravă cât și cea reformată a fost una a urbei, a comunității, nu a ”rămășiței” a celor scoși, a eklesiei. De aceea învățăturile lui Comenius au o țintă cuprinzând toată comunitatea. Țintă vastă, rezultate slabe. Deși rezultatele din punct de vedere al națiunilor reformate ce au aplicat primele Didactica Magna sunt ușor de observat în sistemele lor de educație, pe plan familial, pe plan personal tocmai cunoașterea Cuvântului a avut de suferit cel mai mult.
Națiunile reformate sub presiunea umanismului au abandonat educația religioasă din școli, aceasta s-a refugiat în biserică, s-a atrofiat în mâinile unui cler liberal și a produs aceste ciudate societăți nord-europene: beneficiare din plin ale unui sistem de educație și ale unei morale pe care nu le mai ”seamănă”.
E de mirare și ciudat, ca unul care am străbătut Scandinavia în lung și lat de aproape 15 ani, să vezi cum își îngrijesc cu precizie câmpurile, cum au cele mai roditoare ferme, cele mai înfloritoare economii și totuși sufletele copiilor lor sunt lăsate pradă unui umanism născut în mințile mai sudicilor lor vecini, la care ei disprețuiesc totul. De ce atunci le iau de bun umanismul și liberalismul?
Devin pe zi ce trece tot mai convins că o roadă statornică de virtuți crește dintr-o educație spre virtute. Cuvântul lui Dumnezeu ne poruncește ca această  educație să se facă în familie: ”Voi părințilornu în adunare sau în școală. Pentru aceasta este necesar să ne învățăm unii pe alții cum să ne creștem copiii, nu să-i abandonăm companiei găștii de la biserică, învățătorului de școală duminicală sau școlii creștine sau laice.

Citat din Didactica Magna:
”26.Acum însă trăim în promiscuitate — cei buni cu cei răi. Dar numărul celor răi este infinit mai mare decît al celor buni. Prin exemple rele, tineretul este atît de mult ademenit încît îndrumările spre cultivarea virtuţii, drept leac împotriva răului, nu au nici o putere sau una extrem de mică.

27. Şi cum ar fi altfel, cînd şi acele îndrumări spre virtute se fac din ce în ce mai rar. Sînt puţini părinţi în stare să înveţe ceva bun pe copiii lor, fie că nici  ei  înşişi n-au învăţat nimic de acest fel, fie că neglijează,  mintea lor fiind ocupată cu altceva.

28. Şi între învăţători se găsesc puţini care ar fi în stare să insufle tineretului ceea ce este bun, într-un mod potrivit. Iar dacă există vreodată unul, atunci e acaparat de vreun satrap ca să-l folosească în particular pentru ai săi (copii).  Şi astfel, comoara lui nu-i revine poporului.

29. Aşa se face că restul tineretului creşte fără îngrijirea cuvenită, ca  şi copacii sălbatici, pe care nimeni nu-i plantează, nu-i udă, nu-i altoieşte şi nu-i face să crească drept. Iată cum moravurile  şi obiceiurile sălbatice  şi nestăpînite cuceresc lumea, oraşele mari  şi mici, toate casele  şi pe toţi oamenii ale căror trupuri  şi suflete, se irosesc într-o totală zăpăceală. Dacă ar apărea astăzi din nou între noi Diogene, Socrate, Seneca sau Solomon, n-ar afla  nimic nou faţă de ceea ce era pe timpul lor. Iar clacă Dumnezeu din cer ni s-ar adresa nouă, el nu ne-ar spune decît ceea ce  spunea pe atunci:  „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut…”  (Psalm  14,2).

30. De aceea, de orice neam ar fi oricine care poate să dea vreun sfat sau să născocească ceva, ori ar putea prin gemete, suspine, plîns sau lacrimi să implore pe Dumnezeu în orice chip pentru ca tînăra generaţie în creştere să fie cit mai bine îndrumată, acela să nu tacă, ci să dea sfat, să gîndească şi să se roage,’„Blestemat fie cel ce va face ca orbul să  rătăcească din drum!” a zis Dumnezeu (5. Moise 27,18).”Blestemat să fie şi acela care, dacă poate să întoarcă pe un orb din rătăcire, nu-l întoarce. „Vai aceluia care va sminti pe unii dintre aceştia mici”, spune Hristos (Matei 18, 6, 7). Vai deci şi celui care poate să înlăture pierzania şi nu o face! „Dumnezeu nu vrea ca asinul sau boul rătăcitor prin cîmpie şi pădure, sau zdrobit sub povară, să fie părăsii, ci să fie ajutat chiar dacă nu vei  şti cui aparţine, şi chiar dacă vei şti că este al duşmanului tău”  (2. Moise 23, 4, 5. Moise 22, 1). Oare să-i placă lui Dumnezeu cînd noi vedem în rătăcire nu animale lipsite de raţiune, ci creaturi inteligente, şi nu numai una sau două, ci lumea întreagă, să trecem nepăsători fără să le întindem mina? Nicidecum!

31. „Blestemat fie tot cel ce, cu înşelăciune, face opera Domnului cu nebăgare de seamă, şi blestemat fie tot cel ce-şi fereşte sabia lui de sîngele Babilonului!” (Ieremia 48, 10). Putem spera oare că vom scăpa de pedeapsă dacă tolerăm cu nepăsare îngrozitorul Babilon al coruperii noastre? Scoate sabia, tu cel ce eşti încins cu ea sau cel ce  ştii în ce teacă zace ascunsă şi, ca Jehova să te binecuvînteze, ajută la distrugerea Babilonului!

[….]Voi aţi înţeles că  răni din om nu poate fi mai bine preîntîmpinat decît dacă se preîntîmpină în fragedă tinereţe, că  nu  se  pot  planta  mai  cu  succes  copăcei care vor dura o veşnicie, decît dacă plantăm şi creştem tinere lăstare; că nimeni, nu poate să zidească mai cu succes Sionul în locul Babilonlui, decît atunci cînd pietrele cele vii ale Domnului — copiii — vor fi de timpuriu tăiate, cioplite, netezite şi încorporate construcţiei cereşti. Aşadar, daca dorim să avem biserici, state  şi gospodării bine aşezate  şi înfloritoare, atunci trebuie — înainte de orice — să punem în ordine şcolile noastre si să le facem să înflorească, ca ele să devină adevărate ateliere vii ale umanităţii, răsadniţe ale bisericii, statelor  şi ale gospodăriilor. Numai aşa şi nu altfel putem să ne atingem ţelul nostru. ”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: