Nebun este acela care spune adevărul sau cel care nu-l înțelege?

Nu prea ies cu postările din domeniul spiritualului.
În locurile cerești  este cetatea noastră tare.
De data aceasta fac o excepție. Întru-na din călătoriile  prin nord mi-a căzut în mână o carte scrisă de cei ce plecau din țară prin anii 1980. Plecau de tot. Și de lehamite.

Unul din aceștia este doctorul Florea(pseudonim). E o lecție în această postare.

Citez din jurnalul lui:

”Într-o zi a venit după mine căpitanul Popa că: „To’a’şu’ colonel Ene doreşte să vorbească cu ‘mneast’ă, m-a trimis cu maşina să vă aduc!”. M-am dus şi după politicoasa introducere după acelaşi tipic şi după scuzele de deranj, obligatorii şi ele, m-a rugat să dau o referinţă despre doctorul Giurgiu:

– Sînteţi colegi… Vă vizitaţi!… îmi spuse el drept argument. Nu a trebuit să mă gîndesc mult ca să-l refuz:

– Sîntem colegi, ne vizităm, dar nu am ce referinţă să dau despre el. Aveţi serviciu de cadre, are şef de secţie, aveţi colaboratori de încredere…

S-a întunecat la faţă colonelul Ene. Politeţea i-a dispărut ca luată cu mîna. Au început să curgă ameninţări, replici jignitoare… Cînd am văzut că nu am altă ieşire, am acceptat să scriu o referinţă despre Ovi, cum îi spuneam amical doctorului Giurgiu. Ca să-mi scriu referinţa liniştit, căpitanul Popa m-a condus într-un birou izolat, traversînd însă mai multe camere. Mare mi-a fost mirarea văzînd cum într-una din ele, la o masă, dr. Stavăr scria ceva de zor. Desigur, nu era un protocol operator, pentru că aşa ceva nu se scrie la securita­te, ci chiar în sala de operaţie. Uimirea mea a fost însă şi mai mare, văzînd că într-o altă cameră se mai afla un coleg al doctorului Giurgiu, dr. Greabu, alt chirurg, scriind absorbit, complet aplecat asupra foii de hîrtie. După ce ne-am privit bine la faţă unii pe alţii, ca să ne ştim şi să ne bănuim de acum înainte reciproc, mi-am scris şi eu referinţa despre Dr. Giurgiu.

Cînd am fost aproape gata, a venit Ene să o citească. Pe măsura lecturii îl vedeam congestionîndu-se, ca pînă la urmă să izbucnească:

– Nu e bună! Trebuie să scrii alta! Pe negativ…

– O referinţă mi s-a cerut, una v-am scris… Este prima şi ultima, orice s-ar întîmpla! i-am răspuns şi eu la fel de furios, uitînd că trebuie să mă controlez. Dar ieşirea mea avu efect:

– Bine, vom vedea! Nu discuţi nimic cu doctorul Giurgiu… Despărţirea a fost mizerabilă. Eu i-am spus încă o dată părerea mea despre instituţia al cărei slujitor fidel este, iar el mi-a rîs în nas, spunîndu-mi aceleaşi vorbe puţin măgulitoare despre tagma noastră medicală:

– Ai văzut cît sînteţi de mari? Vă strivim ca pe nişte păduchi! Am plecat furios, pentru că avea dreptate. Oare ce eram, decît nişte păduchi? Spre seară, la ora contravizitei, l-am luat pe Ovi de pe secţia de chirurgie şi am urcat în Dealul Tîrgului, am lăsat maşina în parcare şi am luat-o prin pădure, i-am spus totul. Era tare abătut şi descurajat, parcă nici nu mă asculta. Mi s-a părut chiar speriat. Am vrut să-l încurajez, să-i spun ceva care să-i dea putere:

– Nu te necăji, Ovi, nu au ce să-ţi facă, pe mine mă ameninţă de ani de zile! am bravat, deşi numai eu îmi cunosc lehamitea, decepţiile, gîndurile…

Cuvintele mele nu avură darul de a-i insufla încredere. La despărţire, mi-a mulţumit stins, îngîndurat…

Peste un an, căpitanul Popa a fost internat cu forţa la psihiatrie, unde Dr. Nica executa cu fidelitate ordinele securităţii.Treceam pe acolo din cînd în cînd, chemat la consult. Îl salutam pe Popa, întrucît îl cunoscusem înainte. Un timp nu mi-a răspuns la salut, apoi mi-a zîmbit, ca o dată să mă oprească şi să-mi amintească tot episodul acela cu doctorul Giurgiu:

– Ştiţi de ce vă spun asta? m-a întrebat el deodată, privindu-mă fix.

– Nu! i-am răspuns, cu ochii la capul lui mare, plin de neuroni bine educaţi, dar prost stăpîniţi, din moment ce ajunsese aici.

– Pentru că, spuse el apăsînd pe fiecare cuvînt, pentru că atunci v-aţi dus la doctorul Giurgiu şi i-aţi spus totul. Dar el cînd a dat referinţe despre dumneavoastră nu v-a spus nimic!

Văzînd cît de puternic tulburat sînt, el adaogă zîmbind:

Nebun este acela care spune adevărul sau cel care nu-l înţelege?”

Jurnal de lagăr liber, Corneliu Florea, Editura Nord, Aarhus, Danemarca, 1987 , pag 165-166

Concluzie

Sunt situații când nu poți, n-ai cum să poți să explici altora lucruri care duc la pierzarea lor. Tu le vrei binele, ei te mușcă!
Cei ce-i vor pe ei captivi, îi asmuță împotriva ta, iar tu n-ai cum să le explici că dușmanul e comun. De dragostea lor îți vine să taci.

Iar ca să închei cu o învățătură spirituală:

-avem de rămas în cele ale harului, ale cerului, ale Cuvântului. Când inima noastră nu coboară din Ierusalim suntem apărați, invulnerabili,  dacă acceptăm invitațiile la dialog ale tuturor felurilor de Sanbalați, Tobii și Gheșemi devenim vulnerabili și …așa cum zicea doctorul: ”Oare ce eram, decît nişte păduchi?”
Noi avem de adus o mărturie, mărturia Domnului Isus, El nu este în mai multe feluri.
Avem de adus această mărturie chiar dacă majoritatea n-o înțelege, însă mângâietoare este concluzia din titlu: ”cine-i nebunul?”
În fața lui Dumnezeu, să rămânem ”nebunii” care spunem adevărul, chiar dacă din fața oamenilor ce nu-L înțeleg suntem  alungați.
Har!

 

 

3 comentarii

  1. Superba si inspirata concluzie! Pe de alta parte, este absolut incredibil de ce este in stare omul in anumite contexte. Mai ales ca ce-a facut dr. Giurgiu nu este necomun nici zilelor noastre. De curand, am auzit cazul unui tanar care, pentru a razbate mai „sus” (de fapt, tot mai jos!), nu se jena sa-si ponegreasca(evident, pe ascuns) propria familie. Chiar si eu am fost martorul (ca sa nu spun destinatarul) unor asemenea josnicii, si nu pe maidanele lumii, ci in adunare! Nebuniei de-a spune si a trai adevarul ii este opusa nebunia de-ai ponegri, fara pic de jena, pe altii (vorba fratelui B., sa faci lucrarea sarpelui, tatal minciunii). Spre slava lui Dumnezeu si prin harul Lui, vreau s-o am pe prima!

    Apreciază

    Răspunde

  2. .”…nebunia de-ai ponegri, fara pic de jena, pe altii (vorba fratelui B., sa faci lucrarea sarpelui, tatal minciunii)”.
    Este un Har deosebit, se acordă celor ce au trecut cu bine alte teste. E pentru un calificativ superior. E dulce.
    La acesta se zice: ”bucurați-vă și veseliți-vă”!
    După ce s-a clătinat capul după tine și nu te-ai rușinat, după ce s-au tras sfori să te sape și ai scăpat, urmează promovarea spre alte teste: bârfa în rafale, canonade de defăimare…sau în limbaj biblic: săgeți arzătoare. Nu sunt pentru pielea noastră, ci pentru Gloria Scutului Credinței, nu suntem la război ”pe cheltuiala noastră”, armura e primită, pe noi e doar testată. Slavă Domnului. Eu rămân cuminte sub armură, la sfârșitul luptei plec acasă în car. Cu El!
    Har!

    Apreciază

    Răspunde

  3. A murit doctorul Dumitru Pădeanu, anul acesta.
    Am trecut pe la el prin Bistrița acum câțiva ani, m-a primit bine și mi-a dat cam o oră.
    Îi murise soția și era foarte afectat, impresionantă durerea, chiar la ani buni de la despărțire.
    L-am întrebat de ce merge iarna în Canada și vine vara în țară.
    Făcea naveta asta câțiva ani.
    Mi-a răspuns că în Canada în apartament are un buton pe perete de unde reglează temperatura.
    I-am spus că poate să aibă un astfel de buton și la Bistrița.
    Probabil i l-a pus cineva, pentru că în ultimii ani nu a mai plecat, a murit în aprilie anul acesta la Bistrița.
    Citate:
    „Sa aprinzi o lumanare in intunericul produs de cei ce vor sa domine oamenii obisnuiti.”
    Am găsit azi postarea aceasta despre el, făcând o scanare a trecutului acestui blog și am zis să-l caut pe net, așa am aflat că a murit.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s