Acum se seceră orzul, dar după orz se va secera și grâul…din memoriile lui Nicolae Bethlen(1)

     Nicolae Bethlen a trăit în secolul 17, anii 1640-1710 și a fost cancelar al Transilvaniei în perioada cedării acesteia către austrieci (de sub suzeranitatea turcească). Credincios reformat, crescut în bună tradiție protestantă a înregistrat în cele peste 300 de pagini ale cărții lui amănunte grăitoare ale vremii trăite.

Redau mai jos pasajul în care descrie cu detalii ”convertirea” ortodocșilor români din Ardeal la catolicism.
Lucrurile se petrec în anul 1701. Austria a învins pe turci și s-a impus în Transilvania nu fără o puternică opoziție locală mai ales din partea nobilimii majoritar reformate.         Cu armata austriacă au intrat în Ardeal și iezuiții. Contrareforma era în floare, iezuiții ”converteau” la catolicism tot ce se putea. Cu maghiarii reformați era mai greu, universitățile reformate aveau influență puternică, aproape 200 de ani de la reformă au statornicit îndepărtarea de idolatrie. Dar viclenii iezuiți și-au îndreptat atenția spre românii ortodocși. Primul pas: un mare sinod de ”convertire” (desigur, nu benevolă) la Alba Iulia . Cine nu venea era amendat cu 60 de forinți, o sumă uriașă pe vrema aceea. Preoții ortodocși au venit și au defilat ”mulți plângând” ca un mare berbec negru. Unii preoți ortodocși din ”defilatori” spuneau cu tâlc: ”acum se seceră orzul, dar după orz se va secera şi grâul”, adică după catolicizarea ortodocșilor (orzul) va urma și a protestanților (grâul).
Acțiunea contrareformei continuă, rana de moarte pare vindecată, pustaniada de la Timișoara este din sâsâitura aceluiași vechi șarpe. Despre ecumenism, ultimul târâtor plan al Încolăciturii Sale  probabil, cu Voia Vrășmașului său, voi mai scrie!

Citat (N. Bethlen, Descrierea vieții sale de către el însuși, Casa cărții de știință, Cluj, 2004, pag 249):

„Mai trebuie să scriu despre necazurile ce le-am avut şi primejdiile pe care le-am înfruntat cu prilejul unirii preoţilor valahi cu confraţii lor de la Roma, asta fiind o mare încercare a mea din partea satanei şi un mare semn al bunăvoinţei dumnezeieşti faţă de mine.

[…..]

Episcopul valah muri şi cel de azi, care pe atunci era un tinerel ce învăţa gramatică in şcoala noastră din Alba, fiu al preotului valah din Bobâlna, a fost făcut episcop pe galbenii domnului Nalaczi Istvan, pe care i i-a împrumutat tatăl său şi majoritatea acelor bani au ajuns la domnul guvernator, ca şi de prestigiul celor doi domni, în numele nu ştiu cărui [Domn sau Dumnezeu]. Pe [omul acesta] l-a dus la Viena in anno … Racz Istvan, faimos prin furturile sale, devenit papistaș din valah (despre el vom vorbi mai jos), fiind făcut acolo în biserica şi claustrul Sfânta Ana episcop catolic în toată puterea cuvântului, iar cupă aceea, in anno…, Ştefan Apor l-a pus să-i adune pe sărmanii preoţi valahi sub titlul de sinod general şi, sub presiunea unei amenzi de 60 de forinţi, cam pe una mie două sute [i-a adunat] la Alba, unde, în casa proprie a lui Apor, îmbrăcându-l în haină preoţească aurită cu mitră, l-a dus la biserica valahă pe caleaşca lui, într-o procesiune solemnă, şi a fost instalat episcop; ba chiar, aşa cum se lăuda Apor, arhiepiscop (deşi asta-i o prostie), sub titlul de ilustrisim şi reverendisim. Avându-l ca efor sau instructor pe părintele iezuit Szunyog. A fost un fast deosebit. In faţă era marea oaste de preoţi valahi, ca un mare berbec negru, într-o parte şi în spate, mulţi plângând, din mijlocul cărora se auzeau vorbe către oamenii de pe stradă care se uitau: „acum se seceră orzul, dar după orz se va secera şi grâul„. In căleşti se duceau contele Seau, toată nobilimea catolică din Transilvania, părinţi, iezuiţi, Kemeny Janos, Bethlen Samuel şi câţiva, foarte puţini, nobili reformaţi, care apoi, când i-am mustrat, se scuzau zicând că Apor le-a spus cum că va fi acolo şi guvernatorul; nădăjduind asta, a şi aranjat şi îndrumat procesiunea către poarta de dinspre biserică a casei guvernatorului, dar se păcăli, căci guvernatorul, deşi servitorii mi-au spus că şi-a şi înhămat caii, nu s-a dus; i-a trimis vorbă lui Apor care aştepta jos: n-am văzut vreun asemenea ordin al majestătii sale. Aşa [Apor] se duse afară, scărpinându-şi gâtul, cu procesiune cu tot, pe poarta Sfântul Mihail – alias poarta temniţei.

Episcopul acesta deveni foarte insolent: dorea să i se spună ilustrisim de către oameni obişnuiţi, ba chiar şi de către nobili posesori de domenii; dacă nu era intitulat ilustrisim în documentele ce-i parveneau de la cancelarie, nu prelua decât la nevoie aceste cereri. Pentru cârciuma stăpânului, desfăcea fără încetare vin şi a ridicat şi o berărie. Numai Dumnezeu ştie câte necazuri am avut din pricina asta. „

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s