Ce a scris Domnul Isus cu degetul pe pământ?

Dar Isus S-a plecat în jos şi scria cu degetul pe pământ. Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” Apoi S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă.” Ioan 8:6-8

Totdeauna m-am întrebat ce a scris Domnul Isus pe pământ?
N-am avut răspuns.
Târziu când am început să prețuiesc Vechiul Testament am găsit câte amănunte au fost profețite despre Domnul Isus, unele care le-au scăpat chiar autorilor de concordanțe. Și tot găsesc.
Unul l-am găsit zilele trecute.
Citeam din Ieremia și la 17:13 am găsit:

Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi cei ce Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine. – „Cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, Izvorul de apă vie.” Ieremia 17:13

Domnul Isus a împlinit o profeție când a scris cu degetul pe pământ, i-a scris pe cei ce-L părăsesc, pe cei ce se abat de la El. Probabil Domnul Isus a scris pe pământ numele lor în ordinea vârstei: ”cine dintre voi” dă de înțeles că avea în vedere persoanele de față.

Scriși pe pământ, scriși în ceruri! E o mare diferență.

” Totuşi să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” Luca 10:20

6 Responses to Ce a scris Domnul Isus cu degetul pe pământ?

  1. sorin0572 spune:

    Domnul sa dea lumina si descoperire din cuvant celor care in vremea acesta doresc sa afle cat mai multe din tainele scripturilor.

    Apreciază

  2. vesteabună spune:

    Pentru ca să nu ne socotim singuri înțelepți, nici eu, nici vrednicii mei cititori, mă văd nevoit să adaug un link: http://www.opensourcetheology.net/node/1870
    Se aude prin cetate că interpretarea mea de mai sus e erezie curată și unii au plecat deja în pădure să strângă lemne pentru rug.
    Slavă Domnului, probabil va fi o metodă sigură să scap de grăsime cu piele cu tot.
    Voi sfârși însă mai smerit, până a-mi auzi acuzațiile credeam sincer că sunt primul care văd analogia dintre Ioan 8 și Ieremia 17. Să fie liniștiți și stimații mei oponenți, citiți linkul de mai sus, n-am pus eu coada la cireașă. Har!
    sau vedeți aceste locuri: http://search.conduit.com/results.aspx?q=Why+did+Jesus+write+on+the+ground%3F+jeremiah+17.13&

    Apreciază

  3. cristina m spune:

    cu intarziere: parintele Pantelimon Munteanu (man.Turnu, Prahova, spune acelasi lucru: Iisus scria pe pamant numele celor de fata impreuna cu pacatele lor).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: