Vă îndemn fraților….să lucrați cu mâinile voastre….

Această postare este de pe masarotundă, din 24 dec 2006. Masa rotundă a fost un grup yahoo de discuții moderat de Iosif  Țon. Acum, după 5 ani, retractez doar două litere din tot mesajul.

In contextul mesajului fr Tson „Unii pe altii” si a mesajelor sorei Mariana despre pastorii platiti, doresc sa aduc cateva ganduri legate de versetul „…va indemn fratilor….sa lucrati cu mainile voastre, cum v-am sfatuit.”. Intentia mea este sa produc acea neliniste care m-a tulburat si pe mine cand am intrat in adancimea acestui gand al lui Dumnezeu si m-a facut sa inteleg si prin aceasta cate putin din tainele Lui.

Cand am inteles acest cuvant eram sef de departament intr-o firma mare, conduceam oameni si nu eram obligat sa lucrez fizic. Cand Dumnezeu mi-a vorbit prin acest verset, m-am simtit mustrat pentru ca eu nu lucram cu mainile mele. Dar mesajul m-a atins si am incercat sa rezolv problema. .Sa incerc o argumentare.

Ce a urmarit Dumnezeu cand ne-a indemnat pe fiecare sa muncim cu mainile noastre si ce pierd cei care nu asculta de Dumnezeu in acest domeniu?

Munca a venit in lume ca blestem, o urmare a pacatului. Munca cu mainile produce oboseala si mai mult, produce frustrare, plictiseala, sila, boli, durere. Majoritatea oamenilor fug de munca, fiecare om daca poate, evita munca cat mai mult. Unora le este rusine sa munceasca, pentru unii este un semn ca esti sarac, daca esti nevoit sa muncesti. Aceasta fiind opinia generala si multi crestini au fost tarati in aceasta falsitate si se feresc de munca.

Ce mai produce munca? Munca cu propriile maini aduce experienta, cand lucrezi te ciocnesti la inceput de tot felul de probleme, de neputinte, de ignoranta, de neindemanare, iti dai cu ciocanul peste degete in primele zile, esti stangaci, te accidentezi. Mai apoi lucrand cu mainile proprii, castigi indemanare, cunostinte, abilitati care iti fac munca mai usoara si te fac sa-ti cunosti propriile aptitudini si limite.De ce spun acestea?

Pentru ca lumea fizica, carnala este o imagine a celei spirituale. Intai nu vine ce este duhovnicesc, ci ce este carnal, ce este duhovnicesc vine pe urma. Dumnezeu ne-a creat in Hristos si ne-a dat har inainte de intemeierea lumii, dar inainte de venirea in noi a credintei, noi eram sub paza legii, firesti, nu duhovnicesti. Intai a aparut vasul si apoi comoara a fost turnata in el, intai a aparut Ismael si apoi Isaac, intai Esau si apoi Iacov, intai carnea din Adamul cu inceput, creat, si apoi duhul din Hristosul nascut, fara inceput. A fost nevoie ca inainte de trairea prin duhul, sa traim in carne, tocmai pentru a intelege valoarea experientei, a invatarii, a antrenamentului si oboselii, a castigului si a pierderii, a somnului si a trezirii, a umblatului si a statului, pentru a intra prin nastere din nou in duhul, direct cu o oarecare evaluare a valorii acestor atribute. Lucrurile adamice, carnale sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui HristosTrairea in carne, condusi de lege este schita, ciorna, umbra, schela, provizoriul. Trairea in duhul (care este arvuna mostenirii dobandite, deci o parte buna din ceea ce va veni), trairea in duhul zic este scopul, trupul, cladirea insasi, trecutul pe curat, definitivul sau daca vreti desavarsitul(terminatul). Ma intelegeti? Toate sculele de masurat sunt lucrarea Domnului. Porunca apostolica de a muncii data fiecarui crestin este tocmai pentru ca niciunul din noi sa nu se ingamfe prin ganduri desarte, ci sa evalueze corect valoarea atributelor dobandite prin experimentare. A trai prin duhulinseamna a creste, a experimenta si a te intari in lucrarile practicate. Taina evlaviei are de-a face cu antrenamentul, tenacitatea si suferinta necesara pentru a ajunge la rezultate. In automatizari se folosesc denumirile de marimi analogice si marimi digitale. Digital inseamna prezent sau absent, exista sau nu, semnal sau zero. Analogic inseamna ca marimea este controlabila cantitativ sau calitativ in termeni de nimic, putin, mult sau plin, cu valori exacte pe o scala anume daca vreti de la zero la plin, la unu la suta la suta. Dumnezeu este Dumnezeul masuriiHarul ne-a fost turnat cu masura credintei. Totul este masurat: harul, credinta, greutatea noastra duhovniceasca, timpul pocainteivremea cercetarii, etc. Noi crestem pe aceasta scala, dupa harul care ne-a fost dat prin ceea ce da fiecare incheietura. Cresterea mea nu depinde de mine, ci de ceilalti din trup. Trupul creste(intelegem calitativ) prin lucrarea fiecarei parti si se zideste in dragoste. Reciproc, daca este raceala in trup, singurul vinovat sunt eu. „In noi lucreaza moartea iar in voi viata”. Deci daca vad ca fratii n-au viata, in mine trebuie sa lucreze moartea si ei vor avea viata. Noi suntem madulare unii altora, durerea ta sora Mariana, dragostea ta frate Dragomir, nemultumirea ta frate Neluttt si alte multe doruri, frustrari si neimpliniri sunt toate nevoi vitale pentru crestere, care cer ca cineva care le-a experimentat aceste stari sa se smereasca, sa se dea jos de pe dobitocul lui, sa se opreasca din drum, sa piarda vremea, sa mearga doua milesa-si dea camasa lui si sa-l puna pe cel (ca)mort pe dobitoc, iar el sa se omoare mergand pe jos, platind si cheltuindu-se bucuros,stand la han pana a doua zi, migalind la curatarea ranilor, ca un chinez batran, intr-o munca plina de insignifianta si meticulozitate, in acelasi timp trebuind sa se fereasca sa nu fie calcat in picioare de prea-grabitii preoti sau de prea-fericitii leviti.  Desigur ca cei care fac aceasta risipa de timp,  pe langa ca nu au simtul afacerilor si nu cunosc valoarea timpului, nu au nici religia corecta. Era samaritean, un eretic. „Sa aveti in voi gandul acesta care era si in Hristos isus. El macar ca avea chipul Lui Dumnezeu n-a considerat ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu ci s-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat chip de rob.”. …..Gandul smereniei este cel care ne ajuta si ne impinge spre a asculta de acest atat de absurd mesaj: „cine nu vrea sa lucreze nici sa nu manance„. Despre „dreptul de a nu lucra” o sa scriu poate intr-un mesaj viitor.

Auzim insa ca unii dintre voi…nu lucreaza nimic…si se tin de nimicuri. Indemn pe oamenii acestia….sa-si manance painea lucrand in liniste.”

Nemunca cu propriile maini produce oameni netrebnici(nu ironizez), adica oameni care nu stiu sa faca nimic. Neexperimentarea muncii cu mainile proprii il vaduveste pe cel inselat de ingerul negru al lenei, tocmai de binefacerile experimentarii, de harul tenacitatii si de cunoasterea umbrei tainei evlavieiEvlavia adica trairea de zi cu zi in experimentarea harului lui Dumnezeu este o taina neinteleasa de cei carnali. Dumnezeu ne indeamna sa muncim cu mainile noastre si pentru a ne repara cantarul moral al autoevaluarii si a nu ne ingamfa prin imaginatii sterile despre noi. Cand nu faci nimic crezi ca totul este posibil, imaginatia merge inainte, dar cand incepi sa administrezi ceva in lumea reala, te cobori la realitate si incepi sa bagi in ecuatie mult mai multi factori.

Fiecare sa stie sa-si stapaneasca vasul in sfintenie si cinste„. Exersarea continua a folosirii propriilor maini este o buna cale de supunere a neascultatoarei carni. Duhul este plin de ravna dar carnea este neputincioasa. Experimentarea in domeniul carnal a exersarii unei activitati de multe ori sterile si neinteresante prefigureaza sau este umbra experimentarii harului lui Dumnezeu care se manifesta in noi invatandu-ne si intarindu-ne de la ignoranta la cunostinta, de la slabiciune la tarie, de la nepasare la dragoste.Nu contest ca e absurda concluzia mea: ca crestini ni se cere sa ne coboram poate de pe piedestalele sociale agreate si sa facem munci cu mainile noastre. Eu nu „am ajuns” la aceasta concluzie, am crezut ce este scris si n-am putut ocoli. Rationamentele mele se impotriveau in toate felurile. Acum dupa ani de experimentare a credintei si in acest domeniu, si gandurile acestea au devenit roabe ascultarii de Hristos. Acceptarea si intelegerea au venit pe urma. Doresc sa va mangai cu aceste cuvinte pentru a impartasi cu voi acest Har.

Spre Gloria Lui, cu toata dragostea.

Cel mai neinsemnat frate al vostru.

Daniel.

PS:  am trecut cu rosu citatele directe sau indirecte din Scriptura

8 comentarii

    1. Marxismul a făcut această distincție: muncă fizică/muncă intelectuală.
      Numai să nu-ți ceară ”profesia” să lucrezi cu mintea altuia!
      Pe masarotunda, dupa ce am postat aceste gânduri am fost acuzat că deturnez sensul versetelor, ca și cum Domnul ne-ar dori pe toți meșteșugari.
      Profesiile de medic de exemplu, sau de profesor, cer abilitati de utilizare de aparatura sau material didactic.
      Ati putea fi mai concret, să numiți o ”profesie” unde mâinile sunt inactive?
      Dacă conduci oameni, una din cele mai bune metode de conducere este exemplul personal: nu-i ”spui cum” ci-i ”arăți cum”.
      Cred că dorința Domnului este smerirea noastră, Domnul Isus ne-a dat exemplul Său, era tâmplar, fiul tâmplarului sau dulgherului.
      Poate reușiți să pătrundeți mai mult și din evanghelie și din mesajul meu decât ispita ”de a îmi închide gura”, de-a mă ”pune la colț”.
      Dacă sunteți aceeași ”viață creștină” care comentează și pe alte bloguri, cred că în acel ”spirit” nu vom putea comunica.
      Încercați să scrieți aici prin filtrul Cuvântului lui Dumnezeu.
      Acest blog este creștin și nu permit comentarii cu subiecte paralele sau deturnări de la subiect.
      Ca să nu fie discuții și să scrieți degeaba!

      Apreciază

      Răspunde

  1. Daca, asa cum afirmati dumneavoastra „Munca a venit in lume ca blestem, o urmare a pacatului.” Ce facem cu porunca lui Dumnezeu din Genesa 2:15? „…ca s-o lucreze si s-o pazeasca”
    Cand a devenit munca un blestem de tot mai multi se feresc de ea ca de un blestem ?

    Apreciază

    Răspunde

    1. Iată ce zice biblos.com despre ”s-o lucreze”:
      lə·‘ā·ḇə·ḏāh — 1 Occurrence
      Genesis 2:15
      BIB: בְגַן־ עֵ֔דֶן לְעָבְדָ֖הּ וּלְשָׁמְרָֽהּ׃
      NAS: of Eden to cultivate it and keep
      KJV: of Eden to dress it and to keep
      INT: the garden of Eden to cultivate and keep
      sursa: http://concordances.org/hebrew/leavedah_5647.htm

      Ideea era de a o cultiva, o preocupare lipsită de sudoarea și truda de după cădere. Cum ar fi un fel de hobby. Pământul nu era încă blestemat, nu producea ”spini și pălămidă” în mod predominant, omul era pus în Eden ca într-un parc. Munca de nevoie a venit ca urmare a păcatului, e nedemn să-ți faci din muncă ideal, glorios e să faci din Har.
      Dacă acea afrmație te-a intrigat ce vei zice la ce am scris aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2010/05/23/ce-te-face-deosebit-despre-calling-beruf-voca%C8%9Bie/ ?

      Apreciază

      Răspunde

      1. Afirmatia dumneavoastra nu m-a intrigat draga frate !
        Doream doar o dezvoltare a afirmatiei si o diferentiere a muncii de dinainte de cadere de a muncii de dupa cadere !
        Nu pentru mine ci pentru alti cititori care privesc munca doar global si tot global reprezentata de…”spini si palamida” si „sudoarea fruntii…”

        Ce zic ? Doar atat: Lauda sa fie a Domnului !
        Noi suntem doar uneltele cu care El scrie !
        Bine-ar fi sa fim si „epistole vii, scrise si citite de toti oamenii” si „o priveliste pentru „lume, ingeri si oameni !” (1 Corinteni 4:9: „Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osândiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.”)

        Adica…tot „robi netrebnici !”

        Domnul sa va binecuvinteze cu har din plin !

        Apreciază

        Răspunde

  2. Treaba asta cu ”oamenii cei mai de pe urmă” e un Har. Urmăresc lupta care o duci la CI și apreciez reacția lui și susținerea unora. Mai bine să fii cel mai de pe urmă dar să rămâi în Cuvânt decât să fii în fruntea…abaterilor. Omul riscă mult, dacă calcă pe bec pe cine nu trebuie i se înscenează rapid o ”debarcare pe o insulă pustie” ca pe Robinson și în lumea asta rea și rece cu rate și facturi nu-i ușor deloc. Sunt exemple chiar la USA lor. Nici festivalul de fanfare nu-l poate ajuta, în nici un caz sunetul aramelor și chimvalelor nu produce în auzitori acel discernământ a cărei lipsă o înfierează tot dânsul. Toți greșim în multe feluri, chiar și eu că prea ridic capace la alte oale.
    Tot aștept să apară o reacție ”oficială” la crucirea de la Timișoara. Se pare însă că de la jumătate în sus piramida ierarhică a CP este mult mai securizată decât a CB de ex., care l-a executat pe Țon la primul pas strâmb.
    M-aș bucura să apară, ar dovedi că ”mai sunt în Sardes câteva nume”. Nu cred însă, marea masă a CP este penielizată prin muzică până la un grad de ebrietate spirituală la care e o nebunie să pui întrebări, e un non sens să nu mergi ca șuvoiul, e penal să te îndoiești.
    Întrebarea care mi-o pun mie este dacă are rost să avertizez de cauzele care duc la aceste naufragii sau să le consider consecințe și să rămân pe Stâncă. Emoțional nu pot rămâne indiferent față de viteza cu care vântul zboară pleava în jurul meu, amăgirea care mi-o imput este c-am crezut-o grâu.
    Bucurie!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s