Dar dacă dă înapoi

… cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” Evrei 10:38

Citeam zilele trecute din ”cartea rușilor” despre mișcarea de separare a adunărilor din Rusia din anii 1960.
L-am găsit în carte pe fratele Dubovoi Stepan. A trăit 95 de ani cred, în casa noastră a fost prin anul 1999. Am amintiri scumpe cu el. Spunea (în carte): ”eu trăiesc prin credință, nu prin diplomație…”, era un dialog de prin anii 1960 cu conducerea coruptă politic a Uniunii Evanghelice din fosta URSS. Chiar așa, mai ales că fusese de două ori condamnat la moarte și izbăvit apoi.

Ca să vedem ce înseamnă a da înapoi trebuie să vedem mai întăi….

1.….ce este mersul înainte?

Trăirea prin credință se deosebește de trăirea prin vedere. Mersul credinței este pe drumul dinspre pământesc spre ceresc, dinspre văzut spre nevăzut, dinspre carnal(firesc) spre duhovnicesc.
Asemănarea acestui mers o avem în Vechiul Testament în imaginea așezării Mărturiei în Chivot, a Chivotului în Sfânta Sfintelor, a Sfintei Sfintelor în Templu, a Templului în Ierusalim, a Ierusalimului în seminția lui Iuda(laudă)(”tu locuiești în mijlocul laudelor”), a seminției lui Iuda în regatul lui Iuda(cel rămas credincios lui David(dragoste), după divizarea împărăției lui Israel. Desigur toate aceste locuri sunt mai mult sau mai puțin cerești în funcție de distanța de la centru, de la Ierusalim(Noul Legământ). De trei ori pe an fiecare evreu trebuia să facă acest drum spre Ierusalim, la sărbători. Trebuiau SĂ SE APROPIE.
”În El avem, prin credința în El, slobozenia și apropierea de Dumnezeu cu încredere.” (Efeseni 3:12)
Mersul înainte este: Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ” (Evrei 4:16)
Psalmii treptelor descriu această apropiere, de la 120, 122 (să mergem la casa Domnului)…la 133(ce plăcut este să locuiască frații împreună) și 134.
Mersul înainte este  O APROPIERE de la robie la libertate, de la lege la har, de la înstrăinare la încetățenire, de la lipsiți de făgăduințe la părtași lor, de la vedere la credință, de la porunci la Har, de la închinare firească la închinare în Duh și Adevăr.
Mersul înainte este adâncirea privirilor ochilor spirituali în legea desăvârșită, legea slobozeniei, lucrarea sabiei cu două tăișuri a cuvântului gurii Lui în inima noastră pentru a tăia împrejur și a lepăda omul cel vechi.
Mersul înainte este stăruință în Har, lepădarea oricărei alte piedici, obsesia ascultării de Cuvânt nu de tradiții, umblarea în călăuzirea Duhului, nu în acomodarea la împrejurări.
Mersul înainte este condiționat de privirea înainte. Privirea spre El, ȚINTĂ. Apropierea de El.

2…ce este mersul înapoi?

Ce bine-ar fi să nu știm!
Mersul înapoi începe cu privirea înapoi.
”Aduceți-vă aminte de nevasta lui Lot…”
       Ea s-a prefăcut într-un stâlp de sare, dar ”educația” Sodomei, ”cultura” Sodomei a supraviețuit cataclismului prin fiicele educate de această nevastă a lui Lot. Amoniții și Moabiții au fost nepoții  nevestei lui Lot, fiicele ei perpetuând mentalitatea și păcatele orașelor distruse, ele fiind conduse de gândul:   ”…după obiceiul întregului pământ”.
Iosafat și alianța lui cu Ahab este un alt exemplu.
Calea lui Ieroboam este un alt exemplu de lepădare a Ierusalimului, a legământului Harului, pentru două locuri străine.
Mersul înapoi este  O ÎNDEPĂRTARE.
De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.” Evrei 2:1
Mersul înapoi este O ABATERE  de la Har:
Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la Harul lui Dumnezeu, ” Evrei 12:15
Mersul înapoi este o întoarcere la porunci.
Mersul înapoi este abandonarea închinării în Duh și Adevăr pentru o închinare ceremonială plăcută și cunoscută tuturor orbilor.
Mersul înapoi este O ÎNTOARCERE  ”la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?”
Mersul înapoi este o stingere a Duhului, pentru a sfârși în firea pământească, este alunecarea spre un mers firesc, obișnuit, comun.
        ”Atât de nechibziuţi sunteţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi să sfârşiţi acum prin firea pământească?”


Nu pot să numesc decât DAT ÎNAPOI  faptele unor oameni care se întorc de la cât au primit și au înțeles spre mai puțin, spre starea dinainte, în loc să meargă înainte.
Desigur am multe exemple în minte.
Să mă judec pe mine mai întâi. În mine văd tendința de a mă șablona, de a-mi pune viața pe șinele unui conformism cadențat ca trenul de principii predictibile cu slaba mea minte. E iritant și frustrant să trăiești prin credință, firii nu-i place, ea vrea program, vrea să știe unde merge, vrea ”casă”, nu ”cort” de împrejurări.
Alunecarea spre firesc e lesne de văzut în spectacolul religios dimprejur, îmbibat cu turmentare muzicală și secat de orice fel de discernământ.
Privesc cu simpatie eforturile lui Cristian Ionescu din Chicago de a coagula o opinie comună împotriva confratelui său de cult care a comis-o din nou conștient la Timișoara, închinându-se înaintea unei statui într-o plecăciune adâncă, aducând laude unui templu plin de idoli și complăcându-se în compania unor popi  de același soi dar totuși mult mai orbi.
Era să folosesc iarăși asemănarea cu Iosafat și Ahab.
Ahabul e tot Ahab dar să-l aseamăn pe Pustan cu Iosafat e mult prea mult.
Păstrez comparația pentru Simpozionul de la Sibiu unde se vede mult mai clar mersul cu spatele, datul înapoi.
Cel ce a compus cântarea ”În temple zidite de mâini omenești Tu Doamne nu stai niciodată” a fost dus totuși mort în templu, a fost prohodit ca Domnul Isus de membrii Sinedriului (morții sunt specialitatea lor) și acum i se vopsește mormântul. Nu l-au putut duce viu decât arareori ici și colo, membru nu l-au putut face nicăieri dar i se cosmetizează biografia la greu.
Simpozionul de la Sibiu nu este în duhul celui care a fost fratele Niculiță, este o alianță ca alianța lui Iosafat cu Ahab și este un exemplu de mers înapoi, de dat înapoi. Domnul nu găsește plăcere în sensul acestui mers. Nu contest că drumul e OK, dar sensul e greșit, în loc să trasezi cărări drepte tu te întorci înapoi. Slavă Domnului că se cântă cântări duhovnicești peste tot, dar aceste cântări și Cuvântul ar trebui să-i ducă pe oameni mai aproape de Cristos, de Trupul Lui care nu locuiește în temple, aproape de Ierusalim, departe de Babilon. Pe mine așa m-a învățat fratele Moldoveanu, nu de doi-trei ani, ci de 25 de când l-am cunoscut.
Problema e asocierea.
Ramotul din Galaad a fost ”al nostru”, dar ”nostrul” acesta miroase, inima lui Ahab nu era a Domnului.
Oamenii cu care ne asociem, muștele moarte strică mirosul negustorului de parfumuri. Nu numai de colaborarea cu securitatea trebuie să se pocăiască popii, am spus-o des, colaborarea a fost pedeapsa, cauza pedepsei a fost faptul că s-au pus (și apoi au fost puși de securitate în fruntea templelor ”dându-se drept dumnezeu”).
Au luat poziția anticristică de om al nelegiuirii profețit.
Nu sunt intransigent pe subiect, fiecare se poate pocăi de sensul mersului său, să se întoarcă…în aceasta găsește plăcere Dumnezeu. Îi iubesc pe toți cei ce se rătăcesc, dacă nu i-aș iubi nu aș scrie și știu că mustrările îmi aduc ocară.
Slavă Domnului pentru ocară, ocara aduce Slavă.
Iar noi am fost chemați la Slavă.

Un sfat:….timpul rezolvă multe, timpul trece în favoarea lui Dumnezeu. Mustrarea este treaba noastră, apoi El lucrează, apoi poate iarăși noi, rugăciunea, cuvântul, așa e lupta cea bună. Graba de ”a face” ceva imediat ține de felul celui rău, el se grăbește pentru că știe că are puțină vreme.

3 Responses to Dar dacă dă înapoi

  1. vesteabună spune:

    Voi cita ca și comentariu un pasaj din cartea ”Lumi diferite” de William MacDonald, pag 33:
    ”Religia lumii….
    -manifestă o toleranță mare față de fiecare credință, cu excepția Evangheliei adevărate și față de fiecare creștin, cu excepția creștinului fundamentalist…
    -caută să reducă la tăcere pe adevărații profeți. Sunt preferați profeții falși care se conformează sau cei adevărați care sunt morți.

    Lumea religioasă a fost cea care L-a crucificat pe Domnul gloriei. A te înhăita cu ea înseamnă a-L trăda pe Cristos.
    Domnul Isus este în afara acestui sistem monstruos și el își cheamă urmașii să umble despărțiți de el. Ei trebuie să meargă înainte la El, în afara taberei, purtând ocara Sa (Evrei 13:11-14).
    Aceasta include despărțire de amestecul ecumenic nedumnezeiesc de creștini și necreștini atât de obișnuit în creștinătatea de azi.
    Da, în toate aceste domenii, un ucenic trebuie să aibă locul său în afara ordinii existente a lucrurilor. Puterea sa constă în separarea sa de lume. Arhimede a spus că el ar putea mișca lumea dacă ar avea un punct de sprijin în afara ei. La fel ar putea creștinul, dar trebuie să fie în afara lumii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: