Adunare sau grup?

Ideea de grupulețe mici în biserici mari nu este nouă. În biserica reformată curentul pietist a practicat ”ecclesiola in ecclesia”, grupuri din biserica mare care se adunau împreună pentru a încerca să practice  viața adunării ce se vede cu ușurință în Noul Testament. La noi a fost încercarea Oastei Domnului, Betaniștii, Treziții, etc

Face însă parte din planul lui Dumnezeu această viziune ?

Să pornim cu niște gânduri bine ancorate în Cuvânt.
1.Termenul de Biserică, în sens  de clădire nu există în Noul Testament.
2.Nu există în Cuvânt termenul de comunitate de adunări, de uniune, de parohie sau de orice altă formă de asociere de adunări. Chiar când scrie mai multor adunări nu folosește alt nume. Adunările din Galatia sunt numite așa: Adunări, nu Parohia, Mitropolia sau Comunitatea Bisericească.
3. Nu există în Cuvânt termenul de grup. Chiar când scrie unor Adunări mici nu le numește grupuri deși erau mai multe într-un oraș. Chiar dacă era vorba de o Adunare din casa cuiva(majoritatea erau așa) este folosit tot termenul de Adunare, nu de grup și nici de adunărică(ecclesiola).

4.Putem deduce de aici că  termenul de Adunare aplicat atât la toți creștinii, cît și la un număr mai mare sau mai mic, local sau răspândit este referire la o stare, stare de Adunare definită și limitată de cel mai mic număr : doi …dar și absolut toți creștinii se numesc doar :ADUNAREA..

O concluzie  la care doresc să vă conduc gândurile este că nu avem dreptul să schimbăm eticheta pusă de Domnnul.
Domnul a spus că va zidi Adunarea Lui. 
Nu grupul, nu bazilica(biserica).
Adunarea, acesta este numele strângerii noastre laolaltă ca creștini.
E  foarte important să înțelegem caracterul ceresc al Adunării. Adunarea nu este bucată din această lume, nu este ceva ce trebuie să copleșească pământul, să-l impresioneze, să-l domine, să se înghesuie pentru a stăpâni. Adunarea este ”scoasă afară” nu împinsă înăuntru.
Încercarea de îmbisericire a socialului, a lumii nu a făcut altceva decât să lumifice cele mai anemice asemănări de ”Adunare” în bisericile ce au încercat procesul.
Întreaga lucrare din Adunare este una Harică, a slujirii prin cerescul căpătat, prin Har.
Nimic nu poate interzice celui mai mic număr de creștini care se bucură de domnia Domnului Lor să se numească Adunare. Desigur dacă sunt conștienți de acest privilegiu, dacă-și cunosc drepturile. E o gravă orbie în acest domeniu.
Simplitatea apropierii de Tatăl în locurile cerești, prin Cristos este văzută ca absurdă de majoritatea lumii religioase de azi. Să iei cina Domnului de la cineva ”neordinat” este văzut ca un sacrilegiu. Să nu practici ritualurile nebiblice dar acceptate social este respins. Etc.
Dar să împarți megabiserica în grupuri e ok !
Personal mă bucur oarecum că mulți din prietenii mei merg ”la grup”. Recent o soră mi-a spus că fiul ei, crescut în Adunare dar căsătorit ”În biserică” a început ”grup” la ei acasă. Mă bucur și nu prea.
Mișcarea fără vedere se numește bâjbâit, până la alergat e mult. Lipsa viziunii cerești nu poate fi înlocuită de practici apropiate.
Adunarea este indestructibilă, grupurile pot fi destrămate ușor. Lipsa instituțiilor care par să înveșnicească o idee este un har nu o catastrofă cum unora le pare.  Focalizarea 100% pe duhovnicesc, pe ceresc, pe cuvânt, pe zidire lăuntrică este o moștenire de care habar nu au apostolii mortarului, profeții betoanelor și păstorii zidurilor. Ia-le aceste cârje și vezi ce fac fără ele!
Vorbind despre destrămare, destrămare de grupuri, am simțit-o din plin nu numai în vremea veche. Este o lucrare a celui rău special permisă de Domnul pentru a lichida grupurile. Adunarea nu poate fi lichidată. Grupurile da. Cum ? Simplu, metodic, lumești sunt grupurile, lumești metodele de destrămare.
Iată cum :
Citez din manualul ofițerilor de securitate din vremea veche.

”În mod desobit la destrămarea de anturaje, ca direcție principală de acțiune, ofițerul de securitate își va îndrepta atenția asupra liderului ca personalitate centrală, pentru a-l compromite în fața grupului.
   În situația că nu există premise favorabile pentru compromiterea liderului, se va putea utiliza ”metoda analizei procesului de interacțiune”. În acest sens atenția va fi îndreptată spre un membru al grupului situat în zona socio-afectivă negativă” și care are reacții negative : dezaprobare, respingere, manifestă o tensiune, se retrage de la discuție, face dovadă de opoziție, denigrează pe alții, se afirmă pe sine. După atragerea persoanei respective se va acționa cu ajutorul ei la destrămarea grupului.” sursa: vezi bibliografie.

Câteva observații :
Liderul este specific grupului, nu Adunării. Liderul Adunării este Domnul Isus. Cum să-l compromiți ? Să-l răstignești ? Nu se mai poate, NU MAI MOARE !  Faptul că liderii de grupuri sunt compromiși și grupurile destrămate e un lucru bun, slavă Domnului.
M-a uimit detalierea operațiilor până la ” metoda analizei procesului de interacțiune” și ”un membru al grupului situat în zona socio-afectivă negativă” și care are reacții negative ….”se va acționa cu ajutorul lui la destrămarea grupului”. Nu se pune problema că nu va reuși. Ce bine că în adunare :”cine vorbește să vorbească cuvintele lui Dumnezeu”, să nu bârfească.
Dacă rămânem în cele cerești atunci nu dăm prilej diavolului, reacții negative.

Deci cum se distrug grupurile ?
Simplu, prin două metode :
1.Compromiterea Liderului.
2.Întărirea negativistului din grup, a lui Gică-contra. În toate grupurile există Gică-contra.
Nu în adunare, unde singurul Lider e Domnul Isus și singurul Gică-contra e Diavolul, (dar Diavolul e pe lângă gard, dă târcoale ca satelitu, nu e înăuntru).

De ce Adunarea nu poate fi distrusă ?

Pentru că liderul ei este Domnul Isus iar bârfele celor din ”zona socio-afectivă negativă” sunt respinse de vegherea asupra rămânerii în Harul lui Dumnezeu. Vorbirile care ”produc dezbinări” sunt repede demascate ca fiind de la oameni lipsiți de Harul lui Dumnzeu. Metoda bârfei este o practică lumească și un viciu nu o virtute, bârfa în sine este lepădarea crucii lui Cristos, este mers firesc, nu ”în vederea zidirii”. Fără Har….da…fără Har dă lăstari rădăcina de amărăciune repede apucată de destrămători.

Bibliografie : dați copy/paste pe link: http://www.cnsas.ro/documente/periodicul_securitatea/Securitatea%201982-4-60.pdf    la pagina 37, revista securitatea, 1982
Studiu de caz : compromiterea lui Liviu Olah.
Motivația mea : încercările repetate de destrămare a Adunării în care suntem, a altor adunări, am scris aici, aici, aici.
Cazuri recente cunoscute: încercarea de compromitere a lui P Negruț, acuzat cică de plagiat, înlăturarea lui P Lascău.

Cu ce rămâi tu ca cititor al acestei postări : cu o întrebare care să ți-o pui : ”Fac parte din grup, din biserică  sau din Adunare ?” Cercetează-te și ia-ți locul unde vrea Domnul să fii. N-ai două vieți!