Este o ordine a primirii Harului, să zicem chiar a cererii Harului. Pentru că, nu-i așa, noi cerem Har, de fiecare dată când intrăm după rânduială în fața scaunului îndurării.
Harul credinței este urmat de cel al faptelor, apoi de Harul cunoștinței.
În lume rânduiala e inversă: credința nu există iar cunoștința precede fapta. Prima dată școala și apoi munca, fapta.
În Cristos înțelegem mai bine tainele acestor administrări din felul cum erau rânduite lucrurile în slujirea din cort.
Preoții erau îmbrăcați cu haine de in.
Hainele de in, desigur știți că simbolizează faptele drepte ale sfinților(pregătite mai dinainte, nu programate de noi).
Lucrarea preoțească din cort simbolizează jertfele noastre duhovnicești, apropierea de Dumnezeu prin Marele Preot al mărturisirii noastre.
Peste hainele de in se turna acel untdelemn cu rețetă unică și miros special, untdelemn care desigur ne duce cu gândul la ce altceva decât la mireasma cunoștinței Lui. Deci așa cum este simbolul e și realitatea: faptele preced cunoștința. Cunoștința se dă peste fapte, după fapte. Erau chiar porunci stricte care interziceau ca untdelemnul să atingă carnea(pielea) preotului.
Cât Har în Învățătura Domnului!
Ce învățătură adâncă!
Religiunea curată și neântinată este să cercetăm pe orfani și pe văduve….apoi să ne păzim neântinați de lume.
Cunoașterea Lui este prin a te face asemenea cu moartea Lui, o lucrare de lepădare de sine, prin credința lucrătoare, nu prin mintea iscoditoare.
Am avut în minte acest gând după o lungă discuție telefonică cu cineva din nordul Moldovei. Acesta îmi spunea că știe că cultul e rău, că eu știu că nici el ”nu e de acord cu cultul” (mă măgulea, voia să-l aprob, să mă bucur)?
L-am întrebat dacă este membru acolo?
-Hm, …mda, …vezi tu….!
Gândul m-a dus la : ”Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.”
sau ”credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită. ”
Au crezut dar n-au făcut, nu-L mărturiseau. Credința nu a fost urmată de faptă. Credința s-a dorit îmbrăcată în cunoștință.
Eu știu așa, cred așa, dar fac altfel, ca să nu mă dea afară din sinagogă. Verdictul este ”au iubit slava oamenilor”.
Rușinea goliciunii nu este percepută.
Lipsa acțiunii la venirea credinței va opri izvorul Harului. Harul se dă peste Har. Harul atrage Har. Harul înmulțit, dat, împrăștiat, cheltuit va fi urmat de Har mai mare. Credința de faptă, fapta de cunoștință, cunoștința(ce motor puternic, îngâmfă, accelerează) este urmată de înfrânare. Și tot așa.
Aveam cred 17 ani când o poezie de-a lui Dorz mi-a jalonat viitorul:
”Tu nu uita că vorba ta-i scânteia, dar fapta ta e focul uriaș…”, el scria despre puterea exemplului. De atunci mi-am trasat ca fel de viață ca atunci când Domnul îmi arată ceva să fac imediat așa.
Cea mai binecuvântată taină care mi-a descoperit-o Domnul a fost Taina Fiului Său, Adunarea Slăvită. N-am ezitat în o căuta și practica din prima clipă când am înțeles-o. Iată, sunt 22 de ani de atunci. Sunt ferm convins că dacă n-o practicam, nici Har nu căpătam.
Cât de mulți știu cum trebuie să fie adunarea, dar merg și stau încălzind o bancă în fața unui popă, mai și cotizează acolo și se măgulesc cu o brumă de cunoștință desigur ”aleasă” de la ”apostoli nespus de aleși”. Vai de ei! Să știi, să crezi, dar când să faci cum știi și cum crezi să faci altfel, s-o cârmești după mulțime cu nasul în ceafa lor ca să nu râdă de tine. Sau să nu te dea afară.
Să stăruim în ordinea dată de El pentru a-i fi plăcuți și a ne apropia de El cu încredere.
Vestea Bună 