Când a văzut puțin din acest film, un frate a exclamat:”…dar eu de când spun aceleași lucruri?!”
Educația copiilor este rânduit de Dumnezeu să o facă părinții.
Se potrivește contextului reafișării recente a postării: Școala părintească
Când a văzut puțin din acest film, un frate a exclamat:”…dar eu de când spun aceleași lucruri?!”
Educația copiilor este rânduit de Dumnezeu să o facă părinții.
Se potrivește contextului reafișării recente a postării: Școala părintească
Vestea Bună 
[…] D-zeu a creat scoala duminicala. https://vesteabuna.wordpress.com/2011/09/21/nu-dumnezeu-a-creat-scoala-duminicala-filmul-%E2%80%9Ddiv… Share this:TwitterFacebookEmailPrintDiggLinkedInRedditStumbleUponLike this:LikeBe the first to like […]
ApreciazăApreciază
Dar copiii care nu au parinti crediniosi?
Scoala duminicala, in care se face studiu biblic,
se poate face in adunare impreuna.
De fapt aici unde traiesc, tinerii nu fac separat;
nu sunt „n” camere um fac americanii.
Din fimlul pe care il vazusEm si eu, reiese mai degraba altceva:
tinerii se distreaza in cadrul comunitatii; fiind considerati niste capre care trebuie distrate, nu oi, mielusei;
sunt tratati cu orice, numai cu ceea ce trebuie, nu sunt.
In loc sa fie ancorati in Cuvint si ziditi pe Jertfa Domnului Isus; ei au la dispozitie alte lucruri nevinovate.
Nu mai vin la adunare decit ca la un club, unde nu te injura nimeni(banuiesc)
ApreciazăApreciază
Se pare că nu ați urmărit tot filmul. Orfanii pot fi înfiați. Este un moment când în film se spune despre ei.
De ce vă gândiți la un caz rar. Mult mai des întâlnim orfani cu ”părinți” morți față de copii, părinți așteptând ca copiii lor să fie învățați de biserică.
Pastori având pretenția că ei merită salariul pentru care fac tot, mai ales multe activități, care Domnul nici pomeneală să le poruncească.
ApreciazăApreciază
[…] este redus de la pretutindeni la clădirea ”sfântă” și timpul este redus de la totdeauna la ora duminicală sau respectiv ora cu copii. Chiar și cei ce predau învățătura au fost înlocuiți: nu […]
ApreciazăApreciază
Preiau aici de pe alt blog un comentariu potrivit pe temă (îmi permit să preiau pentru că știu că autoarea (tabyta22) este cititoare a acestui blog):
”De cei 7 ani de acasã, depinde restul vieţii, şi de ce nu, veşnicia. Dincolo de lucrurile banale, dar vitale, sunt aspecte care îţi rãmân în memorie o viaţã. Spãlatul mâinilor, un ritual, pe care atunci îl “executam”, rugãciunea şi liniştea în timpul mesei ori pur şi simplu ajutorul acordat la strângerea mesei aducându-ne aminte cã tot ce începe are un sfârsit, şi alte asemenea lor, sunt deprinderi neuitabile.
Nu îmi amintesc nimic din primii 7 (la propiu).Poate pentru cã am locuit in doua case sau poate, pur şi simplu, am uitat. Dar sunt secvenţe/amintiri ale cãror imagini mã urmãresc continuu. De exemplu: rugãciunea şi cititul Bibliei, pe care le-am deprins de copil.Poate cã am o poftã crescândã de citit, ori poate pasiune, dar ştiu cã dincolo de acestea pãrinţii mei au sãdit sâmburele din care mai târziu a rãsãrit copacul. Cântatul, în ciuda faptului cã nu ştiu cânta! Postul şi rugãciunea în comun! Sfaturile! Mersul la bisericã! Neumblatul pe uşa bisericii în timpul slujbei…
Ar fi o listã lungã ale aducerilor aminte dar constatarea pentru fiecare atitudine/ acţiune are la bazã educaţia primitã de la pãrinţi.
Am observat, ca învãţãtor la scoala duminicalã, cã se încearcã sã se punã toatã responsabilitatea pe umerii profesorilor, învãţãtorilor, privitor la educaţia religioasã şi nu acolo unde trebuie.Pentru eşecul ori neascultarea unui copil e responsabil învãţãtorul.Pentru obrãznicia altuia e responsabilã învãtãtoarea.
Dar pãrintele?
Prea ocupat.Lucreazã amandoi iar creşa “îl educã”.
Presionat.Societatea secularã şi-a planificat distrugerea familiei.Luptã pe toate fronturile şi ce trist, câştigã teren
…
Prea obosit sã stea cu copii, dar prea binedispus sã petreacã cu prietenii…
Şi apoi se mirã cã nu ascultã, cã fac tâmpenii asurzitoare…
E dureros sã vezi câtã lipsã de dragoste, câtã nevoie de atenţie au copii…şi mai dureros sã auzi: n-am timp!
Într-o societate tot mai departe de Dumnezeu stau şi mã întreb: ce fel de pãrinte voi fi eu?”
sursa: http://cetateadepiatra.wordpress.com/2014/07/11/cautare-necautare-si-selfie-carismatici-neo-carismatici-sau-altceva-iv/#comment-6699
ApreciazăApreciază
Citez din Topciu:
”nu-i Dumnezeu să ceară să fim sfinţi
şi-un Dumnezeu să-ngăduie păcatul,
un Domn mai demodat, pentru părinţi,
iar pentru fii, cu firea lor, un altul.
Şi dacă se-adânceşte pe pământ
prăpastia-ntre-aceste generaţii,
să nu se-ntâmple-aceasta-n locul sfânt,
acolo, unde se închină fraţii.”
sursa: http://www.resursecrestine.ro/poezii/87382/ruga-pentru-fii
Rugă pentru fii
Avem copii şi cât ne bucurăm!
Îi creştem cum putem şi noi mai bine.
De tensiuni, de lipsuri îi cruţăm,
să aibă-o viaţă-aşa cum se cuvine.
Ce-avem mai bun pe masă-i pentru ei.
Deşi ni-i greu, ei masa n-o au goală.
Când alţii vin din urmă, mititei,
iubirea le-o-mpărţim la toţi, egală.
Le dăruim din anii cei mai frumoşi,
zidim în ei a noastră tinereţe,
ne bucurăm să crească sănătoşi
şi înspre Dumnezeu le dăm poveţe.
Cu nume dragi ades îi alintăm
şi ne-nţelegem fără de cuvinte.
Genunchii împreună ni-i plecăm
să ne rugăm Cerescului Părinte,
să pună-n ei dumnezeiesc altoi,
ce pentru veşnicie să rodească,
să-i nască-a doua oară, nu din noi,
ci din voinţa Lui dumnezeiască.
Îi dăm apoi la şcoală pe copii,
s-ajungă bine, să înveţe carte
şi, tot la şcoli şi-apoi la meserii,
copiii noştri ni se duc departe.
Şi uită ochii mamei cei trudiţi…
şi uită sărutarea aspră-a tatei.
Dar, vai, ţin minte de-au fost pedepsiţi
pentru neascultare ori păcate.
Şi când cresc mari, copiii în ascuns
trăiesc cum nu i-am învăţat vreodată.
Nu se sfiesc să pună în răspuns
greşeli ce le-au vânat viaţa toată.
E-adevărat, răsplată nu dorim
de la copii, dar tot tânjim, odată
să vină ziua când să-i auzim
cerându-ne iertare-nlăcrimată
şi-ngenunchind alăturea de noi,
să ne rugăm din nou ca altădată,
sculându-se din rugăciune noi,
cu viaţa pentru Domnul consacrată.
Dar clipa întârzie şi zdrobiţi,
Părinţii pentru fii stau în picioare
şi-ngenunchiaţi ei singuri, umiliţi,
în locul lor, cer Domnului iertare:
– O, zidul cel dintre părinţi şi fii,
dărâmă-l, Doamne, cât e cu putinţă,
căci nu-i decât o cale spre vecii:
un plâns amar, şi-adâncă pocăinţă,
nu-i Dumnezeu să ceară să fim sfinţi
şi-un Dumnezeu să-ngăduie păcatul,
un Domn mai demodat, pentru părinţi,
iar pentru fii, cu firea lor, un altul.
Şi dacă se-adânceşte pe pământ
prăpastia-ntre-aceste generaţii,
să nu se-ntâmple-aceasta-n locul sfânt,
acolo, unde se închină fraţii.
Destule lovituri primim de sus,
de jos, din jur, şi-atâtea dinafară.
Fie ca-n cortul Domnului Isus
să fie armonia cea mai rară!
Cum Unul este Cel ce ne-a născut
pe Golgota-n amară suferinţă,
să fim şi noi asemeni, ca un lut
ce-l modelează-o singură voinţă.
Iar când se va-mplini, cum aşteptăm,
să vii din nou, în slavă şi-n mărire,
ridică-ne-mpreună, Te rugăm,
părinţi şi fii – în veşnică unire!
Amin
ApreciazăApreciază