Ca lutul pe care se pune o pecete

Iov 38:14 ”Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete…

Pământul muiat cu puțină apă face un lut maleabil, dar dacă pe acest lut se apasă pecetea (oglinda, negativul) și apoi se usucă sau se arde, același pământ devine un mesaj, o scrisoare, un semn al unei autorități, expresia exterioară a unui interior validat. ”de acum nimeni să nu mă mai necăjească” spunea apostolul, ”pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu”. Lutul se întărise, transmitea un mesaj. În acest fel înțeleg eu pecetluirea cu Duhul, lăsarea amprentei unei cunoștințe a Domnului pe o minte care până atunci numai această cunoștință n-o iubea și n-o dorea.

E ciudată și abuzivă cred dihotomia cuvânt-duh (deși Domnul a spus: ”Cuvintele mele sunt Duh”) și e la fel de ciudată sinonimia sugerată Cuvânt-literă. ”Litera omoară, dar duhul dă viață” se referă la legământul literei (gramma) în contrast cu cel mai bun al Duhului. (http://biblos.com/2_corinthians/3-6.htm) nu la un contrast între Duhul primit și Cuvântul lăsat scris. Duhul nu înseamnă altceva decât prima dată turnarea dragostei de Cuvânt într-o inimă trezită din înșelare, flămândă și însetată după neprihănire și apoi o învățare de pedagog, luare de mână a mângâietorului. Duhul și Cuvântul sunt ”sinonime” dacă vrei, litera este altceva(legământul bun, dar vechi), iar cunoașterea intelectuală seacă, uscată ca semințele în hambar, precede cunoașterea cu dragoste, moartea cu El, contopirea, ca semințele în ogor.

Plinătatea Duhului lucra în Pavel această dorință a cunoașterii Lui, ”adu-mi cărțile” ce frumos sună, vorbiri pline de citate din Vechiul Testament nu înseamnă literă, ci tocmai Duhul care dă vălul neînțelegerii la o parte.

Însușirea Cuvântului pe cale intelectuală, fără experimentare nu este un păcat(Timotei îl cunoștea de mic). Cuvântul, învățarea lui trebuie să preceadă și revelația și experimentarea. Poate că este o imprudență predarea unor adevăruri netrăite, dar așa e la școală, se mai greșește. Tocmai de aceea, un mediu deschis spre mustrare și îndemn constructiv, în atmosfera dragostei , vindecă treptat de un didacticism sec, poate chiar al literei care iubește principiile moarte. Dacă cineva învață cu emfază în adunare, cum spui tu, niște adevăruri netrăite, nu este nici o tragedie dacă n-o face des, afli ce are în minte. Te rogi, îl mai întrebi, îl mai cercetezi și la nevoie îl mustri.

Cum ar fi să stea, al 528-lea membru din lista de membri al bisericii, cu aceleași cețuri în minte, neștiute de nimeni, tăcut ca bostanul în ploaie pentru că ”numai pastorul vorbește”! Ai ști ce are în minte, pentru ce să te rogi, pe cine să mustri?

Eu mă împotrivesc cu toată puterea unei înțelegeri mistice a apropierii de Domnul. E o diferență uriașă între bucuria și pacea pe care o dă credința(care vine în urma auzirii Cuvântului), între neprihănirea descoperită în cei eliberați din păcat prin spălarea prin Cuvânt și acel extaz zgomotos al catolicului, ortodoxului sau carismaticului, ignorant și ignorând Cuvântul, dar aplecat spre adorări, trăiri și experimente lăuntrice mobilizante, cu rezultate imediate în sfera unei religiozități de fațadă, de sinagogă sau de show. Expresia răstălmăcită ”litera omoară” este luată așa ciuntită cum e din arsenalul lor de înșelăciune, fiind pregătită de antrenorul lor șarpele cel vechi pentru a-i abate ”pe cei care-L urmează pe Miel oriunde merge” de la Cuvântul vieții.

(un comentariu de aici pe care l-am transformat in postare)

4 Responses to Ca lutul pe care se pune o pecete

  1. Mesagerul Crestin spune:

    Asa cum spuneam, cred ca pecetluirea cu Duhul Sfant si umplerea cu Duhul Sfant sunt 2 lucruri diferite, aplicabile pentru 2 aspecte diferite ale mantuirii, deci pentru 2 perioade distincte din viata celui credincios. Eu n-am zis ca o cunoastere intelectuala a Cuvantului este un pacat,nici vorba, ci am spus ca DOAR o cunoastere intelectuala, fara inspiratia (sau revelatia) Duhului Sfant, nu lucreaza acea descoperire a Domnului Isus, tinta finala a Cuvantului scris. Stim ca Domnul este Cuvantul lui Dumnezeu, dar pentru ca,virgula, Cuvantul scris sa devina si Cuvantul Personalizat pentru mine, este nevoie doar Persoana Duhului Sfant. Sigur ca n-are cum sa devina asa fara ca stii bine Cuvantul lui Dumnezeu! Exclus asta! Cine are pretentia ca primeste descoperiri in afara Cuvantului lui Dumnezeu se insala amarnic.
    Deci e nevoie de un studiu aprofundat al Cuvantului (si da, si citirea unei literaturi sanatoase crestine) si, pe acest fundament, Duhul Sfant poate da descoperiri din acest Cuvant. In acest sens imi aduc aminte de un frate foarte scump mie (unul din parintii mei spirituali) care, inainte sa plece la Domnul, ne zicea asa: David, cand a plecat la lupta impotriva lui Goliat, a luat cu el 5 pietre, nu doar 1! Morala era urmatoarea: Duhul Sfant iti da o „piatra” sa o folosesti, doar dupa ce tu ai strans multe „pietre” in traista ta. Adauga dansul asa: sa n-astepti ca Duhul sa-ti dea un gand inspirat pe care sa-l prezinti in fata fratilor, daca tu nu te-ai hranit temeinic cu Cuvantul! Ce scumpe vorbe!
    Pe de alta parte, insist, doar o cunoastere intelectuala fara inspiratia Duhului nu e de prea mult folos: nici in citirea Cuvantului, nici in expunerea lui.

    Concluzie, in ce ma priveste: inspiratia Duhului fara cunoasterea Cuvantului nu exista, pe de o parte, dar doar cunoastere fara Duhul= ingamfare si moarte, pe de alta!

    Apreciază

    • vesteabună spune:

      Este un timp care trebuie lăsat să treacă, nu-l putem forța, între cunoaștere intelectuală și revelație. Timpul revelației eu l-aș numi seceriș, iar timpul învățării: semănat. Între acestea două mai este adesea pentru mulți un timp al nerodirii, al uscăciunii, al sterpiciunii. E o cunoaștere a lui Isus după carne nu după Duhul. Întâi vine ce este firesc. Iar această cunoaștere firească, eu n-aș fi atât de radical s-o apreciez că ”nu e de prea mult folos” când tocmai aceste cuvinte seci prind viață, pe aceste oase uscate se pun tendoane și carne, acest toiag sclipind de uscăciune va înflori. Corneliu, famenul, prozeliții de la Rusalii cunoșteau Cuvântul foarte bine, descoperirea lui Isus dată de Duhul i-a făcut să li se ridice vălul și să înțeleagă. Apostolul Pavel care el a spus că lucrurile duhovnicești se înțeleg duhovnicește și cel firesc nu le pricepe, apostolul Pavel a scris că a fost nevoit să le scrie ca unor oameni firești, ca unor prunci. Deci se poate ca cel care înțelege să se coboare la nivelul celui care este imatur și să-l ridice vorbindu-i la nivelul lui de înțelegere. Cuvântul lui Dumnezeu este bogat în ”material didactic”, pilde, asemănări, personaje, istorii, atât în Noul cât mai ales în Vechiul Testament, pentru a se găsi pentru fiecare stare a inimii fiecăruia, pentru fiecare vârstă și necreștere, câte o lecție potrivit de duhovnicească ca să-l ridice pe cel ce învață, dacă cel care predă are duhul blândeții Învățătorului. E un drum greu, cu plângeri și pauze, cu spălări de răni în praful făcut de preoți și leviți, cu pierderi de vremi pe la hanuri, cu doi bani și reîntoarceri dar nimeni nu va secera decât ce seamănă. Iar acest semănat de multe ori este o simplă transmitere intelectuală, fără acea străfulgerare carismatică a bucuriei înțelegerii, a păcii credinței, care o dorim adesea să răsară mai repede ca orice floare, să înflorească la 3 secunde după semănat. Nu se poate, orice sămânță are un timp de germinare, să avem înțelepciunea să-l lăsăm să treacă.

      Apreciază

  2. Mesagerul Crestin spune:

    Sigur, asa e! Eu ma refeream insa la o categoria de crestini care considera ca doar o cunoastere intelectuala este de ajuns. Cunoasterea temeinica a Cuvantului, am mai spus, reprezinta premisa pentru revelatie. Dar ea este premisa, doar in masura in care este urmata de revelatia! Altfel….

    Apreciază

    • vesteabună spune:

      Efeseni 4:20-24 ”Dar voi n-ati invatat asa pe Hristos; daca, cel putin, L-ati ascultat si daca, potrivit adevarului care este in Isus, ati fost invatati cu privire la felul vostru de viata din trecut, sa va dezbracati de omul cel vechi care se strica dupa poftele inselatoare; si sa va innoiti in duhul mintii voastre, si sa va imbracati in omul cel nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu, de o neprihanire si sfintenie pe care o da adevarul.”
      Știu că în traducerile GBV scrie ”v-ati dezbrăcat”, ”să vă îmbrăcați”. Indiferent, este vorba de cunoașterea lui Cristos ca urmare a ”învățării” Lui de către cineva, a predării, a zugrăvirii. Nu putem aștepta înnoirea minții de la o revelație obscur definită, când Domnul a rânduit ca revelația să vină de la o învățare detaliat descrisă. Mediul religios carismatic a abandonat în masă învățarea, chiar și practicile lor exclud mediul necesar învățării, a rămas doar o paradă, un show, o invocare. Se așteaptă totul de la extaz, de la ”atingere”. Excesul de rugăciune nu va compensa penuria de învățătură. Iar învățătura lui Cristos are mediul ei, starea de părtășie, de ”învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții”.
      Această învățare a lui Cristos se face și înainte și după primirea revelației.
      Poate îți va părea ciudat, dar nu este.
      Evanghelia este tot o învățătură și se adresează oamenilor morți.
      Înainte de venirea credinței eram sub paza legii.
      Despre lege mărturisesc gândurile și cugetele….(nu insist pe subiect, am postări despre asta)
      Înainte de revelație, omul are cuget=conștiință, unii au conștiință bună, desigur murdară…cu fapte moarte.
      Vestirea lui Cristos, nu e problemă dacă se face chiar din duh de ceartă sau din motivații greșite, apostolul se bucura.
      Nu există un perfecționism al ”tehnicilor”, fără de care lucrarea este invalidată.
      Categoria de creștini care ”consideră că doar o cunoaștere intelectuală este de ajuns” nu sunt o altă specie de oameni, buni de ocolit sau de mulțumit Domnului că nu suntem ca ei.
      Ei au anumite gânduri în minte de care nu sunt curățați.
      Nu e nici o problemă.
      E un șir de cetăți care trebuiesc cucerite.
      Scrie în Biblie cum se cuceresc cetățile. Domnul ne-a învățat, e lupta noastră în Cristos.
      Dacă ei sunt în Cristos, în locurile cerești și au astfel de gânduri(cetățui, întărituri, fortificații), atunci eu voi nimici fortificațiile, pentru a curăța țara(inimile celor stăpâniți de aceste fortificații(gânduri).
      Nu voi face legământ cu locuitorii acestor fortificații.
      Pe măsură ce trecem de la stare de Egipt, la cea de pustie și apoi de Canaan, responsabilitatea luptei trece de la Domnul pe noi. În Egipt n-au luptat deloc, în pustie Domnul a provocat distrugerea vrășmașilor dar au fost implicați și ei, apoi în Canaan li se cere să să nu facă legământ cu locuitorii ci să-i distrugă total. Sunt lecții pentru noi. Pustia mai ales a fost dată ca să învețe și să ne învețe pe noi.
      Cât de ușor vedem că putem abdica de la poziția de biruitori datorită spaimei de fii lui Anac. Sau de Goliați, sau de atâtea lucruri ce pot întina țara.
      Mult Har!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: