Cuvinte pe care nu le găsesc în Biblia mea:

1. Prezența lui Dumnezeu

O expresie folosită abuziv, e necesară descrierii acelui tip nou de creștinism mistic, al unor stări extatice, fără câștigarea minții, fără rodul ei. Face parte din limba de lemn ”evanghelică”, alături de alte expresii uzate, nerumegate, nejudecate în oglinda scripturii, dar extrem de necesare pentru marcarea căii superficială a noului val, a noilor emoții.

Am avut aseară o discuție aprinsă cu un misionar din Nordul Europei pe acest subiect. L-am testat un pic, nu-i cunoșteam exact poziția, știam că o mare parte din Adunările Frățești din Nordul Europei s-au prăbușit în mlaștina carismatică. Am fost în unele. Acest frate nu este carismatic declarat, dar în inima lui este. Inconștient. Nu poate fi altceva.
I-am spus fratelui că nu am găsit în noul testament nici una din practicile carismatice de azi. Mi-a răspuns că nu scrie dar el crede că așa au fost.L-am dus cu gândul la Troa, când Eutih a adormit, o atmosferă de dialog, de cercetare.
”Ce este de făcut fraților? Când vă adunați laolaltă să trimiteți bilețele la amvon și pastorul să le sorteze, să facă programul bisericii.
Era simplu să ne scrie așa ca să nu ne încurce, de ce să nu scrie?
Pentru că nu erau atunci nici programe, nici pastor de biserică(cine o fi fost pastor la Corint, dar dirijor de cor?), nici biserici, nici amvoane. În mod absolut cert nici coruri, nici trupe de laudă și închinare.
Muzica, invocarea, abandonarea minții ca să facă loc extazului, creștinismul la care se ajunge prin legăminte și decizii nu prin pocăință și cercetare(judecare) de sine au ca urmare în mod necesar stări care pretind acest limbaj: prezența lui Dumnezeu. Acest limbaj vine ca o mănușă descrierii stărilor mistice, mecanic create prin muzică și alte artificii, similar cu ceea ce se întâmplă în bisericile ortodoxe sau catolice dar cu mijloace tehnologice diferite, fiecare cu epoca în care a înțepenit.

La ”biserică” se vine ”în prezența lui Dumnezeu”, timpul liturgic este considerat ”prezența lui Dumnezeu”, copii la binecuvântare și mirii la cununie se aduc sau vin în prezența lui Dumnezeu. N-am găsit așa ceva în Biblia mea.

Ce găsesc în Biblia mea?

Pocăință, cercetare de sine, privire în oglinda Cuvântului (fața Domnului), regret, mărturisire, creșterea lui Cristos în omul lăuntric.

Termenul ”prezența lui Dumnezeu” vine din misticismul catolic, fratele Lawrence, un călugăr carmelit din secolul 17 a scris ”Practica prezenței lui Dumnezeu”.

În Biblia mea găsesc des, foarte des expresia ”În Cristos”. ”În Cristos” înseamnă cunoașterea Lui, învățarea Lui, credința în El și ”botezul în moartea Lui” adică contopirea cu el. Această moarte, această contopire nu este o experiență mistică, plină de emoții și extaze ci ”moarte față de învățăturile începătoare ale lumii”, o dezlegare lăuntrică de lanțurile păgânismului și idolatriei, a misticismului, ocultismului și altor credințe și filosofii păguboase. În Cristos înseamnă În adunarea Lui, în Numele Lui, autoritatea supremă.
Termenul ”prezența lui Dumnezeu” nu ar fi o problemă folosit în context vechi-testamental, de genul ”înaintea Domnului”.

Abuz se dovedește însă a fi înțelegerea vieții de credință nu ca o învățare și creștere în Cristos, nu ca o judecare de sine și pocăință, nu ca o reflectare a Cuvântului și o stăruință în cuvânt, nu ca o părtășie și zidire unii pe alții în trup, ci o simplistă și pragmatică experiență mistică a unor emoții goale și ușor de fabricat, a unor extaze și stări de entuziasm la care pune umărul din greu și motivat arta muzicală și industria interpretativă.

Resping, reneg și declar anticristice aceste falsuri, aceste învățături și limbaje! Chiar dacă folosesc Numele lui Isus, nu-I cred Cuvântul, propagă o învățătură mai ușoară ca pleava, mai superficială ca o brumă, mai efemere ca un abur. Emoțiile sunt beție, beatitudine, extaz, nu hrănire și creștere în Cuvânt și nu creștere a Celui ce este Cuvântul.

Cristos nu este marfa voastră trubaduri de ”prezență”, trupe de beție și  înșelare, El este Domnul Domnilor și Împărat al Împăraților!
Trebuie întoarcere la acel creștinism simplu al pocăinței și adâncirii în Cuvânt, pentru cunoașterea lui Cristos. Ceea ce se face în noile catedrale carismatice este vechea înșelare sub alt  ambalaj.

O observație: așchia nu sare departe de trunchi. Carismatismul nu a răsărit din nimic. Carismatismul este produsul îndepărtării treptate a unei mari părți a oamenilor pretinși creștini Nou-Testamentali de principiile adunării Nou-Testamentale spre asemănarea cu chipul lumii. Marile biserici pre-carismatice sau chiar pre-penticostale, cu slujba unui om, coruri și alte făcături nescripturale au produs acel tip de turmentați care prin carismatism doar își cresc doza de licoare cu care au fost obișnuiți. Carismatismul este o ebrietate mai avansată a vechii forme de înșelare în care omul legănat de farmecele atmosferei se credea în ”prezența lui Dumnezeu”.

Și încă o observație: între carismatism și catolicism nu sunt diferențe esențiale. Doar de istorie, practica le este aceeași. Se va dovedi prin apropierea lor în timp. Îi unește o ignoranță și o ignorare a lui Cristos de proporții astrale. Se vor uni ca să fie ”tari”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: