Adunarea locală nu ar trebui să fie zguduită la plecarea unui om (traducere din William Macdonald)

Continui postarea traducerii articolului lui W. Macdonald.
Originalul aici.
Partea I aici.
Partea II-a aici.
Partea a III-a aici.

Față de ce ar trebui să fim loiali? (4.)

NU ESTE LUCRAREA UNUI SINGUR OM
Există unele biserici locale care resping sistemul clerical, prin refuzul de a avea ceva ce s-ar putea numi lucrarea unui singur om. Şi totuşi, dacă ar fi să întrebi pe mulţi dintre creştinii din acele biserici pentru o bază scripturală a poziţiei lor, le-ar fi foarte greu să dea un răspuns. De ce este greşit să ai lucrarea unui singur om în adunarea locală?

Primul motiv este pentru că nu se găseşte în Noul Testament. Adunările din vremurile apostolilor erau formate din sfinţi, episcopi şi diaconi (Filipeni 1:1). Episcopii sau bătrânii sunt întotdeauna menţionaţi la plural, nu era un episcop peste o biserică, ci mai mulţi prezbiteri în fiecare biserică. Istoricii Bibliei sunt de acord că sistemul clerical a apărut în secolul al doilea, nu a fost găsit în bisericile Nou Testamentale.

În al doilea rând, sistemul clerical ignoră, în general, scopul pentru care darurile de evanghelist, pastor şi învăţător au fost date în biserică. Funcţia acestor daruri este de a-i forma pe sfinţi pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos (Efeseni 4:12). Cu alte cuvinte, serviciul creştin nu este funcţia unei singure clase, ci este responsabilitatea tuturor credincioşilor. Trupul se va dezvolta şi va creşte dacă fiecare îşi îndeplineşte funcţia lui. Rolul darurilor enumerate în Efeseni 4:11 este de a-i forma pe sfinţi până la starea de mădulare mature şi funcţionale ale trupului. Astfel, aceste daruri speciale sunt doar ajutoare temporare, şi nu ceva permanent.

Când un om este responsabil pentru toată învăţătura şi predicarea într-o biserică locală, există întotdeauna pericolul ca oamenii să pentru el şi nu pentru Domnul. Dacă un om are un dar deosebit, oamenii vor fi atraşi de predica lui. Ei sutn prezenţi pentru că el este acolo. Dacă el pleacă pentru un oarecare motiv, atunci ei sunt gata să-l urmeze, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci ei merg în altă parte, cautând un alt om talentat.

Hristos ar trebui să fie punctul central al adunării poporului Său (Matei 18:20). Noi ar trebui să fim atraşi de prezenţa Lui, nu de un om. Atunci când credincioşii văd acest lucru şi acţionează în baza lui, adunarea locală nu ar trebui să fie zguduită la plecarea unui om. O adunare unde creştinii se adună în jurul lui Hristos are putere, stabilitate şi solidaritate.

Şi, desigur, pot exista pericole atunci când toată sau majoritatea învăţăturii dintr-o biserică locală este făcută de către un singur om. Oamenii tind să accepte cuvântul lui ca autoritate. Dacă ei înşişi nu studiază Scripturile, nu sunt într-o poziţie bună pentru a descoperi greşelile.
În plus, nici un singur om nu este capabil să ofere diversitate în lucrare, lucru posibil atunci când Duhul Sfânt are libertatea de a vorbi prin mai mulţi bărbaţi. Trebuie să fim preocupaţi nu doar ca lucrarea să fie corectă din punct de vedere al doctrinei, dar de asemenea, ca lucrarea să ofere o dietă (hrană) echilibrată pentru poporul lui Dumnezeu. Porunca Scripturii este, „Cât despre prooroci, să vorbească doi sau trei şi ceilalti să judece” (1 Corinteni 14:29).

Lucrarea unui singur om,de prea multe ori, sugrumă folosirea darurilor într-o biserică locală. Nu există şanse egale pentru alţii de a participa. Unii lucrători insistă în a limita cea mai mare parte a lucrului la propria persoană şi resping ideea ca altcineva să pătrundă în biroul lor. Dar chiar şi acolo unde nu este cazul – chiar şi acolo unde lucrătorii ar dori să vadă şi alţi participanţi – natura sistemului clerical îi descurajează pe oameni în folosirea darurilor primite de la Dumnezeu.

Când un om este plătit de către congregaţia locală ca predicator, deseori, există o ispită subtilă de a dilua mesajul. Nu ar trebui să fie aşa, dar realitatea este că având un controlul asupra salariului său, adunarea nu are partea de povăţuirea lui Dumnezeu în totalitate.

Recunoaştem că există mulţi oameni ai lui Dumnezeu în sistemul clerical care predică Evanghelia cu fidelitate, care învaţă Cuvântul, şi care urmăresc să păstorească turma lui Hristos; şi Dumnezeu îi foloseşte.

De asemenea, recunoaştem că există mulţi „lucrători individualişti”, care nu au un spirit clerical. Ei au dorinţa sinceră de a-i ajuta sfinţi în orice mod posibil, de a fi un exemplu în conducere, şi de a nu stăpâni peste moştenirea lui Dumnezeu.

Şi de asemenea, ne dăm seama că este posibil ca cineva care nu este un cleric să posede acest spirit clerical (bisericesc). De exemplu, în 3 Ioan 9-11, citim despre Diotref, care s-a purtat ca un tiran în adunarea locală.

Dar până la urmă, sistemul bisericesc este fundamental greşit şi nescriptural. Lumea nu va fi niciodată evanghelizată în modul în care Dumnezeu a intenţionat, iar biserica nu va creşte conform planului divin, atâta timp cât există distincţie între clerici şi laici.

DOMNIA DUHULUI SFÂNT
Un alt adevăr vital pe care fiecare adunare locală este obligată să-l menţină şi să-l practice este domnia Duhului Sfânt (Ioan 14:16, 26). Aceasta înseamnă că Duhul Sfânt este reprezentantul lui Hristos în biserica de pe pământ. El este Cel căruia trebuie să I se permită să conducă poporul lui Dumnezeu în rugăciune, laudă şi închinare. El ar trebui să aibă libertatea de a vorbi prin slujitorii Lui aleşi în funcţie de nevoile spirituale ale poporului lui Dumnezeu.

În 1 Corinteni 14:26, avem o imagine a unei întâlniri din biserica primară, în care exista libertatea Duhului. „Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.”

Astfel, când Duhul este liber să conducă, va exista spontaneitate în învăţătură, predicare, închinare şi mijlocire.

Cei mai mulţi dintre noi ne dăm seama că lucrarea Duhului Sfânt a fost stinsă prin introducerea ritualului şi a liturghiei. Folosirea rugăciunilor tipărite, a mesajelor stereotipe pentru anumite zile din „calendarul bisericesc”, folosirea unei ordini exacte a serviciului care trebuie urmată fără abatere – aceste lucruri îl restrâng pe Duhul Sfânt în adunările bisericii locale.

Dar trebuie să ne ferim de alte moduri mai subtile de stingere a Duhului. De exemplu, trebuie să ne ferim de regulile stabilite de om în întâlnirile noastre de închinare. În unele locuri, există o lege nescrisă prin care nu trebuie să existe nici o altă lucrare înainte de frângerea pâinii; sau că întâlnirea nu trebuie să depăşească un anumit timp; sau că în închinarea nu trebuie să persistăm în propriile noastre păcate sau în nevrednicia noastră. Sau că trebuie să stăm jos sau în picioare atunci când ne rugăm sau cântăm. Toate aceste reguli sting duhul închinării spontane (libere) şi duc la formalism.
Adesea acuzăm un om ca fiind infractor pentru un cuvânt. Poate că un proaspăt credincios va aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru că a murit pentru el. Trebuie să fie mustrat pentru aceasta? Ştim cu toţii că Dumnezeu Tatăl nu a murit. Şi fără îndoială, cel credincios ştie şi el. Dar în sine, în dorinţa de a participa în mod public, nu se poate exprima bine. Ar trebui să fie făcut de ruşine în acest prim act stângaci de  închinare publică? Nu este mai bine să-i auzi adorarea sinceră dar stângace, decât să nu o auzi deloc?

General vorbind, credem că Duhul Sfânt va conduce închinarea poporului Său pe marginea unui anumit subiect. Dar să presupunem că un frate are o cântare care nu prea are legătură cu acel subiect. Ar trebuie să fie jenat pentru asta? Nu este oare mai bine să cânte cântarea şi să se roage ca pe măsură ce se maturizează, să discearnă gândul (subiectul) întâlnirii, şi făcând toate acestea să nu pierdă nimic din caldura şi dragostea lui pentru Domnul?

Ceea ce ne aminteşte de un anumit predicator care a fost întrebat, „Ce ai face daca un frate ar cânta o cântare, care în mod evident nu era în Duhul?” El a răspuns, „Aş cânta-o în Duhul.”

După cum încercăm să-I dăm Duhului Sfânt un loc corespunzătoare în adunare, să ne păzim de regulile care Îl sting (constrâng) şi care ucid spontaneitatea şi închinarea autentică. (va urma)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: