Adesea, cel mai tare ne certăm cu cei a căror biserică se aseamănă cel mai mult cu a noastră (traducere din William Macdonald)

Continui postarea traducerii articolului lui W. Macdonald.
Originalul aici.
Partea I aici.
Partea II-a aici.

Față de ce ar trebui să fim loiali?(3.)

TOŢI CREDINCIOŞII SUNT MEMBRI
Un al doilea mare adevăr pe care ar trebui să-l susţinem este că toţi credincioşii adevăraţi sunt membri ai trupului lui Hristos şi, prin urmare, membrii unii altora (1 Corinteni 12:12-26). Astfel dar, trebuie să-i recunoaştem pe toţi creştinii ca fiind fraţii şi surorile noastre.

Acest lucru nu este întotdeauna uşor. Oamenii au ridicat bariere. Ei sunt mai loiali denominaţiei lor decât trupului lui Hristos şi nu recunosc unitatea Duhului.

Dar problema nu este în totalitate cu alte persoane. Chiar şi în inimile noastre, există adesea aceea dorinţă de a fi deosebiţi, de a ne gândi că deţinem o bucăţică din adevărul bisericii sau un alt adevăr. De cele mai multe ori ne este greu să se împrietenim cu cei care nu văd lucrurile prin prisma noastră. În loc să ne bucurăm atunci când alţii descoperă o anumită măsură din adevărul divin, ne focalizăm mai mult pe diferenţele dintre noi. Şi adesea, cel mai tare ne certăm cu cei a căror biserică se aseamănă cel mai mult cu a noastră.

Cum putem atunci să arătăm în mod practic adevărul că toţi credincioşii adevăraţi sunt membri ai trupului lui Hristos?

Mai întâi de toate, ar trebui să îi iubim pentru că ei sunt ai lui Hristos (1 Ioan 4:11). Faptul că sunt diferiţi de noi în diverse aspect legate de doctrină sau practică nu ar trebui să ne împiedice să îi iubim.

Trebuie să ne rugăm pentru ei (1 Samuel 12:23). Aceasta este o datorie faţă de toţi oamenii, şi mai ales faţă de cei care împărtăşesc aceeaşi credinţă.

În al treilea rând, ar trebui să împartăşim cu ei adevărurile preţioase pe care Dumnezeu ni le-a descoperit în Cuvântul Său (2 Timotei 2:2).

Acest lucru nu înseamnă că ar trebui să abordăm o politică voită de a “fura oile”, şi anume să frecventăm alte grupări evanghelice cu scopul specific de a întoarce oamenii la „adunarea noastră proprie.” Nicăieri în Biblie nu se spune că am fi chemaţi la o astfel de lucrare de dezbinare. Mai degrabă, în contactul nostru individual cu alţii şi fiind conduşi de Duhul Sfânt, ar trebui să-L facem de cunoscut pe Hristos, El fiind Centrul poporului Său. Ar trebui să „îi învăţăm pe toţi oamenii tot ce ştim despre El, astfel încât, dacă este posibil, să aducem orice om la maturitate sa deplină în Hristos” (Coloseni 1:28, Phillips).
Nu doar că ar trebui să iubim pe alţi credincioşi, să ne rugăm pentru ei şi să-I zidim, dar trebuie de asemenea, să învăţăm de la ei (1 Corinteni 12:21). Este o greşeală să credem că noi deţinem tot adevărul şi că nu putem beneficia spiritual din partea celor din afara „părtăşiei noastre.” Fiecare membru contribuie cu ceva la restul trupului. Orice bariere puse de om care împiedică pe credincioşi în a se ajuta unii pe alţii sunt contrare voii lui Dumnezeu.

De asemenea, ar trebui să ne abţinem de la critică, gelozie, bârfa, vorbire de rău sau de a judeca (Luca 6:37). Fiecare credincios este un administrator al Domnului. Ne este interzis în mod specific să judecăm pe alţii înainte de vreme, şi anume, înainte de venirea Domnului (1 Corinteni 4:5). Pavel întreabă: „Cine eşti tu care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, e treaba stăpânului său” (Romani 14:4). Şi când Petru a întrebat ce se va întâmpla cu Ioan, Isus a spus, „Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după mine.” (Ioan 21:22).

Ar trebui să ne bucurăm ori de câte ori Hristos este propovăduit, chiar dacă suntem sau nu suntem de acord cu metodele sau motivele. Pavel a scris filipenilor: ”Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii din bunăvoinţă.  Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care ştiu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei; cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele. Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura.”(Filipeni 1:15-18) .

Astfel, faptul că noi recunoaştem pe toţi credincioşii adevăraţi ca fiind membri ai trupului lui hristos NU înseamnă că vom adopta politicile sau practicile lor. Suntem responsabili să ascultăm de Cuvantul lui Dumnezeu pe care ni L-a descoperit. Putem să-i iubim pe oameni, fără a iubi sistemul în care sunt şi fără a deveni parte a sistemului. În ceea ce priveşte propria noastră cale, noi trebuie să fim ascultători faţă de Biblie, şi fără compromisuri. În ceea ce-i priveşte pe alţi credincioşi, ar trebui să fim răbdători şi toleranţi.

HRISTOS, CAPUL BISERICII

Un al treilea adevăr important pe care trebuie să-l susţinem este că, Hristos este Capul Bisericii (Efeseni 5:23, Coloseni 1:18). Acest lucru înseamnă că trebuie să privim la El pentru direcţie şi călăuzire în ceea ce priveşte treburile adunării locale.

Cu toţii ne dăm seama că adevărul privind conducerea lui Hristos este negată atunci când un Papă, de exemplu, pretinde a fi capul bisericii pe pământ. Dar trebuie să ne ferim de greşeli mai subtile de a gândi că oricare dintre noi are dreptul de a gestiona adunarea. Este atât de uşor de a arunca vorbe goale cu privire la conducerea lui Hristos, şi totuşi a manevra, a susţine şi a încuviinţa într-un mod carnal impunerea stilului propriu al cuiva. In loc să aşteptăm răspunsul Lui în post şi rugăciune, aplicăm metode de afaceri de succes şi înţelepciunea acestei lumi. Toate acestea sunt o negare în mod practic a conducerii lui Hristos. În cazul în care Hristos este Cap, atunci totul trebuie făcut sub îndrumarea şi autoritatea Lui.

PREOŢIA TUTUROR CREDINCIOŞILOR
Există şi un al patrulea adevăr – adevărul că toţi credincioşii adevăraţi sunt preoţi. În 1 Petru 2:5-9, aflăm că suntem preoţi sfinţi şi preoţi regale.

Ca şi preoţi sfinţi, aducem jertfe duhovniceşti lui Dumnezeu prin Isus Hristos (v.5). Aceste jertfe cuprind: jertfa trupurilor noastre (Romani 12:1-2), jertfa laudei noastre (Evrei 13:15), jertfa posesiunilor noastre (Evrei 13:16).

Ca şi preoţie împărătească, arătăm mai departe măreţia Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată (1 Petru 2:9). Acest lucru înseamnă că fiecare credincios trebuie să fie martor al lui Hristos, atât prin fapte cât şi prin cuvântul rostit.

Ca şi preoţi sfinţi, vom intra în sanctuar să ne închinăm. Ca şi preoţi împărăteşti vom ieşi în lume pentru a fi martori.

Ideea că închinarea şi serviciul sunt funcţii ce aparţin unui grup special cunoscut sub numele de preoţi sau clerici este străină Noului Testament. Toţi credincioşii sunt preoţi şi ar trebui să fie liberi să îşi exercite funcţiile lor preoţeşti.
(va urma)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: