ORICE nume care ne separă de alţi membri ai Trupului este nescriptural şi aduce dezbinare (traducere din William Macdonald)

Continui postarea traducerii articolului lui W. Macdonald.
Originalul aici.
O altă postare  și o cântare de fratele Moldoveanu despre Un singur Nume.
Partea I aici.

Față de ce ar trebui să fim loiali?(2.)

Creştinii trebuie să înveţe să verifice tot prin prisma Scripturii. Aceasta este singura noastră autoritate. Întrebarea nu este, „Cum facem (procedăm) în „adunările noastre”? ci mai degrabă „Ce ne învaţă Biblia despre asta?”

Loialitatea noastră trebuie să fie în primul şi ultimul rând Domnului şi principiilor din Cuvântul Său. Niciodată nu trebuie să presupunem orbeşte că orice grup de credincioşi are monopol asupra adevărului, sau că aderă la Noul Testament în întregimea lui, sau că este imun la cădere şi abatere.

Fiecare generaţie trebuie să se păzească împotriva pericolului de alunecare în moduri de gândire confesională, sectară. De-a lungul secolelor, au existat mari mişcări ale Duhului Sfânt în care anumite adevăruri au fost recuperate din molozul de tradiţie, formalism şi ritualism. Prima generaţie, şi anume, a celor care au trăit în timpul acestor mişcări, a fost inteligentă cu privire la principiile scripturale implicate. Dar, apoi, a doua generaţie şi a treia au avut tendinţa să urmeze regimul de rutină, deoarece părinţii lor erau parte a sistemului, şi pentru că ei înşişi au fost crescuţi în acest sistem. A existat un declin de credinţă (pocăinţă) adevărată şi o ignoranţă tot mai mare în ceea ce priveşte bazele biblice ale modelului de urmat.

Astfel, istoria majorităţii mişcărilor spirituale a fost pe bună dreptate descrisă într-o serie de cuvinte: om … mişcare … maşină … monument. La început era un om, uns intr-un mod special de către Duhul Sfânt. Pe măsură ce alţii descoperă adevărul, se dezvoltă (formează) o mişcare. Dar în timpul celei de a doua sau a treia generaţii, oamenii urmează un sistem cu precizie sectară, automată şi în cele din urmă nu rămâne nimic, decât o simplă mişcare confesională, fără viaţă.

Dacă ar fi să facem un sondaj printre creştini şi să întrebăm, „De ce vă întâlniţi la părtăşie în biserica unde mergeţi?” cât de mulţi credeţi că ar putea da un răspuns clar, scriptural? Nu mulţi! Există o ignoranţă larg răspândită cu privire la adevărul despre biserica Nou Testamentală, şi prin urmare, o lipsă generală de convingere pe această temă. Cum putem avea convingeri ferme despre ceva ce nu ştim sau nu înţelegem?

Într-o adunare Nou Testamentală sănătoasă, cei care sunt în comuniune ştiu de ce sunt acolo. Ei nu sunt degustători de predici sau urmaşi ai unor oameni, ci sunt creştini bine înrădăcinaţi în adevărul fundamental al Evangheliei şi al Bisericii. Ei sunt pregătiţi să judece totul prin prisma Cuvântului. Ei nu sunt obligaţi să aparţină unui grup special de adunare. În cazul în care apar unele tendinţe nebiblice şi care nu fac cinste Domnului, ei vor căuta călăuzirea Duhului Sfânt în compania celor cu care se întâlnesc şi care ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu.

Haideţi să examinăm câteva dintre marile adevăruri cu privire la adunare, care se găsesc în Noul Testament şi cărora ar trebui să fim loiali.

UNITATEA TRUPULUI
Unul dintre adevărurile cele mai evidente este unitatea trupului lui Hristos. Există un singur trup, o singură biserică, o singură adunare (Efeseni 4:4).

Deoarece acest lucru este adevărat, toţi credincioşii sunt responsabili să mărturisească aceasta. După cum ne adunăm împreună, ar trebui să arătăm lucrul acesta în mod practic. Nimic din ceea ce facem sau spunem nu ar trebui să nege acest adevăr.

Mulţi creştini văd destul de clar că sectele şi cultele sunt o negare a adevărului despre un singur trup (1 Corinteni 1:10-13, 3:3). Sectele crează impresia că Hristos este divizat, şi astfel adevărul Cuvântului lui Dumnezeu este denaturat. Mulţi dintre noi văd destul de clar lucrul acesta şi refuză denumiri, cum ar fi Baptist, Luteran, Metodist sau Episcopalian.

Dar nu vedem întotdeauna că ORICE nume care ne separă de alţi membri ai Trupului este nescriptural şi aduce dezbinare. Chiar dacă luăm un nume biblic, ca de exemplu FRAŢI, în momentul în care îl modificăm sau îi dăm valoare, ajungem să cădem. Este la fel de greşit pentru unii credincioşi să se identifice cu Fraţii din Plymouth, Fraţii Uniţi, Fraţii Creştini, Fraţii  Evanghelici, Fraţii deschişi sau fraţii exclusivişti, după cum şi alţii îşi spun Prezbiterieni sau Penticostali.

Fraţii cu majusculă “F” implică faptul că există unii credincioşi care nu sunt fraţi, sau că unii sunt fraţi într-un anumit mod. Auzim oamenii întreabând, „Este el frate?” sau care răspund cu tristeţe, „Nu mai este frate.” Adevărul este, desigur, că dacă el este salvat, este frate, şi el nu poate părăsi frăţietate, deoarece credinciosul este asigurat pentru totdeauna.

Este adevărat că ar trebui să ne strângem doar în Numele Domnului Isus Hristos, dar în momentul în care vorbim despre noi înşine ca şi „Creştini adunaţi în Numele Domnului Isus Hristos,” ceea ce înseamnă că noi suntem şi alţii nu, atunci am devenit o sectă.
A  vorbi despre  un anumit grup de creştini exclusiv ca fiind „poporul Domnului”, trădează o atitudine sectară. Ea ne pune în aceeaşi categorie cu cei din Corint care au spus, „Eu sunt al lui Hristos” – în sensul că aceştia erau ai lui Hristos şi îi excludeau pe toţi ceilalţi (1 Corinteni 1:12).

Un alt mod în care apare inconsistenţă este obiceiul de a apela o anumită adunare de creştini dintr-un oraş, drept „adunarea” din oraşul respectiv. Sau vorbind de state şi oraşe în care nu există „a astfel de adunare,” de fapt acest limbaj nu este corect. Adunarea dintr-un anume oraş este alcătuită din toţi credincioşii adevăraţi din acel loc. În cadrul aceluiaşi oraş pot exista mai multe adunări de creştini. În plus, pot exista unii creştini adevăraţi care nu sunt asociaţi cu o adunare locală dintr-un motiv sau altul; de exemplu, ei pot fi sub disciplină. Toţi alcătuiesc adunarea din acel oraş, deşi nu se întâlnesc toţi în acelaşi loc.

Cineva va spune, „Ei bine, cum pot distinge adunarea meu de alte biserici evanghelice din oraşul meu?” Raspunsul este, „În loc să o numeşti „adunarea” din oraş, poţi face referire la acea adunare care se întâlneşte în clădirea de la intersecţia a două străzi.” Astfel nu este negată unitatea trupului.

Nu trebuie să uităm niciodată că suntem creştini, credincioşi, fraţilor, ucenici şi sfinţi – şi aşa sunt toţi cei care au fost răscumpăraţi prin sângele lui Hristos. A nega acest lucru prin orice formă de sectarism, denominaţiune sau exclusivism, înseamnă a nega adevărul Biblic şi a te face vinovat de carnalitatea şi mândrie. (va urma.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: