Entuziasmul religios! Ca justificare, ca țintă, ca etalon (unitate de măsură).

Motto:
”Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere…”(nu potrivit cunoștinței)

Să-L cunosc pe El…” …”fiind făcut asemenea cu moartea Lui” este  definiția viziunii lui Pavel cu privire la sine.

Ce fel de lucrare este aceasta, a fi făcut asemenea cu moartea Lui? Una tainică, lăuntrică, nedefinibilă și irațională a unui zguduiri sentimentale? Un entuziasm copleșitor, e emoție din alte lumi? Unii spun că așa este, chiar că această emoție exclude mintea, sau și mai fioros, că mintea ar încurca aceste ”sălbatice focuri”.
M-am cercetat pe mine și am găsit cu groază aceste filosofii, acești idoli stând nestingheriți și nemișcați pe străzile orașului gândurilor mele, la intersecțiile ideilor, la temelia fortificațiilor minții mele. Erau ceva comun în copilăria mea, râvna era lăudată, și astăzi este, probabil va fi și mâine. Dacă va fi un mâine!

Moarte față de ce?

Față de învățăturile începătoare ale lumii. Ce bucurie că am citit, că Duhul mi-a amintit…în românește. Fără prooroci! Deci moartea și învierea împreună cu Cristos nu se referă la entuziasm sau lipsa lui, ci la abandonarea unei învățături și la primirea cu bucurie a ”cuvântului sădit”, a învățăturii pe care am primit-o.
Subiect delicat, creștinii sunt de 100 de feluri, „nu zgândări frate!”
Dar….
Este însă o singură învățătură. Am mai scris și voi mai scrie despre acestea.

Nu mai cred într-un Cristos care doar ”se simte”. Să numești cu ”domnul” starea extatică creată în tine prin plăcerile muzicii sau oratoriei! Să te simți înălțat de o melodie în timp ce ”mintea rămâne fără rod?!….nu e Cristos.

Cristos se proclamă, Cristos se Învață, Cristos se zugrăvește în cuvinte, Cristos este înțelepciune. Cred într-un Cristos care se învață, care înnoiește mintea, într-un duh care îmi amintește cuvintele lui Cristos înseamnă a fi plin de râvnă cu duhul. Cristos crește prin har și Cunoștință în cei a căror minte este înnoită zilnic și moare zilnic față de ”învățăturile începătoare ale lumii.” Un Cristos extatic, al entuziasmului este un Cristos fals, Cristos se învață, se proclamă! Cristos este Cuvântul, cuvintele lui sunt Duh, nu extazul din orice sursă.
Toate cărțile Vechiului Testament sunt numai Cristos. Cunoștința după care ar fi trebuit să se alinieze râvna este ”cunoștința voii Lui”, pricepere în a cărei taine era maestru apostolul destinat explicării acesteia.
Cristos crește în har și cunoștință. Cunoștința este materia predată, harul este profesorul, ”ne învață”….”până Cristos va lua chip în noi”.

Entuziasmul ca justificare!
Să mai scriu?
Entuziasm. Dacă-l ai dovedești ceva…sau mai rău: dacă nu-l ai ești ”căldicel”, doamne ferește:…n-ai duhul. Dacă nu faci spume la gură când vorbești, dacă nu urli să-ți sară plămânii din piept afară, nu convingi pe mulți. Nu contează ce spui, s-o faci vârtos, apăsat, cu patos. Nu contează ce cuvinte cânți, dar să-ți dai capul pe spate și să-ți fluturi mâinile pe sus. (Eu n-am găsit în Noul Testament acest lucru).
Am renunțat să mă mai justific cu acest fel de entuziasm.

Entuziasmul ca țintă
E specialitatea regizorilor de programe: va cânta sora, va recita fratele. Le-am făcut și eu.  Bilețele și repetiții. Să iasă brici! Rugăciune cu foc, stăruință, insistență.
Aici am o poveste. V-am mai spus că l-am cunoscut bine pe Traian Dorz.
L-am cunoscut? L-am adorat.
La cei 18 ani de atunci mi se pot ierta multe. Chiar că m-am rugat cu el și am văzut că și-a făcut cruce. Dar s-a rugat cu lacrimi. Mai târziu i-am citit cărțile, bine și atent.
După ce ieșea chinuit rău din anchetele de la securitatea din Oradea, traversa peste drum unde era o biserică deschisă tot timpul, cel mai sigur catolică. Acolo, citez: ”mă prăbușeam la picioarele Domnului Meu”, probabil în fața unei statui de ghips armat și vopsit. Nu am nici o îndoială că se ruga cu mare foc.
Când am descoperit această bârnă, târziu, recent, mi-am scos-o. Și mi-am pus  o mie de întrebări: cum e posibil?  M-a ajutat Pustan și frate-său Cristian de la Moșuni. Da, e posibil: unde nu mai e Cristos, unde nu se mai învață Cristos, unde e spectacol și chetă, zeciuială și cler, entuziasm/oră și regie profi e alt ogor. Se seamănă draci mărunți vor crește draci uriași.
Nu mai am ca țintă acest fel de entuziasm. Mă detașez de el cu oroare.

Entuziasmul ca etalon
E groaznic să fi măsurat, evaluat, cântărit. Să te simți marfă. Dar să fi măsurat cu un cântar defect, într-o lume fără metrologie, fără standarde. Sau cu unul greșit, de exemplu cu râvnometrul. Am auzit de o adunărică care se adună lunea dimineața la 6 pentru rugăciune. Mă bucur pentru ei, dar sunt convins că Domnul i-ar asculta și după-masa. Când am auzit de ei am răspuns scurt: ”cei ce dorm dorm noaptea”. Mi se pune des acest instrument neetalonat, râvnometrul: nu corespund, se clatină din cap.
Ce să fac? Nici apostolul n-o fi vorbit la Troa cu prea mult foc, Eutih bietul a adormit, am convingerea că apostolul n-a urlat, a vorbit ”ca o doică care-și crește cu drag copii” sau ”ca un tată cu copiii lui”. Bietul copil a adormit în acea atmosferă de plictis.
Timotei!  ”Râvna lui încercată” în mod sigur era potrivit cunoștinței în care a crescut.
Mă zmulg bucuros încercărilor de a fi măsurat cu  instrumente neetalonate.

Entuziasmul în Noul Testament

În toate cazurile de manifestare a entuziasmului descrise în Noul Testament, acest entuziasm are legătură cu bucuria descoperiii unor adevăruri, a înțelegerii unor taine, a răspunsului la niște întrebări, a deslușirii bruște a soluției la dileme de mult stătute în minți nedumerite.
Înțelegerea că împlinirea profețiilor în persoana Domnului Isus a produs acea formidabilă bucurie la rusalii. Iertarea de păcate, mielul lui Dumnezeu, ca bucuria lui Isaac scăpat de sub cuțitul tatălui! Cei doi spre Emaus, Corneliu, Famenul, Lidia, chiar și temnicerul sau roaba din Filipi sunt cazuri clare de oameni care au fost aduși la înțelegere dintr-o stare de întuneric al minții.
O bucurie constantă în viața de creștin izvorește tot dintr-o conștiență a nevoii de hrănire continuă cu cuvintele credinței și ale bunei învățături. Altceva e amăgire carismatică de diferite nunațe.

Nu contest intensitatea trăirilor religioase a nimănui. Contest însă ca toate aceste trăiri să poarte eticheta ”Domnul”. În spatele multor etichete stă adesea un conținut aproape sigur infect. În loc de ”rodul buzelor”: excrementele minții, în loc de ”izvor de apă  care va țâșni în viață veșnică”: un cuvânt ”care va roade ca și cangrena”.  Ecumenismul, datul înapoi, lumificarea sunt câteva din roadele acestui tip straniu de agricultură spirituală.
În ogorul cel nou care suntem pentru Domnul, El nu seamănă aceste buruieni.

PS   Am fost stimulat la aceste gânduri de o remarcă a cuiva care a fost recent la ”străjeri” la Felix”. A venit de acolo tot pe două cărări cum a plecat și a declarat într-o seară la o strângere că Domnul nu vine încă, că abia acum a început să fie evanghelizată Africa.  Mi-a crescut tensiunea ”potrivit cunoștinței” și l-am înfruntat pe față arătându-i că Domnul va veni ca un hoț și noi trebuie să-L așteptăm, să nu ne înșele cineva. N-aș fi fost iritat dacă nu citisem pe blogul lui Lascău aceleași erezii, dacă nu le-ar fi scris IȚ pe Masa Rotunda in 2006, (că el nu predică răpirea, că atunci oamenii nu se mai implică în proiecte de anvergură). Sărmanul de el!
Of, iertați-mă că am scris mult, cei care ați citit până aici.

Mărit să fie Domnul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: