În lanțuri pentru ”taina lui Cristos”!

”…ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată mă găsesc în lanţuri: …”

Taina lui Dumnezeu este Cristos.
Taina lui Cristos este Adunarea(biserica): ”Citindu-le, vă puteți închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Cristos care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri în felul cum a fost descoperită acum sfinților apostoli și prooroci ai lui Cristos prin Duhul. Că adică neamurile sunt împreună moștenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi și iau parte cu noi la aceeași făgăduință în Cristos Isus prin Evanghelia aceea al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie prin lucrarea puteriiLui. Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta să vestesc neamurilor bogåțiile nepătrunse ale lui Cristos și să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu care a făcut toate lucrurile, pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veșnic pe care l-a făcut în Cristos Isus, Domnul nostru. În El avem, prin credința în El, slobozenia și apropierea de Dumnezeu cu încredere” (Efeseni 3:1-12).

Noi(adunarea) suntem ascunși cu Cristos în Dumnezeu, o taină în altă taină. Slava Lui stă în ascunderea lucrurilor.

Când îl vestești pe Cristos ca mântuitor personal nu ești prigonit.
Prigoana începe atunci când Îl vestești pe Cristos ca ”Mântuitorul trupului”, atunci când cu vorba și fapta intri în Sfânta sfintelor și vrei să rămâi acolo, în cele cerești. Prigoana începe când vestești TOT  planul lui Dumnezeu.
Cortul întâlnirii cu cele două încăperi ale lui: Sfânta și Sfânta Sfintelor  ne învață despre persoana Domnului Isus, despre taina Lui. Cele două părți ne vorbesc despre cele două naturi ale Domnului, cea pământească(trupească, adamică, de carne) și cea divină. Trecerea dintr-una în alta se face prin perdeaua sfâșiată ”adică trupul Lui” simbolul adunării, al interfeței dintre ceresc și pământesc.
Cel firesc (din cortul dintâi, locașul pământesc) totdeauna prigonește pe cel duhovnicesc! În lume, în familie, în adunări, în propriile noastre ființe.
rabd totul pentru cei aleși” spune apostolul, dacă n-ar fi vestit această taină a Adunării, ”tot planul lui Dumnezeu” n-ar fi fost prigonit, dar…”vai de mine dacă nu vestesc…

Mă întreb: De ce în Romania secolului 20 au fost prigoniți și în lanțuri doar cei ce au văzut această taină?   Moisiștii, ostașii, betaniștii, chiar RW cu originea lui dintre frați. De ce au rămas verticali doar cei proveniți tot dintre frați sau influențați de ei și trezirile lor: Popescu, Niculescu, chiar Olah?

Mărit să fie Domnul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: