Până n-au mai fost Betanii, nicăieri

Te pândeau mereu dușmanii
până n-au mai fost Betanii, nicăieri…” CI
Starea de Har, starea de cer, locurile cerești în Cristos, starea de dragoste frățească, de Agape este mediul în care crește omul cel nou.
Oricine și-a dat morții omul cel vechi, carnea cu poftele ei,  dă frâu liber acestei stări de Har, de bucurie neîngrădită și fericită a dreptului de a fi una cu Fiul, având acces liber la Tatăl, printr-un singur Duh.
”În dragoste”, ”orice faceți să fie făcut ”în dragoste”” , mai ales Adevărul se păstrează în dragoste” ca sămânța în miez, ca sâmburii în fruct, amari dar îmbrăcați de dulceață, tari dar ascunși în moliciune, uscați dar înveliți cu frăgezime.
Știm că ”trupul crește prin încheieturi și legături” și mai știm că  ”dragostea este legătura desăvârșirii” cea mai tare legătură, mai tare ca moartea.
Oricine a cunoscut dragostea Duhului  își va face inima cuib al dragostei, găoace în care Domnul toarnă prin Duhul Lui dragoste, care apoi se tot lărgește.
Cei ce au primit dragostea Adevărului își deschid inimile și mințile, casele și timpul pentru a lăsa să crească această roadă plină de Slavă pentru Dumnezeu, roada dragostei.

Orice adunare cu adevărat întemeiată pe jertfa Domnului Isus va veghea la păstrarea adevărului în dragoste.
Căci la ce folosește dragostea dacă nu la păstrarea Adevărului? Precum s-a scris:

O, Doamne, fericit e-acela care-a putut trai-ntelept;
slujind Iubirea si-Adevarul sa fie amandurora drept.
sa nu greseasca nici Iubirii cand apara-Adevarul Sfant
nici Adevarul sa nu-l calce pentru-al Iubirii legamant.

De-alungul vremii vrășmașii au văzut că dacă smulgi cuibul pasărea zboară, dacă distrugi dragostea adevărul suferă.
Pentru că n-au prins Adevărul, au stricat dragostea.  Nu le-a păsat! Adevărul nu i-a interesat deci: la ce dragoste?
De atâtea ori am fost acuzat că ”n-am dragoste” pentru că nu împărtășesc entuziasmul ecumenic al celor care ”se duc la toți” și ”iubesc pe toți”  indiferent de mărturia lor sau de adevăr, doresc să reafirm niște adevăruri simple ca protecția muncii:
1.Dragostea nu ascunde minciuna. Nu pentru perpetuarea minciunii este dată dragostea, ci pentru păstrarea(afirmarea, mărturia, ținerea) Adevărului. Când Adevărul dispare ca scop, dragostea nu are motivație ca mijloc.
2.Există o dragoste falsă provenită dintr-o unitate falsă, unitate neîntemeiată pe jertfa Domnului, ci pe adeziuni, tradiții, istorii sau angajamente.
3.Dragostea de idoli nu e dragoste.
4.Dragostea care ascunde prefăcătoria de genul: ne facem că uităm diferențele dintre noi este condamnată de Domnul.

Pe de altă parte dragostea adevărată, cea de Cuvânt, cea de Adevăr, cea de frați, cea de părtășie și de Har este cea mai atacată în zilele noastre. Adunarea s-a transformat în biserică, părtășia în program, proclamarea Cuvântului prin călăuzirea duhului în predici citite de adesea de securiști ”ordinați”, bătrânii în pastori plătiți, casa în templu și inimile fraților s-au împietrit ca templele în care își duc trupurile de câteva ori pe săptămână.
Iar când vreunul a insistat ca să lase loc Domnului Isus, să facă o Betanie, o stare de Har, s-au ridicat toți ca leii asupra lui.
Mai ales în ultimii ani văd o intensă manipulare ca acolo unde este o părtășie, o adunărică, o stare de Betanie, un loc ceresc să se ajungă ca prin dispreț și ironii, manipulări și bârfă, izolare și defăimare acel loc să fie distrus, împrăștiat, ca via lui Nabot.
O fac ”frații cu ochi albaștri” ajutați de  inconștientul acompaniement al celor fără ochi ai inimii deschiși. În loc ca cei cu adevărat ai Domnului să se bucure că mai apare o adunare, două, nouăzeci și nouă, pe fiecare stradă, în fiecare bloc.
În ce mă privește, proclam un singur Nume, nu două, am o singură mărturie, un singur Duh.
Cei ce vor să placă oamenilor încearcă să sugereze un drum cu două cărări, pentru cele două feluri de picioare cu care șchiopătează în două moduri date de cele două gândiri sugerate de cel ce aruncă (-bolo) în două(dia-) părți.
Starea de Betanie este starea de har în care am intrat, libertatea Duhului, recunoașterea Domniei Domnului Isus în Adunare, neatârnarea Adunării nici de cult, nici de stat, nici de bani, nici de cler, nici de ierarhii, nici de templu, ci numai de Cel care este vrednic, Mielul, Capul adunării. Nemărturisirea mai-sus-enumeraților-jalinici-idoli, ci a singurului Nume vrednic al Celui în care se ascund toate comorile înțelepciunii și științei.
Desigur, este absolut o utopie să crezi că lumea ar putea înțelege și primi așa ceva, dar unde scrie că aceste promisiuni sunt date tuturor? Credința trasează granița țării promisiunilor spirituale, a Betaniilor și Galileelor, a Capernaumului și Ierusalimului.

Pentru linia melodică ascultați ultima strofă: https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/01/delaiesle.pdf
Multă bucurie, Mărit să fie Domnul.

One Response to Până n-au mai fost Betanii, nicăieri

  1. […] crestini. De altfel, casatoria noastra a avut la baza gandul acesta, ca locuinta noastra sa fie o Betanie, care sa gazduiasca Adunarea lui Dumnezeu si sa fie o reduta impotriva lucrarilor satanice. […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: