Cerurile domnesc

”Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăţia ta îţi va rămînea ţie îndată ce vei recunoaşte că cerurile stăpânesc” (cerurile domnesc, tr. Fidela) Daniel 4:26

Cerurile domnesc. (Daniel 4:26).
meditație de T. Austin Sparks

Există o mare nevoie astăzi ca Cerurile să domnească.
Dar Duhul Sfânt trebuie să facă acest lucru, iar noi trebuie să recunoaștem faptul că ceea ce vedem în creștinismul organizat nu reprezintă domnia cerurilor.
Oamenii spirituali ai lui Dumnezeu se simt tot mai separați de sistemul vechi al creștinismului, al bisericilor și al sistemelor bisericești.
Oamenii au o nemulțumire profundă față de ce a dominat atâta vreme și tânjesc după realitatea spirirtuală.

Multe predici sunt făcute atât de isteț, cu atâta abilitate mintală, dar duhul flămânzește.
Există multă activitate fără viață spirituală, iar eu cred că Domnul ne va arăta natura lucrului care se găsește în ceruri.
Lucrul pe care omul l-a adus la nivel pământesc, l-a ridicat și perpetuat este în cel mai bun caz doar o imitație sărăcăcioasă a lucrurilor cerești, dar pe tărâmul vast al lucrurilor, este doar o caricatură a lucrurilor cerești.

Omul a pus stăpânire pe lucrurile cerești și le-a coborât la nivelul pământului, le-a făcut lucruri pământești.
Iată unde lucrurile au luat-o greșit la început.
Mai întâi, lucrurile erau din Duhul. Oamenii se adunau în casele lor sau oriunde altundeva.
Nu conta locul.
Nu conta slujirea.
Ci Domnul, iar ei erau adunați în jurul Lui.
Dar apoi, a venit ziua când ei au spus: ”Trebuie să avem clădiri publice”, iar apoi arhitectura clădirilor a devenit un factor major, astfel au decurs lucrurile, iar ei au ajuns ceva pe pământ, pentru ca oamenii să îi ia în seamă.
Ei voiau ca omul să fie atras, iar acela a fost primul pas spre unul din pericolele cele mai mari care au cuprins biserica.
Pentru prestigiu, recunoaștere, lumea trebuia atrasă – iată rezultatul obținut în urma mulțimilor adunate în biserică.
Dacă puteți să-i mai dați și un nume mare, atunci puteți atrage oamenii, iar una din măsurile cele mai mari ale diavolului a fost aceea de a popula biserica.
Lucrul esențial s-a pierdut: Biserica și Cristos sunt o taină pentru omul firesc și nu are rost să așteptăm ca omul firesc să o aprecieze.
Biserica este în esență un lucru spiritual după gândul lui Dumnezeu.
Ceea ce guvernează totul este gândul lui Dumnezeu față de lucruri, nu gândul nostru; iar dacă vom merge mai departe cu Domnul multe lucruri se vor schimba, iar noi vom vedea lucrurile din ce în ce mai mult din punct de vedere ceresc.
Trebuie să intrați în sistemul ceresc pentru a primi rezultatele cerești.

sursa: http://ferestredeschise.wordpress.com/2011/01/12/ferestre-deschise-340/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: