Pricina de poticnire a crucii

Această postare este un fragment din cartea  ”Am fost răstignit împreună cu Hristos” (carte veche, autor necunoscut).

(fragment)
Pricina de poticnire a crucii

Pricina de poticnire a crucii nu trebuie să dispară. (Gal. 5, 11). Noi trebuie să luăm asupra noastră înjosirea, ruşinea, şi prigoana, care însoţesc crucea. (Gal. 6, 12). „Noi propovăduim pe Hristos cel răstig­nit care pentru Iudei (credincioşi) este o pricină de poticnire” (1 Cor. 1, 23).

Ceea ce este pricină de poticnire pentru credincioşi nu este faptul că Hristos a fost răstignit, ci tocmai cea mai mare şi mai puternică semnificaţie a crucii: faptul că ea înseamnă răstignirea noas­tră, că întregul nostru Eu este fără milă aruncat, şi că nimic din el, nici chiar cel mai bun lucru nu ar putea fi folosit sau scos în eviden­ţă, că totul trebuie cu desăvîşire aruncat, nimic nu trebuie să fie res­pectat, nici într-un fel şi nici într’altul.

Iată ce este supărător! Cu cît iţi placi mai mult ţie însuţi, cu cît eşti mai inteligent în proprii tăi ochi, cu atît lucrul acesta este mai supărător.

Dar este adevărat şi folositor, şi de aceea va rămîne în picioare în întregime pentru totdeauna. Ce va rămîne în picioare nezdruncinat şi în întregime? Că întreaga noastră fire proprie aparţine morţii. Că ea a fost pironită pe cruce prin Isus Hristos şi de aceea locul ei este acolo.

Puterea crucii

„… Ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică” (în altă traducere: „… să nu-şi piardă puterea”), 1 Cor. 1, 17. „Propovă-duirea crucii este puterea lui Dumnezeu”, 1 Cor. 1, 18.

Ce putere este în cruce sau în propovăduirea crucii? Tocmai aceea care-1 dă gata pe omul nostru cel vechi şi lucrările sale, puterea care ne eliberează de păcat, care exclude faptele firii pămînteşti, care ne izbăveşte şi de ceea ce ştim dinainte că este.păcat şi de ceea ce vom şti treptat că este păcat.

Bineînţeles, forţa şi puterea crucii şi valoarea acesteia este răstig­nirea. Piroanele crucii îl reţin pe cel răstignit pe cruce ca să nu meargă unde vrea, ca să nu poată să scape, ci să moară după un timp relativ scurt.

Lucrarea pe care o săvîrşeşte crucea este deci de a ne face să mu­rim în ce priveşte firea pămîntească. Mai întîi noi murim odată pen­tru totdeauna faţă de noi înşine, faţă de marele şi puternicul nostru „Eu” — atît de departe cît îl cunoaştem; şi apoi, noi murim puţin cîte puţin faţă de păcat, pe măsură ce primim cunoştinţă despre el şi prin credinţă îl răstignim.

A-şi purta crucea

„Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu”, (Luca 14, 27). „Atunci L-au dat în mîinile lor ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus şi L-au dus să-L răstignească. Isus, du-cînd-Şi crucea a ajuns la locul zis al Căpăţînii, care în evreeşte se cheamă Golgota”, (Ioan 19,16—17).

A-şi purta crucea înseamnă — şi nu poate să însemne altceva — un singur lucru: a da ajutor la propria sa răstignire! Acela care a înţeles necesitatea de a fi răstignit, o face bucuros.

Criminalii incorigibili sînt cei răstigniţi.

Cine oare vrea să ducă crucea pe care va fi pironit el însuşi?Acela care se consideră după firea pămîntească un criminal incorigibil şi care, din această cauză, este recunoscător că poate să fie salvat de el însuşi în ce priveşte firea pămîntească. Fiecare, care înţelege că tocmai ce este a lui propriu este o piedică în calea propriei sale feri­ciri şi a înaintării lui pe cale, îşi răstigneşte firea sa pămîntească.

La piciorul crucii? Sau pe cruce?

Se cîntă şi se vorbeşte mult de a veni la piciorul crucii, cu toate că cuvîntul nu vorbeşte de aceasta. Dimpotrivă, Biblia vorbeşte de a fi răstignit cu Hristos, sau cu alte cuvinte de a fi pe cruce sus. Dar des­pre aceasta nu se vorbeşte în general.

La piciorul crucii tot felul de oameni pot să stea; sus pe cruce atâr­nă spînzuraţi numai aceia care urăsc de moarte propria lor viaţă şi care II iubesc pe Dumnezeu din toată inima lor; acest fel de persoane care — prin credinţă — devin participante la moartea şi la viaţa lui Hristos; asemenea persoane care cu orice preţ vor să meargă pe ur­mele Sale.

La piciorul crucii se poate să obţii iertarea păcatelor, dar nu bi­ruinţa asupra păcatului. Aceasta se obţine sus pe cruce. Aceia care sînt la piciorul crucii pot să păcătuiască. Dar sus pe cruce nu pot păcătui. De-ar putea să aibă mulţi din zilele noastre ochii deschişi asupra acestei taine binecuvîntate a credinţei! —

A se purta ca vrăjmaşi ai crucii

„Uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi. Căci v-am spus de multe ori şi vă spun şi acum plîngînd: sînt mulţi, care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfîrşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pîntecele şi slava lor este în ruşi­nea lor şi se gîndesc la lucrurile de pe pămînt.” (Filip. 3, 17—19).

Se vorbeşte aci de pilde vrednice de a fi urmate de adunare; deci, evident despre credincioşi este vorba aci. Pavel le-a vorbit adesea de acest trist fapt, că mulţi dintre credincioşi se purtau ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Astăzi este la fel, sau chiar mai rău! Nu sînt vrăjmaşi ai adevărului că Hristos a fost răs­tignit dar sînt vrăjmaşi ai crucii lui Hristos pentru că lucrarea sa este de a răstigni firea cu patimile şi poftele ei. Aceasta are în ve­dere, între altele — arătate, citate mai dinainte ■— şi poftele pentru tot felul de băuturi şi de mîncăruri delicioase destinate pîntecelui, şi în chip mai general poftele pentru lucrurile pămînteşti.

Cînd îţi place să trăieşti pentru tine însuţi devii în mod evident vrăjmaş al acestei cruci, a cărei misiune este de a răstigni „Eul”. Scriptura îndeamnă la mulţumire („Mulţumiţi-vă cu ce aveţi”), şi ea spune că iubirea luxului şi lăudăroşia vieţii nu sînt de la Dumne­zeu şi că noi n-avem dragostea lui Dumnezeu în noi, dacă noi iubim lumea sau lucrurile care sînt în această lume. (1. Ioan, 2, 15—17).

Toată această poftă pentru lucrurile de pe pămînt trebuie să fie omorîtă pe cruce. Dacă nu vrei să părăseşti aceste lucruri, ci dimpo­trivă, vrei să-ţi îngrijeşti pîntecele după regulile artei, să te dedai la mîncăruri alese, gustoase, să tinzi la tot ce este mare, rafinat şi splendid în lumea aceasta, la tot ceea ce are înfăţişare frumoasă, atunci eşti evident un vrăjmaş al crucii lui Hristos; deoarece ea este o sentinţă de moarte asupra tuturor acestor lucruri.

Sau putem să luăm un exemplu deosebit. Dacă, de exemplu, stă-pîneşti peste o adunare şi doreşti să continui tot aşa, atunci eşti evi­dent un duşman al Cuvîntului care spune să nu stăpîneşti, şi care spune că acela care vrea să fie cel mai mare să fie servitorul şi robul tuturor; eşti un vrăjmaş al acestei cruci, care trebuie să facă să moa­ră dorinţa de a stăpîni.

Se consideră „mîncăruri delicioase”, „a reuşi în viaţă” şi a „do­mina” drept ceva mare. Iată greşeala. O, de li s-ar putea des­chide ochii la mulţi în aceste zile să vadă cît de neînsemnate sînt aceste lucruri şi de asemenea ce mare izvor de cîştig este evlavia în­soţită de mulţumire! (1 Tim. 6, 6—11).

Cei trei răstigniţi şi ucenicii lor

„Cînd au ajuns la locul numit ,Căpăţînac, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stînga. Unul din tîlharii răstigniţi II batjocorea, şi zicea: „Nu eşti Tu Hristosul? Mîn-tuieşte-Te pe Tine însuţi, şi mîntuieşte-ne şi pe noi!” Dar celălalt 1-a înfruntat, şi i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu care eşti sub aceeaşi osîndă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n-a făcut nici un rău.” Şi I-a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ti aminte de mine, cînd vei veni în împărăţia Ta!” Isus a răspuns: „Adevărat iţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23, 33 şi 39—43).

Pe crucea din mijloc atîrna Fiul lui Dumnezeu pentru că El deve­nise de bună voie fiul omului; pentru că El se făcuse părtaş ca şi noi cărnii şi sîngelui şi voinţii proprii omeneşti pentru că El nu făcuse niciodată această voie, ci o lepăda în toată vremea şi făcea voia Ta­tălui; pentru că El iubea pe toţi oamenii şi voia să-i mîntuiască, şi pentru că le spunea adevărul. Iată-L răstignit pe El, care în timpul întregei Sale vieţi în această lume, îşi purtase crucea, lepădase voia Sa proprie, El care trăise întotdeauna ca răstignit toată viaţa Sa, din ziua cînd a fost destul de în vîrstă ca să o înţeleagă.

Pe celelalte două cruci se aflau răufăcătorii, persoane care tot­deauna făcuseră voia lor proprie, şi niciodată voia lui Dumnezeu, oameni care trăiseră în păcat. Dar cu toate acestea era o mare şi esenţială deosebire între aceştia doi: Unul era aspru şi necredincios, în timp ce altul era simţitor recunoscător şi credincios. Unul se îm­pietri şi rămase din această cauză afară, în timp ce altul se duse cu Isus în Rai.

Nici unul din cei doi nu mersese pe urmele lui Isus şi nu mai avu­sese ocazia de a o face. La fel este cu toţi aceia care se întorc Ia Dumnezeu în ultimul moment.

Noi trebuie să începem toţi ca acela dintre tîlhari, prin rugăciune, cerînd harul şi iertarea păcatelor. Noi începem toţi ca „tîlhari”. Dar dacă acest tîlhar este acum un model pentru începutul pocăinţii noastre, nu înseamnă că el este o pildă şi pentru înaintarea noastră. Mulţi sînt chemaţi şi primesc ocazia de a-L urma pe Acela care fu răstignit în mijloc, de a merge pe urmele pe care le-a lăsat, El care n-a făcut niciodată voia Sa proprie, ci care trăia mereu răstignit.

Fapt este că toţi oamenii, fie că o ştiu sau nu, aparţin la una din aceste trei grupe şi urmează şi se aliniază după unul din aceşti trei răstigniţi. Aceia care prin harul lui Dumnezeu înving, aparţin coloa­nei din mijloc; aceia care nu înving, dar care îşi recunosc păcatele şi cer iertare, aparţin celeilalte coloane, şi aceia care se împietresc şi nu-şi cer iertare, aparţin celei de a treia coloane.

Este semnificativ că mulţi credincioşi consideră chiar pe acel tîl­har ca modelul şi exemplul lor şi că ei găsesc în aceasta mîngîierea lor, tocmai după cum se mîngîie pentru acelaşi motiv cu rugăciunea vameşului. Ceea ce este drept aci, este că trebuie neapărat să în­cepem în felul acesta. Dar ceea ce e rău, este de a gîndi că trebuie neapărat să continui astfel pînă la capăt.

Locul cu Hristos, pe crucea din mijloc este din nenorocire atît de necunoscut şi atît de puţin folosit! Pe care din cei trei vrei t u să-1 urmezi de acum, iubite prietene?

Această postare este un fragment din cartea  ”Am fost răstignit împreună cu Hristos” (carte veche, autor necunoscut).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: