Trăim astăzi niște vremuri cumplite….(repostare)

”……Trăim astăzi niște zile cumplite, în creștinism bântuie un vânt de învățătură care neagă necesitatea învățării. Cuvântul Domnului, mai ales Vechiul Testament este disprețuit. Nu este văzut chipul Domnului Isus în Vechiul Testament. Liderii de temple, mulțimi și amăgiți își umplu sinagogile, burțile și conturile din programe, ritualuri și distracție,  taxate cu zeciuieli, colecte și donații. 24/24, 7/7, 12/12, fără an sabatic și fără an de veselie. Tubul digestiv nu face pauză, mândria nu doarme, îngâmfarea nu-și ia concediu.
Se seamănă pleavă de la ora 11.00 la ora 11.30 și imediat se face o parodie de secerat la 11.35. Se seceră vânt.
Marșul pentru Isus, dansuri sfinte, vânzări de dvd-uri cu trupe, ghicitorii, construcții de temple, industrii muzicale, etc, ”ard tămâie pe înălțimi” într-o frenezie care i-ar face să pălească de invidie atât pe Dimitrie din Efes cât și pe stăpânii roabei din Filipi. Lor nu le-a trecut prin minte să-și ”creștineze” afacerile. Nu imediat.
Generația crescută cu astfel de meniu nu va mai secera nimic…”

Integral aici: Învățare și revelație

4 comentarii

  1. Prin 1992, în Introducerea unei cărţi care apărea în acel an, se făceau nişte afirmaţii care probabil că ar fi trebuit luate în considerare foarte serios încă de atunci. Eu îmi fac timp să le citez ca introducere; şi apoi voi face un comentariu. Totul este în legătură cu marea tulburare a apelor (deloc curate) în urma turismului teologic al lui Iosif Ţon.

    „Lumea necreştină asistă la scena unei biserici dezorientate şi dezbinate. Cauza primară a acestei stări este lipsa unei autorităţi unanim recunoscute. Oare nu Scriptura este aceea în baza căreia Dumnezeu doreşte să-Şi conducă Biserica? Oare nu autoritatea ei ar trebui să aducă armonie şi lumină în biserică, precum şi putere în mărturia ei?
    Probabil că majoritatea dintre noi vom aproba cele afirmate mai sus. Dar atunci când Biblia însăşi ne avertizează de pericolul învăţăturilor false, chiar dacă ne-am hotărî să facem din Scriptură autoritate finală pentru vieţile noastre şi pentru biserică, rămâne totuşi întrebarea: Cum trebuie să ne raportăm corect la ea? […]
    Erezia este un adevăr distorsionat. Deci înţelegerea cauzelor care au generat-o, ne va ajuta să cunoaştem adevărul curat al Scripturii şi s-o evităm. Comunităţile eretice studiază Scriptura folosind principii hermeneutice greşite. […]
    Rugăciunea şi eforturile noastre ar trebui orientate înspre convertirea ţării la o abordare corectă a Scripturii. […]”

    Acum comentariul meu.

    Văd foarte actuale observaţiile de mai sus. Cei mai mulţi care păstoresc bisericile nu sunt teologi şi nici nu îşi dau interesul să fie vreodată, deşi se cred teologi (nu dau nume). A fi teolog în adevăratul sens al cuvântului (nu neapărat conform dicţionarului) nu este egal cu a-ţi însuşi teologia altora în funcţie de anumiţi factori subiectivi determinanţi sau în funcţie de anumite interese. Cel care este un adevărat teolog, ia frumos Biblia şi apoi procedează corect cu ea. Concret, va studia Biblia (toată Biblia!) conform unei metode corecte de studiu. Apoi, în urma parcurgerii unui proces care durează relativ mult timp, va descoperi muncind corect, acele adevăruri pe care, desigur, le-au mai descoperit şi alţii înaintea lui (dacă au procedat la fel). Apoi ar putea (şi chiar este de dorit) să adune tot ce a descoperit în Biblie, să sistematizeze şi să poată articula în cuvinte inteligibile şi pentru alţii. Se poate şi cu teologie de împrumut, dar este foarte riscant din mai multe puncte de vedere. Teologia celor mai mulţi care se cred teologi între români, are două mari caracteristici: este de împrumut şi este neverificată. Aceasta este cea mai comodă metodă de a deveni „teolog”. Însă acel exerciţiu (care unora li se va părea inutil) este absolut necesar atunci când vrem să fim siguri pe ce credem şi mai ales dacă vrem să avem pretenţia că suntem teologi. Acest experiment l-am trăit eu în cei opt ani despre care v-am vorbit în mesajul trecut. Formarea mea teologică s-a făcut cu Biblia în faţă, cu Dumnezeu deasupra care mă ajuta văzând dorinţa mea sinceră de a afla adevărul, şi mai ales lipsit în mintea mea de prejudecăţi teologice. Nu regret că mi-am consumat cei mai frumoşi ani ai vieţii (adolescenţa şi prima parte a tinereţii) stând cu Biblia în faţă şi studiind-o cu atâta pasiune, încât uitam să mai vin la masă şi apoi într-un târziu mâncam mâncarea rece… A meritat. Nu trăiesc cu teologie de împrumut şi neverificată sau imposibil de verificat. Când am fost la facultate, „am fluierat” prin teologia sistematică. Apoi am constatat că ştiam mai multă Hermeneutică decât profesorul. De fapt, marea noastră lacună a protestanţilor (şi nu numai a noastră) este Hermeneutica. Aşa am ajuns să fim „n” grupări (mai ales în protestantism). Fiecare cu aceeaşi Biblie, dar înţelegând-o (interpretând-o) diferit. Asta m-a făcut să-mi definesc foarte clar cum trebuie abordată Biblia ca să nu mă rătăcesc cu ea în mână. Şi nu sunt singurul care a procedat aşa. Dar din păcate am puţini confraţi de acest fel între cei din România…

    Vă stau la dispoziţie cu o lucrare de Hermeneutică biblică pe care am scris-o şi am publicat-o parţial pe Site-ul celor de la Resurse Creştine. Sper să fie o provocare pentru reflecţie asupra celei mai spinoase probleme pe care eu văd că o avem în creştinism (hermeneutica biblică deficitară), din cauza căreia cineva poate să interpreteze Biblia zece ani într-un fel, apoi cinci în alt fel, şaptesprezece în alt fel şi la bătrâneţe în alt fel – citând mereu versete biblice şi considerându-se susţinut de Biblie în tot ce crede de fiecare dată când se reorientează…

    Apreciază

    Răspunde

    1. Te rog să nu-mi citezi din acest impostor, abia m-am întors de la muncă, încă nu am mâncat și citirea de mătrăgună îmi provoacă arderi la stomac.
      O să-ți citez eu din convorbirea telefonică de aproape două ore, de acum câteva zile cu un frate care a suferit mult pentru credința Domnului Isus: ”Este un scamator”, întotdeauna a învârtit lucrurile cum a vrut el.” Mai am citate dar tastatura mea nu le poate bate, profilul acestui blog nu …permite astfel de cuvinte, deși Domnul Isus le-a folosit când făcea o comparație cu niște ființe care merg înaintea altora în Împărăție.
      Te întreb: tratatul tău a ținut cont de timp?
      Lumea are 6000 de ani, viața în medie 70-80, suveica zilei are doar 24 de tevusoare si se agață des.
      Va avea cineva timp de înțelepciunea care ai așternut-o în lucrarea ta?
      Comentariul tău îmi pare că suflă în pânzele ecumenismului.
      Lupta cea bună la care am fost înrolat îmi cere să lupt împotriva acestui vânt de erezie, chiar când e doar o adiere.
      Lasă cele n grupări, este un singur Trup, are legătură cu temelia pe care oamenii n-o văd de dărâmături, de colibi, de schele, de profesorii de arhitectură care neștiind că proiectul există deja gata ștampilat cu două peceți, fac ei proiecte pentru orbi ca ei.
      Temelia n-a dărâmat-o nimeni, e acolo în paginile ”feței Domnului”, zidește pe ea și vei fi un singur trup cu toți ziditorii, zidește lângă ea și vei fi scuturat și vânturat cu toată pleava!

      Apreciază

      Răspunde

  2. Păcat că ai timp să stai două ore la telefon să asculţi cuvinte care nu pot fi reproduse cu tastatura (de „frumoase” şi „spirituale” sau „creştineşti” ce sunt”), în timp ce îmi spui că nu ai timp să vezi măcar de curiozitate ceva pentru care alţii nu ştiu cum să mulţumească lui Dumnezeu că există aşa ceva (vorbesc despre acea lucrare de hermeneutică). Ai o virulenţă în reacţiile verbale (care arată ce este în inima ta) care nu se potriveşte cu ceea ce pretinzi că eşti. Îmi pare rău să văd că nu şti să apreciezi un mesaj care era destul de corect; şi faci greşeala de a arunca şi copilul împreună cu apa din albie… Intenţionat am evitat să spun cine este autorul acelei cărţi (nici titlul ei nu i l-am dat), ştiind că unii din ignoranţă sau din răutate nejustificată, şi-ar închide urechile (pardon, ochii sau mai bine-zis, mintea) şi nu ar primi ce vreau să zic. Dar crede-mă că nimeni nu a mai zis aşa ceva în toată România ultimilor 20 de ani. Şi are dreptate. Poate te-a durut faptul că te-ai văzut în categoria celor care sunt cu teologie de împrumut şi neverificată. Ei bine, tocmai omul ale cărui cuvinte scrise ţi-ar fi produs arderi la stomac, este unul dintre cei care se află în cealaltă categorie. De la Anticrist în jos, a fost făcut de toate de către tot felul de comentatori „binevoitori” care nu sunt în muncă şi slujire cu Cuvântul nici la degetul lui mic. El nu are o teologie de împrumut. Munceşte de vreo 40 de ani, ca tu să-l numeşti impostor… Interesant. Cât ai muncit tu ca să-ţi verifici teologia preluată de la alţii? Ai măcar opt ani ca mine (nu zic 40 de ani ca el)? Mă dezamăgeşti. Te voi lăsa în plata Domnului. Nu voi mai da pe la acest blog. Te credeam altfel. Te-am testat. Ai căzut la test. Păcat. De care ar trebui să te pocăieşti. Nu ştiu dacă o vei face. Îmi fac datoria să-ţi spun. Probabil că nu vei difuza acest mesaj. Îl vei şterge. Nu suporţi să fii corectat în public, după ce îţi permiţi să judeci virulent pe alţii în public. Dumnezeu te vede şi te cunoaşte. Ne vom vedea la judecata finală. Adio.

    Apreciază

    Răspunde

    1. Dragul meu.
      Ai ratat o bună ocazie să mă inunzi cu cuvinte frumoase, cu binecuvântări, cu Har. Să-mi dai un exemplu despre cum este bine să fiu și nu sunt, despre cum ești tu în Cristos, despre caracterul despre care probabil ai scris în carte. Ai un punct tare, limba română corect exprimată și scrisă, mă bucur pentru tine. Nu te supăra pe mine, poate într-o zi mă vei cunoaște și vei descoperi că nu sunt nici obtuz, nici absurd, nici plictisitor, cel puțin frații cu care stau de vorbă cu orele nu par plictisiți. ”Probabil că” difuzez cu bucurie orice mesaj care mă smerește, chiar în public, e o ocazie pe care nu e bine s-o ratăm, aceea de-a ne smeri. Har!

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s