Aveți darul vorbirii în limbi? Vă rugăm o mostră!

(Completare 14 septembrie 2012:
Văd că această postare ajunge iarăși în topul vizualizărilor. Poate cineva ar crede că cineva aici, în această postare ”cere un semn” sau ”ispitește pe Dumnezeu”. Nu cu această atitudine am scris în 30 noiembrie 2010. Pur și simplu sunt mirat de lipsa completă de material de analiză referitor la vorbirea în limbi. Acest așa-zis ”dar” se pretinde că îl au sute de milioane de inși de pe terra. Din punctul de vedere al celorlalți ar fi corect să fie public, să existe, să poată fi analizat. Așa să citiți acest articol.)

Nu mai suntem în 1960. Avem Youtube.
E ușor de testat duhuri, e ușor de cercetat, e ușor de pus la probă pe cei ce sunt apostoli și nu sunt.
M-am bucurat de limpezimea de minte a unui comentator pe blogul unui pastor. Comentatorul i-a cerut pastorului să-i dea o mostră de vorbire în limbi. Un filmuleț, ceva.
A fost refuzat cu ”dialogul s-a schimbat din partea ta în hulă!”.
De ce să dăm crezare atunci la povești cu tot felul de vindecări de dureri de burtă sau de cap?
Iată scheletul dialogului:

pastorul: DA! Am darul vorbirii în limbi! Ca păstor, m-am rugat și am făcut ungeri cu untdelemn de multe ori! Am avut multe mărturii de vindecare miraculoasă în biserică (inclusiv în cazuri de cancer documentate medical!).

comentatorul:…. In privinta vorbirii in limbi, v-as ruga o mostra. (…)Astept mostra de vorbire in limbi. Si, sa nu uit, talmacirea apoi. Please.

pastorul: dialogul s-a schimbat din partea ta în hulă!

comentatorul: Ma bucur ca sunteti atat de perspicace si v-ati lasat dus pana la punctul la care eu, mic si prostut, v-am rugat sa-mi dati o mostra de vorbire in limbi. Eu nu am hulit impotriva Duhului Sfant. Departe de mine asa ceva. Sunt sceptic in privinta darului dumneavoastra de a vorbi in limbi? Da, sunt. E dreptul meu si, probabil, nestiinta mea. Apoi, poate fi necredinta mea. Daca eu sunt atat de necopt duhovniceste – acuza pe care o pot accepta – va rog sa ma luminati. Daca aveti acest dar de la Duhul, din cate stiu eu, lumina nu se tine sub obroc. De aceea, insist si va rog, sa-mi dati o pilda in aceasta privinta si sa-mi oferiti o mostra de vorbire in limbi. Sau, poate nu aveti darul acesta, caz in care – va asigur – nu voi jubila. Ati spus, insa, ca-l aveti, prin urmare va intreb – la modul foarte serios – cum il dovediti?

pastorul: Sunteti un om care încet, încet, si-a vãzut argumentele nãruite. Ultimul resort? Batjocura si provocarea. Joc luat din manualul de lucru al fariseilor. “Ai drac” si “da-ne un semn”! Sau, pardon, din viclenia diavolului: “Dacã esti Fiul lui Dumnezeu…”
Frate Shifu, frate Shifu,
Aceastã linie de conversatie se opreste aici. Vã astept cu drag la alte categorii si subiecte!
În aceastã privintã, dacã sunteti sincer, cereti luminã direct de la Dumnezeu!

comentatorul: Eu nu batjocoresc. Dar, provoc, dar nu batjocoresc. Nu cer semne si minuni de la Domnul; pe El il cunosc – datorita harului sau – si sunt gata sa marturisesc credinta care este in mine. Am cerut dovezi de la dumneavoastra, am cerut sa va dovediti darul duhovnicesc, asa cum credinciosii trebuie sa ceara socoteala unii altora. Da, nu cred ca darul vorbirii in limbi se manifesta azi, dar daca Dvs il aveti, atunci ma vad obligat sa vad dovada acestuia. Oprim conversatia, daca asa socotiti,

pastorul: Conversația nu va înceta decât din lipsă de argumente decente și de bun simț. Absurdul va stopa comunicarea noastră. Și de absurd ați dat dovadă…

Sursa: http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2010/11/29/cesationismul-impotriva-bibliei-si-a-realitatatii-1/#comment-453

Am incercat azi pe Youtube să găsesc o vorbire în limbi cu care cât de cât să nu-mi fie rușine de cele 5 limbi în care conversez, să fie ceva comparabil, ceva cu sunete înțelese. Am găsit clasicele repetări de 8 silabe aproape identice cu de fiecare dată altă traducere. ”Bărbatule…” mi-am zis, ”n-ai căutat bine, poate este pe undeva!”.

Ajutați-mă voi dragi cititori, puneți linkuri aici, să judecăm, să cumpănim. Aș prefera din adunări românești.

Mulțumesc Domnului pentru cumpătarea lui ”Shifu”. Aștept și eu mostra domnului Cristian, doresc ceva consistent, ceva de genul măcar 5 minute cursive și fără repetiții. Eu nu cer traducere, cer cursivitate și coerență, dacă se poate într-un mediu fără urlete de fond.  Așa…cu rânduială, cum cere apostolul cel adevărat. Eu mă mulțumesc și cu mostra altor pastori, poate domnul Țon, acum când nu mai trebuie să se prefacă, să-și înădușe bucuria, să ne aducă un mesaj chiar fără traducere.
Dacă e o așa de mare lumină, să nu fie sub obroc, vorba lui Shifu, de ce avem Youtube?
Observație: dacă se poate să nu fie Dana Berinde? La mine a picat examenul de când cu..convenția.
Aștept.

145 de comentarii

  1. Eu aștept de 48 de ore să-mi dea cineva un youtube cu o ”vorbire în limbi” autentică, cursivă, frumoasă și calmă, așa cu rânduială și în chip cuviincios. O vorbire cu care să nu-mi fie rușine de cele câteva limbi în care conversez. O vorbire fără cele aceleași 6-silabe repetate, pipărate cu două ”aleluia” și traduse de 7 ori tot altfel. Am căutat în adolescență prin zeci de biserici penti, la stăruințe, n-am găsit. Poate mă ajutați voi acuma. Am căutat pe youtube, n-am găsit. Am găsit clasicele repetări de 8 silabe aproape identice cu de fiecare dată altă traducere. ”Bărbatule…” mi-am zis, ”n-ai căutat bine, poate este pe undeva!”. Am cerut aici o mostră:
    https://vesteabuna.wordpress.com/2010/11/30/aveti-darul-vorbirii-in-limbi-va-rugam-o-mostra/
    Ar fi convingător un pastor să se supună cercetării duhului său de către alții și să ne vorbească în limbi în fața camerei, chiar și fără traducere. Sau mai mulți pastori.
    Nu-l ispitesc pe Dumnezeu, nu cer un semn de la El, îi cercetez pe oameni, cer dovada semnului cu care se laudă, nu cercetez harul lor, ci onestitatea lor. Pun la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli.
    Rugăm pe cei tari în bloguri să ne închidă gura! Sau pe Iosif cel nou din nou și din nou, acum că nu mai trebuie să-și ascundă bucuria, s-o facă în public, ca Olah botezurile sau ca rugăciunea cu Țunea în restaurant.
    Să credem și noi, cei necredincioși, să credem în primăvară. Nu este vorbirea în limbi ”un semn pentru cei necredincioși”? Pentru mine deocamdată așa zisa primăvară e o viforniță de minciuni, un uragan de înșelătorii, un tsunami de falsități.
    Vă rog convingeți-mă!

    Apreciază

    Răspunde

  2. Ti-am scris si pe blogul fratelui Petrica Lascau, dar chiar nu stiu incotro o s-o ia discutia. Nu vei primi nici o mostra deoarece teologia asta seamana foarte mult cu o sumedenie de miscari care, in istoria bisericii, au fost „sutate” in afara „ortodoxiei” marturisitoare. Gnosticii, maniheii si montanistii – mai cu seama cei din urma – par sa fi fost manati de manifestari ecstatice, care mai de care mai colorate. Dintre toti, imi „plac” montanistii, pentru ca – cel putin Montanus – intemeietorul gruparii, umbla cu doua prooorcite dupa el. De la doua la douazeci e cale lunga, dar nu-i nici peste putinta barbatilor pneumatici. Nu vreau sa fiu ironic pana la nesimtire, dar – dat fiind balamucul iscat de asocierea lui Iosif Ton cu strajerii – nici nu vreau sa ma abtin. Unele lucruri nu pot fi spuse decat intr-un anumit fel… Mult succes in obtinerea unei mostre de vorbire in limbi… Pe de alta parte, Dumnezeu sa te binecuvinteze si sa te tina intotdeauna langa El.

    Apreciază

    Răspunde

    1. M-am bucurat de limpezimea de minte cu care ai servit, într-un mod care face cinste Domnului, niște argumente zdrobitoare, dar date cu finețea unui gentleman. Între timp am mai căutat pe siturile de limbă engleză. Am găsit o fază cu șerpi, de prin 1940: http://vimeo.com/12355958 la sfârșit mîna omului era umflată. Chiar sunt curios, dacă unii se îndreptățesc așa de ușor cu haruri neverificabile, ce ar face nu în fața șerpilor, ci în fața paharului cu cianură? Eu n-am vrut să fiu rău să pretind spectacol din băutul de otrăvuri, deși logica lor nu exclude acest fel de testare.
      Eu cred în minuni, cred în călăuzirea prin vise, cred în supremația Domnului, cred că în situații anumite suntem protejați miraculos, am trăit multe astfel de situații, dar nu le spun la nimeni pentru că aș ataca chiar temelia mesajului pe care-l vestesc: îndreptățirea prin credință, nu prin vedere. Nu cred în continuarea darului limbilor și al profețiilor pentru că apostolul a spus în I Cor 13:8 că se vor sfârși, că vor înceta, cum s-a și întâmplat atunci. Celelalte lucruri au continuat, dar am rezerve cu privire la puterea acordării de daruri și la minuni explicite, care sunt numite ”semnele unui apostol”. Nu neg vehement că Domnul nu ar avea dreptul să dea azi cuiva darul limbilor, poate în contextul prezenței câtorva evrei necredincioși, dar sunt sceptic și vreau dovezi. Domnul mă obligă să cercetez duhurile. Până la rezultatele testului nu stau la masa cuvântului cu astfel de oameni. De aia am pus parolă și pe blog, e un ”hol” al casei. Mărit să fie Domnul!

      Apreciază

      Răspunde

      1. Degeaba ai studiat biblia și o înţelegi cum vrei, in 1 Cor 13 nicidecum nu se refera ca limbile inceteaza atunci, sau prorociile, ci la Venirea Lui…El are să vină, până atunci noi suntem ucenici, fii ai Lui cu daruri, plini de dragoste…eu zic ca ești eretic și duci pe mulţi în eroare, Dumnezeu să te mustre

        Apreciază

        Răspunde

        1. Până acum nu m-a mustrat, dar mai așteptăm.
          Ruben, eu zic că și eu și tu, avem datoria să cercetăm duhurile.
          Te înregistrezi te rog vorbind într-o limbă străină pe care n-ai învățat-o, să mergem s-o punem la Google Translate?
          Tot va traduce un cuvânt-două.
          Și probabil vor fi ”lucrurile minunate ale lui Dumnezeu”.
          Încercăm, acum sunt aplicații care traduc instant.
          Hulesc?
          Dar ca cineva să zică că are de Dumnezeu n-a dat, acela ce face?

          Apreciază

          Răspunde

        2. Erezia clară a majorității vorbitorilor în ,,limbi îngerești,, , neînțelese, reiese din infantilismul și mândria deșartă dovedită de încălcarea flagranta, încurajată de păstorii lor, referitoare la versetul 28 din 1 Cor. Lipsesc cei ce au darul tălmăcirilor. Apoi, un fost satanist întors la Domnul, a rămas uimit la auzirea vorbirii în ,,alte limbi,, într-o biserică, afirmând că și în adunarea din care venise ,erau mulți care vorbeau astfel !!.. mărturie auzită pe YouTube.

          Apreciază

          Răspunde

          1. Problema, destul de ridicolă dacă este analizată logic, este că această pretinsă și supranaturală „lucrare”, (la glosolalie mă refer), apărută într-o perioadă când mijloacele media erau rudimentare, deci și posibilitatea de analiză a „pretenției” mică, definește identitar o comunitate destul de numeroasă.
            Oricând vreun vânt de logică lovește pe câte unul din membri, cum că de exemplu: „noi ce suntem?, că nu mai avem „semnul””, duce la nevoia de a-l fabrica.
            Și de aici amplificarea ridicolului și a imposturii.
            Mai ales că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un mediu virtual în care o analiză a „purității daruluI” se poate face extrem de facil.
            Au trecut aproape 10 ani de când am scris postarea.
            Între timp:
            -mijloacele media au explodat
            -sora Viorica una (din cele mai fidele cititoare ale blogurilor mele) a plecat la Domnul.
            dar niciuna bucată vorbire în limbă autentică nu a apărut pe net, nicăieri.
            Ce contează.
            Vilele cresc și mașinile pastorilor capitaliști se schimbă la timp.
            Chiar și tarifele la predici și deplasări suferă modificări în sus.
            Trist este că în locul unei recunoașteri a imposturii, cel puțin la nivel individual, apar așa ca și cometele încercări de impunere de genul: https://vesteabuna.wordpress.com/2020/09/15/vorbire-in-limbi-falsa-cluj-5-septembrie-2020/
            E totuși util, pentru că astfel de mostre, decredibilizează instant pe autori și e ușor de dat certificat de minte slabă.
            Sunt două rele mari:
            -„din pricina lor, Calea Adevărului” este hulită
            -„din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți” se răcește.
            Mediul care sporește confuzia, răcește dragostea de Dumnezeu, dragostea de Cuvântul lui și dragostea de oameni.
            Se „încălzește” doar confuzia.
            Aș mai scrie, …

            Apreciază

          2. Păi poate pentru că și ăia buni și ăia răi sunt tot îngeri…și ,,ingerii căzuți”, au căzut din cer de la Dumnezeu,când au fost aruncați pe Pământ și Satan i-atras după el.

            Apreciază

  3. Slava Domnului in toate lucrurile! Multumesc pentru cuvintele frumoase si ma bucur ca avem un singur gand. Nu stiu de ce m-am inhamat la dialogul cu pricina si, cu toate ca am inceput oarecum la zeflemea – lucru cu care nu ma pot mandri oricat as vrea – am continuat cu dorinta de a-mi lasa mintea, dar si inima, deschisa la marturia altor frati. Din pacate, n-am primit raspuns, iar discutia a luat-o razna. N-am mai intervenit, deoarece sunt convins ca nu-i spre zidirea nimanui. AI dreptate; suntem obligati sa cercetam si sa deosebim duhurile. Nu cred ca le putem intelege pe toate, dar asta nu ne scuza lenea. Sper sa mai tinem legatura si Domnul sa ne dea putere sa-l marturisim cu inimi curate, minti treze si suflete fara viclesug!

    Apreciază

    Răspunde

  4. Eu tot aștept, am postat doleanța mea pe mai multe, renumite bloguri. Un bloger greu mi-a răspuns că el e de acord cu ce am scris eu, dar ce am scris eu nu e în ton cu blogul lui. Am rămas mut de uimire! Un om în dezacord cu ce scrie el!
    Totuși, Ilie a așteptat doar câteva ore, eu aștept deja de 50 de ore. E cam mult, dar nu disper. Din 600 de milioane eu cer unul, unu’, 1 !
    Despre ce jertfe să aducem am scris aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2008/08/03/jertfe-duhovnicesti/

    Apreciază

    Răspunde

    1. Deci, asta nu-i dar permanent? Iti vine doar cand te infierbanti spiritual, ca sa zic asa? Nu mai inteleg nimic; darurile vin si pleaca, unele vin si nu mai pleaca, altele nu mai vin… Cum e pana la urma?

      Apreciază

      Răspunde

  5. Ce nu inteleg unii frati de-ai nostri e ca aici nu-i vorba de necredinta. Oameni mantuiti, care cred in Domnul Isus, asteapta ca alti oameni mantuiti, care cred in Domnul Isus, sa-si dovedeasca unele daruri duhovnicesti. Nu-mi vine sa cred ca refuza; am ajuns sa nu fim in stare sa ne dam socoteala unii altora, desi Scriptura ne cere acest lucru. Eu zic sa ne rugam Domnului si sa lasam cautarea asta. Eu, in nestiinta mea, nici nu vreau darul vorbirii in limbi. Vreau altele, pe care le intelegem cu totii si asupra carora am convenit cu totii. Macar asa nu ne certam, nu?

    Apreciază

    Răspunde

  6. Insusi Pavel ne invata sa nu alerga dupa vorbirea in limbii ci sa raminem la dragoste care e mai presus de toate .Draga fr.Shifu darurile sant conduse de Duhul Sfint nu de firea mea ,ca atunci iese teatru -circ.
    Fratilor Pavel scrie destul de clar in 1 Corinteni 12;28-30 despre darurile Duhului Sfint .Apostoli,proroci,invatatori ,cei ce au darul minunilor,tamaduitorii bolnavilor,carmuitorii ,cei ce vorbesc in diferite limbi.
    In Galateni continua cu o alta lista

    darul prorociei ,slujirea, darul milosteniei ,puterea sa faca minuni,deosebirea duhurilor,talmacirea limbilor.
    Din toate acestea reiese clar ca principiul darurilor Duhului are o deosebita importanta pentru intreaga lucrare de propovaduirea Evancheliei .

    Apreciază

    Răspunde

  7. Eram in adunare la penticostali acum citeva luni, o sora tinara pe care o cunosc, statea pe lateral la balcon, incit o vedeam foarte bine.
    M-am minunat cit a putut sa se roage si sa plinga nestiind-o prea duhovniceasca;
    m-am dus la sfirsit sa o intreb de ce e atit de necajita?
    Imi raspunde ca nu este;
    „te-am vazut plingind cu foc si rugindu-te intr-una, credeam ca de asta te rogi asa”
    „atunci ce te-ai rugat?”
    –Pai nu stiu, ca m-am rugat in limbi.
    No comment!
    Credeti ca Domnul ne pune in gura vorbarie neinteleasa de noi, ca unor roboti?
    Stiu ca nu mintea, asa si credea dupa cum a spus.
    Nu ne-am mai intilnit ca sa-i spun ceea ce cred eu dsepre faptul ca stiam cel putin un pacat grav nerezolvat(darea de mita pentru ocuparea postului de asistenta)
    Am vazut ca se cauta daruri de la Duhul Sfint, dar ascultare de El nu exista.
    Chiar daca ar avea daruri le-ar avea degeaba–nu sunt de folos pentru viata vesnica.
    Am frecventat mult adunarea penticostala–niciodata nu am auzit ceva care sa semene a vorbire in limbi.O sora in virsta se ducea in fata si incepea sa tremure ca piftia.
    Era penibil.
    Cine te face sa fii piftie?
    Gelatina.
    Nu a amai fost lasata de catre pastori sa-si exercite numarul.
    Pavel nu a tremurat, dar L-a asculatt pe Duhul Sfint cind i-a vorbit.
    Schelembaieli am vazut, ceva autentic nu; desi eram curioasa, ma interesa, voiam sa stiu cum inteleg altii darurile si daca se mai manifesta.

    Apreciază

    Răspunde

  8. Draga Eliza din cauza falsului nu mai putem cunoste realul .Nu sant de acord cu tipetele. nici cei care se pacalesc ca vorbesc in limbi ,mare pacat, intr-o inima murdara intra cel rau . Nu stiu ce rost au aceste discutii contradictorii ,doar sa ne ucidem unii pe altii si sa se bucure cel rau .
    Daniel e adevarat ca ne cunoaste de 8 ani si continui sa te iubesc,esti fratele meu mai mic .Sint si greseli si aberatii dar asta nu inseamna ca nu exista credinciosi cu daruri miraculoase .Daniel ne stringem in adunare…..nu am fost intr-o biserica penticostala de 27 ani si nici nu ravnesc dupa ea ,nu imi place .Dar nu pot sa neg ceace am experimentat cand eram la grup cu fr.Moldoveanu ,Moisescu ,Popescu si multi altii.Vorbirea in limbi sa o lasam ca multe sant false .

    Apreciază

    Răspunde

  9. Nu sora Viorica, nu pot să cred, acuma o să-i faceți pe acești frați carismatici! Cred că veți avea probleme cu baptiștii, ei au început vopsirea mormintelor mai demult, cred că le-au pus și firmă. Adicătelea să înțeleagă lumea că cine i-a băgat la pușcărie. Vedeți că nu se stă cu mărturia mincinoasă înaintea Domnului, de când cu netul devine greu și înaintea oamenilor. Au expirat cele 3 zile. Punerea mea la încercare a luat sfârșit. Cred că și înșelarea mea. Este o singură vestebuna, aceeași pentru catolici ca pentru carismatici, probabil de acum încolo nu voi mai face deosebire. Orbirea celor ce cred că văd e mai rea.

    Apreciază

    Răspunde

  10. Vorbirea in limbi, dupa ce ai fost colaboratorul securitatii se poate primi?
    Daca ai renuntat sa mai fii colaboratorul lor, te mai lasa ei in viata?
    Daca ai experimmentat odata vorbirea in limbi , se poate ca ea sa fi si disparut pe loc si sa revina dupa 50de ani?
    Va rog sa-mi spuneti parerea Dv-stra.

    Apreciază

    Răspunde

    1. Părerea mea? Sora Elisa, nu fiți copil, omul a manipulat la greu și la fel face și acum. Este o distragere a atenției de la chestiunea agenților de influență ai securității, de la chestiunea dosarelor CNSAS, de la deconspirare. Nu-i pasă de adevăr, îi pasă de influența asupra celor care nu iubesc adevărul. Oamenii au fost hipnotizați de cult (”au căzut în admirație după fiară”) și acum dorm toți. Cei care cât de cât sunt treji nu pot schimba meniul pentru că e singurul gust acceptat. Mi-am pierdut azi 60 de minute să-l ascult pe Demeter. A vorbit o oră fără Cristos, nu-L cunoaște, e străin complet de Har și de Vestea cea bună. Cei mai mulți și din cei care-l contestă sunt la fel ca el. Sunt aproape convins că acest foc al spinului este una din urgiile Babilonului, distruge pe cei ce nu l-au părăsit.
      Nu e războiul meu, nu cobor la Ramot, nu mă aliez cu Ahab. E tare departe de Ierusalim. Mărit să fie Domnul.
      Se coace la acest foc ceva mult mai oribil, o turtă a unei înșelări carismatice-ecumenice. Ce? Nu pot exista baptiști carismatici? Să fie sparți ăștia ingrați de la Oradea. Constat, nu lupt, nu e războiul meu, nu sunt partizan ci corespondent de război, cândva se va vedea că am avut dreptate. Azi am zâmbit când mi-am amintit că la un coment al meu pe Masa Rotundă prin 2006, Ton m-a bălăcărit în fața celorlalți, că ”ne-a arătat cum stă el cu apartenența cultică” după ce eu afirmasem că nu sunt în nici un cult, că sunt creștin doar.

      Apreciază

      Răspunde

  11. Pentru Croitoru:”Rigorile examenului pe care îl fac îmi cer ”youtubul”.
    De ce să nu vedem pe viu autenticul?
    Au trecut trei zile.
    Vreau un youtube cu ”sunete înțelese”(http://biblos.com/1_corinthians/14-10.htm).
    De ce nu-l pot primi?
    Pot fi două motive:
    1.Nu există.
    2.O regulă de care eu nu știu nimic interzice publicarea.
    Opinia mea: glosolalia de azi este o imitație jalnică și împreună cu așa zisa profeție(ghicitorie) trasează granițe necesare altor scopuri. Ar trebui să fie plin de ”lucrări” la resursecrestine.ro, nu numai CD-uri cu Speranța sau alți bișnițari de ”hore pocăite”. Prin sunete înțelese presupun fonetică, posibilitatea de a pune sunetele în litere, acum există Google Translate, se poate identifica limba în care s-a vorbit, ar trebui să fie mii de astfel de mărturii, eu un astfel de Dumnezeu cunosc, bogat, nu zgârcit. Dar pentru că așa cum îl cunosc eu, nu am văzut să fi dat cuiva acest presupus dar ”cu mână largă”, mă indoiesc vârtos de cei ce pretind că-l au. Doresc să fiu contrazis. Se pare că nu pot fi, jalea și rușinea să-i cuprindă pe toți falsificatorii! Mărit să fie Domnul.

    Apreciază

    Răspunde

  12. Dragă Drago

    De ce îmi ceri mie să postez youtube cu ceea ce voi primi când voi nu puteți posta cu ceea ce spuneți că aveți?
    Ți-am citit cu atenție comentariul de două ori. Propunerea ta îmi pare o viclenie din sânul tatălui minciunii: seamănă cu ideea ca Ilie să se roage pentru foc din cer pe altarul lui Baal.
    Eu am alt Altar, unul din pietre neatinse de daltă.
    Cu distinșii mari preoți nu avem același altar, eu am alt Mare Preot care a străbătut cerurile, un Loc Sfânt în ceruri, ei sunt încă în cortul dintâi(temple de beton și preoți de pe pământ), n-au trecut de a două perdea, de înțelegerea Tainei Trupului. Ei slujesc ”imaginea și umbra celor cerești” ca iudeii, iar Domnul nu găsește plăcere în astfel de lucruri. Există un legământ mai bun prin care ne apropiem de Dumnezeu până în fața tronului de Har. Eu cer Har de la Domnul, nu semne. Am o mare bucurie să dezvălui frumusețea acestui Har, oricând și oriunde, chiar și aici.
    Rușinea descoperirii falsului e ca pe Carmel. Eu împărtășesc bucuria Gloriei Revelației Domnului, un altfel de foc, un foc care arde inima, care aprinde un altar de Duh, Duhul însă este Cuvinte(cuvintele sunt…Duh) nu semne, semnele sunt confirmarea mărturiei, a cuvintelor, a Duhului. Această mărturie a lui Isus lipsește la carismatici, degeaba se pun etichete(semne) pe burduful gol.
    Când intri în Arad de ex., scrie Arad la intrare și la ieșire, nu din doi în doi metri: Arad. Arad, Arad, Arad. Asta este semnul de oraș, orașul e altceva. De aceea au încetat limbile, au fost un semn necesar evreilor(chiar și apostolilor) ca să înțeleagă universalitatea evangheliei. După ce au înțeles nu a mai fost necesar.

    Mă face să zâmbesc ideea că în ajun de crăciun ”trei păstori se întâlniră” și vor posti pentru mine. Postul le va face bine cu siguranță. Duhul nu mă îndeamnă să mă supun lor, să fac alianțe. Le propun totuși să se roage, să postească să apară și un youtube cu o vorbire în limbi autentică, dacă se poate una omenească, nu îngerească, una cu sunete de scris. Să vedem ce zice google translate? Dacă o depistează și se dovedește că este o limbă pe care respectivul nu o știa înainte, dacă vorbește în ea lucrurile minunate ale lui Dumnezeu, dacă sunt două-trei astfel de mărturii, eu mâine sunt străjer și strig acest lucru de pe acoperiș.

    Repet: de ce îmi ceri mie să postez youtube cu ceea ce voi primi, când voi nu puteți posta cu ceea ce spuneți că aveți?

    Nu sunt un om ”erudit”, departe de mine. Nu citesc în 5 limbi, doar în 2 (străine), conversez în 4(cu româna 5), e o mare diferență.
    Legat de limbi străine. Când o înveți pe prima n-ai probleme: ai limba mamei și…străina. Când înveți a doua limbă străină ai probleme, amesteci limbile străine. După ce îți ordonezi rafturile din creier, mai merg una, două…nouă.
    Cunoașterea limbilor înseamnă gramatică, oricine știe, fără gramatică faci ghiveci. Înainte de gramatică înseamnă fonetică, sunete înțelese. Noi scriem cu un alfabet fonetic, sunetele au un semn fiecare. Chinezii au un altfel de alfabet, acordă silabelor câte un semn, au peste 10.000. O soră japoneză mi-a spus că elevii japonezi știu toate semnele cam la terminarea liceului.
    Se pare că prima scriere fonetică a fost pe tablele legii, cadou de la Dumnezeu. Un evreu român, Max Sternberg a arătat acest lucru într-o carte apărută la editura Litera prin 1985: ”Alfabetul din Sinai”. Cartea a fost reeditată de Editura Hasefer în 2004.(http://www.librarie.net/carti/81884/Alfabetul-din-Sinai-Max-Sternberg)
    Asta despre sunete înțelese(http://biblos.com/1_corinthians/14-10.htm).
    Cât despre încetarea perioadei de copilărie, despre schimbarea meniului, am scris aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2010/11/29/pana-cand-a-dat-de-ce-au-incetat-darurile-inceputului1-comentariu-la-efeseni-4/
    Nu accept schimb de idei pe acest subiect mai decât la mine pe blog.

    Apreciază

    Răspunde

  13. Da, cred ca, daca cineva, unul macar ar avea o dovada palpabila, s-ar face atita popularitate, incit ar trece granitele Atlanticului; fie acel unu din Romania sau de oriunde.
    Cum de nimeni nu a facut nicio inregistrare?
    Ceilalti din jur, care au acelas crez.

    Apreciază

    Răspunde

    1. Dragă epignosis.
      Tocmai aici este ciudățenia: m-am așteptat la postarea unor avalanșe de filmulețe. Să am ce analiza. Nu e târziu. Am datoria să verific duhurile, să testez dragostea, am obligația să fiu sceptic, Cuvântul îmi cere acest lucru. Nu căuta viclenie în demersul meu. În domeniul glosolaliei nu am întâlnit până acum decât falsuri cât cămila înghițite fără clipire de oameni fără discernământ. Oare toți sunt așa? Mă întreb. Eu n-am nici o emoție să răspund da, desigur după o cercetare atentă. Atunci și atitudinea mea se va schimba.
      După ce ne cercetăm pe noi avem obligația să cercetăm duhurile.

      Geneza 15

      Când doresc, ca Avram, un semn de-mplinire
      a promisiunii de vorbe rostite din gură,
      Cuvântul cel viu își intră-n menire
      despicând între măduvă și încheietură.
      (Evrei 4:12)

      Între suflet și duh El desparte deplin,
      simțăminte din inimi, de gândirea din minte,
      lasă loc judecății de sine
      , care vine prin
      cărarea lăsată de
      tăioase cuvinte.

      Să mă-nvăț eu pe mine, să mă judec tot eu (Romani 2:21 Deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? )
      față-n față (si a pus fiecare bucata una in fata alteia)
      mi-s puse cugete și gânduri , ( fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor),
      care ba se acuză, ba se scuză din greu, (care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele)
      în nenumarabile, interminabile rânduri.

      Să izgonesc de pe stârvuri vulturii de pradă (Gen 15:11)
      ce se năpustesc pe-aripi de satanic vânt, (pe aripa uraciunilor idolesti va veni unul care pustieste, Dan 9:27)
      s-aștept fumul și focul Lui peste stârvuri să cadă
      prin despicătura tăiată de Viul Cuvânt.

      Apreciază

      Răspunde

    2. E vorba de 200milioane care vorbesc in alte limbi, pe care nici ei nu le cunosc?
      Unde sunt acestia? E un mare fenomen in acest caz.
      Sau e vorba de spanioli, francezi,englezi,rusi,
      cehi,polonezi, etc.? care pur si simplu isi vorbesc limba materna, si nu numai.

      Apreciază

      Răspunde

  14. Eu am vazut cu ochii si am auzit cu urechile in aproape 18 ani de cand sint intors la Domnul persoane rugandu-se in rusa, in franceza, spaniola fara sa cunoasca limbile respective. Sa fim seriosi, lucrurile astea nu le gasesti pe you tube.
    Mi-a placut sfatul fratelui Zac Poonen: sa nu cadem dintr-o extrema in cealalta, de la falsificare si show la necredinta. Tot el spune ca doar ce are valoare este falsificat, diamante, aur, bancnotele de 100$. N-am vazut niciodata hartie igienica falsificata, insa darurile Duhului Sfant da!
    Domnul Isus a spus clar ca acesta este un primul semn al zilelor din urma :”bagati de seama sa nu va insele cineva” „vor veni multi in numele Meu” „vor face semne si minuni sa insele chiar si pe cei alesi” cititi asta la Mat.24:4-5,24 Marcu 13:5-6,22 Luca 21: 8.
    Miscarea penticostala si mai apoi cea charismatica au ajuns pe o panta periculoasa. Dar, eu am vazut aici unde sint eu, frati menoniti care cred in botezul cu Duhul Sfant si vorbirea in alte limbi, am vazut in Sua de asemenea biserici si frati care cred si au darurile Duhului Sfant si nu sint nici penticostali nici charismatici.
    Nu vreau sa te acuz frate, dar cauti intr-un loc gresit vorbirea in limbi. Caut-o in biserica, este un dar dat trupului lui Hristos. Trupul lui Hristos nu sufera metamorfoze, El este acelasi. Cat despre argumentul ca darurile vor inceta din 1Cor. 13: 8-12, acolo este foarte clar ca ele vor inceta in viitor cand va veni ce este „desavarsit”. Te intreb frate drag: a venit ce este desavarsit? Nu avem loc sa studiem exegetic textul, dar un minimum de cunostinte de gramatica ne face sa intelegem lucrul acesta foarte simplu: vorbirea in limbi si proorociile vor inceta ca va veni „ce este desavarsit”, cand va veni Domnul Isus Hristos.
    Deci, daca dupa 2000 de ani, s-a ajuns la peste 20 000 de denominatiuni crestine, de ce sa ma las influentat de ce imi spune denominatia mea si nu de ce imi spune Biblia. Pentru mine, ca ucenic al Domnului Isus Hristos, biserica este aceeasi si astazi ca in vremea apostolilor, Efes. 4: 11-15 reprezinta structura de functionare biblica neinstitutionalizata si nepolitizata, iar 1Corinteni in intregime este valabil pentru trupul lui Hristos in toate secolele. Altfel aceasta n-ar mai fi facut parte din Biblie ca „didahia”

    Ma bucur ca Dumnezeu iti confirma ca margaritarele nu le gasesti pe youtube si nici in adunari care fac show si parada cu lucrarea lui Dumnezeu!

    Apreciază

    Răspunde

    1. Dragul meu?
      E plin netul de predici, youtubul de cântece, tarabele de cărți și dvd-uri. Ce au aceste manifestări că nu au voie să fie filmate? Dacă tălmăcite sunt pentru zidire, de ce să nu le auzim toți? Eu nu cer ca cineva să facă spectacol pentru mine, (deși nu aș fi absurd, aș avea dreptul să-l testez), dar un astfel de dar care individualizează religiozitatea a 10% din oamenii de pe pământ ar trebui să fie evident ca zorile.
      E ceva de ascuns?
      Am trăit odată penibilul situației de a pune pe un profesor universitar grandoman(comunist bătrân și lăudăros) într-o situație foarte rușinoasă. Se lăuda că a predat la 30 d egenerații, că a scris cărți, că vorbește limbi străine, etc. Printre cele străine a menționat una mai ”ciudată”, pe care eu o vorbesc fluent. În secunda următoare l-am luat direct în acea limbă. La început n-a înțeles ce zic, apoi s-a schimbat încet la față, a roșit ca pătlăgica. Eu turuiam în ”limbă”:”dacă spuneți că știți limba asta, haideți să o vorbim, e o bună ocazie să mai exersez, etc…”. Au urmat niște scuze de un penibil indescriptibil. Mie mi-a fost rușine de duritatea tratamentului.
      Omul poate coborî în adâncimi insondabile de prefăcătorie și falsitate. Nu trebuie decât să ne cercetăm propria inimă, toți suntem la fel. Dar salvarea noastră presupune credință în Salvator, El poate să ne salveze și de o amăgire magistral administrată de cel mai mare teolog al vremii: tatăl minciunii.

      Apreciază

      Răspunde

    2. Dragă Daniel
      Ai scris: ”Eu am vazut cu ochii si am auzit cu urechile in aproape 18 ani de cand sint intors la Domnul persoane rugandu-se in rusa, in franceza, spaniola fara sa cunoasca limbile respective. Sa fim seriosi, lucrurile astea nu le gasesti pe you tube.”
      Să fim serioși, de ce nu se găsesc?
      E interdicție la înregistrare?

      Apreciază

      Răspunde

  15. E simplu de inteles. Dar in ultima instanta, tu de la mine ceri un semn? Daca prin anumite conjuncturi ai ajuns sa fii cesationist, eu ce vina am in asta!? Pana la urma, in mod logic, daca darurile vin de la Duhul Sfant, provoaca-l direct pe Dumnezeu! Dar tu provoci oamenii. Stii ce iti vor da oamenii. Sau pe Dumnezeu nu-l provoci ca sa nu-l ispitesti!?
    Ce pot sa spun este ca Dumnezeu se descopera celor smeriti, El n-are nevoie de youtube, biserica este trupul lui Hristos, nu institutiile religioase pe care le ridica in slavi doctori in teologie, traim zilele din urma, semnul cel dintai este inselaciunea in numele Domnului Isus Hristos, asa cum am mai spus-o. Darurile Duhului Sfant exista, si vor exista indiferent de ce cred unii sau altii, pana la incheierea misiunii Sale.
    Da, eu am un har deosebit, am vazut darurile in biserica, dar nu pe youtube, si am vazut si show-ri ieftine pe scenele bisericilor cultice, am fost si in megabiserici, dar darurile autentice le-am vazut in grupuri restranse, care nu isi fac reclama. Aceasta este adevarata biserica, unde sint 2 sau 3.
    Frate drag, dupa pozitia si felul in care pui problema tu nu vrei sa cunosti adevarul ci esti convins deplin in ceea ce crezi(cesationism), tu nu vrei decat sa provoci pentru ca mai apoi sa demonstrezi nereguli. Nu stiu daca din fericire sau din nefericire pentru tine youtub-ul este plin de ceea ce e fals. Uitate de ex. la Rick Joyner si biserica lui, la Tod Bentley, ai acolo destule „daruri”. Daca ei in mod clar nu sint biblici si darurile sint contrafacute, crezi ca nu exista autentic!?!? Doar asta te determina sa crezi in cesationism? Sint aprox 20000 de confesiuni crestine, care are adevarul, care este adevarata biserica? Daca ne-am lua dupa logica reversului, inseamna ca nu-i nici-una, daca le-am studia cu lupa cati sint ucenici ai Domnului Isus Hristos?
    Un ultim raspuns al meu este ceea ce a spus Domnul Isus in Ioan 7:17 „daca vrea cineva sa faca voia lui Dumnezeu”…”va ajunge sa cunoasca”. Deci frate drag, daca vrei sa faci voia lui Dumnezeu vei cunoaste negresit adevarul, dar daca nu ne rastignim firea pamanteasca, aceasta va imbraca o haina religioasa, ca un cameleon si ne vom insela singuri dupa cum spune Iacov 1:22. Raspunde-ti tie insuti in fata acelei oglinzi din Iacaov: ai biruit pofta ochilor? minciuna? iubirea de bani? mania si iutimea? il iubesti pe Dumnezeu 100%? esti dedicat ca templu al Duhului Sfant sau aduci inca jertfe straine?
    Deci nu de demonstratii cu minuni ca pe vremea lui Moise avem nevoie, ci de o inima zdrobita care vrea sa faca voia lui Dumnezeu si sa-L iubeasca mai mult decat orice altceva.

    Apreciază

    Răspunde

  16. Daniel, mâine cu voia Domnului o să-ți răspund. Deși am impresia că nu dai nici doi bani pe ce scriu eu. De ce? Ai pus întrebări la care am scris deja răspunsul mai sus. Dacă nu dai doi bani pe ce scriu eu, nu dai nici pe mine, de ce să-ți mai scriu? Totuși, până îți voi răspunde, cercetează-mă tu pe mine, citește ce am scris și nu mă face să repet ce am mai scris, citește tot ce e aici despre subiect și apoi pune întrebări. Ai ocazia să modifici comentariul, șterge lucrurile la care am răspuns deja. Îți voi răspunde, dar dacă mai intri cu repetiții numai să faci rânduri de text, te banez scurt.
    N-ai răspuns la întrebare: E interdicție la înregistrare? În grupuri, în biserici, oriunde. Nu cer semn de la Domnul, testez niște apostoli.

    Apreciază

    Răspunde

  17. Frate, nu am pretentia sa apara comentariul asta, deci poti sa-l stergi. Important este ca tu sa il primesti. Eu am spus clar ce am avut de spus, de ce nu o sa vezi pe youtube ceea ce ceri tu.
    Cat despre mine eu ma bucur de darurile lui Dumnezeu, pot sa spun ca sint cele mai minunate lucruri care exista printre oameni. Nu am nimic cu tine, dar iti spun: nu vei vedea ceea ce vrei pana nu iti schimbi atitudinea. Tu nu constientizezi, dar tu nu cu un om ai de a face ci cu Dumnezeu. Nu sint penticostal nici baptist in doctrina, viata mea s-a schimbat de cand am plecat din Romania, pentru ca aici unde sint am intalnit frati simpli si sinceri care nu platesc tribut teologiei si vre-unei biserici institutie. Iti mai spun ceva: una dintre roadele firii pamantesti este „vrajitoria” sau dorinta de supranatural, sa avem grija de ce cerem semne si minuni. Iti urez calauzirea Domnului si El sa iti dea biruinta de care ai nevoie. Ma duc acum la copilasii mei :).

    Apreciază

    Răspunde

  18. Daniel dragă
    Încearcă să fi scurt, viața-i scurtă, de ce s-o irosești scriind mult.
    Îți răspund. Sunt cesaționist prin credință, nu prin experiență. Experiența m-a vrut carismatic, Cuvântul mi-a arătat în I Corinteni 13:8 că anumite daruri s-au oprit mai repede. La venirea Domnului se vor opri toate, va rămânea dragostea. Eu nu cer semn de la tine, de la nimeni, cer dovada unui Har, a unui Duh, mărturia. Tu n-ai nici o ”vină” că eu sunt cesaționist, dar nici harul acestei liniști nu-l ai.
    Legat de ”frate drag” cu care mă iei, te rog să te supui cercetării, până atunci rămânem eventual verișori. Dacă am biruit 100% toate păcatele? Unele da, sunt leșinate de tot, mai ridică capul, mai mușcă călcâiul, altele încă manifestă diferite grade de vigoare. Dar nu are legătură biruința totală asupra celui rău cu obligația cercetării duhurilor. Poate chiar evitând compania acestor iubitori de bani voi fi de exemplu biruitor asupra dragostei de bani care-i mână. Sau alte păcate ce însoțesc pe marii manipulatori religioși. Eu nu caut semne care să confirme că nu au o mărturie bună, eu știu că nu o au. Eu vreau să-i fac de rușine, să știe și alții. Domnul meu, pe care-L cunosc bine, NICIODATĂ nu va pune ștampila confirmării Lui pe astfel de înșelătorii. A ieșit un foc din spin, dați aripi Moabului, lăsați-l să ardă. Cedrii de la umbra spinului sfârâie acum, unde e rușinea lor? Mă uit la știri, în Israel acum arde Carmelul, ard pădurile de pe el, muntele pe care a căzut foc din cer peste jertfa lui Ilie, muntele pe care au fost făcuți de rușine proorocii lui Baal. E și ăsta un semn.

    Apreciază

    Răspunde

  19. Daniel, inteleg ca ai avut harul sa cunosti darurile,(…moderat…).
    Asta spui mai sus.
    Eu zic ca numai in Cer vor fi desavirsiti.
    Si eu am avut dorinta sa cunosc tainele nedesoperite; mergind nu in mod expres,o vreme la biserica penticostala, am fost f desamagita; se facea mult caz de daruri ,de Duh Sfint, insa la unele persoane lipsea prezenta Duhului chiar in vocabular, care era foarte lumesc si gestica la fel.
    Am o prietena penticostala, am intrebat-o : spune-mi sincer, ai auzit pe cineva vorbind in limbi?
    E membra de multi ani..da, pe Adriana!
    Cum sora Adriana care a vorbit odata asa de urit incit tu mi-ai spus ca m-am albit la fata brusc, si m-ai intrebat daca mi-e rau? Imi era scirba, pentru ca a vorbit murdar, folosind si gesticaadecvata.
    Povestea ce parere are sotul ei de pocaiti, cu cuvintele lui spuse pe sleau.
    –o intreb , in ce limba vorbeste?
    –nu stiu, spune citeva cuvinte si apoi traduce.
    Eu o cunosc pe sora aceea bine; nu are sens sa spun mai mult.
    Deci, cred ca vorbirea in limbi se da spre folosul altora.
    Daca surorile se roga impreuna si vorbesc toate trei romaneste, de ce ar veni Domnul cu o alta limba?
    Dumnezeu nu e asa; El nu e jucaria noastra.
    Adica nici macar nu a deslusit limba…hai sa fim seriosi.Vazind ca insist a spus: pai o fi ingereasca!
    Apostolul spune ca, „chair daca ar veni cineva vorbind in limbi ingeresti”, dupa cum bine explica fratele Paul.
    Daca as fi auzit macar odata , as fi crezut ca si azi mai e acest dar.
    Cit sunt de doritori unii, nu cred ca din miile de crestini care zic ca la ei se vorbeste in limbi, nu s-ar fi gasit macar citeva zeci care sa filmeze.Nu cred si pace.

    Apreciază

    Răspunde

  20. Din cele doua biserici frecventate, la Brasov citeva luni(ma suparasem pe baptistii mei, pentru ca vorbea sora-pastoreasa),si cea de aici, unde ne mai ducem la evanghelizare, in tot acest timp, cum de nu s-a-ntimplat MACAR ODATA ?
    Nu pot spune ca mai doresc sa stiu, ma intereseaza sa fac. Mai mult decit doar sa cunosc.
    Explicatia lui (….moderat…). cu privire la vorbirea lui acum 50 de ani atit de subreda.
    De atunci nu s-a mai intimplat nimic „minunat” in viata lui; nici macar minunea de a se pocai .

    Apreciază

    Răspunde

  21. Draga Daniel, am urmarit disputa pe care ati avut-o cu „vesteabuna”.

    In inima mea va sustin.

    Voiam si eu sa-i raspund pe aceasta tema. Nu am facut-o pentru ca tocmai acum am fost ocupat. Poate este mai bine asa. Confirmarile Duhului nu se discuta.

    Oricum nici Domnul, care a facut ceva minuni, nu le-a facut niciodata la cerere. Nu putem amesteca inefabilul cu youtube-ul.

    “evanghelistul” spune multe lucruri bune dar asta intra in categoria celor stranii. De aceea nu a avut participarea la care ne-am fi asteptat.

    Eu ii cer totusi sa-mi accepte vizualizarea adresei mele de e-mail, pt dumneavoastra, ca sa mai putem comunica.

    Asadar adresa mea: liviuvltr@yahoo.com

    Apreciază

    Răspunde

    1. Draga Liviu

      Eu nu am pretins „minuni la cerere”, să stea cineva în fața camerei și să vorbească în limbi, de ex.! Sunt milioane de filmulețe pe net, cu ce vrei și ce nu-ți trebuie. Glosolalia, fiind un semn care definește personalitatea religioasă a atâtor milioane de oameni, desigur că ar trebui să fie prezent proporțional în media, nu crezi? Nu te neliniștește abundența falsurilor, față de raritatea (eu zic lipsa) realului?
      Pe mine mă deranjează și tovărășia celor ce acceptă o astfel de lipsă de onestitate față de ei înșiși. Cu ce ochi voi prețui eu prietenia sau tovărășia unora atât de ușor de înșelat, de ce să mă bucur de prețuirea lor, când cântarul lor e greșit și numai accidental eu sunt evaluat măgulitor. Nu mă bucură lipsa lor de discernământ, mă îngrozeşte, alunecâm spre un nou ev mediu, cu nimic mai bun ca cel blamat, doar că acum inchiziţia va fi poate „evanghelică”. Se pare că este.
      Făina fiartă pentru această nouă mămăligă socială se numește misticism. Am parcurs ieri pagini dintr-o carte a lui Timotei Pop, ”Religia Mamei și a Fiului ei”, omul gândește rece și ce susține argumentează.
      Participarea? Nici nu m-am așteptat să fie, nici nu am urmărit-o. Oamenii nu mai citesc, Liviu, oamenii privesc, vizionează, ascultă muzică, mintea ”pe loc repaus”, să rămână fără rod.
      Reține, repet: eu aștept și acum ca cineva să scotocească netul, să scoată un filmuleț și să zică, ”poftim, aceasta este o vorbire în limbi reală, de la Duhul lui Dumnezeu, de la ”Cel în fața căruia cad în leșin duhurile.” Când am început această provocare, foarte liniștit în duhul meu, m-am simțit ca pe Ilie pe Carmel, între timp Carmelul a ars aproape de tot dar postarea n-a apărut. Uite un ”semn” în care cred.
      Stai puțin că am fost blând! Nu am propus decât unui singur om, demult, testul cu acizi. Acestor făcători de spectacole din Cuvântul lui Dumnezeu le reamintesc că acolo unde scrie despre limbi, scrie despre șerpi și despre otravă. Ofer eu, să zicem ”detartrant” sigilat de la magazin, conține HCl (acid clorhidric), se oferă cineva să facă spectacol cu asta? La amvon, un pahar! De ce nu? Nu vă înghesuiți!

      Oare cine hulește? Eu care cercetez sau cei ce nu pun pe nimeni la încercare. ”toate sculele de măsurat sunt lucrarea Domnului”.

      Cu drag…

      Apreciază

      Răspunde

  22. Daniele,nu te grabi sa dai cu piatra ,nu lovi in fratii tai sau verisori cum vrei sa ne spui .Ne cunoastem de mult timp Dumnezeu a facut ca sa-L slujim prin darurile noastre in mod diferit .Iti povestesc in mod sincer ce s-a intimplat cu mine si Il iau pe Dumnezeu ca martor .
    Eram in casa lui Tatiana Topciu poeta crestina .Poate o cunosti, buna prietena cu fr.Moldovean ,Moisescu ,Ioanid si multi titani ai Domnului .Intr-o seara ne-a invitat la ea acasa ,locuia intr-un apartament si fiind profesoara ne-a spus sa intra pe rind si sa cantam incet sa nu auda vecinii,era in vizorul securitatii. Am fost vreo 7 persoane .Am cintat citeva cantari incet aproape in soapta dupa care am inceput sa ne rugam .La rugaciune mi-a venit ceva cuvinte pe buze pe care nu le-am inteles e adevarat ,dar am simtit asa o cercetare launtrica incit am inceput sa pling .O sora de linga mine mi-a zis este vorbirea in limbi,nu o opri .
    Acum dece am primit acest dar.Eram ca si tine Daniele ,nu puteam sa cred ca acesta bolboroseala poate fi vorbirea in limbi,eram tare incapatinata .Eu si sotul meu am pus inaintea Domnului cu post si rugaciune eu am postit 18 zile sotul 30 .Mentin ca la Tatiana in casa nu era niciun penticostal eram membri la Baptisti .Domnul mi-a dat vorbirea in limbi ca semn ca eram o incapatinata si nu puteam sa cred asa ceva .Cand m-am smerit si am postit Domnul mi-a raspuns .Dumnezeu sa ne ajute prin Duhul Sfint sa putem pricepe darurile Lui care le da cui voieste dupa bunul plac al Sau .

    Apreciază

    Răspunde

  23. Sora Viorica
    ”slava împăraților stă în cercetarea lucrurilor”. Mi-ați scris de Tatiana. Un frate prieten din SUA umblă cu cartea ei lângă Biblia lui. Amândouă sunt ferfeniță. Iubesc poeziile lui Tatiana. Google care nu ajută pe ce-i ce nu cercetează, m-a ajutat și am găsit autobiografia ei. Sunt sigur că o să vă bucurați.
    http://www.wattpad.com/110584-tatiana-topciu-file-din-povestea-propriei-mele
    La pagina 106 este un text care nu confirmă ce spuneți dvs. Ea nu era de acord cu jeaniștii, un fel de străjeri de atunci al căror sfârșit vorbește singur.

    Apreciază

    Răspunde

    1. Dece sa-mi iau medicamentele? Am citit si fara ele .Nu sant de acord cu prorocirile ,mai ales cele false.Eu una nu m-as lua dupa nimeni .Dar cred ca Dumnezeu da daruri .Dar omul foloseste falsul fara sa cunosca originalul .Mult Har!

      Apreciază

      Răspunde

  24. Daniel te rog fi atent cand raspunzi la comentarul .Eu nu am scris ca Tatiana era de partea Jeanistilor .Tatiana fiind bolnava tot timpul era putin mai dificila .La pagina 117 vorbeste de fr.Niculita si de fratele Ionica unchiul meu unde grupul se stringea la rugaciune ,noi o numeam Betel . E adevarat ca a venit Jean G.de citeva ori si ne invata cantari noi compuse de el nu il consider un titan al credintei . .Nici nu stiam atunci de Jeanistii. Eu am scris de fratii,Moldoveanu ,Ioanid ,Moisescu .Te rog sa-mi scri unde nu am spus adevarul?

    Apreciază

    Răspunde

    1. În comentariile dvs. sugerați că Tatiana Topciu ar fi avut acest virus al umblatului după senzații. Mai grav, că frații Moldoveanu, Moisescu, Ioanid ar fi votat cu așa ceva.
      Iată ce scrie Tatiana în poezia Semănătorii, vol ”Eterna primăvară”, pag 285

      In mers saltat, amagitorii
      vin astazi, ca sa ia din zbor
      ce-au ostenit semanatorii
      si strica holda-n urma lor.

      Se risipesc bogate boabe,
      tresare Duhul Sfant mahnit,
      vazand cum niste spice slabe
      pe cele grase le inghit….

      Apreciază

      Răspunde

      1. Unde scriu eu ca acesti trei ar fi votat cu asa ceva ? Ei veneau la grupul nostru si stiau ca noi faceam parte din cei treziti cum ne poreclea baptistii.Plus sotul Tatianei a devenit pastor la penticostali ei au ramas acolo pe cand noi ne-am intors la baptisti .Ne chemase inapoi .E cu totul altceva ce spune Tatiana in poiezie .Erau acolo batrinii penticostali care nu tinea cu cei veniti ,eram prea moderni pentru ei. Plus folseau prorocii false ,ceace nu ia placut Tatianei .Chiar in ultimul timp ea venea cu noi la baptisii. Nu ca ar fi fost impotriva darurilor sfinte .

        Apreciază

        Răspunde

  25. Draga Andrei
    tu ai reformulat ce am zis eu, ai pus cuvinte mincinoase ca si cum le-as fi zis eu, nu pot accepta asa ceva. Mai incearca, de exemplu să citezi cu citate exacte. Fără citate tu zici că eu am zis:”minciuni, minciuni, minciuni….” Mă înțelegi, încearcă să părăsești arsenalul acesta. Da, da, nu, nu. Har!

    Apreciază

    Răspunde

    1. E ultimul coment cu acest ID al tau. E derutant, apare exact ca al meu. Eu am fost derutat, dar alții!? Comentul vechi contine minciuni, refă-l sobru și va fi postat, dar cred că nu mai are sens.
      Eu credința mi-o bazez pe Cuvânt, eu mărturisesc Cuvântul, Cristos a fost de la început, este acum în trupurile noastre de carne și va fi și când nu va fi carne, tot Cuvântul. Mărturia Cuvântului poate fi însoțită de experiențe, dar nu de spectacole îndreptățitoare. Aici e puroiul spiritual al lui Țon schimbă temelia îndreptățirii de pe credință pe experiență, de pe Cuvânt pe fapte, de pe Cristosul cel Viu, pe lucrări ale omului vechi.
      Argumentul acestor milioane este: ”nu poți nega experiența atâtor milioane de oameni?” Ba uite că pot.
      Vorbesc 5 limbi și pot nega experiența oricăruia care susține doar că le vorbește, îl invit la dialog. Foarte natural. Convingerea mea fermă se bazează nu pe necunoașterea experienței lor, ci pe cunoașterea lipsei lor de mărturie adevărată. Experiența o dă Domnul ca o întărire a mărturiei. Unde nu-i mărturie Domnul nu dă nimic.
      Domnul întărea mărturia lor. Ce întăresc limbile lui Demeter? E un demagog care habar n-are de Domnul. Iar Criss e un apostol mincinos, un afacerist în ale religiei.
      Să-ți dau un exemplu: eu cred că există aer condiționat, cred că există mașini cu aer condiționat. mai există și căruțe în lume, dar căruțe cu aer condiționat nu pot fi. Demeter & Co e căruța care susține că are aer condiționat, le lipsește mărturia Domnului, mesajul Evangheliei, iar Țon n-a cunoscut-o niciodată.
      Te aștept cu alt ID, cu altă atitudine și cu ceva Cuvânt dacă se poate. Vezi că mai am postări, cea cu Efeseni 4 sau cea cu I Corinteni 13.

      Apreciază

      Răspunde

  26. ceva nu e bine pe aici!!!
    Cum sä nu mai existe profetii si vorbirea in limbi!!!!
    asta chiar cä e ceva nou.
    dacä existä asa de multe falsuri inseamnä cä nu mai existä originalul?
    In multe lucruri vä dau dreptate si citesc cu bucurie articolele d-voasträ cäci am gäsit multä hranä consistentä si sänätoasä dar aici cu vorbirea in limbi si cu faptul cä ati cerul o mosträ cred cä v-ati gräbit………
    mai ales cä rugäciunea e o RELATIE INTIMÄ CU DOMNUL si asa ceva nu se filmeazä…si nici nu se dä pe youtube….
    Eu cunosc persoane serioase care au darul vorbirii in limbi dar ei nici nu aminteasc de aceasta cäci aceasta nu e o laudä…..
    Orice nelämurire mai bine rezolvati-o inaintea Domnului cu post si rugäciune si nicidecum pe internet,unde cäteodatä e si multä pälävrägealä si politicä”crestinä”si….
    „CERETI SI VI SE VA DA, BATETI SI VI SE VA DESCHIDE….
    MULTÄ BINECUVÄNTARE!!!!

    Apreciază

    Răspunde

    1. Apa care o bei este tesată zilnic în laboratoare.
      Mâncarea pe care o mănânci este produsă și analizată scrupulos.
      De ce să fie numai Duhul Domnului expus falsității și contrafacerii.
      Dacă ar fi o vorbire autentică de la Duhul, nu s-ar teme de analiză.
      Am pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt și-i găsesc mincinoși.
      Ce e greu de priceput?
      Spune-i unei astfel de persoane să vorbească 10 minute continuu în limbi fără să se repete.
      Ar fi bine să fie lucrurile minunate ale lui Dumnezeu. Nu ar fi rău să aibă o traducere tot atât de cursivă și de lungime proporțională.
      După aceasta trecem la fonetică, facem transcrierea în litere și vedem ce zice google translate, la ”detect language”.
      După două trei astfel de mărturii…cred că o să mă trezesc.

      Apreciază

      Răspunde

  27. Fii, te rog mai rezervat in a afirma ca cineva minte.
    Eu nu obisnuiesc sa mint si aceasta acuzatie a ta doare. [….minciuna….]

    Apoi, eu nu am nici o treaba nici cu Demeter, nici cu Criss, nici cu Ton. Sa fie sanatosi!

    Eu am o treaba cu tine. Care, [minciuna]

    Daca […minciuna…] trebuie sa o faci fair play.
    Adica ceea ce le ceri lor trebuie sa fii in stare sa dai si tu.

    Eu am avut zeci de conversatii cu ortodocsi care cereau acelasi filmulet […minciuna…]. Considerau ca au dat lovitura si e sah-mat. Era doar o infumurare.
    Daca li se cerea lor sa dea o minune ortodoxa pe youtube nu voiau. Voiau doar sa dau eu ca ei sa se distreze pe seama filmuletului.

    [minciuna]

    Te indemn sa schimbi forma de lupta! Daca vrei sa provoci fixeaza niste reguli pe care sa le poti respecta si tu.

    In rest, binecuvantari si spor la postat.

    Apreciază

    Răspunde

  28. ȚI-AM AȘEZAT AICI TOATE COMENTARIILE, TE ROG SCHIMBĂ-ȚI ID-UL. Ai fost viclean
    FLORIN spune:
    7 decembrie 2010 la 22:57 (Editare)
    Rate This
    Prietene, tu crezi in vreo minune?
    Sa zicem asa…convertirea unui om, bunaoara.

    Daca da, poti da un link cu un filmulet cu o convertire reala? Nu aiureli dintr-alea cu ridicatul mainilor si plansete. O convertire veritabila.

    Hai, astept. Chiar si 500 de ore daca e cazul.

    Vezi, fiule, despre asta este vorba. Miracolele nu se pot demonstra pe youtube. Nu se pot demonstra deloc.
    Isus a inviat un mort si oameni care au vazut cu ochii lor minunea s-au dus si l-au pârât iudeilor.

    Cat despre vorbiri in limbi urmate de tălmacire gasesti cu duiumul pe youtube. Este asa de greu sa dai un motor de cautare: tongues and interpretation of tongues? Vei gasi multe zeci de filmulete cu ceea ce ceri tu.
    Nu-ti vor folosi la nimic, normal. Tu ai hotarat deja ca toate-s basme.

    Uite, daca vrei, ai aici ai chiar si un profesor: http://www.youtube.com/watch?v=9ryQ6-0whqc

    Răspunde
    vesteabună spune:
    7 decembrie 2010 la 23:38 (Editare)
    Rate This
    Vezi fiule, NU despre asta este vorba. Convertirea este o lucrare lăuntrică, în omul ascuns, limbile sunt un semn audibil. Mărturia convertirii este și ea audibilă, e plin internetul de mărturii. Am primit 24 de secunde de vorbire în limbi. E bine. E ceea ce am așteptat, supunerea la judecată, nu fuga de ea. Am primit 24 de secunde de film după fix 7 zile de așteptare, parcă e la potop. Mă bucur foarte mult. Procedurile stricte ale luptei, pe care le respect ,îmi cer să mai aștept una-două mărturii, ca să fie două-trei, apoi să analizez. Tocmai de aceea am provocat această cercetare pentru că dacă cauți pe google și cu alte cuvinte te sperii.
    Prietene, eu cred în minuni, poate te miră să afli, dar nimeni nu poate pune monopol pe Dumnezeu. Cuvântul Lui nu a pornit de la unii oameni și nu se termină cu ei sau cu alții. Vântul suflă încotro vrea. În schimb se poate pune monopol pe absurditate, se poate brăndui îngâmfarea, se copyrightează tupeul și falsul, spre Gloria Celui care nu le-a generat și spre mângâierea celor care le reneagă.
    Minunile nu au început cu carismaticii și vor continua cu siguranță și după ce ei vor fi istorie. Poate cea mai mare minune ar fi ca Dumnezeu să facă azi o vindecare pe scenă la comanda unui astfel de clown, din cât Îl cunosc S-ar nega pe Sine.
    Convertirile nu se vizionează, se citesc, se ascultă. Cauta ciclul ”Vieti transformate”, sunt convertiri acolo.
    Aș fi vrut o glosolalie din România, din biserică, cu martori că nu o citește, am dreptul să fiu sceptic, am obligația să cercetez bine. Omul din filmul tau avea in spatele lui un volum de ”Basic Greek”, nu se poate spune că este ”necărturar și de rând” că nu are de-a face cu limbile.
    Din tot circul vindecătorilor de paradă, de scenă, la comandă, dacă scoți vrăjitoria (păstorie, ritual, invocări, declarații de ”putere”) dracul rămâne gol, dacă scoți banii l-ai lăsat și fără schelet.

    Răspunde
    FLORIN spune:
    8 decembrie 2010 la 1:00 (Editare)
    Rate This
    vesteabună spune: „Prietene, eu cred în minuni, poate te miră să afli.”

    Prietene, nu ma mira ca o afirmi, problema e că NU te cred. Sunt sceptic: nu pot crede in minuni. Da-mi de pe youtube o mostra cu o astfel de minune, in care crezi tu.

    Tipii din ciclul „Vieti transformate” sunt ca niste actori care își joaca rolul.
    Sunt povestiri acolo.

    Eu as vrea sa vad o convertire live, in direct. Sau o altfel de minune despre care tu zici ca ar exista. Oricare.

    Singura conditie: sa nu fie pamblicării, doresc ceva autentic. Ai asa ceva?

    Răspunde
    vesteabună spune:
    8 decembrie 2010 la 2:35 (Editare)
    Rate This
    Eu cred în minuni pentru că nu am găsit în Scriptură că vor înceta.
    Eu nu cred în limbi și profeții pentru că am găsit în scriptură că vor înceta.
    Deci nu de pe youtube îmi iau credința, ci de pe altă ”oglindă”.
    De pe youtube iau probe de fals, nu de adevăr. Mai aștept și alte ”probe”. Adevărul îl testez prin mărturii, cercetez duhuri. Pentru fals, ce să cercetez, ridicolul?
    Dacă tu mă crezi sau nu, nu e scopul acestui blog, să te conving de ceva! Dar necrezându-mă și venind să îți bați joc de mine aici, trebuie să te avertizez că te voi bana. Blogul este un spațiu privat, nu public, o casă cu ușa deschisă, dar nu fără stăpân. Nu ești rugat să intri, nu ești obligat să stai, dar dacă intri și ești primit bine, nu muți mobila, nu batjocorești gazda. Dacă batjocorești, fă-o la tine și lasă link aici. Sau mai bine să nu batjocorești.

    Răspunde

    vesteabună spune:
    8 decembrie 2010 la 13:16 (Editare)
    Rate This
    Draga Andrei
    tu ai reformulat ce am zis eu, ai pus cuvinte mincinoase ca si cum le-as fi zis eu, nu pot accepta asa ceva. Mai incearca, de exemplu să citezi cu citate exacte. Fără citate tu zici că eu am zis:”minciuni, minciuni, minciuni….” Mă înțelegi, încearcă să părăsești arsenalul acesta. Da, da, nu, nu. Har!

    Răspunde
    FLORIN spune:
    8 decembrie 2010 la 16:14 (Editare)
    Rate This
    Ok, citez:

    Vestea buna: ” – Aveți darul vorbirii în limbi? Vă rugăm o mostră! Nu mai suntem în 1960. Avem Youtube.”

    Andrei: “Da-mi de pe youtube o mostra cu o de minune, in care crezi tu.”

    Vestea Buna: ” – De pe youtube iau probe de fals, nu de adevăr.”

    Andrei: ” – In acest caz NU ne mai cere probe de pe youtube, frate! Nu mai incerca umilirea a sute de milioane de crestini.

    Concluzie:
    Asta e problema frate VesteaBuna: Tu crezi in minuni dar nu poti da nici o mostra de pe youtube.
    In schimb ne ceri noua o mostra si spui cu o ironie caustica: ” eu aștept deja de 50 de ore. E cam mult, dar nu disper.”

    Nu mai astepta.
    Daca tu argumentezi cu Biblia cere-ne sa argumentam cu Biblia.
    Daca tu argumentezi cu youtube cere-ne youtube.

    Intelegi? E incorect sa zici: Eu minunile mele nu le argumentez cu youtube ci cu Biblia.
    Dar voua va cer sa nu argumentati cu Biblia ci cu youtube.

    Pacea Domnului.

    Răspunde
    vesteabună spune:
    8 decembrie 2010 la 17:18 (Editare)
    Rate This
    E ultimul coment cu acest ID al tau. E derutant, apare exact ca al meu. Eu am fost derutat, dar alții!? Comentul vechi contine minciuni, refă-l sobru și va fi postat, dar cred că nu mai are sens.
    Eu credința mi-o bazez pe Cuvânt, eu mărturisesc Cuvântul, Cristos a fost de la început, este acum în trupurile noastre de carne și va fi și când nu va fi carne, tot Cuvântul. Mărturia Cuvântului poate fi însoțită de experiențe, dar nu de spectacole îndreptățitoare. Aici e puroiul spiritual al lui Țon schimbă temelia îndreptățirii de pe credință pe experiență, de pe Cuvânt pe fapte, de pe Cristosul cel Viu, pe lucrări ale omului vechi.
    Argumentul acestor milioane este: ”nu poți nega experiența atâtor milioane de oameni?” Ba uite că pot.
    Vorbesc 5 limbi și pot nega experiența oricăruia care susține doar că le vorbește, îl invit la dialog. Foarte natural. Convingerea mea fermă se bazează nu pe necunoașterea experienței lor, ci pe cunoașterea lipsei lor de mărturie adevărată. Experiența o dă Domnul ca o întărire a mărturiei. Unde nu-i mărturie Domnul nu dă nimic.
    Domnul întărea mărturia lor. Ce întăresc limbile lui Demeter? E un demagog care habar n-are de Domnul. Iar Criss e un apostol mincinos, un afacerist în ale religiei.
    Să-ți dau un exemplu: eu cred că există aer condiționat, cred că există mașini cu aer condiționat. mai există și căruțe în lume, dar căruțe cu aer condiționat nu pot fi. Demeter & Co e căruța care susține că are aer condiționat, le lipsește mărturia Domnului, mesajul Evangheliei, iar Țon n-a cunoscut-o niciodată.
    Te aștept cu alt ID, cu altă atitudine și cu ceva Cuvânt dacă se poate. Vezi că mai am postări, cea cu Efeseni 4 sau cea cu I Corinteni 13.

    Apreciază

    Răspunde

  29. Daniel ,tu spui ca [incorect, moderat] ,atunci ce facem cu 1 Corinteni 8-10 ? Rupem aceste foi din Biblie?
    Darurile; Despre intelepciune ,despre cunostinta,credinta ,darul tamaduirilor,puterea sa faca minuni,prorocia ,deosebirea duhurilor ,felurite limbi.
    Din toate reiese evident ca principiul darurilor Duhului are o deosebita importanta pentru intreaga lucrare de propovaduire a Evangheliei .Problema e ca a aparut falsul si a distrus originalul cum a spus o sora mai sus .Sant crestina si nu flutur niciun steag.Dumnezeu e stagul meu !

    Apreciază

    Răspunde

    1. Sora Viorica, Cuvântul nu spune că au încetat TOATE DARURILE, doar 3 au încetat: limbile, cunoștința, profeția. Celelalte sunt date de Domnul cui vrea și când vrea El. Eu cred în vindecări, cred în vise, cred în călăuzire. Nu cred în spectacolul făcut de manipulatori. Nu este un ”principiu al darurilor” ci un Domn: cap al Adunării. Vă rog comentați ce am scris despre Efeseni 4.

      Apreciază

      Răspunde

      1. Daniele, Daniele ma duci in eraoare .Asa cred si eu , nu cred in spectacole ,de aceea nici nu alerg dupa ele .La noi la grup venea si unul Duduman din Suceava,nu puteam sa cred ca este profet,l-am infruntat de multe .Nu era vazut bine nici in cultul penticostal .Cand a venit in America a ajuns omul, mare profet printre americani,s-au scris carti ,profetiile lui rau ascultate de multi creduli pe acest om chiar nu am putut sa-l sufar .Dumnezeu sa ma ierte .A ajuns mare bogatan prin cartile profetice false .Du-te la Google si cauta Duduman Dumitru ,nu stia sa vorbeasca engleza dar era tradus de nepotul ,in final a murit .Dar asta nu ma face sa nu cred si sa descreditez darurile .Mult har .

        Apreciază

        Răspunde

  30. Sunt crestina, traiesc in Romania, ma duc la biserica penticostala(am fost destul de des);deodata pastorulincepe sa vorbeasca inn limba rusa, desi toti sunt romani! De ce?
    De ce are nevoie Dumnezeu de asa ceva?
    Nu ca El n-ar putea sa ne faca sa vorbim in mii de limbi pamaintesti!
    Dar cu ce scop?
    Sau:
    ma rog sin deodata incep sa vorbesc in alta limba, dar nu pricep nimci, pentru ca eu nu cunosc limba.
    De ce?
    sunt eu doar un Robot?
    Se joaca Dumnezeu de-a v-ati ascunselea cu mine? De ce?
    Ori Dumnezeu care e atit de credincios ma face sa ma simt ca un robotel, asa ca asa vrea EL?

    Apreciază

    Răspunde

  31. Dumnezeu–Cel pe care Il cunosc eu datorita harului Sau, nu e asa; El nu ma face sa vorbesc fara de folos si fara ca sa inteleg ceea ce spun.
    Pavel:” eu vorbesc in limbi mai mult decit voi toti, dar mai bine spun cinci vorbe intelese”
    Deci la ce fel de limbi se refera PaveL?
    Bolborosea el ceva ce nu pricepea?
    Ori e vorba de vorbirea fluenta in citeva limbi; pe care se ferea a le folosi, preferind sa fie de folos celor care il asculta?
    Cred in minuni si chiar cred ca la un moment dat Domnul face lucruri minunate,daca e vorba sa scoata pe cineva din iad;
    dar ma intreb de ce NICIODATA nu am auzit ceva real(nu karma-etc.,.cele citeva cuvinte repetate)intr-o biserica penticostala?
    Ori la grupurile lor de rugaciune? e drept ca, citeodata cineva incepea sa zica cite o descoperire, adr era un fel de prezicere a viitorului, ca sa nu zic altfel.

    Apreciază

    Răspunde

  32. Revin cu o intrebare: ce parere ai despre Zac Poonen? El provine din adunarile „brethren” din India, a crescut sub Bakht Singh, dar intr-un moment din viata lui de cautare a primit botezul cu Duhul Sfant si vorbirea in limbi. El merge pe aceeasi organizare a fratilor (brethren) dar nu este cesationist,nu au pastori, si ce este interesant, el are o serie de mesaje articole si carti in care combate miscarea charismatica si penticostala cu extremele si abuzurile lor. Eu, personal, l-am intalnit la cateva conferinte din US. El mi-a spus despre multe lucrari de vindecare si exorcizare din satele din junglele Indiei. Este atipic predicatorilor penticostali, pentru care este urat si batjocorit. Mesajele lui despre iubirea de bani, de sine, falsitate si show in biserici deranjeaza pe multi.
    Printr-un simplu „search” pe net ajungi pe site-ul biserici lui din India, unde toate cartile si materialele sint descarcabile gratuit, daca nu stapanesti bine engleza are si o sectiune in romaneste.
    Sint curios ce spui despre el si biserica lui, mai ales ca el vine dintr-o biserica a fratilor crestini dupa Evanghelie.

    Apreciază

    Răspunde

    1. Uite, despre Zac Poonen am spus la vremea cand a trebuit, poate unii trebuie acum sa citeasca. Nu de vorbire in limbi e nevoie, ci de darul deosebirii duhurilor, al vederii de departe, din timp.
      Iata ce am scris atunci despre Zac si sustin. Ceea ce am afirmat despre Zalau se intampla acum, sufla vantul cel strajeresc si multi din pazitorii de pleava trag fermoarul la cort sa nu li-o sufle, cunosc ei bine greutatea materialului cu care se lauda.

      Citez din postarea din 7 aprilie 2009 dupa a doua vizita la Zalau:
      „Zac Poonen
      La Cluj? La Zalau?
      Nu se poate, il stiam din America.
      Rudele mele mergeau des in Wiscounsin sa-l asculte, parca lunar. La un hotel.
      Am stat la ei(la rude) 10 zile, acum 7 ani si au vrut sa plece 3 zile sa-l asculte. Sa ma ia si pe mine.
      “Mai oameni buni” le-am zis “voi sunteti seriosi, eu vin la voi si voi plecati de-acasa”? Greu i-am oprit. Apoi au tabarat pe mine, ce FRATE bun e Zac, ce bine vorbeste, ce carti scrie. Am primit carti sa citesc. Mesaje asemanatoare cu W. Nee si CHM actualizate pentru impact social, vandabilizate adica. Era evidenta la ZP radacina, ca se trage dintre frati(la noi Cr.dupa Ev). L-am cautat pe net. Plecat din Bangalore, statea in Canada, USA, legaturi puternice cu fratii norvegieni(curiosii sa caute pe wikipedia), de fapt originar dintre fratii norvegieni, Smith’s friends, o grupare de crestini, la care americanii ii spun generos: SECTA.
      Multe carti vindea Zac Poonen. “Bune” carti. Dar problema pentru mine era ca “orice este inaltat intre oameni este o uraciune inaintea lui Dumnezeu.” De aia nu m-am dus. A venit el in Ro, chiar la biserica de langa mine. Nu m-am dus nici acolo, tot de aia. Intre timp nu mai era cu fratii, era penticostal, auditoriu mai….pssst.
      A mers si la Zalau!
      Dar inainte de asta a mers in adunarea din SUA si le-a facut o “profetie”: aceasta adunare se va desfiinta. Sau ceva de genul: nu are cum sa continue. A bagat frica in acei frati, in unii. A exploatat ascendentul care-l avea asupra lor. Mare boala, umblatul dupa oameni mari. Ajungi sa-i crezi si apoi te vand, ca de aia te-au cumparat. Nu le pasa de oi, normal, ca nu-s ale lor. Gust amar mi-a lasat, miros greu.
      Cei intre care am ajuns nu l-au simtit?
      Usor de pacalit?

      Oare?

      A doua oara la Zalau.
      Intre timp am vazut filmul cu marturia, cate ceva pe Youtube, etc. Gata sala. Mare…Mega church, trist aspect. Mai speram la ceva bun in Israel. Sau la ceva nume ca in Sardes. Tot pe-acolo pe ultimele banci. O mare de cefe!
      Cantari,acustica, audienta, megachurch in toata regula. Nu m-am asteptat la partasie, asa ceva nu exista in mega-church, dar am cautat sa vad evitarea rutinei, a banalizatului, a fricii de a nu linge ceea ce ai varsat si de a nu te intoarce la mocirla de unde te-ai laudat ca ai fost spalat. N-am vazut, dar am avut impresia ca totul se vrea compensat prin decibeli, prin acel show inevitabil la care te impinge chiar si forma teatrala a bietului edificiu. Iar cantari, ritm, organizare.
      M-a cuprins o uriasa mila, tinerii de langa mine, spectatori muti ai unui show la care te obliga tocmai teribila si costisitoarea capcana a nenorocitului de templu. Blestemat beton. Pentru gloria cui? In nici intr-un caz pentru a Celui care a spus despre templu: “daramati-l” si despre temple ca nu locuieste in ele. Priveam indurerat la tinerii de langa mine in care simteam ca harul lui Dumnezeu a lucrat mai mult decat pot ei da in acea participare. Singurul aport al “multimii” era rugaciunea in comun pentru zidirea nimanui si cantatul in comun, care nu era ascultat de nimeni. Ma gandeam la de cate ori scrie in Noul Testament: “,”unii altora”,”unii pe altii”. La aspectul relational al lucrarii Harului, pentru folosul intregului Trup. Ma gandeam la Trup, la asamblul de lucrari ale Duhului, la acea Imparatie nevazuta si neclintita, pe care nu o poti atinge, a lucrurilor de sus, vesnic noi si vesnic vii, departe de rutina unei religiozitati de obligatie.

      Vorbirea in limbi!
      O femeie a strigat cateva silabe neinteligibile urmate de mai multe si mult mai lungi indemnuri in romaneste. Rutina penticostala. Inselatorie evidenta, cel putin in acest caz. Toata lumea a inghitit camila cu copite cu tot. Mare pacaleala. Mesajul de tip general. Oare cui se adreseaza: “cercetati duhurile?”
      Nici o crestere fata de acum 2 ani, decat in numar.

      La sfarsit m-a intrebat un frate care ma cunostea:”ei, ce parere ai, cum a fost?”
      I-am raspuns fara ezitare: “vantul muzicii saltarete care a adunat aceasta pleava, o va si imprastia, prin altcineva cu vantul unei muzici mai saltarete.” Am discutat putin despre ce audienta ar fi daca cantarile cu acelasi mesaj nu s-ar canta cu ritmuri lumesti. N-ar merge prea multi. Doar in mintea mea rumegam versetul despre atragerea oamenilor cu ‘poftele firii”. N-am spus tare dar scriu aici, “folosirea mijloacelor carnii atrage doar carnea”. Poate ca cineva intelege!”

      Legat de pleava, se pare ca ce am scris atunci se implineste, sufla vanturi mai puternice decat „trezirea”. Incontestabil a existat o miscare la Zalau, sau la Poonen, sau la orice se misca de orice vant religios, dar rostul vantului este sa faca polenizarea spre rodire, cand sufla pleava multimii si nu raman boabe, nu va muri nimic, si din nimic nu iese multa roada.

      Apreciază

      Răspunde

      1. Bine Daniel, cum spui tu, nu postez mesajul tau. Nu cunosti un om dupa cateva ore impreuna. Cum l-ai pus la incercare, ce marturie aduci tu?

        La cateva minute dupa ce am scris rândurile de mai sus, te-am cercetat eu pe tine. Cu google, etc. Mi-a plăcut mărturia care ai făcut-o lui manu:”In al treilea rand, recunosc ca sint rebutul ITP, si al cultului care dupa ce am absolvit mi-a demonstrat an dupa an ca a devenit o biserica institutionalizata, o caracatita ce se catara pe urmele celorlalte biserici apostaziate. Stii care este paradoxul? Aceasta biserica are doctrine biblice, dar traire din ce in ce mai putin.
        Dumnezeu si-a aratat marea sa mila, mi-a vorbit si eu am iesit din sistem, am profitat de faptul ca in diaspora nu platim tribut “cultului” (interesant este ca americanii zic “cult” la secta). Inca mai merg la o biserica romaneasca, dar am inceput reforma. Ma rog pentru a gasi frati lucratori dornici de reforma. Ma revolta opulenta presedintilor, aparitia si consolidarea clerului, oropsirea si manipularea psihica a credinciosilor de rand prin “chrismatism”. Acum mi se arata ca reforma este aproape imposibila, mai ramane un singur lucru: “iesiti din mijlocul lor!”
        Ce zici “vaisamar”, vrei sa ramai sclav sau sa rupi lanturile robiei?
        imi cer scuze ca am scris asa lung, Domnul sa aiba mila de noi toti!”

        Nu mă judeca repede, eu m-am ars cu ciorbă, suflu și în iaurt. Pun la încercare. Zac Poonen este un fel de Țon al fraților din India, umblă după audiență. Google te poate ajuta, pe mine m-a ajutat în 2002. Acum nu mai am timp.

        Mă roade o curiozitate: ”Cum ai început reforma?” De la temelie, de pe ea, de sub ea, pe lângă ea? Ai mai vorbit cu oameni care au început reforme?
        De ce nu ai început reesența? Că dacă forma o schimbi, ce rezolvi, cu ce o schimbi, cu alta?
        Iar esența nu se poate schimba.
        Temelia nu se poate schimba.
        Eu nu fac nici o reformă. Zidesc pe temelie, e dreptul meu, e libertatea mea, e bucuria mea, e Ierusalimul meu, bucata mea de Har. Moabul, Amonul, să urle!

        Apreciază

        Răspunde

        1. Cineva te apela cu Daniel, m-as bucura sa fie numele tau real, la fel ma cheama si pe mine.
          Iti fac o marturisire: nu scriu de pe fotoliu la birou, muncesc in praf la constructii, ma scol noaptea la copii daca plang, spatele ma doare deseori de atata munca, acum fiind iarna la noi si avand un scurt repaos cu munca, mai am timp sa vad ce se mai intampla in viata spirituala a bisericilor. Sint un om normal, am incercari, lupte cu frati mincinosi, iar despre diploma in teologie indraznesc sa spun ca un servetel e mai de folos decat ea.
          Dar in incercari si in cautarile mele, nu google m-a ajutat cum spui tu, ci Tatal ceresc, El stie mai dinainte ce avem noi nevoie, si nu fac nimic din proprie initiativa. Am patru suflete zi de zi alaturi de mine pe care trebuie sa le fac ucenici ai Domnului Isus. Deci viata de credinta 90% este in familie. Da am spus acum un timp in urma ca am inceput reforma intre romani,dar cei formati pe calapodul unei institutii bisericesti ma cred deplasat de la normal, imi spun fariseu si legalist.
          Cand esti zdrobit, cand plangi vre-odata noaptea cerand putere sa ratignesti firea pamanteasca, sa birui mania, mandria, pofta ochilor, asa este inceputul iesirii din fariseism. Nu ramai paralizat de neputinta firii pamantesti cand citesti Filipeni 2?
          Iti mai fac o marturisire: am trait manifestari ale Duhului Sfant ca in Faptele Apostolilor. Dumnezeu mi-a aratat si ca exista o pseudo lucrare a Duhului Sfant, unde showul si dorinta de supranatural sint imbracate cu o forma de evlavie. Primul semn al zilelor din urma este inselaciunea. Despre asta ti-am mai scris. Experientele mele cu Domnul nu le-am avut pe scena unei biserici cultice, ci in camaruta, plangand langa sotia si copilasii mei. Experiente pe care le-au avut apostolii si primii crestini, nu nebiblice sau inventate de oameni.
          Sunt doua lucruri care te fac sa nu crezi: primul este semnul inselaciunii care este limpede, si al doilea faptul ca interpretezi cuvantul „desavarsit” cu incheierea canonului Noului Testament.
          Cat despre Zac Poonen, ai spus multe neadevaruri. Nu ai cum sa ma contrazici pentru ca eu il cunosc personal. Tu il cunosti de pe google. Asta arata atitudinea ta intransigenta. E clar cine are dreptate: cel care nu cunoaste o persoana fata in fata ci de pe google. Iarta-mi ironia. Se pare ca oricum tot nu le iei in considerare, nu are rost sa detaliez.
          Te rog fii serios, nu mai te juca cu cuvintele pentru ca jignesti prin expresiile tale, joc de cuvinte nu stiu ce-or mai fi, in ce spui despre temelie, e ceva care nu vine din iubire. Aceeasi atitudine de superioritate si control a situatiei, cand toti ceilalti sint mai mici si nestiutori in ochii lor, am simtit-o si la altii pe ale caror bloguri mi-ai cautat urmele, sint fostii mei colegi de scoala, acum profesori si doctori in teologie. Te rog vorbeste cu inima care-l iubeste pe Domnul nu cu mintea plina de cunostinta care…

          Apreciază

          Răspunde

          1. Daniel lămurește-mă ce înțelegi prin: ”Da am spus acum un timp in urma ca am inceput reforma intre romani.” A începe ceva e treabă de Dumnezeu, Inițiatorul. Eu cunosc mulți reformatori ”de cartier”. Au început cu reformarea universului, apoi a țării, s-au resemnat cu cea a orașului și se concentrează pe cea a cartierului. De obicei reformatorii pe care-i cunosc eu, ajung să descopere că nu se pot reforma pe ei și ajung niște neînțeleși frustrați. Nu tot așa este cu cei, tot neînțeleși, care au viața cea nouă, cea de înviere.
            Nu ”desăvârșit” interpretez cu încheierea canonului Noului Testament, ci ”ce este desăvârșit” cu înțelesul de întreg.
            Pe Zac il cunosc si din carti si din predici si din marturiile altora. Sunt intradevar absolut intransigent cu cei care s-au intors la ce au varsat. Nu am dubii fata de cei care vand Cuvântul lui Dumnezeu cu atitudinea vânzătorului de haine vechi.
            Viața în trup ne e prea scurtă să avem dreptul să dăm credit la toți șarlatanii până ajung la …77 de ani și-și dau în petec. Cine e mai rușinat? Acela care n-a avut-o niciodată sau aceia care demult trebuiau să-l pună la încercare?
            Dacă vorbim de temelie, ar fi bine să construiești pe Har, nu pe …români. Ce dacă „ cei formati pe calapodul unei institutii bisericesti ma cred deplasat de la normal, imi spun fariseu si legalist.”? Dumnezeu ce spune despre tine? Tu când te rogi cui dai socoteală, lor sau Lui? De la cine ceri sfat, de la ei sau de la El?
            De multe ori oamenii cred că-L caută pe Dumnezeu, dar de fapt caută un mediu în care să se simtă bine, sau să se simtă îndreptățiți sau caută ritualuri prin care cred că li se administrează divinitate la porție. Ce este născut din carne(chiar de pocăiți) e tot carne, indiferent câte ritualuri îi faci. Domnul Isus S-a dat pe Sine, ca să avem viața Lui, firea cea nouă, gândul Lui. Har!

            Apreciază

  33. Cred ca eu nu am fost explicit, dar si din mesajul anterior am spus clar ca am inceput cu familia, pe care ma concentrez 90% din ceea ce fac. Pricipiul dupa care merg este „incepand din Ierusalim” si apoi cu vecinii- Samaria si capatul pamantului. Apoi pentru ca locuiesc in diaspora, si inca mai vorbesc si simt romaneste, am inca legaturi cu romanii din bisericile evanghelice, si cu ei am inceput marturia. Despre ei am spus ca ma resping.
    Apoi eu ti-am marturisit ca Dumnezeu m-a trezit prin incercari, in ani de zile, ia mult pentru un om format pe calapodul unui seminar teologic sa se schimbe.
    Deci, Dumnezeu mi-a schimbat mentalitatea, mi-a aratat deziluzia sistemului bisericesc cultic, salile de spectacol si showul din biserici, actorii si crestinii statici, care nu sint ucenici ci doar spectatori care primesc paine si circ. Ti-am mai spus despre firea pamanteasca si „vrajitorie”, care inseamna umblarea dupa supranatural, aici Dumnezeu mi-a deschis ochii sa vad falsitatea si imitatia ieftina a lucrarilor lui Dumnezeu. Aceasta mi-a intarit convingerea ca originalul lui Dumnezeu este unic si sfant, de aceea diavolul imita orice este sfant, are o forma de evlavie dar fara putere. Rezultatul, din nefericire, este ca unii ori se arunca in mlastina calduta si ametitoare a „minunilor si emotiilor”, ori altii nu mai cred nici originalul, adica sufla si in inghetata cum spuneai tu.
    Aceste lucruri le spun de cativa ani incoace, stii care a fost rezultatul? Am sfarsit prin a-mi da demisia dintre ei. De aceea acum sint liber de sistemul cultic.
    Lupta este grea dar Domnul Isus a biruit lumea, ispitele, moartea, pe diavolul si a nimicit planurile lui. Biruinta este garantata prin Domnul Isus Hristos!
    Dar, despre tine si lucrarea ta nu spui nimic?

    Apreciază

    Răspunde

  34. Iata semnele care vor insoti pe cei ce vor crede: in Numele meu vor scoate draci; vor vorbi in limbi noi; vor lua in mana serpi; daca vor…hmm…aici miroase a senzational… sa cautam alceva

    Apreciază

    Răspunde

    1. De ce să căutăm altceva? Scrie acolo: ”dacă vor bea ceva de moarte nu-i va vătăma”. Dacă e să facem spectacol, să facem din tot ce scrie sau din nimic. Ofer eu acidul clorhidric(HCl, este in detartrant), sau leșia(NaOH), se vinde la magazin. Cine demonstrează? E de preferat un pastor!
      Nu vă înghesuiți!
      E ușor de falsificat o limbă, unii s-au jucat și cu șerpi, cu analizele chimice e mai greu, sunt tare la îndemână.
      Pentru mine, înaintea lui Dumnezeu, mărturiile limbilor sau ale icoanei de la Nicula care plânge au aceeași valoare. Eu cunosc un Dumnezeu al certitudinilor, nu al lui ”poate că”.
      De hulit hulesc cei care se îndreptățesc pe ei înșiși prin falsuri!

      Apreciază

      Răspunde

  35. Poftim, eu am cerut „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” si am primit…”poftim nuiele.”
    Dati copy/paste pe (popaspentrusuflet.wordpress.com/2011/01/03/vorbirea-in-limbi-si-cererea-de-mostre-poftim-nuiele/)

    Am fost si destul de indiscret amenintat cu furia divina

    Citez din postarea domnului de mai sus: ”Este o experiență care cuprinde în sine mult mai mult decât actul vorbirii propriuzise. Toate celelalte componente sunt imposibil de filmat sau înregistrat. Iată de ce criticii nu vor putea niciodată analiza obiectiv așa ceva și îi sfătuiesc respectuos, spre binele lor, nici să nu încerce.

    Se sugerează ca concluzie: ”feriti-va sa inregistrati vorbiri in limbi, inchideti camerele, puteti fi trazniti.”

    Ei uite asta n-o cred, Dumnezeul meu nu este așa. Așa e dumnezeul catolicilor: nu pune mâna pe carte, pe Biblie, vei fi trăznit, nu lua, nu gusta cutare lucru. Acel obiect e sfânt, nu-l atinge. La asta a dus cocoloșirea păgânismului, sfințirea copiilor când se nasc, a templelor, a caselor, a popilor, a obiectelor.

    Dumnezeu meu este Cuvântul, ni s-a revelat prin cuvinte, nu prin experiențe ”mai mult decât actul vorbirii propriu-zise”. E o gogomănie că aceste experiențe sunt imposibil de filmat sau înregistrat.

    Chiar imposibil, pentru că nu există, nu pentru că niscai ”componente” le-ar face transparente sau neauzibile.

    Mulți sunt amăgiți de aceste iluzii ce-i lipesc de popi și ritualuri și-i depărtează de Cuvântul cel viu.

    Ieșiți din acest Babilon dragii mei, urgiile lui vor depăși atât potopul, cât și Sodoma, și Egiptul.

    Mărit să fie Domnul!

    Apreciază

    Răspunde

    1. Draga Vestea Buna, abia acum am priceput de ce la o nunta, in Marginea,SV, nu ne-a dat voie sa filmam nici macar din banca stand linistiti, nederanjand pe nimeni. La masa, mai apoi, m-am apropiat de pastor si l-am intrebat care-i logica acestei reguli, si nu m-a lamurit.

      Apreciază

      Răspunde

      1. După câți ”dizidenți” știu eu că sunt în Marginea(și ostași,și penti) și după cum am aflat că a lucrat securitatea decenii la rând, e foarte posibil ca acolo să fie tot un pocăit sincer și-un lup îmblănit în turme pestrițe ca mioarele lui Iacov. Cine știe pe cine-ai întrebat tu ”vizitiule”!?

        Apreciază

        Răspunde

  36. Frate Vestea Buna,

    Gasesc de mare inspiratie aceasta postare si cererea pe care o faci.

    Nu uitati ca majoritatea Bisericilor Penticostale au de cel putin 2 ani toate serviciile filmate si transmise live pe Internet. Daca Vorbirea in Alte Limbi este un dar al 100 % din cei mantuiti, ar trebui ca acesta sa apara din cand in cand pe aceste inregistrari.

    Nu trebuie neaparat sa fie pe Youtube, poate sa fie si un link la alte site-uri sau se poate face upload. Astept si eu cu nerabdare.

    Un motiv pentru care cred ca nu apar aceste inregistrari este si teama de confruntarea cu Scriptura.

    Apreciază

    Răspunde

    1. Eu sunt convins ca este asa. E ca si o constructie scumpa si laudata, asezata pe temelie de nisip. De teama de a-si piede gloria, constructorii vor evita confruntarea cu realitatea. Reactiile celor vizati sunt semnificative. Sunt cel putin 3 postari intens comentate pornite de la cererea mea. Eu nu am facut cererea ca sa provoc pe cineva, nu am pasiunea dialogurilor fara sens, ci pur si simplu ca sa implinesc porunca: „cercetati duhurile”.
      Nu am iluzii ca se gaseste intotdeauna un deget dupa care sa te ascunzi, o scuza sau o justificare, dar tocmai ridicolul acestor aparari sporeste Gloria Domnului. „Cu cine ma veti asemana?”
      Se poate astepta mult si bine, nu va aparea un astfel de film. Poti cauta cat vrei pe inregistrari de programe, nu vei auzi „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” rostite in limbi straine, talmacite spre zidire in chip cuviincios si cu randuiala.
      Miza mea nu este lupta interconfesionala, nu fac parte din nici un cult, miza mea este Gloria Domnului la care am fost chemat, glorie pe care se trudesc s-o falsifice impostori de diferite nuante. Ostirile lor de fire pamanteasca au putin de-a face cu Gloria Harului.
      Mai este chestiunea justificarii inaintea lui Dumnezeu, a indreptatirii. Cine este Cel care socoteste neprihanit? Dumnezeu sau multimea, Harul sau fala templului, Cuvantul sau Cultul? Sunt enorm de multi amagiti sa se creada indreptatiti inaintea lui Dumnezeu, fara cercetare de sine, fara pocainta, fara zdrobirea duhului si fara cruce, numai pentru ca ei merg undeva sau apartin de ceva, sau cineva le-a pus mana pe cap, s-au s-au botezat, au vorbit in limbi sau au facut ei ceva. Aici e cancerul de gandire, la indreptatire, acesta trebuie operat daca-i iubim pe acesti oameni. Ei sunt convinsi ca sunt buni prin ceea ce fac, nu se gandesc la „minciuna din mana dreapta”. Lipsa marturiilor care sa confirme aceasta indreptatire poate fi primul semn de intrebare care sa-i ajute pe oameni sa respinga intreaga tumora.
      Duritatea tratamentului insa ii face pe multi sa renunte chiar la analize.
      Dureros este tocmai socul descoperirii falsului, pus in fata „maretiei” edificiului” social construit pe el. Si falsul doctrinar si amagirea multimilor au aceeasi origine, de jos, din adanc si se apara cu armele adancului.

      Apreciază

      Răspunde

    2. Dacian nu este nici o teama, confruntarea este ca voi sarmani de voi care sunteti hraniti ca puii la gostat ,numai cu concentrate si cu fiin uscat voi numai cunoasteti altceva sa-mi fie scuzata expresia dar cind vad bataia de joc nu pot rabda sa nu repostez inpotriva voastra.voi sunteti rezultatul unor oameni care au ratacit de la Adevarul curat si clar si-au facut o doctrina a lor, acum voi dupa zeci de anii ca si comunisti cei care pling si azi comunismul ,pentru ca eii asa au invatat asa au crescut si atit stiu nimic ceva mai mult. Tot asa si voi

      Apreciază

      Răspunde

      1. Dragă Pavel
        Eu vizionez deseori ”live” (în direct) programe din biserici penticostale. Încă nu am văzut și auzit nici o vorbire în limbi.
        Deasemenea nici în înregistrările de programe din biserici penticostale nu am găsit vorbiri în limbi.
        Poate n-am căutat bine, mai ales că dumneata acuzi că ”nu mai cunoastem altceva”.
        Te întreb: mai este ceva în afara a ce se vede pe net?
        Dacă mai este de ce nu se dă public? ”Lumina” se ține sub obroc? La rusalii s-a vorbit tuturor.
        Dacă nu mai este altceva?
        Vezi, eu de aia întreb, de aia cer mostră.
        Pentru că unii zic că sunt ceva și nu sunt. I-am găsit mincinoși. Tu cu cine votezi?

        Apreciază

        Răspunde

  37. Pentru B.M. Mesajul dvs. te umple de milă dar poate fi și altceva. Internetul nu este mediul pentru destăinuirea și rezolvarea unor astfel de stări. Pentru depresii încercați să vorbiți cu un medic creștin, există bloguri ținute de medici creștini, se găsesc ușor. Mult har și sănătate.

    Apreciază

    Răspunde

  38. Pace frate Daniel,
    Citesc de ceva timp acest blog cu respect,cu plăcere şi interes.Am văzut această postare,ca şi altele asemenea ei,ce fac referire la carismatici,mişcarea „străjerii”…lucruri care atât pe noi,penticostali…( merg la penticostali,am fost şi sunt adepta adunărilor în casă!!!!-am mers mai bine de 15 ani în aceste adunări în România).Sincer vă spun ,nici eu nu sunt de acord cu ce se întampla cu mişcarea asta….nici cu carismatici,nici cu unii care merg la penticostali şi se manifestă la fel(nu-i confundati va rog,majoritatea nu sunt de acord cu ei).De ce????Spunea cineva mai sus,degeaba vorbeşte în alte limbii,dacă a păcătuit…ruşinos,foarte ruşinos…şi mai trist că unii cred că dacă vorbeşti în alte limbi gata eşti mântuit,intri în rai!!!Nimic mai fals!!!!Aceia (Doamne ai milă,nu-i judec,căci nu doresc şi eu să fiu la fel!!!!) sunt doar chimval zăngănitor,aramă sunătoare….cum spune Apostolul Pavel la Corinteni….O spun ca şi creştin,ca şi credincios(Doamne ajută)…însă nu pot tăgădui darul care EL l-a pus în mine…nu pot nega nimic din ceea ce El a facut pentru mine…..
    O înregistrare nu am ,dar aş vrea martori să vii aduc şi să credeţi….am fost martoră a acestor lucruri si aş vrea să vi le redau:
    „Era undeva in anul 1995-1996,în casa unei surori,unde se făcea adunarea…dânsa era singura creştină din famile…restul erau prieteni,fraţii…Familia ei ,a auzit că devenise creştină,si că se adună în case,că pe aceea vreme nu se prea admitea acest lucru.Aşa cum spuneam,famila ei a veni să o oprească.Au ajuns la usă şi s-au oprit sa asculte.Dintr-o dată au auzit vorbindu-se într-o limbă străină…pe moment s-au speriat..dar nu pentru că auzeau acel lucru ci pentru că şi înţelegeau….fratele care vorbea în alte limbi străine…prorocea pentru ei…speriaţi au fugit,îngroziţi.Tarziu,au marturisit,(ei nu sunt credinciosi,şi sunt intelectuali)ce au auzit,întrebându-şi mama dacă nu cumva omul acela ştia limba engleza…răspunsul a fost nu!!!(omul de care vorbesc e simplu,fara prea multa carte)!”şi lista aceasta ar putea continua….
    Aşa că eu nu îi contest pe cei botezaţi,in adevăr,cu Duhul Sfânt,oamenii cu o trăire sfântă,curată…şi aici intră toţi a căror viaţă se ghidează după Sfânta Scriptură!!!!

    Apreciază

    Răspunde

    1. Nu pot să neg mărturia pe care o faceți dumneavoastră, dar nici nu pot s-o iau în considerare dacă nu sunt două-trei mărturii identice. Așa cum unii cred că trebuie să facă tot ce scrie în Biblie și au impresia c-o pot face oricum, eu sunt convins că trebuie să cercetez orice duh, orice pretenție și știu și cum să cercetez: cu măsura Cuvântului. Nu pot contesta mărturia dumneavoastră, așa ceva am mai auzit. Dar vă rog să-mi permiteți să insist a mi se aduce probe. Să zicem că în 1995-1996 internetul era doar la începuturi iar camerele video cântăreau 5 kilograme. Acum internetul e în orice casă și camerele video pe orice telefon, serviciile din catedrale și biserici sunt filmate. Aștept să mi se dea un link, o înregistrare, un youtube, desigur ar trebui două-trei, apoi să supunem analizei, sunete înțelese, nu? Asta aștept eu, nu povești ca de la Maglavit, ca de la Sfânta Parascheva unde se calcă oamenii în picioare.
      Sper că nu cer prea mult, insist chiar! În curând e un an, Nu e vorba de ”am vrea să vedem un semn de la tine”, la mine nu e vorba de interes sau necredință, ci de testarea unei pretenții pe baza căreia se bazează îndreptățirea a milioane de oameni și tot cam atâția sunt duși în rătăcire.
      Domnul meu nu mă lasă să fac astfel, e o chestiune între mine și El.
      Har!

      Apreciază

      Răspunde

  39. Intrebarea pe care am pus-o in astfel de cazuri este urmatoarea: daca darul vorbirii in limbi(harismata, nu dialecticos) este un dar al Duhului Sfant, impartit in suveranitate (asa cum sunt toate darurile Duhului Sfant), atunci n-ar trebui ca acest dar sa fie impartit la credinciosi intr-un mod ce nu tine de vointa lor? De ce trebuie eu sa ma bat pentru a demonstra existenta vorbirii in limbi, daca ea (vorbirea) oricum vine daca trebuie?

    Apreciază

    Răspunde

    1. În sistemul acesta de gândire (biblic) așa este, Dumnezeu dă darurile Lui cum vrea, cui vrea. Dar în căutătorii de astfel de carismata prima dată s-a schimbat sistemul de gândire, nu este în mulți din ei o căutare pentru sporirea slavei lui Dumnezeu, pentru zidirea (în vederea zidirii) Adunării, ci o căutare pentru justificarea îndreptățirea mântuirii unuia sau altuia. S-a înlocuit complet sistemul de gândire iar rezultatele gândirii sunt complet diferite. Dacă ”vorbești” sau mai grav dacă nu vorbești în limbi arată că ești sau (doamne ferește) nu ești mântuit. Tragică conversie a țintei, dinspre Cristos și Gloria lui spre om și folosul lui egoist. Pentru că acest țel îl are viziunea îndreptățitoare, țelul umanist al unei mântuiri dincolo. Subiectul salvării de păcat aici și umblarea în Voia Lui aici nu deranjează aceste minți puțin înoite de Apa Cuvântului. Ai Milă Doamne de ei că-s mulți iar nouă dă-ne capacitate să proclamăm Cuvintele Tale. Mărit să fie Domnul!

      Apreciază

      Răspunde

      1. un raspuns la toate controversele pe care le aveti: Stiti cum e ca si cind vas pune in fata cu tabloul cind Domnul Dumnezeu trimite pe Moise sa se duca la Faraon sa lase poporul sa mearga , pe cind Moise face acele semne ,ce se intimpla ca si vrajitori fac si ei la fel ,dar!! pina intrun punct dupa care trebuie sa rcunoasca ca e mina Lui Dumnezeu, Domnul ISUS la un momentdat sta devorba cu fariseii(baptisti)care cereau un semn,dar nu li sa dat un semn.tot asa este si cu voi vreti o mostra de „vorbire in limbi”pentru voi cind o sa zboare porci.
        Nu sa gasit inca pina aici ,cine sa-ti raspunda pe fata ,vad ca stii cuvintul ,defapt si lucefer cunoaste cuvintul cind vine la Domnul ISUS sa -l ispiteasca nu cu gind curat, Domnul raspunde este scris sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeu tau.si eu pot sa raspund ca Domnul meu napoia noastra satano cu astfel de ispitiri sa-ti fie rusine sa vii cu astfel de intrebari . cind vei merge inaintea Lui Dumnezeu o sa -ti dea o proba de vorbire in limbi.De fapt nu voi sunteti vina maimari vostri care au scos din Scripturi (Apoc. vai de cine scoate i se va scoate dreptul )
        Vai de voi farisei si carturari !!!!

        Apreciază

        Răspunde

  40. Dragă Pavel
    Un dar al Duhului mult mai folositor decât ”vorbirea în limbi” este blândețea. Nu cred că se capătă prin stăruință pentru că eu la câte stăruințe am fost nu cerea nimeni blândețe. Nici tu n-ai avut-o când ai scris mesajul de mai sus, e evident că ai fost extrem de iritat și nervos.
    Aproape că am crezut că mesajul tău e cel puțin în aromână întratât de tare ai maltratat biata și nevinovata noastră limbă.
    Oare cei care au vorbit la Rusalii au vorbit stâlcit și cu greșeli în Partă, Medă, Elamită, Greacă, etc.? Desigur că au vorbit corect în alte limbi ”lucrurile minunate ale lui Dumnezeu”. Cu atât mai mult e de bun simț ca înainte să-I cerem Domnului să ne dea ”alte limbi” să dovedim și Lui și oamenilor că o știm bine pe cea care ne-a dat-o mama.
    Dragă Pavel
    Am lăsat mesajul tău necorectat.
    Poate nu-ți dai seama dar are zeci de greșeli de scriere.
    Dragă Pavel, dacă nu poți ”duce” limba ta de ce să-ți mai dea Domnul una în plus?
    E prea mult pentru tine dragul meu.
    cu drag…

    Încă ceva:
    nu sunt baptist.

    Apreciază

    Răspunde

    1. Daca chiar e asa dupa cum scri atunci de ce ca si cum ai condamna ,sau ai pune sub semnul indoieli aceste daruri ,pe care nu eu le-am scris in Biblie .Si cit priveste scrisul meu ,ma gindesc ca nu am dat o lucrare de control, chiar daca am scris cu greseli in orice caz eu sunt mai batrin ca tine (doar pt. tine am si nepoti de 10 ani) asa ca chiar daca am scris cu greseli, totusi ma bucur ca ai inteles ceva. Ma gindesc ca Biblia aceasta nu e scrisa pt. penticostali doar o parte si pt. baptisti o alta parte ,pt. crestini dp. evang. o alta parte. Ce sa facem fiecare cu doctrina lui, eu nu am scris cu nervi . Citind si eu aceste discutii pe net am ramas cu un gust amar, dezamagitor cind vad ca uni incearca sa rastalmaceasca Cuvintul, sa stii ca ma doare vazind cum conversati uni cu alti pe aceste teme.Sa o luam pe plan fizic cei care au invatat codul rutier , sa facem ca pocaiti , o parte din cod imi plac o alta nu imi plac, o parte o respect pe alta parte nu o respect. Ma gindesc ca ai inteles ceva din ceia ce am scris.dacamai gasesti ceva greseli subliniazale cu culoare rosie, multumesc cu stima Pavel.Inca ceva : o intrbare ? cum se numeste Biserica Domnului?baptista, penticostala sau altcumva. multumesc

      Apreciază

      Răspunde

  41. Adevar 100% INAINTEA LUI DUMNEZEU o spun:

    Sunt nascut intr-o familie de baptisti, botezat intr-o biserica de Baptisti in urma cu 11 ani.
    In urma cu 8 luni s-a produs o trezire spirituala in viata mea fara precedent dupa o raceala indelungata. Ma aflam Intr-o zi de post, o zi dedicata apropierii de Dumnezeu cu cea mai mare sinceritate, eram realmente indragostit de El, Il doream atat de mult incat nu ma mai interesa nimic altceva in jurul meu. Plangeam cu atata ardoare dorind cu toata fiinta mea sa ma apropii de Dumnezeu. Aprofundat in rugaciune mi s-au ridicat mainile „fara mine” si simteam realmente cum cineva mi le legana in aer.. eram ca intr-un fluid, simteam prezenta si dulceata prezentei lui Hristos, radia o lumina profunda dar nu de natura optica.. nu am cum sa ma exprim, o placere de neimaginat.
    Acum cum puteam sa Il slavesc pe preaiubitul meu Domn? Il onoram, il proslaveam prin multumire, il laudam cu toate cuvintele pe care le stiam dar parca nu imi satisfacea nevoia sa-l preamaresc.. si dintr-odata a inceput.. pierdusem notiunea timpului dar estimez ca undeva la 30-40 de minute am vorbit in alte limbi in continuu si Duhul imi era atat de satisfacut si zidit, plangeam si il laudam pe Domnul in alte limbi, nu prea intelegeam ce se intampla dar aveam un duh de pace profunda.
    De atunci vorbesc in alte limbi coerent uneori simt influente latine insa nu sunt sigur.. alteori vorbirea in limbi se ajusteaza parca in romana si practic ma trezesc rugandu-ma cu o mare putere „nu prin ratiunea mea” dar pentru lucruri specifice cu o atitudine ce ma depaseste, simtind ca Duhul Domului se roaga prin mine sau mai bn zis eu ma rog prin El..atata timp cat asta ma apropie de Dumnezeu si ma zideste marit sa fie Domnul!

    Ma aflam printre sceptici, vorbirea in limbi ca si celelate daruri mi se pareau ciudateniile carismaticilor.. si ma feream de astfel de oameni, nu zic ca nu sunt multi draci si prooroci mincinosi dar asta nu inseamna ca nu exista si Adevarul, originalul.

    DARUL VORBIRII IN LIMBI ESTE ACTUAL !! si este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le-am primit, cine se impotriveste Duhului il intristeaza. Am mai avut intalniri apropiate cu Hristos prin Duhul Sfant ulterior am primit darul proorociei care cu greu l-am acceptat din cauza unor mari lupte cu un duh de indoiala si in fine am primit si darul vedeniilor.
    Am ramas in biserica Baptista si nu am de gand sa-mi parasesc Biserica. Voi sluji Domnului si voi fi o marturie a puterii vie a Duhului Sfant.
    Fie ca Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe fiecare si sa ne lumineze, Cuvantul Domnului sa ne uneasca pe toti in dragoste nu sa ne separe pe tabere create prin necredinta si indoiala.
    Pace!

    Apreciază

    Răspunde

    1. Bravo prietene, foarte bine.
      Acum uite care e datoria mea și bucuria ta:
      Datoria mea e să verific duhul primit de tine și bucuria ta este să te lași verificat.
      La mine în Biblie scrie că fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.
      Te întreb: pe câți ai zidit prin vorbirea ta în limbi?
      Cui ai adus învățătură, călăuzire, mângâiere?
      Dar ca să nu uit de bucuria care te așteaptă: fă te rog bine (văd că folosești internetul) înregistrează vreo 15 minute cursive din vorbirea ta (ar fi bine cu tălmăcire) de câteva ori. Trimite-mi apoi înregistrările să le cercetez. În inima mea am frați care au părăsit aceste lucruri cu convingerea clară că ele nu sunt actuale. Vom analiza înregistrările tale împreună cu acești frați. Am dori înregistrări video!
      Dacă nu faci acest lucru rărește te rog și vizitele pe aici.
      N-ar trebui să te irite atitudinea mea circumspectă. Dacă ai Duhul lui Cristos ai Duhul Celui care a spus: ”Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări.” Isaia 50:6 Deci să-ți dai duhul la socoteală e mult mai puțin decât spatele la bătaie. Și îl dai unuia care vrea să împlinească porunca biblică de a cerceta duhurile.
      Aștept youtuburile….care de fapt ar putea fi publice.
      De ce truditele coruri și măiestritele formații muzicale gen Speranța(aducătoare de arginți) să fie pe youtube iar aceste ”minunate lucruri” (aducătoare de Har probabil) pe care le ai dumneata nu?
      Cu toată răbdarea!

      Apreciază

      Răspunde

  42. Eu nu am primit darul vorbirii in limbi pentru zidirea vreunui om, sau pentru a face evanghelizare in alte tari, nu am primit vorbirea in limbi pt a face circ pe youtube sau sa conving scepticii de acest dar, mi s-a dar sa vorbesc in limbi potrivit cu 1Corinteni 14.2:

    „In adevar, cine vorbeste in alta limba NU VORBESTE OAMENILOR, CI LUI DUMNEZEU, caci nimeni nu-l intelege si, cu duhul el spune taine.”

    Te asigur ca nu vei primii nimic din tot ceea ce ceri de la vreun om al lui Dumnezeu cu atitudinea asta ofensiv-ostentativa, aceste teste sunt copilaresti si demne de penibil, imi aduci aminte de Irod care nadajduia sa vada vreo minune savarsita de Hristos, L-a intrebat Irod multe lucruri, dar El nu i-a raspuns nimic.

    Raspunsurile pe care le cauti nu le gasesti pe youtube sau pe un forum, pocaieste-te, smereste-te, imbraca-te in dragostea si neprihanirea lui Hristos si apoi pleaca-ti genunchiul la pamant pentru a cere aceste lamuriri. Dumnezeu todeauna raspunde unei inimi curate si sincere.

    Dumnezeu sa te lumineze!

    Apreciază

    Răspunde

    1. Omul acesta[…],nu are nimic de la Dumnezeu , el spune ca detine darul de cercetare a duhurilor ,asa ceva nu este , numai afra de cel ce are de la Duhul Sfint darul de deosebirea duhurilor .Din aceasta pricina , Dumnezeu ia trimis o lucrare de ratacire , ca sa creada o minciuna ; Nu se face prin inteligenta umana , cel firesc nu poate cerceta .
      Si vorbim despre ele nu cu vorbiri invatate dela intelepciunea omeneasca , ci cu vorbiri invatate dela Duhul Sfint , intrebuintind o vorbire duhovniciasca pentru lucruile duhovnicesti. Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci, pentru el, sint o nebunie ; si nici nu le poate intelege, pentruca trbuiesc judecate duhovniceste . cap. 14 -Urmariti dragostea. Umblati si dupa darurile duhovnicesti , dar mai ales sa proorociti .–In adevar , cine vorbeste in alta limba , NU VORBESTE OAMENILOR , ci lui Dumnezeu ; –- Cine vorbeste in alta limba , se zideste pe sine insusi ; dar cine prooroceste zideste sufleteste Biserica .–As dori ca toti sa vorbiti in alte limbi, dar mai ales sa proorociti.– Astfel, deci, fratilor, rivniti dupa proorocire, fara sa impedecati vorbirea in alte limbi. Dar toate sa se faca in chip cuviincios si cu rinduiala. –Si daca cineva nu intelege, sa nu inteleaga .
      cap. 4 -Prea iubitilor, sa nu dati crezare oricarui duh ; ci sa cercetati duhurile, daca sunt de la Dumnezeu; caci in lume au iesit multi PROOROCI mincinosi .( nu vorbitori in alta limba ) .Adevarata lucrare a Duhului Sfint e acolo in adunare in mijlocul fratilor, nu pe internet nici pe youtube, asta e o provocare din partea diavolului , la Domnul Isus tot cu provocari a venit sa faca piini, sa i se inchine , sa sara jos ,daca esti fiul lui Dumnezeu etc.Omule […] ,Tu n-ai nici parte, nici sort in toata treaba aceasta , caci inima ta nu este curata inaintea lui Dumnezeu. Pocaieste-te dar de aceasta rautate a ta , si roaga-te Domnului sa ti se ierte gindul acesta al inimii tale , daca este cu putinta ; caci vad ca esti plin de fiere amara , –Pavel , fiind plin de Duhul Sfint, s-a uitat tinta la el, SI A ZIS; ” Om plin de toata viclenia si de toata rautatea……….. , nu mai incetezi tu sa strimbi caile drepte ale Domnului?. Daca chiar esti atit de interesat de lucrarea aceasta , de ce nu te duci la cei ce zic ca o practica si sigur ca o au , singur te prinzi in capcanele diavolului care ti le-a pus , cum am mai spus dute si stai de vorba cu eii , cerele o monstra , daca ai curaj si cerceteazale duhul , tare duhovnicesc te arati pe bolg ,tare as dori sa ma vad fata in fata cu tine , vino o data […] si vorbim .. Domnul sa se indure si de tine .

      Apreciază

      Răspunde

      1. Prietene am lăsat mesajul tău în stare brută, fără corectare. Mulțumesc de aprecieri, nu mă urc pe cântarul dumitale, dar îngăduie-mi să-ți spun ce cred despre epistola ta: este în limba română, nu e mostra care o aștept.
        Toată epistola ta nu dovedește decât că ai din plin ”darul masacrării limbii române”.
        Cât despre ce scrii, că ”Adevarata lucrare a Duhului Sfint e acolo in adunare in mijlocul fratilor, nu pe internet nici pe youtube, asta e o provocare din partea diavolului ,” atunci scoate și transmisiile LIVE din biserici și cântările de pe Youtube!

        Apreciază

        Răspunde

      2. Despre invitația pe care mi-o faci: ”Daca chiar esti atit de interesat de lucrarea aceasta , de ce nu te duci la cei ce zic ca o practica si sigur ca o au , singur te prinzi in capcanele diavolului care ti le-a pus , cum am mai spus dute si stai de vorba cu eii , cerele o monstra , daca ai curaj si cerceteazale duhul ” mulțumesc de idee. Chiar așa, ar trebui să mă duc eu să fac filmarea, mă cheamă cineva?
        Deși, din dragoste creștină ar trebui totuși să-mi trimită, e mai ieftin. Pavel a trimis scrisorile(epistolele), nu le-a spus fraților să vină să-l asculte cine vrea, că ”Adevarata lucrare a Duhului Sfint e acolo in adunare in mijlocul fratilor, nu pe internet nici pe youtube,” sau prin epistole.
        Poate și Dumnezeu a greșit că ne-a scris, poate e mai valabil ce vorbește direct prin nenea proorocu în adunare, unii așa cred și asta așteaptă.

        Apreciază

        Răspunde

          1. Sunt mai multe echipe Doina. Tu să ai mare grijă în ce echipă joci! Zic să nu te bucuri până nu cercetezi bine. E foarte posibil să joci bine în echipa care pierde sau chiar în echipa cu care nu ții. Ce zici?

            Apreciază

    1. Unde ai gasit in Biblie, ca tu fara darurii ai voie sa verifici pe cel ce a primit un dar de la Duhul sf.? In 1Corinteni Pavel spune in cap. 14 vers 1,2,3,4,5 etc. Este parerea mea ca :toti cei ce sunt sub aceasta doctrina (invatatura)care nu accepta umplerea cu Duhul sf. care da si daruri oamenilor,bine inteles celor ce accepta si cer,au o nastere surdo-muta. Eu stiu ca :atunci cind se naste un copil sanatos, el imediat incepe sa plinga,dar daca e cuprins de un duh de surzenie si mut ,nu scoate niciun zgomot.totii dar totii sunteti cuprinsi de acelasi duh de necredinta.bine va scris acel frate darurile Duhului Sf. nu-s date spre a face parada pe internet pentru ce batjocoritori si necredinciosi .1Ioan 4-1,2,3. spune clar ,si aceasta e numai pentru cei ce cred. Bunul Dumnezeu va va lumina si pe voi(unii)cu stima si respect pt.indraznela si de gasiti greseli va rog sa ma iertati

      Apreciază

      Răspunde

      1. Pavel dragă, vezi te rog roagă-te să primești și duhul de limba română, că dacă și în limbi vorbești așa cum scrii în românește atunci dumnezeul ce-ți dă ție limbile (în care cică vorbești) e altul decât Cel ce le-a dat la Babel.
        (Pavel, poate nu înțelegi, ai scris cu multe greșeli…știu că ești necărturar și de rând…ca apostolii…dar gândește-te că Cel ce se numește pe sine Cuvântul și Cel ce a lăsat acest Cuvânt scris, a lăsat și gramatica. Sau gramatica asta o fi venind de la Diavolul? Ce crezi? O fi gramatica asta vre-o mândrie a celor cu carte, mândrie de care care trebuie să ne lepădăm? Ce zici?
        Să-ți dau ceva de cugetat! Oare nu cumva dorința de a nu știi, de a nu vrea să înveți, de a lepăda ”cunoștința”(Osea 4:6) este o mândrie? Oare nu cumva a învăța este o smerenie, o smerire? Domnul Isus învăța pe ucenici, noroadele, pe toți, tot timpul, oare și-a pierdut vremea?)
        Cu toată dragostea primită prin Duhul pe care tu nu crezi că-l am.

        Apreciază

        Răspunde

        1. Buna: -In Isaia 35:8.chiar si cei fara minte,nu vor putea sa se rataceasca.Multumesc bunului Dumnezeu ca am avut harul sa cunosc si eu aceasta Cale. (cu minte fara minte, cu multa carte sau fara carte.)Vad deslusit ca ai un duh incapatinat si rasvratit totodata, nu ti-se va da sa intelegi Cuvintul Domnului atita vreme cit cauti sa-l rastalmacesti, sau cauti sa-l intelegi cu intelepciunea ta. Ma gindesc ca toti care cauta pe Hristos pe internet, gasesc un hristos de internet,si vor primi cunostinta cuvintului de internet,vor sa primeasca darurile Duhului Sf. tot pe internet, asa ceva nu se va intimpla niciodata.Te rog mai citeste si-n 1Corint.14-22.in deosebi tot capitolul.degeaba as cauta eu sa-ti explic, cita vreme tu nu le primesti si cauti sa dai un raspuns la fiecare ,ori de inpotrivire ori de batjocora.Daca ai face ca si cel de mai sus (anonim)poate,poate se va indura Domnul si de tine, in Fap.Apost. 8-14 pina la 25.cu respect, astept un raspuns

          Apreciază

          Răspunde

          1. Deci Pavel, Hristos de internet și cunoștință de Cuvânt de internet nu sunt bune, dar internetul este bun, cel puțin să combați eretici ca mine!
            De ce te obosești?
            Mă iubești de nu mai poți de dragul meu și ca să nu pier, din dragostea Duhului mă apostrofezi(scuze…mă beștelești!) ?
            Decât să combateți cererea de verificare nu ar fi mai simplu să postați zeci, sute, mii de dovezi, zeci de mii de ore de înregistrări cu vorbiri în limbi autentice, frumoase, cursive, calme, ca la Rusalii, cu lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.
            Tu crezi că la Rusalii acei oameni în mediu de urlete au căpătat darul Duhului, în mediu de strigăte au vestit ”lucrurile minunate ale lui Dumnezeu”?
            Vreau probe pe youtube! Ce e greu de priceput?
            Dacă nu vrei pe internet primesc și casete video, mai găsesc eu pe undeva un video-player!
            Sau internetul e lucrul dracului, că uite ce pretind unii, probe!
            Știi ce m-a șocat pe mine prin anii 80?
            Trăind în Ardeal, auzeam că minunile mari se fac pe la Suceava, acolo da pocăiți!
            Mi-am luat nevastă de pe-acolo și când mergând prin Moldova auzeam că ce minuni mari se fac prin Ardeal.
            Atunci se putea minți, acum e mai greu, dorim probe pe net!
            Și calm, fără nervi că enervarea e roada altui duh!

            Apreciază

  43. Pavel prietene dialogul nostru s-a mai terminat odată și ar fi bine să se termine și acum. Acest blog aparține unei persoane private. Nu te obligă nimeni să intri și să stai. Dacă te deranjează nu citi!
    Dacă te ocupi cu altceva se va vedea de ce duh ești călăuzit. Ultimul comentariu nu se aprobă pentru că încalcă o regulă a acestui blog. La nevoie pot opri temporar unele postări.
    Nu e un lucru frumos să faci ”gunoi virtual” în ”casa” altuia ca pe urmă să poți spune ce urât miroase la cutare în casă (pe blog).

    Apreciază

    Răspunde

  44. Pana la urma frate Daniel nu a fost gasit nici unul vrednic sa vorbeasca in limbi dar totodata capabil si doritor sa inregistreze acest dar? Nu sunt sigur ca ca perioada ”ce este desăvârșit” a venit, probabil ca Domnul a decis ca nu trebuie sa mi se releve acest lucru. Insa nu pot sa inteleg cum un dar atat de minunat ca vorbitul in limbi sa fie tinut in secret. Cuvantul Evangheliei si minunile in numele lui Isus nu au fost tinune doar pentru cei cativa alesi ci dus pana la capatul pamantului Iar daca nu este nimeni care sa mai primeasca acest dar inseamna ca ”ce este desăvârșit” a trecut si ceea ce ai afirmat este corect. Ceea ce ma framanta este ultima parte a versetului „cunoştinţa va avea sfârşit”. Despre ce cunostinta este vorba? Poate Dumnezeul, prin robul sau (asta fiind tu:) ma poate lumina. Multumesc anticipat. Dumnezeu sa ne tina pe calea cea dreapta ca tulburi sunt vremurile si multi sunt cei ce vor sa insele pe cei alesi.
    P.S. Daca ti se pare ca sunt animat de un duh rau sune-mi ca Dumnezeu sa ma cerceteze si sa ma curete.

    Apreciază

    Răspunde

    1. Citez:
      „Ce este cunoștința?
      Spune Pavel?
      ”Slujitorul ei(adunării) am fost făcut eu, potrivit administrării pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu.” Coloseni 1:25
      Această administrare este cunoștința, e limitată la perioada apostolilor și proorocilor.
      E confirmat de Efeseni 3:3-5:” …v-am scris în puține cuvinte, citindu-le puteți înțelege priceperea mea în taina lui Cristos, care….a fost descoperită acum sfinților săi apostoli și prooroci prin Duhul.”
      Ce înțelegem prin ”ce este desăvârșit”? Cuvântul lui Dumnezeu întregit de cunoștința apostolilor și proorocilor.”
      De aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2010/11/29/cand-a-venit-ce-este-desavarsit-comentariu-la-i-corinteni-138-si-la-coloseni-125/

      Apreciază

      Răspunde

    1. Bine, de acord.
      Dar dacă tot Îl deranjezi pe Domnul cerându-I daruri în limbi străine, cere-I să-ți spună și cum se scrie corect numele tău în limba ta.
      Cât despre vb în limbi de 10 minute, ai fi primul. Te rog.

      Apreciază

      Răspunde

  45. După 3 ani
    Iată, de câteva zile s-au împlinit 3 ani de când aștept una singură și unică bucată de înregistrare a unei vorbiri în limbi autentificate.
    Trudă degeaba, vorba lui Ezechiel.
    Am primit zeci de comentarii și încă un sac de emailuri în tonul celor ce le citiți mai sus.
    E și acesta un rezultat al testului.
    În legea circulației în orice țară din lume refuzul de a te supune testului te incriminează.
    Cam așa e și aici.
    Să mă înțelegeți: prin demersul meu, prin această postare, prin cererea de a se posta o vorbire în limbi ”autentică” eu nu condamn o comunitate, nici nu îndreptățesc pe alta sau pe alte comunități.
    Pur și simplu am supus la test o convingere greșită, rezultat care întărește o altă convingere bună. Că din ce comunități fac parte cei cu convingerile întărite sau zdruncinate prin demersul meu, nu are mare importanță, e bine ca oricărui om, din orice comunități sau din afara lor să-i fie zidite convingerile bune și spulberate cele eronate.
    Că de ce comunitate se va alipi sau dezlipi? Depinde…ca la emisiunea aceea ”cu mască, fără mască”! De obicei, dacă omul nu poartă mască, alipirea de o comunitate urmează firesc convingerile sale.
    Că nu poate fi numit decât fățarnic cel ce crede altfel decât cei cu care se declară una.
    Dar mai este un alt fel de ”convingere”, convingerea că indiferent cât e cineva de urât sau de frumos, a purta o mască finuță pe față, o mască acceptată și ștampilată de un producător autorizat și recunoscut este de trebuință.
    Această purtare a măștii acceptării sociale e un chin cu atât mai greu cu cât cineva are o conștiință mai sensibilă. Așa că demersul meu deși e un fel de mușcătură de țânțar pe pielea elefantului din punct de vedere al impactului social, e un test clar și fără dubii din punct de vedere al Adevărului, al realității. Această postare a avut aproape 1600 de vizualizări de 3 ani încoace. Ar fi trebuit ca cineva, mai ales dintre indignații mei oponenți să-mi închidă gura cu 3, cu 30, cu 300 de linkuri.
    Chiar dacă nu a schimbat convingerea nimănui, este o mărturie care trebuie adusă la vremea ei.
    Când scriu, nu scriu cu gândul să destram sau să formez comunități, deși se poate întâmpla să existe o influență, nu scriu nici cu gândul expres să formez sau să modelez convingeri deși urmăresc atent acest lucru, ci atunci când scriu sau vorbesc caut stăruitor să-I plac Celui căruia i-am fost dat: Domnului Isus.
    Așa că dacă careva din voi ați văzut în demersul meu un atac sau o frustrare, uitați-vă mai bine: am scris ca să înalț un Adevăr. Doar înălțând Adevărul, minciuna se vede tot mai mică și purtătorii ei tot mai neînsemnați.
    Întunericul din om e evidențiat de trufia cu care vorbește despre nimicuri.
    cu drag

    Apreciază

    Răspunde

  46. Frati buni voi chiar nu stiti ce cereti , „Nu primiti lumina findca nu o cereti su daca cereti nu vi se da caci nu cereti VOIA DOMNULUI!! AM VORBIREA IN LIMBI CURSIVA PE CARE VOI O CAUTATI SI DAR DE PROROCIE !! SLAVA LUI , CACI NOI NU SINTEM NIMIC FACE DE SFINTENIA LUI SI TOTUSI DOMNUL MAI ARE OAMENI , SI PE MINE SI PE ALTI , NU SPRE LAUDA MIA CI SPRE LAUDA NUMELUI SAU CACI EL MIA SCHIMBAT VIATA …VOI CAUTATI CEIA CE SE VEDE ??? VAI DE VOI CA NU CAUTATI IMPARATIA CERURILOR!! DESCHIDETIVA OCHII FRATI MEI !! CU DRAG ALEX , SPANIA

    Apreciază

    Răspunde

    1. De când aștept un astfel de răspuns, de peste 3 ani cred. Te rog frumos pune pe cineva să te înregistreze și trimite-ne câteva înregistrări. Presupun că nu ne vei cere bani pe ele, așa cum cer(ei zic că pe drept) cei ce au darul cântatului, dar dacă e pe bani, dă-ne un cont și plătim.
      Cel mai ciudat și dezarmant ar fi să auzim un străin care ar avea darul limbii române, căci desigur de acest dar au nevoie nu numai străinii. Pare-se că unii chiar pentru limba mamei lor au nevoie de dar. Așteptăm în orice limbă.

      Apreciază

      Răspunde

  47. Anonim, renunță! Ultimele tale 3 comentarii nu trec.
    Scrisul tău este o încercare de limbă română.
    O regulă a acestui blog și a oricărui spațiu scris este că scrie cine știe. Pentru cine nu știe scrie rămâne exprimarea verbală. Îmi pare rău de efortul depus de tine la acele texte lungi. Ar fi un efort dublu să le corectez. Regrete….

    Apreciază

    Răspunde

  48. Valentin
    o lege din Codul penal al Măriei sale Bunul Simț ar suna așa: comentariul să fie mai scurt decât postarea. Că de nu, postarea mea apare ca un anemic prilej pentru răspunsul elaborat al unor minți ca și cea cu care te lauzi dumneata c-o porți. Hai să nu zici că-s băiat rău, uite ce-ți propun: deși aș putea să-ți răspund ușor la cele …17 puncte din comentariul tău LONG VEHICLE (știi poza aia de pe TIR-uri cu câinele prelungit), n-o fac dar nici nu mai las comentariul decât până mâine. Să ai timp să-i dai tu copy/paste și să revii cu comentarii scurte și pe rând, bine?
    Faza cu sarcasmul uit-o, dacă vrei să fiu sarcastic ca Ilie Teșbitul sau ca Apostolul Pavel …se poate. Vrei să auzi: ”strigați tare poate Dumnezeul vostru doarme!” sau ”are treabă” (în original: ”este la veceu”) sau ”schilodească-se odată cei ce va tulbură”?
    Desigur ”frații” securiști nu sunt sarcastici, ei sunt blânzi ca oile în ale căror blănuri s-au înfofolit.

    Apreciază

    Răspunde

  49. Dacă ai idei care cer așa mult spațiu, de ce nu-ți faci un blog? Să nu lași lumea văduvită de asemenea înțelepciuni! Na, că iar am fost sarcastic! Iartă-mă!
    Începe te rog cu titlul postării mele: o mostră de vorbire în limbi! De ce e interzis de Biblie să se filmeze? Unde scrie în Biblie că ai voie să filmezi cântări (și să vinzi) dar nu și vorbiri în limbi? Încearcă să-ți înghesui răspunsul în 10 rânduri, hai 15.

    Apreciază

    Răspunde

  50. […]In toate adunarile penticostale ,la orele de rugaciune sau la vremile de staruinta sunt crestini care se roaga in forma cautata de tine. […]
    Fii binecuvintat.

    Apreciază

    Răspunde

    1. Dragul meu, așa nu se poate, în zgomot mare. Eu vreau să aud ”o vorbă înțeleasă” ca să pot analiza. Rămân la opinia că aceste lucruri ar trebui să umple internetul, nu să le cauți ca și acul în carul cu fân. Dar fii liniștit că am primit recent un link cu manifestarea unei doamne din America, a ceea ce dânsa susține că este o vorbire(chiar și cântare) în limbi. N-a trecut testul, repeta anumite silabe și le ”traducea” tot altfel. M-am simțit ”tradus”, bunul simț nu mă lasă să spun amin la astfel de ”extaze mistice” de origine dubioasă.

      Apreciază

      Răspunde

      1. Aici e filmarea: http://youtu.be/On98sCuRItY acțiunea se încinge de pe la minutul 40 fără unu.
        Dacă măsura neprihănirii ar fi extazul, atunci am putea lua în considerare și în serios ochii dați pe spate și privirile pierdute ale femeilor de la Chicago.
        Dar extazul nu e o măsură, Slavă Domnului!
        Iată de ce: priviți acest film cu o ”închinare” a catolicilor carismatici: http://youtu.be/rlkNzyrnvLI
        Nu se observă nici o diferență de intensitate religioasă a idolatrilor catolici de a ne(o)protestanților carismatici, îi unește însă și pe unii și pe alții o disprețuire totală a Cuvântului lui Dumnezeu.
        Dacă punem extazometrul, și unii și alții ies bine.
        Dumnezeu ne spune să măsurăm pe cel ce vine la noi cu dreptarul învățăturii sănătoase, nu cu cât extaz manifestă.
        Iar dacă punem acest dreptar al învățăturii peste youtubul cu doamna de la Chicago, cu tot respectul și cu tot dragul vă spun că rezultatele ies prost.
        Pe lângă că vorbirea aia în limbi e o repetare de silabe traduse tot altfel, doamna care dă așa-zisa învățătură pare să aibă soț, soț despre care Scriptura spune că este capul ei și ea n-are voie să se ridice deasupra lui, n-are voie să dea învățătură.Permiteți-mi să declar înșelătorie acea mascaradă, acel ”Cristos” este un alt Cristos, nu Cristos cel răstignit și învățătura dată este una a afirmării de sine, nu Cuvântul crucii, nu învățătura lepădării de sine.

        Apreciază

        Răspunde

          1. Este ceva autentic? Asta căutăm, ceva confirmat, ceva-ceva,… deși ar trebui să avem supraofertă de material de analiză.

            Apreciază

          2. Am observat…și am mai observat că te-ai supărat(enervat) că ți-am moderat comentariile. A fost un test, e o obligație de la Șeful meu, să testez pe cei cu care intru în dialog.

            Apreciază

  51. ……….”Dumnezeu ne spune să măsurăm pe cel ce vine la noi cu dreptarul învățăturii sănătoase, nu cu cât extaz manifestă.
    Iar dacă punem acest dreptar al învățăturii peste youtubul cu doamna de la Chicago, cu tot respectul și cu tot dragul vă spun că rezultatele ies prost……..”

    Apreciază

    Răspunde

  52. Uite, sunt deja 6 zile de când ați postat acest link, Nu văd nici like, nici confirmare (sau negare) din partea vreunui ”autorizat” în materie de autenticitate. Nu există astfel de ”autorizați”? Nu există oameni care pot confirma sau infirma autenticitatea unui dar? Dar cum atunci? De ce există comisii de examinare la seminarii teologice? E cam ”ciudat”, așteptam după acest link să apară unii cu: ”uite, că există, tu ai zis că nu există!”. Se pare că situația e tragică dacă astfel de spectacole au eticheta lui Cristos Cel cu ”duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie”.
    Mai așteptăm, că eu la Google Translate nu mă duc cu astfel de bâiguiri.

    Apreciază

    Răspunde

  53. Corect, „vesteabuna”. Si eu am audiat numeroase vorbiri in limbi, toate fiind absolut neconvingatoare.
    Daca e cazul, pot posta si o vorbire in limbi – cantare in Cork, Irlanda, in care niste catolici se roaga in limbi fecioarei Maria.
    Limbile alea numai de la Duhul sfant nu sunt !

    Apreciază

    Răspunde

  54. Cum ar putea Duhul sfant sa lucreze atat la neoprotestanti, care sunt impotriva inchinarii inaintea fecioarei Maria si la catolicii carismatici, care se inchina, o adora pe fecioara Maria, saruta obiecte de sticla, lemn, piatra?
    […]

    Apreciază

    Răspunde

    1. Iți vine să crezi la început că ”vorbește” icoana, oricum nu se vede omul, dar dacă citește un text? …o partitură? în sfârșit!

      Apreciază

      Răspunde

    1. Andy
      Conținutul comentariilor tale neaprobate depășește granițele a ceea ce s-ar numi un comentariu.
      Internetul este un loc public (ca pădurea), dar acest blog este un loc privat (ca o grădină) și ca în orice grădină sunt reguli, ”culturi”, straturi și rânduri de flori, legume sau pomi și implicit și interdicții. Am considerat că comentariile tale nu sunt nici udat, nici plivit la grădina mea, ci sămânță de buruiană și călcat peste straturi(sau poate chiar doar bătătorit inutil poteca).
      Dacă vrei să faci cultura ta, fă-ți blog(cine știe comenta, știe a face și un blog), e simplu și e gratis și dă-ne tu exemplu acolo de grădină fără gard și acceptare de comentarii fără discernământ.
      O zi limpede și calmă!

      Apreciază

      Răspunde

      1. Nu inteleg de ce nu mi-ai aprobat comentariile, toate facute la topic, nu am scris nimic jignitor.
        In fine, te rog sterge tot ce am scris eu.
        Nu vreau sa mai figurez cu nimic pe blogul tau,
        Multumesc.

        Apreciază

        Răspunde

  55. O modalitate simplă și la îndemână pentru oricine, de verificat autenticitatea unui dar este sugerată de acest frate aici (probabil e vorba de anii 70), e vorba de autorul cărții „Eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți”:

    „Prima concluzie. Acest penultim cuvînt este pentru tine, fratele meu penticostal sau charismatic care pînă aici ai crezut sincer asupra acestui punct precis al doctrinei într-o învăţătură care îţi apare acum trunchiată, exagerată şi la fel de depăşită ca şi şarpele de bronz pe vremea regilor Israelului. Învăţătura Cărţii cărţilor ar trebui să fie de-ajuns. Dar mediul în care trăieşti te reţine fără voia ta sub influenţa unor experienţe cu care atît bine, cît şi rău, dar adesea mai rău decît bine se încearcă să se alăture Bibliei. Dacă deci cazul precis care ne-a ocupat de-alungul acestor pagini, ţinînd seama de analogia credinţei, îţi lasă chiar şi 1% îndoială, atunci dă-mi voie să-ţi vin în în tîmpinare pe terenul tău favorit, cel al experienţei. Dar să nu cumva să nu fii cinstit cu tine însuţi şi cu Dumnezeul tău. Fă această experienţă pentru tine personal şi cu tine însuţi. Fă-o fără să trişezi. Cînd vei fi la tine acasă într-un extaz şi vei avea o vorbire în limbi, dă drumul la magnetofon şi înregistrează ceea ce ai zis înaintea lui Dumnezeu. Tu crezi că acest dar nu a dispărut şi că al tău în particular este autentic. Este dreptul tău. Dar trebuie să crezi şi că darul de interpretare al fraţilor tăi este la fel de adevărat ca şi al tău. Mergi pe urmă cu înregistrarea ta la mai mulţi dintre fraţii sau surorile tale pe care îi recunoşti a fi printre cei mai spirituali şi în care ai toată încrederea. Cere-le să-ţi interpreteze separat, vorbirea ta în limbi. Apoi, dacă ai destul curaj, ascultă fiecare din aceste interpretări şi compară-le între ele. Cu excepţia poate a cîtorva cuvinte sau nuanţe, ar trebui să spună toate acelaşi lucru. Îmi vei spune atunci că exagerez dacă folosesc cuvîntul „fals“. Ştiu ce simţi citind aceste rînduri. Eşti tulburat. Ţi-e teamă. Teamă de a descoperi adevărul. Şi déjà în clipa aceasta te eschivezi. Tu ştii că nu vei face niciodată acest „test“. Ca să scapi de el, inima ta a găsit déjà un pretext care nu te va convinge decît pe tine: Ar fi un sacrilegiu să supui un asemenea dar al Duhului la o probă electronică, refuzi să te cobori pînă acolo. Eşti sigur că acesta este motivul adevărat? Căci în alte împrejurări nu şovăi să pui predici pe benzi magnetice, să le asculţi, să le apreciezi şi să le judeci, tu şi alţii. Sau este teama de a descoperi în sfîrşit adevărul asupra ta care te face să dai înapoi? Acesta este un mijloc de a cerceta duhurile şi îţi este la îndemînă. În plus, ştiinţa electronicii este o ştiinţă exactă. Ea e neutră. Ea nu va putea în nici un caz să se înşele sau să te înşele. Cel puţin dacă nu preferi să fii înşelat şi să rămîi aşa. Îmi porţi pică, o ştiu. Îţi este necaz pe mine pînă în veşnicie că ţi-am arătat în sfîrşit un mijloc de control sigur. S-a sfîrşit cu scuza comodă că „nimeni nu o înţelege“. S-a sfîrşit cu jocul de-a v-aţi ascunselea, eşti descoperit şi numărat. Eu unul l-am înţeles. Aceasta mi-a luat timp, dar am înţeles. Dar poate preferi să nu înţelegi, ca şi acel om bogat care, aflînd că o sfîntă din calendar la care se ruga adesea nu existase niciodată, a spus: „Ei bine, că există sau nu, eu totuşi mă voi ruga!“ Iată într-adevăr punctul final al încăpăţînării inimii omeneşti. Eu vreau şarpele meu de bronz, na! Dumnezeu este Acela care l-a dat…etc…etc…na! Ei bine, distrează- te bine cu jucăria ta. Fă din ea Dumnezeul tău. El să-ţi fie idolul evanghelic. Dar dacă nu eşti atent cu viaţa ta, vezi ca nu cumva Dumnezeu să te lase să cazi, să te dea pe mîna lui Satan ca să-i împărtăşeşti nimicirea.”

    Apreciază

    Răspunde

    1. Multumesc de link.
      Sunt plecat si de acasa si din tara, sunt pe la rude.
      Nu sunt la compul meu, nici nu prea am timp, dar imediat ce-mi fac, voi analiza.

      Apreciază

      Răspunde

      1. Am ascultat cu toată bunăvoința de câteva ori.
        Nu am înțeles mai nimic.
        Nu am văzut fața ”vorbitorului”.
        Nu am văzut dacă avea ochii închiși sau deschiși.
        (Dacă citea? Am dreptul să mă îndoiesc, doar de ce se fac analize?)
        Nu am reușit să disting silabe decât cu greutate dacă nu am văzut mișcarea buzelor.
        Ar fi fost realistic ca ”traducătorul” să aștepte ca vorbitorul să termine silabele și apoi să-și aducă el miraculosul dar al traducerii, ei se încalecă unul pe altul de parcă-i concurs să nu cumva să fugă…duhul)
        Un cuvânt m-aș aștepta să se repete într-un mesaj ”creștin”: cuvântul Domnul. Să-l putem identifica.
        Deocamdată proba primită nu este analizabilă, voi încerca să ascult la căști….dar am o întrebare: mai calm nu se poate?
        Unde scrie că trebuie să adaugi extaz și urlete? Teoretic…acolo ar trebui să fie casa lui Dumnezeu. În casele noastre așa vorbim unii cu alții, copiii cu tata? Tata cu copiii? Frații unii cu alții….?
        Pavel la Troa a vorbit calm, n-a urlat, bietul Eutih a adormit în atmosfera aceea ”fără trezire”, poate nu erau carismatici probabil!!! Nici regizor de program nu cred că aveau, să-i învioreze un pic, o cântare două în picioare, gimnastică religioasă…..!
        Câte n-a știut și Pavel ăsta?
        Nu, nu…nu era carismatic.
        Păcat, că unii zic că scrie bine…
        Noi, carismaticii nu citim ce a scris el că noi avem ”duhul” acuma, duh care ”ne călăuzește” cu revelații actuale, nu ce a scris acel scriitor plictisitor acum 2000 de ani.
        Mai așteptăm!
        Mulțumiri oricum.

        Apreciază

        Răspunde

  56. va multumesc de analiza; vi l-am trimis pentruca printre multele palavrageli ale penticostalilor aceasta vorbire(dac-o fi adevarata) mi s-a parut mai apropiata de randuiala pe care apostolul Pavel o lasa corintenilor in care spune ca unul sa vorbeasca in adunare doar daca este cine sa traduca. Am rude care au trecut la penticostali si postarea dumneavoastra mi-a devenit iarasi actuala. va multumesc!

    Apreciază

    Răspunde

  57. După 5 ani….tot în românește, nici un film, nici o înregistrare. Dacă oamenii ar înțelege planul, ar înțelege și detaliile, nu s-ar certa pentru ele. Dar pentru că pe puțini îi interesează tot Planul, lipsește interesul și pentru detalii. Acceptarea de către mulți a unei minciuni (pretenții) așa de înfiorătoare este lăsată de Dumnezeu ca să le facă evidentă capcana. E dragoste și aici. E Tată, ce să-i faci?

    Apreciază

    Răspunde

      1. Dragă Ciprian, nu ți-am răspuns și nu ți-am aprobat comentariul pentru că n-am avut timp să vizionez linkul până azi.
        Astăzi însă mi-am făcut timp și mai înainte am intrat pe link și pe la minutul 40.00 am găsit momentul vorbirii miraculoase.
        Au trebuit să treacă 20 de secunde ca să observ repetarea lui ”eli siadese” cu varianta ”eli șiadese” de 7-8 ori, tradus absolut altfel de fiecare dată de către ”miraculosul” traducător.
        Am rezistat câteva minute, îmi pare rău!
        Lui Dumnezeu nu-i plac cei fără minte și nici mie nu-mi sunt simpatici.
        Mă gândesc că în plus față de căderea generală în care se găsește omul de la cădere, acești oameni se găsesc într-o groapă mai adâncă, dar nu-mi dau seama exact din ce motiv.
        Este o prostire generală acolo, îmi pare rău.
        Să stai ca oaia și să taci în timp ce un manipulator susține că înțeleptul nostru Tată i-a acordat lui acele prostii, este o insultă adusă Creatorului furnicii și Căii Lactee.
        Că nivelul de discernământ al celor care se adună în jurul acelui stindard e foarte scăzut, mi-am dat seama când am încercat să port un dialog cu apostolul lor, am găsit un comment al meu de acum 5 ani aici: https://constantinjoldes.wordpress.com/2011/04/04/adevarul-despre-vorbirea-in-limbi/#comment-87
        Alte mesaje (sub numele de vesteabuna) au fost sterse de catre dl. conducator de eroare.
        Dar să se ajungă până acolo încât NIMENI,, dar absolut NIMENI din acea sală să nu reacționeze la impostură e grav.
        Boala e generală.
        Mulțumesc de link, dar mă întristează spitalul acela fără nici un doctor.

        Apreciază

        Răspunde

  58. Aceasta este vorbirea în limbi, nu bazaconiile care le fac unele biserici :5 Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni evlavioşi din fiecare neam de sub cer. 6 Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas uluită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în propria lui limbă. 7 Toţi se mirau şi se minunau zicând: „Oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc?! 8 Cum de îi auzim, fiecare dintre noi, vorbind în propria noastră limbă, în care ne-am născut?! 9 Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia[d], 10 din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părţile Libiei dinspre Cirena[e], vizitatori din Roma, 11 iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, pe toţi îi auzim vorbind în limbile noastre despre lucrările măreţe ale lui Dumnezeu!“ 12 Toţi erau uimiţi şi nedumeriţi şi se întrebau unul pe altul: „Ce vrea să însemne aceasta?“ 13 Alţii însă îşi băteau joc şi ziceau: „Sunt plini de must!“

    Apreciază

    Răspunde

  59. A apărut o nouă mostră de vorbire în limbi:
    Șebara camena granto:
    https://fb.watch/aYWbnop859/
    Semnalizez și canalul Năzbâtii teologice: blog/fb/youtube, deși nu agreez stilul. Argumentul cu Ilie care a râs de preoții lui Baal, că „dumnezeul vostru e la budă” e valabil,…dar proporțional.
    Ar trebui să predomine plânsul și mijlocirea pentru cei rătăciți.
    Poate chiar pentru ridicolul în care cad.
    Am scris celui ce mi-a trimis linkul cu „șebara” în care profetesa/clarvăzătoarea/vasul a spus că „chiar dacă….vor mai trece un an, doi sau trei, vor veni o mare problemă cu vaccinele și se va muri partea doua din vaccinare”, (am redat fidel exprimarea) am scris că „Vin vremuri grele, această YouTube în câțiva ani va ucide „vorbirea în limbi”.”
    Dorim cât mai multe mostre, pentru cât mai mult ridicol, pentru cât mai grabnică trezire.
    De ce nu sunt de acord că acest dar ar fi pentru vremea de acum?
    Am răspuns aici:
    1. https://vesteabuna.wordpress.com/2010/11/29/pana-cand-a-dat-de-ce-au-incetat-darurile-inceputului1-comentariu-la-efeseni-4/
    2. https://vesteabuna.wordpress.com/2010/11/29/cand-a-venit-ce-este-desavarsit-comentariu-la-i-corinteni-138-si-la-coloseni-125/
    3. https://vesteabuna.wordpress.com/2010/11/30/am-lepadat-ce-era-copilaresc-ce-am-lepadat-de-ce-au-incetat-darurile-inceputului-3/

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu