Biblioteca

Răspund unei mici provocări a lui Răsvan legată de ”comorile” din biblioteca mea.
Sunt tare puține. Mă tem că le-am pus aproape pe toate pe net deja.
Dau ca criteriu un citat dintr-un comentariu al lui Doru Radu:
integrarea crestinilor ce-au fost inchisi in biserici a fost dificila. Toti am fost dezamagiti de compromisurile/tradarile conducatorilor sau pastorilor/preotilor.
Cine a fost mai indrituit la dezamagire decit cei ce-au suferit pt Domnul si credinta lor?
Unii n-au putut trece peste compromisurile confesiunilor lor si nu s-au mai integrat oficial: Moldoveanu, Moisescu, T. Nicolae, D. Harap, etc.
Altii au trecut peste ele redevenind membri: T. Dorz, Mia Iovin, A. Mladin, si multi, prea multi, altii. Ei au aplicat sfatul lui Richard Wurmbrand -pomenite altadata:
“Cauta sfintii si nu te pierde cu un Templu corupt pe care nu-l poti reforma”.
Si integratii si ceilalti au continuat activitatea clandestin-subterana care ne-a fost benefica multora. ”
Cunoscându-i pe mulți din cei închiși, această atitudine (de reintegrare) mi s-a părut ciudată.
Nu pot să spun prea multe. S-a manipulat la greu.
Am în bibliotecă niște cărți scrise de unul din cei închiși, eliberat mai devreme, plecat din țară, etc.
A cedat presiunilor de a deveni colaborator încă din închisoare. Cărțile lui miros a Iuda. Pleavă.
Încă nu au luat drumul reciclării. Au un loc în spate.
Celelalte cărți despre cei închiși, scrise de ei sau de alții stau cuminți. Le citesc, le citez. Le-am citit pe îndelete de ani mulți în urmă. Sunt atât de multe încât cuiva care ar începe acum i-ar trebui ani să le parcurgă. Se sedimentează niște convingeri în timp.
Dacă n-ai citit  de exemplu TOATE poeziile lui Traian Dorz, istoria vieții lui în ambele ediții, Istoria unei jertfe, e greu să ai o opinie, e obraznic s-o emiți. Sau riscant.
La fel cântările fratelui Niculiță, meditațiile lui, poeziile lui Sergiu Grossu, sunt ca psalmii lui David, se împletesc cu viețile lor, cu întâmplările trăite.
Opinii din opinii e ca homeopatia, 1 la mie din 1 la mie, păreri formate din puținul despre puțin.
Suferința nu are unitate de măsură, durerea nu are cântar, lacrimile nu au contor. Contabilitatea acestora se ține în cer.
Să citești aceste istorii însă e un lucru care te umple de bucuria slavei care i-a însoțit pe ei. Cuvântul Domnului ne îndeamnă să ne uităm la sfârșitul felului lor de viețuire. E un îndemn plin de învățăminte. Un om se poate preface toată viața, avem exemple cu duiumul, dar chiar dacă ajunge în fața morții fără să fie prins, slăbiciunile și sudorile mormântului îl fac să-și dea arama pe față, de aceea Tatăl ne învață să ne uităm la sfârșitul felului lor de viețuire. Un copil al Domnului va avea un sfârșit glorios.
Nu zic de Traian Dorz aici. Pe el l-am dat ca exemplu, pentru mine nu a fost cel mai fericit, deși a jucat un mare rol în înțelegerea suferinței.
El a privit lucrurile din punct de vedere al ”mișcării”, unitate  de evaluare socială specifică începutului de secol 20. Opinez că în poeziile lui despre suferință Traian Dorz a exprimat un punct de vedere comun tuturor celor închiși, mai degrabă decât teologia ortodoxă (spre care s-a îndreptat după închisoare ca singură soluție teologică viabilă a mișcării pornită pe două cărări).
Cam atât despre biblioteca mea. Cândva aveam obiceiul când intram în casa cuiva să-i cer voie să mă uit la cărți, știam instant ce are în creier, m-am mai lăsat de acest obicei.
Am un mare număr de cărți despre suferințele creștinilor. Când am fost la Moscova în interes  de serviciu(prin 1995-1999) am dat peste adunările prigoniților. Am petrecut zeci de ore cu ei înșirând istorii care mi-au cristalizat niște opinii neverosimil de crude. Acum aceste lucruri se scot de la CNSAS.
Istoria nu s-a făcut atunci, acum se face.
Nu ce au făcut niște oameni sinceri și înșelați amarnic, fără apărare (deși au fost excepții glorioase) aflați sub presiunea persecuțiilor și amenințarea morții, ci ce fac astăzi niște oameni care își spun liberi, nu-i amenință nimeni și pot (zic ei) s-o ia la stânga sau la dreapta nestingheriți. Atunci a fost infracțiunea, acum se face judecata. Tăcând nu se face dreptate iar pocăința începe de unde a fost căderea, întoarcere în timp, scrie nu că e posibilă, ci că trebuie.
Vai de ea bibliotecă, orice cărturar ar râde de ea. Stau Darby lângă Spurgeon. Știam că au fost contemporani. Am scotocit netul să aflu dacă s-au întâlnit. Am găsit un articol în care ”prințul” l-a apostrofat sarcastic pe ”fratele” într-un mod lipsit de noblețe. Loc pe raft a câștigat Darby, prințul mai puțin. E tare elastică.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s