Puii păsării cu clonț de rubin…

Astă seară, după școala cu copiii, (o să vă spun mai încolo ce-i aia), am vorbit cu fata cea mică.
Despre școală, colegi, teme, profi, etc.
A recitat bine la română o poezie de Blaga, a fost felicitată.
Am vorbit despre poezie.
Am întrebat-o de Labiș? Nu-l știa.
I-am citit ”Moartea Căprioarei”.
M-a ascultat retrăind și la ”…avem carne!” a izbucnit: ”…ce sadiiic!”
Mi-am amintit cum a fost omorât Labiș și i-am spus.
Fusese împins sub tramvai.
Înaintea morții a mai compus o poezie ”pasărea cu clonț de rubin”.

Pasărea cu clonţ de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.

M-a strivit,
Pasărea cu clonţ de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonţ de rubin,
Ciugulind prin ţărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiş
Care va rămâne o amintire frumoasă…

Am meditat apoi singur la ziua din liceu(industrial, anii 80) când profa de română ne-a recitat această poezie ”cu subînțeles”.
(Am avut o profesoară de română care ”ne-a împins” poezia în suflet, Eminescu, Coșbuc, Goga, etc. L-a mine a ținut vraja până am primit cartea lui Traian Dorz(Cântări nemuritoare) din care citeam non-stop. Incomparabil. Eminescu să se ascundă, gândeam. La școală, în liceu o aveam în bancă și citeam în ore, citeam în pauze. Domnul a deschis ușa gândurilor Lui în mintea mea prin poezia lui Dorz, citiți și voi cel puțin:”Scrisoare despre jertfă” )
Colegii mei ”mai copți, mai perspicace” s-au prins repede de faza cu rubinul, eu nu. După școală, colegul meu cu care
mâncam împreună la ”Cantina Sfatului” m-a lămurit pe-ndelete la masă: rubinul e o piatră roșie, clonțul e
ciocul agresiv al păsării răpitoare. Labiș a murit de fapt ucis de comuniști, ”pasărea” cu clonț roșu „…s-a răzbunat, s-a răzbunat”.
Orice cochetare cu comunismul a căzut, ”nu mai pot s-o mângâi, m-a strivit”.
Azi trăim vremea puilor păsării cu clonț de rubin, pui care ciugulesc în țărână.
Acum, dacă trecem din lumea poeziei în sfera spirituală, a locurilor cerești, Labiș a trebuit să fie împins sub tramvai ca să nu-i mai vină să  mângâie cioara cu clonț roșu.
Chestiunea colaborării și a colaboratorilor nu este cu comunismul, ci cu lumea, dorința ascunsă în gândirea cărnii fiecăruia din noi de a fi plăcuți lumii, de a fugi de cruce, de a mângâia ”cioara vopsită” cel puțin pe cioc.  Azi ciocul nu mai e roșu, e albastru cu steluțe galbene poate, e culoarea vaticanului pentru unii , pentru mulți e verde și scrie pe el:”In God we trust”. Doar Adevărul Părintelui de sus și a unora din părinții noștri de jos ne împiedică când vrem să mângâiem diferitele ciori vopsite ce stau croncănind de plăcerea mângăierii și-și rânjesc ironic cameleonicul clonț spre cei incomodați de strâmta cămașă a adevărului, de cei ce nu pot întinde mâna.
Acum nu se mai cer mângâiați vulturi cu clonț roșu, puii au crescut și stau grupați în cete de culori nu numai de clasă, politice sau naționale, ci în cele mai selecte și sever delimitate țarcuri religioase. Toți ciugulesc pământuri, inerți la cer. Ciugulesc în praful scuturat de pe picioarele nespălate ale celor ce nu i-au mângâiat. Chiar cartea de la Medgidia tratează chestiunea din punct de vedere al ”cultului”(scrie pe copertă), o altă cioară vopsită ce stă docilă la mângâiat și e mângâiată cretin de toți cei ce-o cred porumbel.
Temelia lucrurilor e tragică zicea Chambers, iar Origen spunea că prigoana lui Ismael era atragerea lui Isaac în joc,  într-o plăcere beată a satisfacției vinului turmentant, nu a laptelui mângăietor.
Turmentarea religiei plăcerii e programul lumificat să placă puilor cu clonți ca curcubeul de la care se așteaptă croncănit aprobator.
Termin cu un citat  din Mackintosh:
Se spune adesea:”adevărul trebuie prezentat sub formă atrăgătoare”; în realitate aceasta înseamnă să faci din adevăr ceva variabil, elastic, care poate lua orice dimensiune și formă adaptabilă gusturilor și obiceiurilor celor care ar dori bucuroși să-l facă să dispară.” Sursa.
M-a uimit trumfalismul inconștient al unuia ce se laudă că a crescut la umbră de stejari. Pentru mine stejarii erau meri, mănânc des din sacii culeși din ei. Îi am în pivniță, pe polițe. Sunt la liber, ”drumețule să iei fără sfială”.
Atitudinea celor întemnițați pentru că n-au mângâiat cioara e demnă de Gloria Celui ce le-a dat-o, dar și de imitarea noastră. În loc de această atitudine, văd o defilare a orbilor într-o paradă  frenetică a vopsitorilor de morminte în culorile clonțurilor lor.
Această postare poate fi un răspuns pentru cine citește, ca să înțeleagă.

6 răspunsuri la Puii păsării cu clonț de rubin…

  1. dan spune:

    Interesant si bun pt.a ne cerceta pe noi insine ,dupa cum scria si Pavel in 2 corinteni 13:5.
    Timpul este inaintat si manifestarea pacatului in randul celor numiti crestini este in compromis.

    Apreciază

  2. Doru Radu spune:

    Dupa cum ati constatat si singur e greu de crescut la umbra; motiv pt care am ramas pitic. Citatutul din Victor(?) Benciuc e aproape sacrilegic in peisajul de elegie crestina al scrierilor dvs. Pina la urma, putem privi trecutul diferit. Ramine de vazut ce cladim. Pt asta ne va judeca Dumnezeu si nu dac-am inteles trecutul; dvs mai bine, eu mai putin.
    Cu multa simpatie!

    Apreciază

  3. vesteabună spune:

    Frate Doru, nu am citat ”din neatenție” ci CU INTENȚIE, să fiu în tonul vremii. Am mângâiat și eu rățușca cea urâtă cu plisc roșu, chiar cățelușul cu părul creț era tot roșu, m-au fascinat pomii de lângă drum în care ardeau poame roșii, știu și acum legământul pionierului pe de rost, era scris pe o coală mare roșie în fața clasei. Am fost comandant de detașament la pionieri (șnur galben). Când să mă facă ”de unitate”(clasa 8-a) nu s-a mai putut că eram pocăit. Dar nu era pe cine să facă, căci toți premianții din clasă erau pocăiți, chiar și cei cu mențiuni. În a 7-a la fel, așa că au pus șnurul albastru pe cămașa unei fete de-a 7-a, tatăl ei era brigadier la CAP. Mi-a fost ciudă puțin. Colegii au turbat. Am primit șnurul bleu (locțiitor) dar era frumos și am rămas și cu cel galben. Compensam prin estetică. Cravata era roșie cu tricolor.Mă mândream cu ea. Mai știți cântecul?
    Acum cunosc bine rădăcinile literaturii proletcultiste, atunci nu. Nu mă învinuiesc că am vrut să mângâi orătăniile cu clonț roșu. Eram la vârsta ignoranței, a inocenței. Otrava era servită cu miere.
    Dar a venit o vreme când a trebuit să-mi fac curat prin creier. A fost Tata în inspecție și mi-a lăsat o listă lungă de neconformități. A insistat. A trebuit să dau afară cele mai plăcute lucruri. Operația a fost dureroasă pentru că lucrurile vechi sufletești se împleteau ca o tumoră prin țesutul cel nou al Duhului, gândurile se amestecau și numai ascuțișul Cuvântului operat de Cel Viu a lucrat și lucrează o separare binecuvântată.
    L-am mai citat pe Beniuc și din alt motiv, să las mesajul slab, să aibă o verigă ce se va rupe, să văd cine-o întinde. Să fiu vulnerabil, ține de o rânduială a luptei după rânduieli în care te expui pentru a vedea reacția celuilalt. Avem dreptul să testăm duhuri, chiar obligația.
    Mânia proletară de gen ”sfărmați orânduirea” descalifică. Învingători sunt cei care se luptă după reguli, nu cei care dau tare.
    Vă citesc cu plăcere de fiecare dată și peste tot de multă vreme. Se simte mireasma altui anturaj. Mă bucur că Rasvan oferă o casă primitoare pentru discuții.
    Am fost comunist în cap la tinerețe. Tata mă ducea pe câmp și-mi arăta capete de piatră ”răsărite” din imensa holdă:”vezi că de-acolo pân-acolo e pământul nostru, când n-or mai fi porcii ăștia, să știi!” Eu gândeam:”tata nu știe că după socialism urmează comunismul” dar nu rosteam tare. Wurmbrand parcă spunea:”cine la 20 de ani nu e comunist, n-are inimă, cine la 30 de ani mai e comunist, n-are minte.” M-am vindecat, dar a trebuit să scotocesc pe urmele șerpilor ce mi-au otrăvit coliba, să mă întorc la rădăcina cangrenelor ce m-au ros, ”de unde am căzut”. Orice pocăință începe de acolo, de unde-a început căderea. De aceea e utilă răscumpărarea memoriei, pentru cei ce vor să se pocăiască. Pentru ceilalți, pentru cei ”fideli propriei identități”(ms RC)nu e nicicum, n-o vor citi, nu-i va deranja și vor aștepta uitarea.
    Eu cu ei n-am treabă, nici Dumnezeu, nu-i cunoaște, nu-L cunosc. Cu cei al căror Duh este mișcat însă am, ei se supun unui drum înapoi spre Sion. Citiți Hagai și Zaharia, profeții întoarcerii din Babilon, ai zilei de azi.
    Dărâmăturile cele vechi mă fascinează, le iubesc, pietrele Sionului mă încântă, porțile arse de foc le văd la loc. Aceste ruine ascund o temelie trainică. Nicăieri nu se spune că temelia a pățit ceva. Ea stă nezguduită sub două peceți. Una o vedem toți, una numai Domnul.
    A propaga triumful Babilonului folosind nume de oameni ce l-au părăsit e nedrept față de adevăr. Baptiștii i-au băgat în temniță pe ”moisiști”, cu satisfacție! Mi-ar crăpa obrazul să fiu baptist și să amintesc numele lor. Să facem din Ierusalim culmea bucuriei.
    Comuniștii au definitivat și împietrit babilonizarea cultelor ”pocăite”. Boala trebuie definită, explicată, tratamentul trebuie prescris. De dragul celor ce se văd bolnavi, de binele celor ce se vor vindecați. În ciuda celor ce se declară sănătoși în sunet de fanfare.

    Apreciază

  4. vesteabună spune:

    Răsuns de la Doru Radu pe blogul lui Rasvan:
    Vestea buna;
    scrieti cu talent; nu stiu cine sunteti. mai inii ati exagerat numindu-ma spalat pe creier; nu m-am suparat, v-am aratat doar ca am o puternica traditiune anti colabraionista.
    vad ca sunteti preocupat de miscarea ‘moisista’. O cunosc f. bine. Daca memoria nu ma inseala ati contrazis o amintirea a mea pe blogul lui patratosu. Informatiile dvs provin, aparent, [si] din cartea lui Mia Iovin pe care o aveti pe blog.
    Il cunosc pe Mia, mai bine si mai de mult decit dvs. Am fost si eu acuzat drept pui de mosist.
    Da, baptstii ar trebui sa-si ceara iertare de la mosisti, dar povestea-i mai incurcata. Daca vreti sa fiti obiectiv ar trebui s-aveti mai multe surse.
    1-conducatorul com. baptiste de prin ’58 a contribuit la arestarea lor.
    2-relatiile cu baptistii sunt insa mai complexe:
    a) Mia are memorie buna si e un om creedincios dar el scapa din vedere citeva fapte, unele intentionat. La ierirea lor din inchisoare putine biserici au avut curaj sa-i primeasca. Cocian, pastor la Sega-Arad, i-a primit cu bratele deschise. Motiv pt care Mia trebuia sa-i plateasca “un tirbut” in amintiri. Prezenta lor a fost un motiv de continua presiune din partea autoritatilor si a Uniunii baptiste asupra lui Cocian. Eram copil, conducatori dupa conducatori au venti pt a-l soma pe Cocian sa nu-i lase sa predice. Acuzatiile de abateri de la doctrina baptista erau grave. Baptistii erau extrem de dogmatici in anii 60-70 vs. penticostali, ortodoxi, oastea Domnului, etc. Daca veti citi Istoria lui Bunaciu veti vedea ca pe Cocian il descrie ca pe unul ne-doctrinar. Este adevarat ce zice Mia, ca uneori el a promis ca nu ii va mai lasa sa activeze, dar acest lucru nu s-a petrecut niciodata.
    b) chiar daca acuzatia de abateri de la doctrina era rautacioasa si folosita de dusmani si de informatori, instigati de Secu, o problema a existat. Moisescu era pre-milenist cind 99.99% din baptisti erau amilenisti. Moisescu era soteriologic calvinist si darbist dispensationalist. Moisescu era super inteligent si depasea cu mult capacitatea intelectuala si cultura a 99% din pastorii de atunci. In plus, el era un adevarat sfint, un mare domn, intelectual fin dar era extrem de imprudent. (e destul sa spun ca introducerea la Atmonia Univesla i-a facut-o academicianul Titeica). Ex. pt a-i lecui pe baptistii ce priveau amvonul ca pe un altar, urca la amvon cu palaria. Intentia lui era laudabila, dar i-a pierdut pe multi bine intentionati ca sa nu vorbim de dusmani..Predicile sale abundau de referiri la piramida, de trigonometrie si de chestii care sunau in mintea audientei modest-intelectuale mai rau decit dac-ar fi predicat evreieste.
    c) din respect pt vindecatoru si din lipsa de timp, o tai spunindu-va ca “mosistii” originali n-au stiut gestiona relatiile cu bapistii. Cei mai cuminti, Traian Ban, s-a rezumat la a face orchestra. Cei mai transanti, T. Babut, cu greu si-au gasit un loc la baptisti. Simi Motz s-a apropiat brusc de Uniunea Baptista, facilitind fiului sau sa ajunga profesor la seminar. Mia a fost in-between. Printr-un gest curajos pastorul Chiu Mihai a reusit ordinarea lui Onisim Mladin, fiul unui moisist original si nepot al d-nei Moisescu. Ironia soartei a facut ca Onisim sa ajunga ditamai secretar general la baptisti. Dvs spuneti ca v-ar fi rusine sa va numiti baptist. Moisescu se va fi intors in mormint la alegera lui Onisim. Il iubesc pe Onisim, l-am iubit si-l voi iubi, dar daca el, pui de moisist original, n-a avut nici un interes sa determine Uniunea sa-si ceara iertare post-factum si mortem de la moisisti cine s-o faca? Papa de la Roma? Domnul meu, nu ramineti blocat pe-o istorie pe care si mositii originalii au trecut-o mai mult sau mai putin cu vederea. Nu sunt apologet baptist; de fapt nu sunt nimic. O mare problema a celor ce nu s-au putut integra in biserica a din cauza compromisurilor oficiale a fost ca au trebuit sa-si creasca copii in biserica. Asa se face ca in final ei insisi au ales un mediu in care copiii lor sa creasca linga Domnul. Moisescu insui n-a mai incercat apropierea oficiala de baptisti, dar sotia sa a continuat sa frecventeze biserica baptista Prneava-Arad. Moisitii au exercitat o influneta pozitiva asupra noastra; Tzon insusi a vorbit public de trezirea prin Moisescu. Raporturile lor cu baptistii au fost incurcatre precum istoria.. Iar baptistii au fost si buni si rai! Aurel Popescu, un moisist de la Bucureti a trecut la Domnul. Intilnire lui cu Moisescu a fost la 17 ani, apoi a continuat…
    Iertare pt lungul mesaj… Fie pace intre mine si dvs, vestea buna, oricine veti fi dvs.

    Apreciază

  5. vesteabună spune:

    Frate Doru ați scris: “de fapt nu sunt nimic”. Și eu la fel. Vă propun un post pe subiect o vreme. Prinde bine! Am motive tari să cred că subiectul ”arde” și azi! ”Soldații” care apără ”obiectivul” sunt turmentați dar cu glonț pe țeavă, ”țara arde” din cu totul alte pricini, dar sunt buni vinovați de pus la zid fără proces. Miza nu merită martiri. Războiul merită la Ierusalim, nu la Ramot. Afară e noapte, am cerut voie de la un soldat beat să plec, dar am fost trimis la șef…L-am căutat, era beat și el și se distra cu….M-am trezit! V-am citit postarea și am înțeles. Eu aici nu mai scriu pe acest subiect. Veți avea un răspuns, poate pe mail. După un timp, timpul este aliatul lui Dumnezeu! Pace și….bună dimineața! ăă….bună seara!

    Apreciază

  6. […] de tineret. N-am citit despre astfel de personaje în Biblie. Am promis că o să scriu despre Școala cu copiii. Cei care cred în evoluția omenirii vor spune că avem dreptul să călcăm Cuvântul în numele […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s