Adunarea din Ierusalim, închisă, Faptele Apostolilor 12

      Postez un articol din anul 1934, era vremea când creștea puterea nazismului. În România, puzderia de adunări independente deschise sub inundarea misiunilor adunărilor fraților din Elveția și Anglia, trăiau sub continua presiune a statului de a se înregimenta sub formă cultică. Controlul statului asupra adunărilor nu l-au inventat comuniștii. Articolele din revista Creștinul barau continuu cu precizie orice tendință atât a statului de a înrobi libertatea adunărilor cât și a celor slabi sau influențați (să nu zic intruși) din adunări de a primi directivele. Postez un alt articol al fratelui Florea Moisescu în care fratele arată cu pilda adunării din Ierusalim, că nu trebuie vândută libertatea de frica prigoanei. sursa: revista Creștinul, nr. 1, anul VII, 1934
Este instructiv acest articol pentru că pe vremea comunistă înșelăciunea cu care au fost ademeniți mulți a fost tocmai păstrarea deschisă a bisericilor. De fapt comuniștii nu doreau martiri, ci grupuri obediente.

ADUNAREA DIN IERUSALIM, ÎNCHISĂ…
„Faptele Apostolilor” 18.Lucrurile merg foarte bine la Ierusalim! Vestirea Evangheliei are un timp de izbândă, aşa cum numai după trecerea a 14—15 veacuri, îl are iarăşi — de data aceasta, în Europa — după hotărârea lui Dumnezeu. Un mare număr de Evrei cred în Domnul Isus şi-L primesc ca Mântuitor, cu toată împotrivirea şi oarecari prigoniri ale religiunei sprijinită, la cerere — aşa cum se întâmplă adesea, pretutindeni— de autoritatea pământească, civilă. În faţa acestor izbânzi, Satana punându-se pe gânduri, poate îşi va îi zis plin de mânie :„Eh, cum adecă! După ce slujindu-mă de lume şi ajutat de religiunea şi religiositatea pământească a celui mai evlavios şi luminat popor, am izbutit să fac ca Isus Hristos să fie răstignit, acum, poftim, să văd cu ochii mei atâta mulţime de oameni întorcându-se la Dumnezeu şi primind în numele şi prin credinţa Celui înviat din morţi, scăparea de sub robia mea şi din osânda vecinică de care eu cel dintâi voi avea parte! Ah, asta n-o înghit eu aşa uşor, domnilor întorşi Ia Dumnezeu şi mai cu seamă voi, ăştia, vestitorii Evangheliei pe care nu o pot suferi! La lucru, deci….!
„Zis şi făcut! Acela pe care Domnul Isus ni-l numeşte „Ucigaşul de la început şi tatăl minciunii” (Ioan 8), începe lupta aşa cum îi este obiceiul. După ce în chip făţarnic, prefăcându-se în apărătorul lui Moise, al lui Dumnezeu, al Templului şi al Legii (F, Ap. 6,11—14), face pe de o parte ca Ştefan, robul şi martorul lui Dumnezeu, să fie ucis cu pietre, iar pe de altă parte să se deslănţuiască o mare prigoană împotriva Adunării creştine din Ierusalim (8, 1)
….Şi Capul acestei Adunări — Domnul Isus, Capul întregei Sale Biserici — găseşte de trebuinţă să îngăduie prigoana aceea, cea dintâi prigoană serioasă dintre prigoanele prin cari Biserica va avea să le sufere din partea lumii pe care Dracul se pricepe s’o întrebuinţeze în fel şi chipuri în paguba copiilor lui Dumnezeu. Dar pentru ce a găsit Domnul cu cale să îngăduie prigoana aceea? De sigur, pentru că — între altele — credincioşii cari, după coborârea Duhului Sfânt, începuseră să se simtă bine toţi fiind împreună la Ierusalim, trebuiau să înceapă împlinirea poruncii Mântuitorului: aceea de a-i sluji ca martori, nu numai în Ierusalim, ci deasemenea şi „în toată Iudeia, în Samaria şi până la marginile pământului” (F. Ap. 1, 8).

       Astfel, slujindu-se de însăşi răutatea Diavolului, Dumnezeu lucrează la atingerea scopului Său, pe care credincioşii lăsaţi în pace, l-ar fi putut da uitării sau cel puţin să-l întârzie:
1. Ca Evanghelia împărăţiei să fie vestită şi prin toate părţile Iudeiişi în Samaria, unde multe suflete au şi primit pe Domnul (F,Ap. 8, 1—17, 25).
2. Ca Evanghelia să fie vestită şi mai departe: acelui sărman Etiopian, prozelit, care astfel luminat a şi primit pe Domnul ca Mântuitor(8, 26—39) şi desigur că-L va fi dus şi în ţara lui.
3. Ca Evanghelia să fie vestită şi mai departe… păgânilor, până la marginile pământului : ofiţerului roman, Corneliu, şi celor împreunăcu el, apoi în Fenicia, la Cipru, în Cilicia, Antiohia, etc. (F. Ap.cap. 10 şi 11).*

Însă — vedeţi d-voastră — că în Ierusalim este o Adunare creştină, o Bisericuţă a Domnului, Acolo, după câţiva ani, regele Irod-Agripa — om foarte zelos pentru religiunea Iudeilor şi doritor să fie pe placul lumei — începe şi el (în anul 41) o prigoană împotriva Adunării care până atunci se bucurase de linişte. El pune mâinile pe unii din fraţi ca să-i chinuiască şi chiar ucide cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan, apoi văzând că este pe placul poporului, închide şi pe Petru, hotărît ca după Paşte să-l ucidă în public.
Adunarea — sau mai bine zis: casa de adunare —este închisă. Fraţii şi surorile noastre nu se mai pot de acum aduna nici pentru rugăciune, nici pentru a predica Cuvântul lui Dumnezeu, acolo în„odaia de sus” din casa binecunoscută de locuitorii Ierusalimului Ap. 1, 12, 13,-2, 1, 5, 14, 37; 4, 23, 31 ; 5, 9—11).
Din cauza aceasta, credincioşii se adună cum pot şi pe unde pot : mai ziua, mai noaptea, astăzi aici, mâine în altă parte, pentru a se ruga, pentru a se aduna în jurul mesei de amintire a morţii Domnuluişi chiar pentru a vesti celor doritori Cuvântul Evangheliei. Acum, de o pildă, Biserica din Ierusalim este adunată în casa femeii,Măria mama lui Ioan zis şi Marcu. Acolo, în o casă locuită de oameni, Biserica („cei mulţi, adunaţi laolaltă”) strigă către Domnul, ea stăruieşte, ea aşteaptă totul de sus, ştiind că în schimbul libertăţii „cultului” care ar cere-o, li s’ar pune unele condiţiuni pe cari nu le-ar putea primi, deoarece astfel ar necinsti şi numele de „creştini ” cari îl poartă, şi calitatea de copii ai lui Dumnezeu pe cari o au, şi Evanghelia dăruită lor ca o călăuză sfântă şi credincioasă, precum şi pe Acela al cărui cuvânt, dorinţă şi autoritate dumnezeiască, Ie este cu neputinţă să Ie tăgăduiască, călcându-le. Biserica(credincioşii împreună) se roagă şi se încrede în puterea desăvârşităşi în voinţa înţeleaptă a Domnului, Ea nu intră la tocmeală cu lumea în privinţa rânduielelor dumnezeeşti de slujire şi închinăciune, nici ca să-şi rânduiască altfel felul de a se conduce ca Adunare (Prov.30, 27) — adecă, ea nu îngăduie lumii să-şi bage nasul, acolo unde nu-i fierbe oala! — ştiind că dându-i astăzi ceva din cele sfinte, mâine va trebui să-i mai dea ceva, şi tot aşa mai departe…
Fraţii şi surorile din Ierusalim, ştiu bine că trebuie dat Cezarului ce este al Cezarului — şi-i dau bucuros totul ce i se cuvine — însă nu ştiu şi nici nu voiesc să ştie a-i da ceva din ceeace se cuvine ada lui Dumnezeu. Iată pentru ce — cetăţeni supuşi, vrednici, isteţi şi de bunăcredinţă fată de Cezarul — ei privesc tot înainte cu o neţărmurită dragoste şi încredere, la Domnul şi Mântuitorul lor, punând preţul cuvenit pe cuvintele Sale: „Robul nu este mai mare ca stăpânulsău ; dacă M’au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni /”De aceea, oricât de doritori de libertate sunt fraţii şi surorile noastre din Ierusalim — şi este firesc să fie aşa! — nici prin gând nu le trece însă s’o aibă, plătind-o cu primirea vreunui punct din o eventuală „Decizie” a regelui Irod-Agripa (sau măcar „ministerială”) care ar putea ştirbi autoritatea întreagă a Domnului, precum şi ceva din rânduieiele Duhului Sfânt. Fraţii şi surorile din Ierusalim, îşi aduc bine aminte, că doar acum câţiva ani, celălalt Irod (Irod-Antipa) a despreţuit şi şi-a bătut joc de Domnul lor, împreună cu ostaşii săi (Luca23, 6—11); şi acum să îngăduiască ei oare ca lumea să hotărască organizarea lor şi felul cum înţelege ea ca ei să se conducă? Şi oare de la lume să capete „autorizaţia” unii dintre fraţi ca să poată vesti Evanghelia? Iată ce nu voiesc ei!,…
Fraţii şi surorile din Ierusalim, sunt o leacă prigoniţi. Câţiva dintre ei au fost bătuţi din porunca Iui Irod, pe unul a pus să-l ucidăcu sabia, iar Petru — unul din bătrânii Adunării (I Petru 5, 1) — este acum închis. Casa lor de adunare poate le este sigilată eu ceară roşie, însă ei nu dau Cezarului ce este al Iui Dumnezeu. Irod le-o fi cerând — cine ştie! ? — câte şi mai câte: poate ca ei să se organizeze,să-şi aleagă un frate-doi cari să «răspundă” de Adunare şi astfel libertatea ei să atârne de ei, iar nu de Domnul; poate le cere să-i desemneze doi-trei fraţi cărora să le dea ei „dreptul” cu„patalama” la mână, ca să „cerceteze” atâtea Adunări pe atâţia kilometrii lungime şi pe atâţia lăţime; poate le cere şi alţi doi-trei fraţi cărora tot el să le dea dreptul de a „cerceta” toate Adunările din Iudeia şi Samaria; poate le cere un „reprezentant”, un „preşedinte” peste Adunări şi peste ierarhia rânduită de el ; poate le cereşi „secretari” şi „preşedinţi”, botezători, frângători de pâine şi câte altele…. în această Biserică a Domnului, pe care El şi-a câştigat-o cu însuşi sângele Său (F. Ap. 20, 28 — 30) pe oare lumea i L-a vărsat, unde voieşte ca numai El să fie Cap şi numai El să conducă(Coloseni 1, 18; Ioan 15, 4).
Da. Membrii „Adunării creştinilor după Evanghelie” (adică Adunarea creştinilor conform Sf. Evanghelie”) din Ierusalim, ştiu bine că fraţii bătrâni din Adunările creştine – fie ei socotiţi: presbiteri, diaconi sau episcopi — sunt chemaţi, după darul şi înţelegerea lor, să-i slujească Domnului şi aleşilor Săi în Adunare şi în Adunări, cu toată »smerenia şi curăţia de inimă, făcându-se destoinici pentru plata pe care Domnul o va da în ziua aceea ( II Timot. 4,5—8). Ei ştiu că unii asemenea fraţi chemaţi şi rânduiţi de Domnul în lucrul Său, trebuiesc chiar ajutaţi şi în cele materiale, dacă dau o dovadă bună, dacă sunt lipsiţi şi dacă lucrând nu caută ei înşişi câştiguri materiale. Iată ce ştiu fraţii noştri şi surorile din Ierusalim! Însă, dânşii nu înţeleg ca unii fraţi dintre ei să fie rânduiţi „predicatori” cu leafă şi agenţi de legătură între lume şi una sau mai multe sau toate Adunările dintr’o ţară. Ei nu înţeleg că în chipul acesta unii fraţi să ajungă o pricină de poticnire, astfel încât Satana, slujindu-se de ei să strice lucrul lui Dumnezeu — atunci sau mai târziu — făcând din nişte Adunări cari astăzi stau pe Stâncă, o creştinătate moartă.~

*

‘Adunarea din Ierusalim este acum închisă ! Poate că tocmai când fraţii vor îi isprăvit de clădit o mare şi frumoasă sală de adunare, Irod începu să-i prigonească! însă, cu toată părerea lor de rău, ei stăruiesc încrezători în Domnul şi în puterea Lui, ştiind că prigonitorii nu pot face nimic, dacă ceea ce fac nu le este îngăduit de sus (Ioan 19, 10, 11). Ei stăruiesc, şi stăruinţa lor credincioasă— „şi ne scapă de cel Rău! — îşi primeşte răspunsul din partea Aceluia care nu doarme şi nu stă nepăsător la suferinţele aleşilor Săi, chiar dacă îi lasă şi în încercări, pentru ca astfel să ruşineze pe Duşmanul Lui şi al lor, prin răbdarea şi biruinţele lor.

Este noapte târziu! Adunarea din Ierusalim se roagă pentru Petru. Deodată, la poarta încuiată cu grijă, cineva bate stăruitor. Iată pe Petru al nostru! După nedumerire, bucurie mare..,. Slujitorul lui Dumnezeu fusese scos din închisoare de un înger trimes de sus, deacolo unde rugăciunile din inimile şi de pe buzele fraţilor şi surorilor, erau purtate de Duhul Sfânt. Și când oare s’a făcut minunea? Tocmai atunci, în ajun, când omul avea să fie scos înaintea lumii şi ucis. Dar chiar dacă Domnul ar fi îngăduit ca Petru să fi fost ucis a doua zi — lucru care s’a şi întâmplat în altă parte, mai târziu Adunarea întristată ar fi primit totuşi cu supunere faptul, ştiind că acela care El însuşi a înviat dintre morţi, va învia cu siguranţă morţii. Ce ar fi fost? Nimic, decât că Petru luat de Domnul, ar fi fost adăugat lui Iacob, fratele lui Ioan, ucis cu puţin înainte. Oare sunt copiii lui Dumnezeu chemaţi a trăi numai o viaţă tihnită pe un pământ pe care acum Dracul încă stăpâneşte şi luptă împotrivă adevărului, făcându-şi un aliat din lumea înşelată de el? Nu, Ei sunt chemaţi şi la supunere, la răbdare şi stăruinţă, cu dorinţa în inimi, de „să vie împărăţia Ta!”
Acum regele Irod-Agripa se duce la Cezareea pentru a mai petrece o leacă! Acolo, omul ia parte la nişte serbări date în cinstea împăratului roman, Claudiu. Trimişii cetăţenilor din Tir şi Sidon- cu cari el nu se prea avea bine — veniră şi ei cu prilejul acela, ca să-l linguşească, având nevoie de el (după ce cu un bacşiş gras,i-au cumpărat camerierul). Prigonitorul rege — bărbat falnic, frumos şi impunător — îmbrăcat într’o mantie de argint, sclipitoare în bătaia razelor soarelui şi cari îi dădeau o înfăţişare de zeu, începu să ţină poporului o cuvântare iscusită (el vorbea cu mult meşteşug, pentrucă studiase elocinţa, la Roma). La auzirea cuvintelor sale, lumea orbită şi linguşitoare, i-a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om ! „Atunci, un înger al Domnului poate chiar acela care nu cu mult înainte liberase pe Petru din temniţă — îl lovi, pentrucă în îngâmfarea lui nu cugetase ca să dea slavă lui Dumnezeu, ci se slăvea cu plăcere pe el însuşi. Astfel, prigonitorul de o clipă al Adunării din Ierusalim, şi-a sfârşit cariera, mâncat de viermi şi trecând pierdut în veşnicie.
….Iar adunarea din Ierusalim s’a deschis! Şi încă cum! Nu numai pentru rugăciune şi chemare la Dumnezeu a sufletelor, ci chiar şi pentru conferinţe şi primiri de fraţi lucrători, veniţi de departe, se fac acum adunări cu mult sgomot, după cum şi cetim în F. Ap. 15;21, 17—19; etc.
Aşa dar, închiderea pentru un timp a Adunării din Ierusalim,n’a fost o înfrângere pentru dânsa, ci a dus-o la biruinţă, după cum la fel s-a văzut de multe ori pretutindeni, ca şi în ţara noastră unde în timpul când unele Adunări au fost închise şi-au înmulţit numărul membrilor cu suflete din cele mai sănătoase în credinţă.
*
Invățătură. — Adunarea închisă, din Ierusalim, să ne fie o pildă necurmată! Odată citeam în scrisoarea unui frate: „Noi ştimcă este un păcat să primim Decizia…. însă este mai mare păcat, ca Adunarea să fie închisă!”. Fratele a scris astfel pentrucă nu ştia că o Adunare închisă din cauză că nu voieşte să ştirbească autoritatea Duhului Sfânt şi să calce rânduielele Sale, nu este un păcat, ci dinpotrivă aduce binecuvântare; pe când una care nesocotind acestea, primeşte autorizarea de a fi deschisă, păşeşte pe un drum greşit şi cade într-un laţ. Adunarea din Ierusalim să ne fie o pildă, precum învăţătură să ne fie şi cuvintele următoare din scrisoarea unui frate din fundul Moldovei, venită dintr’o Adunare care a cunoscut bine prigoana şi uşile sigilate cu ceară roşie timp îndelungat, dar care a ieşit din toate acestea mult mai întărită: „Fraţilor, mai bine suferinţă şi viaţă, decât libertate şi moarte!”.
Alt frate ar fi spus undeva: De zece ani umblaţi după libertate,şi acum când ea vi se dă, o respingeţi!”. Da, este adevărat frate, că de mai mult de zece ani ne spunem păsurile celor rânduiţi de Dumnezeu în lume ca să facă ordine în lume, şi astfel am căutat şi libertate! Insă n’am căutat şi nici nu vom căuta libertate cu orice preţ, de pildă cu condiţia de a ne organiza ca lumea, sau de a primi alte rânduieli împotriva Evangheliei lui Dumnezeu.
Un alt frate mai spunea că „şi cei trei fraţi ai noştrii, însărcinaţi ca Delegaţi de Adunări, pentru a duce păsurile unor fraţi din diferite părţi ale ţării şi de a urmări corespondenţele cu cei în drept, ar fi la fel cu cei aleşi în fruntea Adunărilor!”. Curioasă asemănare! Aceasta, pentrucă pe când cei trei fraţi — cărora trebuie să le mulţumim cu toţii pentru ostenelele şi timpul care îl jertfesc în interesul fraţilor şi surorilor — sunt fiecare un simplu frate,un frate „preşedinte” sau altceva la fel, va fi întotdeauna «fratele preşedinte» sau fratele mai presus de fraţii săi în Domnul, ca unul care este recunoscut şi întărit printr’o hotărâre oarecare. Fraţii noştrii Delegaţi — ca toţi ceilalţi fraţi — n’au nici un cuvânt în cârmuirea Adunărilor, pe când cei cu cari îi aseamănă fratele, îl au. Pe când aceşti fraţi ai noştri sunt numai nişte însărcinaţi, cari din moment ce şi-au făcut slujba cu cari s’au împovărat de bună voie, nu sunt decât nişte fraţi cari au numai datoria de a fi ei înşişi creştini după voia Domnului, cei cu «drepturi» căpătate de a reprezenta adunări şi de a le «cerceta» numai ei, sau de a fi ei chezăşia libertăţii unei Adunări în faţa autorităţilor lumeşti, sunt şi rămân neîncetat drept aceia ce au fost recunoscuţi: nişte «funcţionari» în permanenţă, cari au întotdeauna prilejul şi sunt expuşi oricând să dea naştere la neorândueli, la tot felul de certuri, la lupte pentru întâietate şi de partide, în ascuns sau pe faţă, dărâmându-se pe ei şi Adunărilede cari vor trage unii într’o parte, alţii în altă parte. Nu. Eu nu pricep pe cineva care poate face o cât de mică asemănare, cum înţelege acel frate s’o facă, voind să pună pe fraţii noştrii rugaţi să ne facă slujba de a duce păsurile noastre autorităţilor superioare alături de acei fraţi cari numai de ei să atârne libertatea unei Adunări în faţa lumei, alături de aceia cari numai ei să aibă dreptul ca să«cerceteze» un număr oarecare de Adunări, precum şi alături de aceia cari numai ei să aibă dreptul să „cerceteze” toate Adunările,dintr’o ţară!.,.,.*
Să luăm bine seama! Dacă sub Vechiul Aşezământ, se spunea lui Israel cel pământesc: „Țineţi-vă la drumuri, priviţi şi întrebaţi cari sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună şi umblaţi pe ea /” (Ieremia 6, 16), la fel şi astăzi, nouă — Israelul ceresc, al Noului Aşezământ — ni se strigă : ,,…..să alergăm cu răbdare (nu înapoi ca Israel, ci înainte !) privind ţintă la Isus, Căpetenia şi Desăvârşitorul credinţei, care din pricina bucuriei care îi stătea înainte, a suferit crucea ” (Evrei 12, 1, 2).
Privind înainte la Domnul (iar nu înapoi Ia oameni) şi socotind blestemul crucii suferită de El, ne va pieri tuturor pofta de „organizaţie”şi „recunoaştere” de fraţi peste Adunările Domnului, sub cuvântul mincinos al Duşmanului că „lucrul Domnului ar merge mai bine ! ” Ca şi în F. Ap. 6, 11 tot astfel şi între noi, Satana, amăgitorul, încearcă să ia el apărarea lucrului Iui Dumnezeu — cum a luat-o şi în timpul împăratului Constantin, de când a păgânizat cu totul creştinătatea deja orbită — pentru a-l nimici. Să luăm seama !Istoria se cam repetă.
Dacă Dumnezeu ne-a dat „Sabia Duhului”, El nu ne-a dat-o pentru a tăia apă, ci pentru a ne lupta lupta cea bună, asemenea celor din naintea noastră (II Tim. 4, 7).
De aceea, Adunarea închisă, din Ierusalim, trebuie să ne stea pururea ca o pildă vie de îmbărbătare şi stăruinţă, în lupta care o avem de dus în scurta noastră viaţă pământească dacă cu adevărat credem că am pus-o în slujba lui Dumnezeul…»F. M.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: