Rânduiala în adunare(5). Obstacole. ”Să dăm la o parte orice piedică.”

Este normal ca omul să se exprime în mod sincer, să vorbească ceea ce gândește, să spună altora ce crede că le-ar face bine, să urmărească binele în relaționarea cu cei din jur. Când vorbim de ceea ce se întâmplă în timpul dedicat Adunării în Numele Domnului, atunci ne gândim la exprimarea lucrurilor care îi plac Lui, la Voia Lui.
Plăcerea Tatălui.
Toată plăcerea Tatălui este în Fiul. Slujba Duhului este tocmai aceasta de a ”lua din ce este al ”Fiului și ” a ne descoperi”. Adunarea nu va cultiva altfel de stări, de altă origine decât cele furnizate de Duhul. Bogățiile de Har ale Fiului sunt atât de mari încât pare o nebunie că oamenii cu grăbire au început să aducă ca și închinare din lucrurile proprii, din ”virtuțile” firii pământești. În Adunarea Domnului nu place Domnului a aduce din cele ale firii pământești, ale tradițiilor sau obiceiurilor oamenilor. Pentru cei chemați de Domnul e simplu să renunțe la ceea ce Domnului nu-i place.
Pur și simplu din clipa când ești luminat cu privire la un obstacol, nu mai faci acel lucru.
E jugul cel bun. Domnul nu cere să faci lucruri grele ci să renunți la a mai face tot felul de lucruri grele, poveri pe care oamenii religioși ți le-au pus pe umeri până ai devenit ”trudit și împovărat”.
Să enumerăm câteva astfel de obstacole care cel care dorește să fie în Voia Domnului nu le va mai păstra.
a) Templul.
Clădirea de piatră, lemn, fier și alte lucruri pământești. E o irosire de timp și o implicare de fire pământească uriașă în construcția și întreținerea de temple. De fapt e un mediu bun pentru cuibărirea mamonei, templele fiind o afacere imobiliară și un business pentru constructori. Dar pentru Adunările Domnului templele de orice formă și mărime sunt nu numai un obstacol serios ci și o cursă vicleană. Templele sunt lucruri de evitat, obstacole de ocolit, piedică de dat la o parte. Cel dintâi de înlăturat din minte necesitatea lor, apoi de sădit convingerea că sunt o capcană. Domnul nu locuiește în ele. Lumea și lumeștii te vor convinge că e nevoie de ele. E chiar posibil ca mai ales la începutul unei adunări, templul să pară ceva bun. Nu e așa, templul cere ritual, iar ritualul cere popă, șamanul, prin care vrăjitoriile BABILONULUI înșeală mai departe pe oameni. Mai bine să smulgem buruiana când e mică și să nu ni se cuibărească în gând acceptarea unui lucru atât de împovărător, inutil și înșelător. Mai bine în simplitatea unei ”slăbiciuni” dătătoare de Har decât sub povara unor lucruri dătătoare de trudă. ”Dumnezeu nu locuiește în temple făcute de mâini omenești.”
b) Manifestarea firii pământești prin artă. Arta este din lume, este o ”virtute” a cărnii și dă de lucru cărnii. Prin artă lucrurile lumii par nobile, iar lucrurile Duhului par ridicole prin. E un obstacol viclean care e bine să fie înlăturat din fașă. Cu cât îl vei înlătura mai repede se va clătina mai puțin din cap împotriva ta.
c) Școala duminicală. Un lucru neîntâlnit în Scriptură. A apărut ca o ”necesitate” a educației copiilor ”enoriașilor”. În Scriptură vedem rânduiala Domnului ca părinții să-și educe copiii acasă.
d) Studiul Bibliei pe cărți. ”nici o proorocie din scriptură nu se interpretează singură”.
e)Ritualul și programul. Două forme diferite ale aceleiași înșelătorii. Repetarea acelorași practici duminică de duminică. Poate că pentru unii ritualul este văzut ca rău, dar programul? Ce este rău într-un program? Lipsa călăuzirii Duhului. Unii vor spune că este bine ca Adunarea să aibă cârmuitori, scrie și în Scriptură. Așa este, orice corabie are cârmaci(mai mulți, nu numai unul) dar nici o corabie nu are doi căpitani. Cel care ”face programul” este Căpitanul, nu cârmaciul. Căpitanul Adunării este Domnul Isus, cârmaci sunt mai mulți, indeosebi bătrânii din adunare. Dar nici un bătrân ascultător și nici un tânăr nu va uzurpa în Adunare dreptul Duhului de a da fiecăruia în parte cum voiește.
f) Popa sau pastorul. Șamani contemporani. Lumea îi respectă nu pentru că în lume ar fi o dorință de a se apropia de Dumnezeu, nici vorbă. Lumea îi rspectă dintr-o frică veche, din obicei, șamanii fac legătura cu lumea duhurilor, leagă și dezleagă. Mai ales între preoți sunt mulți care profită ordinar de această biată neputință a firi omenești. Șarlatani de la tatăl lor. N-au ce căuta în adunarea Domnului. Nu cumva cei ai Domnului să se asemene cu ei.
g) Înscăunarea, sfințirea sau ordinarea, ritualuri specifice. Nimic nu scapă actului șamanic. Se sfințesc clădiri, oameni, mașini, copii mici, miri, morminte. Cu taxă desigur. Când vrei să arăți că în Scriptură aceste lucruri nu sunt, vorbești în vânt, nu dorul de a plăcea Domnului îi mână pe cei mai mulți, ci acela de a plăcea lumii, de a perpetua tradiția, așa se face. De a se supune obiceiurilor ei ca unor forțe de neînvins. Slab domn, anemică mărturie. În adunarea Domnului nu au ce căuta nici măcar asemănări ale acestor lucruri. Nașterea unui copil într-o familie păgână îi face să-l cheme pe șaman. De ce și pe cine să cheme familia creștină? Nu scrie, nu facem.
Ba da, scrie! „să nu vă asemănați deloc cu ei…”
Deci dacă am face ceva asemănător, să înșele aparențele, am strica mărturia. ”Nimicul” e mai bun. Ca și închinarea evreilor, la ”nimic”. Când toate popoarele din jur se închinau la idoli anevoios sculptați, jertfind pe altare minuțios cioplite, evreului îi cerea cartea să se închine la …”nimic”,  jertfind pe un altar necioplit. Nu-i de mirare că treceau așa de repede la închinarea la vițel, la calea lui Ieroboam.
Binecuvântat nimic. Odihnitor!
Acolo unde scriptura tace, noi n-avem ce face, în rânduiala Adunării nu avem ce inventa. Să nu vă grăbiți să spuneți ”amin, frate!”. Ce faceți dacă mîine aveți nuntă? Mergeți la ”șaman”? Aici se vede lucrarea crucii, puterea cuvântului ei.
Obstacole mai sunt, nu le-am scris pe toate, poate nu le văd pe toate. E de observat că lucrurile care sunt obstacole pentru Duh, plac firii pământești, fac parte din lume, iar între lume și carne(firea pământească) este o unitate de origine și acțiune. Luarea crucii, lepădarea de sine însemană și lepădarea acestor practici care sunt atât de proprii omului vechi.
Dar tocmai de aceea a murit Domnul Isus Cristos, ca să murim și noi împreună cu El față de Învățăturile începătoare ale lumii. Și tocmai de aceea a înviat, ca să trăim o viață nouă, viața Lui, lipsită de zorzoanele rușinoase ale traiului religios vechi.

4 Responses to Rânduiala în adunare(5). Obstacole. ”Să dăm la o parte orice piedică.”

  1. Betu spune:

    Cu totii ne nastem intr-un anume mediu religios, un anumit gen de cautare spirituala. Pe de o parte paganismul cu toate religiile sale din afara crestinsmului si a revelatiei mozaice. Si apoi crestinismul cu toate ramificatiile sale religioase, confesionale. Ne nastem asadar cu anumite cutume, tabuuri spirituale, blocaje la nivelul psihicului importate in fiinta noastra de mediu religios in care am crescut. Un protestant care accepta ca revelatia si binecuvantarea lui Dumnezeu vine numai prin anumite canale ecleziastice, se va situa la acelasi nivel ca si paganul care a invatat de la vracii lui ca daca face cutare lucru va linisti „duhurile”.
    Ma lovesc in fiecare zi de acest blocaj in oameni si argumentele mele palesc in fata incapatanarii lor.Dincolo de mijlocirea care o facem inaintea lui Dumnezeu pentru apropiatii nostrii, ce atitudine putem lua noi in a-L marturisi pe Hristos pentru ca cel ratacit in „religiozitate” sa vada CUM lucreaza Dumnezeu cu adevarat?

    Apreciază

    • vesteabuna spune:

      Un european s-a rătăcit în junglă. După ore de bâjbâieli a întâlnit un om ce locuia în junglă cu tribul lui. La rugat să-l scoată din junglă. Acesta i-a spus: ”urmează-mă!” După alte ore de aparente rătăciri, europeanul a întrebat, ”totuși nu este nici o cale, parcă nu mergem nicăieri.” Cel din junglă a răspuns: ”Eu sunt calea.”
      Nu pot recomanda o atitudine specifică acelei situații…”ca cel rătăcit în religiozitate…să vadă Cum…”. Să-l vadă pe Cel…! e mai bine. Noi putem lua atitudinea de a ne lua crucea în fiecare zi și al urma pe Domnul în răstignirea față de lume și poftele ei și învierea, înnoirea zilnică a vieții Lui celei noi. Nimeni nu trece impasibil pe lângă un accident, o tornadă, o execuție. Oamenii au simțul dramaticului mult mai dezvoltat decât cel al distracției, sau al raționamentului. Nici un om nu trece impasibil pe lângă o răstignire. Să purtăm în noi răstignirea Lui și vom sparge ”blocajul” nepăsării. Citește-l pe Spark! Pentru mine e o răcorire: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html Ai pus un punct pe i aici:”Un protestant care accepta ca revelatia si binecuvantarea lui Dumnezeu vine numai prin anumite canale ecleziastice, se va situa la acelasi nivel ca si paganul care a invatat de la vracii lui ca daca face cutare lucru va linisti “duhurile”.” Tot Vechiul Tetsament, de la jertfa lui Abel până la rusalii ne vestește crucea lui Cristos, de la rusalii până la răpire luăm cina, vestim aceeași unire cu El prin zdrobire, prin moarte împreună. Au îngerii un spectacol!

      Apreciază

  2. elisa spune:

    Am citit :Scoala lui Hristos.de Sparks si Ce este omul.
    Scoala lui Hristos o reiau la rastimpuri si o recitesc iar si iar…e un adevarat abecedar al crestinului.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: