O libertate primejdioasă… (repostare din 14 ianuarie 2010)

Al treilea articol scris de Florea Moisescu şi publicat în nr 4/1933 al revistei Creştinul. Sunt 7 pagini A5, se tratează într-un mod duhovnicesc chestiunea relaţiei adunărilor cu statul. Nu am mai pus citate, merită citit tot articolul.

O libertate primejdioasă

„Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume” (Ev. Ioan 17, 16).

In primul articol din Nr. trecut al „Creştinului” am adus textual la cunoştinţa fraţilor şi surorilor din Adunările noastre, circulara Nr, 3176 A, din 10 Martie 1933, trimisă de Onor. Ministerul de Interne, tuturor autorităţilor în subordine, din toată ţara, prin care se recunoaşte oficial „Adunărilor Creştine după Evanghelie” libertatea de a se aduna pentru rugăciune şi cercetarea Sf, Scripturi.

La 31 August a, c., Onor, Ministerul Instrucţiunei şi al Cultelor a binevoit să dea Decizia Nr. 114.119 — publicată în „Monitorul Oficial1* Nr. 193 din 24 August — în care Adunările noastre („Creştinii după Evanghelie”) sunt puse în drepturile prevăzute şi acordate de Constituţia ţării noastre, ca unele care timp de 30 de ani s’au dovedit în totul folositoare ordinei publice, moralei creştine şi siguranţei Statului. De aceea am şi socotit de a noastră datorie ca să mulţumim respectuos înaltei Autorităţi, care dintr’o dreaptă înţelegere a lucrurilor a luat această hotărâre.

Totuşi, cercetând Decizia ministerială mai sus amintită, găsim — spre marea noastră părere de rău, şi cu toată dorinţa de-a arăta o deplină şi deopotrivă înţelegereunele puncte pe cari, dacă le-am primi ca bune, nici stăpânirea pământească n’ar avea vreun folos, în timp ce autoritatea supremă a Cuvântului lui Dumnezeu ar fi nesocotită, fapt căruia Adunările noastre i-ar datora (din toate punctele de vedere) o pagubă mare şi cu neputinţă de reparat.

Trecând peste unele puncte asupra cărora s’ar mai putea discuta, socotim că punctul cu adevărat primejdios pentru Adunările noastre, ar fi dacă l-am primi stabilirea rânduielii, ca un frate şi un înlocuitor al său, să fie oficial „autorizaţi” şi recunoscuta de autorităţi, în fiecare Adunare; alţi fraţi — unul sau doi — să aibă oficial dreptul să „cerceteze” Adunările în unul sau în câteva judeţe ; şi în sfârşit, unul, doi sau trei fraţi, sâ aibă oficial numai ei dreptul să „cerceteze” toate Adunările din ţară. Iată, în adevăr, punctul primejdios care ar face ca „libertatea* Adunărilor să fie numai un cuvânt frumos, înapoia căruia să pândească prăbuşirea şi să rânjească moartea lor spirituală.

Iată o „libertate” primejdioasă, pe care….dacă iubim pe Domnul Isus, căruia îi datorăm mântuirea şi fericirea noastră vecinică; dacă iubim adevărul şi voim să ne Unem în totul de el; şi dacă ne tnţjrijorează viitorul Adunărilor Domnului — nu trebue s’o dorim.

Aceasta ne-o spune trecutul (prăbuşirea in lume a atâtor biserici, începând dela împăratul Constantin); ne-o spune prezentul (decăderea gravă şi turburările venite din pricina nesocotirii Cuvântului vieţii, în cari se zbat atâtea confesiuni creştine); şio va spune viitorul, tuturor celor ce vor mai merge pe acelaş drum greşit. O spun acei copii ai lui Dumnezeu — fraţi bătrâni, cu experienţă — şi (sâ-mi iertaţi, vă rog, lipsa de modestie!) o mai spune şi celce scrie acesta rânduri, care un moment înclinase — influenţat de una şi de alta, şl nefiind destul de bine încredinţat de seriozitatea chestiunei pentru primirea ca „nu tocmai nevătămătoare” a acelei’ rânduieli scrisa în Decizia respectivă, nădăjduind că primirea ei ar fi putut totuşi uşura înaintarea Evangheliei. Închipuiri, cari — ca şi ale altor câţiva fraţi iubiţi — se bizuiau pe următoarele temeiuri slabe:

1. Că, în Cuvântul lui Dumnezeu nu este niciun citat, niciutl verset, care să oprească ca un frate să capete dela Minister o „autorizaţie” scrisă, să fie „recunoscut” oficial de o autoritate lumească, ca în faţa ei să „reprezinte” şi să „răspundă” pentru o Adunare sau pentru mai multe. Pentru aceasta mă întemeiam pe cele scrise în „Romani 13, 1—7″ şi în bună parte pe „Titu 1, 5″ cari cercetate bine vedem că ne vorbesc, cel dintâi despre supunerea civilă (ca cetăţean) către autorităţi, iar celălalt despre o rânduială lăuntrica în nişte Adunări creştine.

2. Că ar fi fost mai bine primirea rânduielii cerută, decât ca fraţii şi surorile din cutare sau cutare loc, să sufere într’un chip sau altul, din pricina neprimirii ei.

3. Că era parcă mai bine, de dragul păcii între fraţi, să ne fi supus acestei rânduieli, decât neprimind-o, să se fi ivit nemulţumiri şi deosebiri de vederi cu unii fraţi şi poate chiar cu unele Adunări cari n’ar înţelege bine primejdiile cari se ţin de o libertate plătită cu un asemenea preţ.

4. Că era mai bine a primi această rânduială, decât ca lucru lui Dumnezeu să fi fost împiedicat, poate chiar şi prin închiderea unor Adunări sau chiar a tuturor Adunărilor.

5. Că, dacă — în cazul cel mai rău — fraţii „reprezentanţi” şi „autorizaţi”, „recunoscuţi” de autorităţile lumeşti, s’ar fi abătut dela învăţătura curată a Evangheliei sau dela o viaţă trăită în bună rânduială, atunci — intervenindu-se la Minister — s’ar fi putut foarte bine să li se retragă „autorizaţia” şi „recunoaşterea”, şi astfel totul să meargă înainte de minune….

Iată temeiurile pe cari, târâş-grăpiş, ajunsesem la un moment dat să mă sprijinesc (şi pe cari ar putea să se mai sprijinească unii fraţi) pentru primirea unei astfel de rânduieli nenorocită. Dar iată că un lucru — un lucru de altfel foarte simplu — îmi scăpase din vedere, pe care un bătrân frate m’a făcut să-l văd numai în aceste puţine cuvinte: „Un frate special „autorizat” şi „recunoscut” de Minister ca „răspunzător” pentru o Adunare; unul sau doi fraţi special „autorizaţi” şi „recunoscuţi” de Minister ca să „cerceteze” Adunările într’un judeţ, în două sau în trei; unul, doi, sau trei fraţi special „autorizaţi” şi „recunoscuţi” de Minister ca să „cerceteze” Adunările în toată ţara,—însemnează înfiinţarea şi întemeierea a trei trepte ierarhice CU autoritate oficială în sânul Adunărilor, împotriva duhului Evangheliei. Aceasta însemnează, de fapt, intrarea sub un sistem lumesc foarte nefericit şi aducător sigur de nenorociri”. Aceste puţine cuvinte avură darul să mă facă să cercetez mai bine „chestiunea”, să-mi revizuiesc pe loc „încredinţarea” şi să-mi deschid ochii, aşa cum este de dorit să şi-i deschidă orice frate sincer, care n’ar fi încă destul de lămurit în această privinţă.

……..Mi-am cercetat mai de-aproape şi punctele pe cari, fără convingere deplină — ba chiar şovăind în mine însumi — începusem lotuşi să mă sprijinesc în favoarea primirii rânduielii din Decizia ministerială, şi am ajuns fără multă greutate să mă încredinţez c ă :

1. Este adevărat! In Cuvântul lui Dumnezeu nu este negru pe alb scris că unii fraţi să nu fie „autorizaţi” şi „recunoscuţi” de vreun Minister oarecare, de vre-o autoritate lumească, pentru ca nu cumva să fie astfel puşi cu ceva mai pe sus de fraţii lor în Hristos”, — aşa după cum nu este scris, nici să nu fumăm, nici să nu ne ducem la teatru şi la cinematograf, sau să nu lipsim Dumineca dela „frângerea pâinei”. Insă, întreg Cuvântul lui Dumnezeu şi în deosebi Duhul Evangheliei în întregime, sunt împotriva unui asemenea lucru foarte rău. Preoţii şi Fariseii evreilor, ar fi fost foarte mulţumiţi dacă Domnul Isus ar fi voit să primească „autorizaţie” şi „recunoaştere” dela e i ; însă El le-a spus scurt şi hotărât: „Eu nu umblu după slava care vine dela oameni!” iar lui Pilat: „împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ev. Ioan 5, 41, 18, 36). Şi care din apostoli a căutat oare ca să fie „autorizat” şi „recunoscut” în lucrul lui Dumnezeu ? In adevăr, numai o singură „autorizaţie” şi „recunoaştere” a cerut şi a căpătat ap. Pavel, din partea unei autorităţi omeneşti. Ştiţi care? Aceea — pe când nu era încă întors la Dumnezeu — de-a aduce dela Damasc la Ierusalim, legaţi, pe ceice i-ar fi găsit acolo umblând pe calea credinţei (F. Ap. 9,7,2). De aceea, nici noi să nu uităm că aici jos, într’o lume pierdută şi care din fire este împotrivitoare şi vrăşmaşă lui Dumnezeu, suntem „străini şi călători”, avem o cruce de purtat, o mărturie de dat, o luptă de dus, şi deaceea nu putem nici căuta, nici cere, nici primi „autorizaţia” şi „recunoaşterea” ei. Dacă ea voieşte să ne lase câteodată liberi, îi mulţumim frumos; însă aceasta nu trebue să ne facă să uităm că marele nostru duşman, Diavolul, ne poate e) însuşi făuri o anumită „libertate” sau în cel mai bun caz va căuta să se folosească chiar şi de o bună libertate pentru a ne depărta de Domnul.

2. Domnul Isus ne zice : „Luaţi jugul Meu l* (Mat. 11, 29). Atunci cum ne-am putea noi înjuga la un jug cu totul străin, la jugul lumii pierdută care n’a primit pe Hristos şi Căruia i-a pregătit crucea ? Oare nu suntem noi aceia cărora li se spune: „Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui, căci noi n’avem aici cetate stătătoare” ? (Evrei 13, 13).

3. In adevăr, noi trebuie să iubim mult pacea şi, deasemenea, trebue să iubim foarte mult pe fraţi, pe copiii lui Dumnezeu, însă cu niciun chip să nu-i iubim mai mult decât adevărul, decât Cuvântul lui Dumnezeu, decât pe Domnul Isus. De dragul păcii şi al fraţilor, nu trebue să răstignim adevărul pe care toţi copiii lui Dumnezeu sunt chemaţi să-l înţeleagă bine şi să-l păstreze cu credincioşie. Domnul Isus trăia, vorbea şi urma adevărului fără să se abată dela El cu o iotă, când, chiar din pricina lui, mulţimea se dezbina (loan 6, 52; 9, 13- 16; Luca 12, 51-53). Iată ce trebue să înţelegem să urmăm şi noi cu scumpătate!

4. Vai de noi ar îi, dacă am ajunge să credem că „autoritile” şi „recunoaşterile” autorităţii lumeşti, pot face ca lucrul lui Dumnezeu să înainteze după voia lui Dumnezeu ! Noi nu trebue să avem grijă decât numai de un singur lucru : să tragem în jugul lui Hristos, împreună cu El, şi să nu ne batem capul de cum Dumnezeu va înţelege să facă şi de acum înainte, ca să înainteze lucrul Său. Oare nu-L priveşte pe El chestiunea aceasta mai mult decât pe noi toţi ? Şi nu are El oare toate mijloacele la îndemână ca să-i înlesnească propăşirea sănătoasă, ca şi până acuma ? Şi dacă pentru atingerea acestui scop, Dumnezeu voieşte ca să suferim ! Oare Hristos n’a suferit ? Nouă ni se cere numai ca să fim credincioşi.

In veacul al 4-lea, împăratul Constantin a stricat lucrul lui Dumnezeu — după cum se şi vede! — „autorizând” şi „recunoscând” o biserică care de altfel şi începuse să dorească ca să fie mai mare, mai bogată, ceva mai strălucită şi de…. Stat. Ia’n priviţi-o numai cât de frumoasă materialiceşte şi…. moartă duhovniceşte! Bună de Iad, nu alta !…. Laţ pierzător pentru membrii ei ! O, da! Dumnezeu face El singur să înainteze bine lucrul Său, însă aceasta numai pe calea cea strâmtă a crucii. In adevăr, noi avem destule Adunări cari n’au crescut ca număr şi n’au cunoscut timp mai bun de înaintare duhovnicească, decât timpul de despreţ lumesc şi de prigoniri. Şi din cele 7 Biserici amintite în cartea Apocalipsului, cele mai lăudate de Domnul sunt 2, — tocmai cele mai slabe, mai sărace, mai suferinde şi mai batjocorite sunt Adunările din Smirna şi Filadelîia (Apoc. 2, 8—11; 3, 7—13), iar nu cele îmbogăţite, autorizate, recunoscute de lume (Apoc. 3, 14—18).

5. Odată ce unii din fraţii noştri ar fi „autorizaţi” şi „recunoscuţi” oficial ca să „reprezinte” sau să „cerceteze” adunările, greu, foarte greu ar fi ca ei să mai poată fi „desautorizaţi” şi „desrecunoscuţi”. Şi chiar dacă s’ar putea face uşor acest lucru, vai —căci doar noi ne cunoaştem cu toţii inima /—te certuri pentru în întâietate, câte lupte şi dezbinări nu şi-ar deschide calea! Apoi, în locul celor „desautorizaţi” şi „desrecunoscuţi” vor trebui „autorizaţi” şi „recunoscuţi” alţi fraţi, de oarece odată ce intri — Doamne fereşte ! — într’un asemenea sistem lumesc, ruşinos pentru Biserica Domnului, trebue să mori în el; sau vorba aceea: „Odată ce ai intrat în horă, trebue să joci !”

Fraţi şi surori, să fim deci înţelepţi! Din moment ce unul sau doi fraţi dintr’o Adunare, ar fi „autorizaţi” şi „recunoscuţi” de o autoritate lumească, ei devin oficial — chiar numai prin faptul acela — mai mari decât Adunarea Domnului. Acesta este un mare rău, însă iată ce mai este: Odată ce autoritatea lumească cu „autorizările” şi cu „recunoaşterile” ei ar face pe unii din fraţii noştri mai mari în Adunările Domnului, în schimb i-ar robi şi i-ar lega şi ea bine de dânsa prin faptul că i-ar face «răspunzători» în faţa ei, pentru Adunările acelea, îndată ce autoritatea lumească — cu totul străină de Dumnezeu şi de voinţa Lui — ar lega şi ar aservi fraţi pe cari mai  întâi i-ar „autoriza” şi i-ar „recunoaşte” oficial, n’ar face decât să izbutească să lege de dânsa, prin aservire, întreaga Adunarea a Domnului, în care lumea nu are dreptul să facă rânduială şi să stăpânească (credinciosul este dator numai ca individ şi cetăţean să se supună şi să-şi facă toată datoria faţă de legile şi autorităţile Statului, rânduite de Dumnezeu, numai în scopul ţinerii bunei rânduieli în lume).

Astfel, Adunările n’ar mai atârna numai de Hristos, ci deasemenea şi de duhul rău al lumii care voieşte să se amestece „autorizând” şi „recunoscând” fraţi, atunci când singur Duhul Sfânt are dreptul şi autoritatea să facă lucrul acesta, cu totul aşa cum înţelege El. Hristos a venit să slujească, iar nu să fie slujit! Iată pentru ce nici noi nu putem primi ca unul sau doi fraţi să fie „autorizaţi” şi „recunoscuţi ca  „răspunzători”, deoarece acest lucru este popie curată, de care Sf. Evanghelie nici nu voieşte să audă. Din moment ce doi-trei fraţi ar fi oficial „autorizaţi” şi „recunoscuţi” să „cerceteze” atâtea Adunări pe atâţia kilometri pătraţi, chiar prin faptul acela şi în chip firesc, ei ar fi  mai mari decât toţi fraţii lor cari alcătuesc toate acele Adunări (deci mai mari şi decât fraţii „autorizaţi” şi „răspunzători în fiecare din acele Adunări, cari nu au ca dânşii drept să „cerceteze”, adunări din alte localităţi, ci doar să „reprezinte” fiecare Adunarea lui, în faţa autorităţii care l-a numit în „dregătoria” aceea). Or, aceasta este protopopie curată, şi noi nu o putem primi de oarece Sf. Evanghelie nu voieşte să ştie nimic de dânsa. Din moment ce 1, 2 sau 3 fraţi ar fi oficial „autorizaţi” şi „recunoscuţi” pentru toată ţara, ca să „cerceteze” toate Adunările, chiar prin faptul acela şi în chip firesc, ei sunt — vrând-nevrând — mai mari decât toţi fraţii lor din toate Adunările din ţară (deci, mai mari şi decât fraţi oficial „autorizaţi, recunoscuţi şi răspunzători” în fiecare Adunare, precum şi peste toţi fraţii „autorizaţi” şi „recunoscuţi cu dreptul dela Minister, de a „cerceta” atâtea Adunări, pe atâţia kilometrii pătraţi). Or, această a treia treaptă ierarhică, este mitropolie curată, şi noi nu o putem primi de oarece Sf. Evanghelie nu voieşte să ştie nimic de dânsa. Dar să nu uităm că această întreită ierarhie (o, ce curând ar ajunge împătrită, încincită, etc) mai este primejdioasă şi din următorul punct de vedere: ea ar da naştere la certuri. Eu ştiu, ici-colo, câte o Adunare—aşa chiar în felul în care suntem astăzi—unde, unii din fraţii mai bătrâni (pilda turmei /….) au câteodată între ei, din nenorocire, neînţelegeri pentru lucruri de nimic. Acum socotiţi, pe care dintre ei ar trebui fraţii să-1 pună „pe listă” ca să fie oficial „autorizat” şi „recunoscut” de Minister, ca „reprezentant-răspunzător al Adunării? sau ca „cercetător” al atâtor Adunări, pe atâţia kilometrii pătraţi! sau ca „cercetător” autorizat de Minister, al tuturor Adunărilor din ţară! Cugetaţi apoi la dorinţele mai multora de a fi puşi ei pe listă, cugetaţi la partide, la gelozii, la certuri, la lupte, la sfâşieri, ia dezbinări cari ar urma!

Pilde nespus de triste avem — din nefericire — chiar aproape «la noi, în cutare Adunări (nu vă spun numele lor) în, cari „autorizaţii, recunoscuţii, răspunzătorii” oficiali, se luptă, se judecă înaintea tribunalelor lumii pierdute, în văzul şi râsul necredincioşilor şi spre bucuria lor. Iată ce ne-ar aştepta şi pe noi dacă nu astăzi, dar mâine cu siguranţă dacă am primi să ne organizăm, începând cu primirea de „autorizaţii” şi „recunoaşteri” oficiale, de locuri cu „răspundere” în Adunări. Să nu uităm că această întreită ierarhie lumească, mai este primejdioasă şi din următorul punct de vedere: Când un frate bătrân şi cu vază în Adunare (sau în Adunări) ar păcătui grav, s’ar abate dela adevărul Evangheliei, ar lucra la dezbinări între fraţi, etc, nu va putea fi uşor pus sub disciplină sau înlăturat cu totul — dacă,, bine înţeles, n’ar vrea să se pocăiască şi să părăsească calea cea rea — deoarece fiind oficial „autorizat” şi „recunoscut” de autoritatea lumească, el ar fi „înrădăcinat” pe locul său. Iată două pilde: una, din nefericire, la noi la I. unde acum câţiva ani, un fratelucrător şi fruntaş în Adunări — după care ne pare rău şi astăzi — fiind dovedit vinovat şi nevoind cu niciun chip de a părăsi calea cea rea, a fost uşor înlăturat de Adunări, prin fraţii bătrâni cari le slujesc; astfel că paguba a fost numai şcel timp scurt de turbufare, pierderea lui din mijlocul nostru şi părerea noastră de rău. A doua pildă tristă o vedem în Adunările — al căror nume am spus, că nu voim să-l dăm aici — în sânul cărora luptele ţin de ani de zile, dezbinându-le şi păgubind astfel scopul lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor pierdute (Galat 5, 15; Efes. 5, 8).

Şi acum să ne întrebăm, cum ar fi mai bine? Autorizaţi şi organizaţi? recunoscuţi şi înregistraţi? sau de această ciumă grozavă scăpaţi ?

Fraţilor, timpurile sunt rele şi nu ştim ce greutăţi ne va aduce ziua de mâine! Chiarceice au alergat după libertate „cu orice pret                              o pot vedea — după toată alergătura şi osteneala lor — pierdută peste noapte, Atâta timp cât Biserica Domnului va fi pe pământ, ea va avea mulţi duşmani văzuţi şi nevăzuţi, cari o pândesc din întuneric. Să avem deci grijă! Să rămânem fiecare la locurile noastre, lucrând cu toţii (ca şi până acuma) pentru Domnul fiecare cu darul căpătat şi în umilinţă prin Harul care ne-a fost dăruit! Noi mulţumim şi suntem recunoscători pentru libertate, dacă nu trebue s’o plătim cu nesocotirea voinţei lui Dumnezeu, descoperită în Evanghelie. Adunările ne sunt foarte bine şi de mult cunoscute autorităţilor ţării noastre căreia nici o pagubă nu-i aducem, ci din potrivă folos. De aceea, credem că avem dreptul să cerem stăpânirii pământeşti, ca în cadrul libertăţii hotărâtă conform literei din Constituţie, să ne lase a sluji după Evanghelie, lui Dumnezeu, ca şi până astăzi., încât ne priveşte, totul ce putem face după Cuvântul Iui Dumnezeu, facem şi dăm bucuros. Insă ceeace ştim bine că nu este voia Domnului şi ar întrista pe Duhul Sfânt, nu putem face; deoarece credem ca şi Apostolii, cari — puţin după învierea şi înălţarea Domnului la cer — spuneau hotărât autorităţii civile şi religioase, la Ierusalim
„Noi trebue să ascultăm mai mult pe Dumnezeu, decât pe oameni!” {Faptele Apostolilor 5, 29).

fr. F. M.

4 Responses to O libertate primejdioasă… (repostare din 14 ianuarie 2010)

  1. viorica spune:

    Unde mai gasim oamenii ca inaintasi nostrii care nu au cedat cu riscul vietii lor compromisul .Vedem cum crestinismul se duce de rapa .Ma doare sufletul cand ma gindesc cit au suferit inaintasi noastri si nou nici nu ne pasa de jertfa lor ,nici de jertfa Domnului Isus!

    Cand unii vor lua minciuna
    Ca martora in strimtorare
    Crestine spune adevarul!
    Caci adevaru-i sfint si mare!

    Dar nu tacea cand ticalosii
    Calc adevarul in picioare…
    De esti crestin ,vorbeste-atuncea
    A fi-n Hristos e lucru mare!

    Apreciază

  2. […] Rusia, din pri­cină, că la cererea conducătorilor de astăzi ai acelui Stat, n’au voit să se organizeze în chip lumesc (ca sectă) pentru a fi, zice-se, în schimb, recunoscuţi ? Astfel, n’au voit să facă […]

    Apreciază

  3. […] pe care o încântă. S-ar fi închis ”bisericile”! vor pretinde apostolii minciunii. Am avut libertate! Cu siguranță, s-ar fi închis ușile spre orizontală dar cea pe care nu o poate închide nimeni […]

    Apreciază

  4. ion vizitiu spune:

    mia iovin – marturisire si marturie

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s