Separare sau asimilare!

„In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rastignita fata de mine si eu fata de lume” Gal 6:14

Separarea, alegerea, sfintirea, rascumpararea sunt gandul si lucrarea Duhului Sfant realizate in noi prin lucrarea crucii. Partasia suferintelor Lui, suferinte datorate tocmai acestei separari ne face sa-L cunoastem mai bine, sa-I patrundem caracterul si sa dorim sa fim mai separati impreuna cu El. Separare de ce? De duhul lumii, de gandirea lumii, de felul desert de vietuire, de lucrurile voite si gandite de carne(firea pacatoasa). Aceasta separare este o lucrare continua si progresiva a mintii noastre, o innoire a mintii prin metanoia(razgandire). (Apropo, metanoia se traduce mai bine prin „razgandire”, „razganditi-va si intoarceti-va la Dumnezeu….”.) „Duhul ne vrea cu gelozie pentru sine”, „noi n-am primit duhul lumii” sunt vorbe vii care ne indeamna sa supunem gandurile noastre ascultarii de Hristos. El merge afara din tabara, merg si eu, El este batjocorit, sunt si eu, „unde merge-i voi urma Lui, eu merg cu El oriunde-ar merge.” Inamicul innoirii mintii este automatismul inchinarii religioase, repetarea rugaciunilor, a cantarilor, a tipicului. In locul inchinarii fata de Cel Viu, Capul Adunarii, nu au voie sa se rosteasca stereotipii. Plangerea pacatului, cersirea indurarii, slavirea Harului sunt toate lucrari spontane si directe ale Duhului. Daca nu sunt asa, daca se maimutaresc niste forme prin repetare, nu se innoieste nici o minte, nu se razgandeste nici o gandire. Separarea duhovniceasca care rezulta din innoirea mintii, din razgandire este un proces continuu de transformare, este un mers lung al gandurilor pentru a parcurge distanta celesta dintre cele parasite si cele neatinse. „Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre. ” (Isaia 55:9) „Inarmati-va si voi cu acelasi fel de gandire…” inseamna o separare, o transformare continua a gandirii prin inlocuirea prejudecatilor, obiceiurilor, superstitiilor,dorintelor firii cu cele ale Duhului. Procesul acesta de inarmare se petrece in partasie, in legatura frateasca, in timpul de invatare. „Daca vei pune in mintea fratilor aceste  lucruri…”! Vast program! Realizabil prin crearea mediului necesar, mediu neformal, familial, al dialogului si deschiderii, al invatatorului bland si smerit si al invatacelului atent si interesat. Dialog si ascultare, lacrimi si insistenta, sentimente eliberate si stari impartasite, veghere si corectare.  „Zugravirea lui Hristos” ca rastignit este prima lectie din acest manual al partasiei pentru ajungerea la „partasia suferintelor Lui” sau la „simt placere in slabiciuni…”. Viziunea Gloriei care insoteste sfintirea, separarea, dispretul pentru abandonarea mersului gandirii vechi, („Daca sunteti batjocoriti pentru numele lui Hristos, ferice de voi. Fiindca Duhul slavei,Duhul lui Dumnezeu, Se odihneste peste voi.” (1 Petru 4:10)) este factorul care energizeaza speranta si tine fixata privirea duhovniceasca spre rasplatire. Cu cat mai multa ocara, cu atat mai mult Duh, cu atat mai multa Slava. Atunci, in ziua cea rea, primim Har. Asta-i place lui Dumnezeu, sa dea, sa ne apropiem de El crezand ca El „rasplateste pe cei ce-L cheama”. Dragostea Lui inunda si aprinde aceste legaturi, cand arde pe altarul din pietre neciopolite pe care este adus ca jertfa rodul buzelor. Separarea este provocata de doua forte, una din exterior, a lumii si alta launtrica, a Duhului. Dinauntru eu reneg paganatatea lumii iar dinafara lumea batjocoreste felul meu nou de trai. Este o prapastie spirituala care se tot adanceste, un zid insurmontabil care tot creste. Nu astupati prapastia, nu daramati zidul!

Ce este asimilarea?
Este procesul invers, de lumificare, de contopire pana la identificare a gandirii cuiva cu gandirea lumii. Asimilarea este procesul de stergere a oricaror diferente de mentalitate si gandire dintre un om religios candva, care s-a intors inapoi spre lucrurile vomate sa le inghita iar cu pofta. Asimilarea este si ea provocata de doua forte, una launtrica, a poftelor firii si alta exterioara, a opiniei publice, a lumii. Firavele modificari de soft ale gandirii se sterg si bietul om ajunge iar o parte perfect integrata in lumea pe care o iubeste. In general sunt usor asimilabili cei lipsiti de viziune, orbii spirituali. Singuratici sau in grupuri, (nu este interzisa caderea a mai multi orbi impreuna in groapa)! Chiar inselaciunea este mai mare, grupul mare are impresia de tarie.
Am fost asimilat si eu!
Ca copil de pocaiti, in clasa a 3-a am fost trimis in tabara pionereasca. Insistente ale invatatorului la mama, cedare. Folclor ticalos, bancuri stricate, limbaj murdar, prea repede la 9 ani.
In clasa 5-a a insistat diriga sa merg in tabara, la mare. Iarasi asimilare.
La 14 ani am mers in megabiserica de la oras. Greu m-am asimilat! Si Doamne ce mult imi doream si nu ma baga nimeni in seama. Am reusit in final dupa 2 ani in care am fost neglijat. Tanjeam dupa asimilare. Mimam contopire in gandire si cu colegii din liceu. In primii ani de liceu, fereasca Dumnezeu sa se stie ca-s pocait. De fapt nu eram.
Mergeam la tineri sambata seara. Nu stiam de ce cei care aveau ceva de spus dintre studenti erau in mod discret „cenzurati”, vorbea acelasi RG plictisitor si anost. Acum, dupa 26 de ani stiu exact, respectivul era fiul taticului aprobat si „dirijat” de catre securitate.
NIMENI NU MI-A VORBIT DESPRE SEPARARE! Era interzis. Era demodat. Era ilegal. „Si pocaitii sunt buni pentru lumea asta”, acesta era mesajul. Si inca sa vedeti ce buni sunt. Cei mai buni.
Nu s-a predicat un Hristos rastignit, inaltat, batjocorit si incoruptibil.
S-a predicat un Hristos asimilabil, integrat in lume, cu scoli ca lumea, cu titluri ca lumea, cu ierarhii ca lumea. De fapt chiar seful lumii. Acum sunt convins ca acesta este antihristul. Hristosul care te face bogat, te scapa de comunisti, de boala, se da jos de pe cruce si schimba guvernul de la Ierusalim, nu este Hristos cel dispretuit si rastignit. Nu este Hristosul care a inviat. Nu e Hristosul care va veni ca un hotz. „Arata-te lumii” spun si astazi cartzologii. Nici nu va veni degraba, nu-L asteptati, zice Caiafa.
Asimilarea cu lumea, duhul acesta de potrivire a gandurilor, ca ei si noi, …ei asa, si noi asa…profesor crestin, strungar crestin, artist crestin, drac crestin il face pe Hristos parte a acestei lumi iar pe crestini cartite prin vizuinile pamantescului.
Asimilarea este accelerat favorizata de mediul antigandire din megabiserici, de religiozitatea de spectacol a salilor cu sute de locuri unde partasia si transmiterea reciproca a gandurior Duhului e interzisa. Privitul in ceafa fratelui din fata, cantatul acelorasi texte si niciodatadeschidereagurii pentru a-ti supune gandurile judecatii celorlalti duce la o rapida atrofie a spiritului care devine usor victima imbibarii cu duh lumesc.
Comunistii ne-au dorit asimilati! In laboratoarele lor ideologice au trasat o cale de contopire cu lumea, ne-au infectat softul din creier cu sedinte de indrumare lunare prin care au paralizat incet-incet  orice miscare, orice impotrivire, orice dorinta de separare(sfintire).
Lipsa viziunii duce la asimilare. Despre cele 10 semintii inrobite in Babilon nu mai stie nimeni, nimic. Au fost asimilati! Insa cei cu viziunea Ierusalimului au iesit din Babilon si au plecat spre un Ierusalim ruinat, abandonand si separandu-se de Babilonul plin de confort si ordine.
Am scris aceste ganduri pentru ca exista o diferenta intre Ierusalim si Babilon, intre Duhul Domnului si lume. Este o granita de duh, nu de etichete, nu de firme. Se vede tare bine pe bloguri aceasta granita. Unii in schimb n-o vad. Procesele sunt cu sensuri inverse, sfintirea(separarea) si asimilarea sunt absolut cu sensuri opuse una alteia.
Asa:ambelesensuri

Poate ca la un moment dat doua persoane au ajuns una langa alta pe drum, dar spiritual ei se indeparteaza imediat, unul se sfinteste si celalalt se intineaza. Sa continue!

2 Responses to Separare sau asimilare!

  1. Come Out and Be Separate

    JC Ryle

    “There is a widely-spread desire to make things pleasant in religion – to saw off the corners and edges of the cross, and to avoid, as far as possible, self-denial. On every side we hear professing Christians declaring loudly that we must not be “narrow and exclusive” and that there is no harm in many things which the holiest of saints of old thought bad for their souls.”

    “That we may go anywhere, and do anything, and spend our time in anything, and read anything, and keep any company, and plunge into anything, and all the while may be very good Christians – this is the maxim of thousands. In a day like this I think it good to raise a warning voice, and invite attention to the teaching of God’s Word. It is written in that Word, ‘Come out and be separate.’”

    J.C. Ryle (1816-1900) Practical Religion “The World ” p.284, 285

    Apreciază

  2. […] 16. Partasia celor doi sau trei, viata Adunarii Mielului a fost distrusa in acest mod pe toate tarlalele spiritului marcate cu Cultul Crestin x sau y. Aceasta este cea mai mare pierdere, pierderea Viziunii lui Isus ca trup spiritual, ca adunare, incetosarea ochilor inimii care face sa vezi trupurile ca niste copaci, ramificatii si organigrame. Isus cel rastignit nu mai este practicat si proclamat. Se predica un Isus asimilat. […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: