Slabiciunea lui Dumnezeu

“…este mai tare decat oamenii.”

“….inarmati-va si voi cu acelasi fel de gandire.”

          Lucrarea duhovniceasca a crucii asupra omului nostru vechi, a “faptelor trupului”, il slabeste pe acesta incat sa poata fi strunit, stapanit de cel launtric.

“….daca prin duhul faceti sa moara faptele trupului, veti trai.”

       Crucea are de-a face cu gandirea noastra, cu soliditatea argumentelor ei, cu justetea motivatiilor ei, cu taria justificarilor si a indreptatirilor mersului comun. Nu se va schimba nimic in mersul si in faptele nimanui pana nu se schimba “softul”, gandirea care le genereaza.
      Vrasmas al crucii este cel cu gandirea fireasca neatinsa, care “se gandeste la lucrurile de pe pamant”(Fil. 3).
      Crucea lui Hristos este o denumire spirituala a lucrarii launtrice de “partasie a suferintelor Lui”, partasie la care am fost chemati, “cu Tatal si cu Fiul”.
      Proclamarea crucii inseamna stergerea zapisului, rasturnarea izvodirilor mintii, a rationamentelor, slabirea si fragilizarea ancorelor mentale care justifica traiul lumesc, a argumentatiei legaliste:”daca vei face, vei trai” sau decizioniste:”te-ar binecuvanta Dumnezeu daca tu…”.
     Crucea lui Hristos are de-a face cu mandria noastra, cu faptul ca stam cocotati pe propriul musuroi(al faptelor proprii) si ne bucura cand vedem musuroaie mai mici. Crucea lui Hristos, asumarea smereniei si umilintei Lui ne face sa renuntam la scurmat, la construit neprihaniri proprii, la etalare.
     Totul se petrece in gandurile noastre, innebunite de intelepciunea cu care ne-am falit, orbite de slava desarta la care am privit sau de filozofii mincinoase. Acolo in ganduri, cand il vedem in duhul pe Domnul Isus Hristos zugravit ca rastignit, propovaduirea crucii Lui ne desleaga de povara propriei neprihaniri laudatoare, falitoare si ne aduce sa vedem Gloria celeilalte neprihaniri, launtrice, a semintei care moare si ale carei roade vor purta Glorie inmultita rodind din mortificarea omului vechi.
      Cand primim prin Duhul intelegerea acestei taine, nu ne mai laudam cu nimic.
      E diferit ce fel de Hristos cunoastem, ce fel de Hristos ne este propovaduit, unul “dupa starea fireasca” sau unul “rastignit”.
       Asa cum il cunoastem, asa vom fi si noi.
       Despre cel nerastignit am scris aici.
       Ce inseamna insa: “cine vrea sa ma urmeze…sa-si ia(ridice) crucea in fiecare zi…”?
Nu e scris pentru crestinii de performanta, asa ceva nici nu exista, e scris pentru tine si pentru mine.
Fara cruce nu poti merge pe “Cale”.
Cred ca partial, limitat si imbunatatibil as putea sa-mi exprim o mica parere despre ce este ”ridicarea crucii”. Este “slabiciunea lui Dumnezeu”, care face Harul sa-si poata manifesta puterea, sa nu fie incurcat de taria carcasei. Este primirea cu bucurie a tuturor imprejurarilor care conduc la smerirea noastra impotriva curentului filosofiilor si lumii(opiniei publice) care nu ne invata decat intarirea noastra(in omul vechi), consolidarea personalitatii, etalarea eului, calitatilor lui si a vechii firi. Toate talEntele cu care suntem inzestrati din nastere si educatie fac parte din vechea fire, nu din Duhul.
      Ridicarea crucii inseamna inarmarea cu gandul suferintei (I petru 4:1)::”fiindca Hristos a suferit in trup(carne), inarmati-va si voi cu acelasi fel de gandire…” sau ”sa aveti in voi gandul acesta care era si in Hristos Isus…”(gandul smereniei). Nu este vorba de prigoana aici(din exterior) ci de prigoana launtrica pe care o exercita continuu Ismael din noi asupra lui Isaac din noi. De multe ori prigoana ia forma unui joc, distractie sau voie buna (idee de la Origen). Nu acesta e gandul lui Hristos. Realitatea existentei este suferinta(Chambers). Gandurile noastre sunt prin duhul chemate sa fie subjugate in partasia cu El, unite cu El in partasia suferintelor lui. Aceasta se petrece inafara taberei  conformismului, vrasmas crucii.
      “Inarmarea duhovniceasca” zilnica cu gandul smereniei, al suferintei, al rusinii Lui, al acceptarii cu bucurie a felului Lui de a fi, nebagat in seama si dispretuit este cea mai formidabila armura din univers. E atat de eficienta incat simpla ei purtare te face invincibil, poti chiar sa “nu te gandesti mai dinainte”, sa “uiti ce este in urma”, sa nu privesti in urma, sa pazesti lucrurile “fara vre-un gand mai dinainte”.
      Duhul ne invata chiar cum sa ne rugam, in slabiciunea noastra.
      Pavel era “slab, fricos si plin de cutremur” in mod cert, fara taria data de vre-o schita de predica sau proiect.
      Mai mult, vorbea plangand, la Filipeni le spunea “plangand”, pe altii ii invata “in mijlocul multor lacrimi”, “ca o doica care-si creste cu drag copii”. Plangea el, plangeau si cei ce primeau cuvantul, Timotei de ex:”imi aduc aminte de lacrimile tale”. Numai slabiciune. In slabiciune a fost omorat si Domnul Isus, atat de dispretuit ca toti l-au parasit, chiar si Petru. Absurd de slab, nu poate fi Fiul Atotputernicului, gandeau toti asa!

Atotputernicul si-a riscat bogatia punand-o in duhurile celor sfinti(Ef 1:18)
Slabiciunea lui este mai tare decat oamenii.
d.
Dupa Cuvantul de ieri din adunare.
 
 
 

 

2 comentarii

  1. Timpul pe care-l petrecem in rugaciune cu Dumnezeu este cel mai placut si mai bine intrebuintat .Inaintasilor nostri le-a placut rugaciunea ,despartiti de lume simteau prezenta lui Dumnezeu.

    Apreciază

    Răspunde

  2. Sora Viorica
    Rugaciunea e odaia noastra de judecata, unde ne intalnim cu parasul-vrasmasul, cu martorii-duhul nostru, Duhul lui Dumnezeu, cu mangaietorul-Duhul, cu judecatorul-Cuvantul lui Dumnezeu, cu procurorul-Duhul lui Dumnezeu(va dovedi lumea vinovata), cu martorii legii: cugetul si gandurile noastre, dar indeosebi cu Avocatul, Garantul unui legamant mai bun, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Si uite-asa zicea sora Leontina, inainte de rugaciune e vegherea, ca la orice proces, e gardian la usa. „Vegheati in vederea rugaciunii.” Cat despre Avocat, asta-mi place, sa-mi folosesc dreptul la tacere, sa vorbeasca El, sa scoata din Arvuna Mostenirii, ca pana la „rascumpararea stapanirii dobandite” mai e un pic. Noi nu ne stim ruga, dar insusi Duhul mijloceste.
    De ne-am judeca singuri, n-am fi judecati.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s