Moartea de martir a lui Ivan Moiseev(9.), mărturia personală: „Dacă Dumnezeul tău e atotputernic şi El e viu şi poate face totul, atunci să mă lase mâine să plec acasă în permisie, atunci voi crede în El!”

Întreaga carte aici.
Citește capitolul anterior.

…..au discutat cu mine. Am fost pedepsit: să lucrez toată noaptea. Şi eu am lucrat cu bucurie, totodată cântăm şi mă rugam.

A doua zi iarăşi am lucrat. Soldaţii făceau exerciţii de front, iar mie mi s-a dat însărcinarea să spăl podeaua în cazarmă. Cazarma e mare. Trebuie să spăl cu peria și cu săpun. Eu mă învoisem cu toate şi mă bucuram. Şefii au observat lucrul acesta şi, cât timp am spălat, mă chemau ba la unul, ba la altul.

În sfârşit am fost chemat la comandantul diviziei. M-a întâmpinat locţiitorul lui şi am discutat cu el vreo trei ore. La început el striga la mine, apoi a incetat. Eu l-am întrebat: „Îmi permiteti să vă spun câteva cuvinte?“ El mi-a permis gândind că m-a convins de acum şi că îl voi asculta. Dar eu întotdeauna Îl ascult pe Dumnezeu, nu pe oameni. I-am spus: „Aţi strigat degeaba. Nu mă veţi speria cu strigătul“.

După aceasta am fost dus în altă unitate, unde toată ziua a discutat cu mine un colonel. Peste 20 de zile noi am făcut un marş de 500 de kilometri pentru șoferi şi am fost trimişi în oraşul Kerci.

Acolo au început să mă încerce. Prima încercare: 5 zile nu mi-au dat nimic de mâncare. Ei m-au întrebat: „Ai fost vreodată bolnav?“ Am spus: „Nu, eu nu ştiu de spital“. Credeau că peste 5 zile trebuie să mă îmbolnăvesc. Dar nu m-am îmbolnăvit, slavă Domnului! Mă rugam. Medicii m-au examinat la aparatul roentgen, nu mă îmbolnăvisem. Mi-au dat drumul. Au aflat despre lucrul acesta şefii şi au spus: „Daţi-i să mănânce, altfel ne veţi face de ruşine, dacă va muri de foame!“

Eu nu mergeam cu ei în front şi nu cântăm cântece cu ei.

Apoi m-au pus la încercare în alt fel. Era de acum iarnă. Afară era zăpadă, un ger de 30 de grade. Soldaţii dormeau în cazarmă, iar eu eram scos afară si mi se ordona: să stau în frig 5 ore. În uniformă de vară: numai în cămaşă, pantaloni, cizme şi şapcă. Pe ei nu-i interesa cum am să petrec timpul, numai să stau 5 ore afară. Iar eu tot timpul mă rugam, orice termen mi s-ar fi dat. După aceasta mă chemau şi mă întrebau: m-am răzgândit ori nu. Și din nou se repeta aceeaşi pedeapsă. Dar eu nu simţeam frigul. Şefii, dacă ieşeau afară şi stăteau 10-20 de minute, tremurau de frig. Se uitau la mine şi se mirau că nu se întâmplă nimic cu mine pe un asemenea ger. Se întâmpla că toată noaptea stăteam, chiar şi câteva nopţi la rând. Această încercare a ţinut două săptămâni.

Îmi amintesc, prima dată când mi-au permis să dorm în cazarmă cu soldaţii, m-am dezbrăcat şi m-am culcat după semnalul la odihnă la ora 10 seara. Dormeam de acum, dormeau şi soldaţii, când deodată a venit la mine în zbor un înger Şi-mi zice: „Ivan, scoală-te!“ Mi s-a părut că e un vis. Eu m-am sculat, nu ţin minte cum m-am îmbrăcat. Din cazarmă noi n-am ieșit pe uşă, nici prin fereastră, ci s-a deschis podul şi acoperişul și am zburat cu el pe o altă planetă. Îngerul mi-a spus: „Pe această planetă vei merge după mine, pentru că nu ştii drumul“. Şi eu mergeam după el. Ne-am apropiat de un râu, pe ale cărui maluri creştea iarbă mare. El a trecut, iar eu mă temeam. El a zis:

,,De ce te temi?“

,,De şerpi“ am răspuns.

„Eşti cu mine, nu te teme! Aici nu e ca pe pământ. Şerpi aici nu-s“. Şi eu am trecut la el.

Acolo el mi l-a arătat pe un ucenic al lui Isus Hristos: pe Ioan. Ioan a fost primul pe care l-am văzut. El a venit în zbor şi mi-a povestit cum trăiesc ei pe acea planetă. Planeta aceea e luminată de o lumină strălucitoare, mai puternică decât lumina zilei pe pământ. Dar soarele acolo nu l-am văzut.

Apoi îngerul mi l-a arătat pe prorocul David, pe Moise, iar apoi pe prorocul Daniel. Dar eu n-am vorbit cu ei, ci numai îngerul vorbea cu ei.

Când am mers mai departe, îngerul mi-a spus: „Am mers o cale lungă şi tu ai obosit“. Ne-am aşezat sub un copac mare și ne-am odihnit puţin. „Vreau să-ţi arăt oraşul ceresc -Ierusalimul cel Nou. Dar dacă vei vedea acest oraş aşa cum este, nu vei trăi, dar pentru tine mai este mult de lucru pe pământ. Noi vom zbura de aici pe altă planetă. Eu îţi voi arăta numai lumina acestui oras, ca tu să trăieşti şi să ştii că este cu adevărat oraşul ceresc“.

Şi noi am zburat pe altă planetă, unde erau munţi înalţi. Nu ne-am ridicat pe munţii aceia. Între munţi era o trecătoare adâncă, îngerul m-a pus în această trecătoare și mi-a zis: „Priveşte în sus şi vei vedea lumina oraşului“.

Şi eu am văzut această lumină, care e mai strălucitoare decât soarele şi chiar mai strălucitoare decât arcul sudurii electrice. Am crezut că voi orbi, dar îngerul a spus: ,,Nu te teme, uită-te, nu ţi se va întâmpla nimic“. Şi eu m-am uitat…

„A sosit timpul întoarcerii pe pământ“ a spus îngerul. Si noi am zburat. Țin minte cum acoperişul şi podul s-au deschis şi ne-am pomenit în cazarmă. Îngerul a stat de o parte a patului, iar eu de cealaltă. Am stat o secundă-două. Sergentul de serviciu în cazarmă a strigat: „Deşteptarea!“ Şi îngerul a dispărut.

Toţi soldaţii s-au sculat. Mă uit la mine: sunt îmbrăcat, patul mi-i aranjat. Eu am memorizat bine tot ce mi-a arătat îngerul.

Vecinul meu s-a sculat (e şi el din Moldova) şi zice:
„Unde ai fost noaptea?“
Iar eu credeam că a fost un Vis.
„Tu nu ţii minte cum m-am dezbrăcat şi m-am culcat să dorm?“ i-am răspuns eu.
„Da, într-adevăr, te-ai culcat împreună cu mine, dar după ore le trei noaptea ai ieşit undeva, eu m-am gândit că ai plecat samavolnic în oraş“.
„Hai să-l întrebăm pe sergentul de serviciu“ am spus. L-am întrebat pe sergentul de serviciu în cazarmă.
„N-a ieşit nimeni noaptea, a răspuns el -, eu am stat lângă uşă“.
Atunci i-am povestit vecinului unde am fost, dar el n-a crezut.
Două zile m-am aflat într-o astfel de stare, încât nu puteam înţelege: trăiesc pe pământ ori nu. Lucram cu autocamionul corect, simţeam totul, dar nu-mi venea a crede că sunt pe pământ. Apoi toate acestea au trecut. Dar minunea descoperirii lui Dumnezeu mă uimește până acum.

Şefii deseori mă chemau 1a statul-major, discutau cu mine, mă interogau, mă ameninţau totul se făcea cu scopul reeducării şi ca să nu am timp liber. Dacă mă chemau de 10 ori pe zi, apoi aceasta e puţin. Uneori mă chemau de 15-20 de ori.
Odată compania noastră s-a adunat la învăţământul politic. La început s-au adunat vreo 20 de persoane. Comandantul de companie nu ştiu de ce n-a venit. Atunci soldaţii au hotărât să ţină o discuţie pe tema: ce deosebire e între Dumnezeul meu şi dumnezeul lor. Ei m-au întrebat:
„Cine e Dumnezeul tău?“
„Dumnezeul meu e atotputernic şi poate face totul“ le-am răspuns eu.
Un sergent, un armean din Erevan, îmi zice: „Dacă Dumnezeul tău e atotputernic şi El e viu şi poate face totul, atunci să mă lase mâine să plec acasă în permisie, atunci voi crede în El!“
     Şi toţi soldaţii au întărit: „Da, dacă Dumnezeu îl va lăsa să plece, vom şti că într-adevăr este Dumnezeu. Iar deocamdată tot ce ne povestești tu le luăm drept basme. Dar dacă Dumnezeu va face lucrul acesta, noi vom crede că E1 e Viu și poate face totul“.
Eu m-am rugat în duh şi Domnul mi-a descoperit: „Spune că Eu pot face lucrul acesta“. Atunci, adresându-mă sergentului, am spus: „Mâine vei pleca acasă în permisie, numai să îndeplineşti ceea ce-ţi voi spune“. (El fuma.
     „Aruncă ţigara, ii zic. El a aruncat-o. Iar acum scoate pachetul din buzunar“. El l-a scos și l-a ars. Cât timp ţineam această discuţie, s-a adunat tot regimentul, 150 de persoane. Apoi au venit şefii şi ne-au repartizat la locurile de muncă.
Seara iarăşi m-am întâlnit cu sergentul şi am discutat toată noaptea, am dormit doar două ore. El a promis că va crede. I-am dat unele sfaturi: cum să se comporte în drum, acasă. Părinţii lui sunt necredinciosi, nu ştiu nimic despre Dumnezeu. Dar cu şeful el nici vorbă n-a avut despre permisie.
Dimineaţa, îndată după deşteptare, eu am fost trimis cu autocamionul după produse (alimente, n.n.). Pe urmă soldaţii mi-au povestit că în regimentul nostru a telefonat de la Odesa un sef mare, un general, Şi a dat ordin ca acest sergent să fie eliberat urgent, peste 10 minute, ca să plece acasă.
Dar eu cred că acesta n-a fost general, un înger a telefonat.
La statul-major i s-au intocmit documentele și sergentul a plecat în permisie.
Când au aflat soldaţii despre aceasta, le-au povestit ofiţerilor ce fel de „învăţământ politic“ am avut ieri și că s-a împlinit tot „ce a prevestit Ivan“. Ofiţerii au trimis câţiva soldaţi după sergent, ca să-l întoarcă şi să combată astfel părerea generală a soldaţilor că Dumnezeul lui Ivan i-a dat permisie sergentului, dar era târziu. Sergentul plecase deja, soldaţii nu l-au ajuns.
Când m-am întors în regiment, soldaţii m-au înconjurat şi mi-au povestit cu bucurie că el a plecat. N -am sfârşit vorba cu ei că îndată am fost chemat la statul-major. Acolo mă aştepta comandantul regimentului, un general-maior. La intrebarea lui despre cele întâmplate i-am povestit totul pe rând despre învăţământul politic de ieri…„Dar cum ai putut şti că el va pleca în permisie?“ întrebă generalul.
I-am răspuns că lucrul acesta l-a făcut Dumnezeu.
       Pesemne, la ordinul generalului, au vrut să mă înlăture din această unitate, să mă ducă undeva mai departe, dar soldaţii mi-au luat apărarea. Au lăsat toţi lucrul şi s-au adunat lângă statul-major. Astfel am rămas în unitatea mea.
        După acest „învăţământ politic“ noi am fost trimişi toţi pe terenurile desţelenite la strângerea roadei. Voiam să-l aștept pe sergent din permisie, dar am fost duşi într-o regiune de ţelină.
În timpul lucrului pe terenurile desţelenite, după cum povestea mai departe fratele Vanea, Domnul i-a trimis pentru întărirea credinţei lui două vedenii. Una a Vă=zut-o noaptea ieşind din cort. Pe cerul minunat şi strălucitor, plin de stele a apărut o panglică luminoasă.

Dar eu nu puteam citi din cauza luminii puternice, povestea Vanea şi am început să citesc pe litere, ca un băieţaş din clasa I. Acolo era scris: ,,Eu voi veni curând“.
După întoarcerea de pe terenurile desţelenite unitatea lor a continuat să lucreze în regiunea Odesa în satul Jovten, raionul Şireaevo. Terminând lucrul, coloana auto a unităţii militare în care îşi făcea serviciul Vanea s-a îndreptat spre staţia de cale ferată. Lui Vanea i s-a ordonat să se urce într-un autocamion defectat, remorcat de o altă maşină. Pe drum autocamionul s-a deteriorat cu totul, încât era imposibil să fie remorcat. Trebuia scos axul cardanic. Vanea s-a băgat sub maşină şi a început să-l scoată. Nici unul dintre soldaţii-şoferi nu s-a priceput să pună vreun suport sub roţi. Şi când, după eforturi îndelungate, îi reuşi să rupă axul cu o rangă de montat, el se feri la o parte, ca cardanul să nu cadă peste e1. În momentul acesta autocamionul (ZIL-164), încărcat cu două tone de pământ, se urni din loc şi merse cu roata dinapoi peste umărul drept al lui Vanea. El reuşi doar să întoarcă capul şi să strige să se dea înapoi. Roata se opri pe pieptul lui. Au trecut câteva minute până ce şoferul maşinii care remorca a pornit motorul şi a dat înapoi… Autocamionul îi strivise lui Vanea umărul şi partea dreaptă a cutiei toracice.

Două ore toată coloana a stat pe loc, până ce Vanea şi-a recăpătat cunoştinţa. Nu i s-a acordat nici un fel de ajutor medical. La ora 3 noaptea coloana a ajuns la staţia Zatişie, nici aici nu era vreun medic. Şefii, văzând că Vanea se ţine încă pe picioare, au hotărât să-l ducă cu eşalonul comun până la Simferopol, sperând să fie acolo în aceeaşi zi. Între timp mâna lui Vanea înţepenise deja, el respira greu. Eşalonul militar a sosit la Simferopol abia a treia zi!

 

marturia2

marturia3
marturia4
marturia5
marturia6

Citește capitolul următor.
Întreaga carte, aici.

10 Responses to Moartea de martir a lui Ivan Moiseev(9.), mărturia personală: „Dacă Dumnezeul tău e atotputernic şi El e viu şi poate face totul, atunci să mă lase mâine să plec acasă în permisie, atunci voi crede în El!”

  1. elisa spune:

    Cum ne intareste Dumnezeu,aducandu-ne in prezenta minunilor Lui.
    minunat!

    Apreciază

  2. viorica spune:

    Avem un Dumnezeu mare!!!!!
    Ferice de cei ce se incred in El!

    Apreciază

  3. vesteabuna spune:

    Dumnezeu lasa sa se odihneasca Duhul Slavei Sale doar peste cei care poarta ocara Lui si batjocura pentru Numele Lui. Adaptarea la imprejurari, descurcareala, inseamna fuga de ocara si de cruce, dar si de Puterea si Intelepciunea care numai in crucea lui Hristos se gasesc.
    Pseudo-crestineala teatralica, de parada, cu „regizori si scenaristi” (puneti voi numele potrivite) nu mai are aceasta putere, desi ar putea sa se justifice cu un sistem ierarhic salarizat…la urma urmei, e si asta o „putere” nu? Pentru multi, numai asta e!
    Vreau sa-mi spuneti daca puteti citi, daca se incarca usor textele in format „poza”? Ca sa le transform in format „text” imi ia mult timp. Daca puteti sa cititi asa, o sa incerc cu Voia lui Dumnezeu sa pun pe net cat mai multe istorii cutremuratoare din cartea: „Urmati-le credinta.”
    Mult Har,
    d.

    Apreciază

  4. viorica spune:

    Daniel,este bine se incarca usor,multumim pentru munca depusa Domnul sa-ti rasplateasca!

    Apreciază

  5. elisa spune:

    Multumim,avem nevoie sa-I cerem Domnului sa ne intareasca cu oameni care au avut o credinta curajoasa si profunda
    Uite ca El ne da aici asemenea daruri la vremea de acum ,cand toate se strica,cand regizorii nostrii ne-au obosit.
    Domnul S-a ingrijit si de Ilie,dandu-i”APA „si „mancare”
    atunci cand nu era nici o speranta,
    Ma gandeam la apostolul Ioan,care a cazut cu fata la pamant,cand L_a vazut pe Mnatuitorul.De ce „regizorii nostrii”nu_l prezinta cu putere pe Hristos in toata slava Sa?
    Multumim inca odata ca ne imbucurati inimile cu asemenea lucruri minunate.
    Parca uitam ca au existat odata oameni adevarati.

    Apreciază

  6. […] Continue reader https://vesteabuna.wordpress.com/2008/11/12/marturia-personala-a-lui-vanea-moiseev-despre-cele-indur… […]


    https://polldaddy.com/js/rating/rating.js

    Apreciază

  7. Un cuvânt, trei litere: wow

    Apreciază

  8. Cunună şi har
    din cruce răsar,
    aşa ne-ai spus,
    iubit lsus,
    prin tot ce-ai suferit supus
    Ne-ai învăţat atunci răbdarea
    încrederea şi ascultarea,
    ne-ai învăţat ca să privim,
    nu ce suntem. ci ce-o să fim.
    Rodire cu spor,
    e-n vântul cu nor.
    Aşa e legea vieţii az’,
    tot ce-i frumos, e prin necaz;
    cărări şi văi de încercare
    duc spre eternă sărbătoare;
    întunecări şi umiliri
    duc spre lumini şi fericiri.
    Spre raiul cu crini
    păşim printre spini.
    Aşa-i acum, aşa ni-i dat,
    să trecem râul înspumat,
    să fim conduşi prin grea pustie
    spre Canaanul ce-o să vie.
    Şi pentru jos şi pentru Sus,
    fii binecuvântat, Isus!

    Nicolae Moldoveanu
    https://youtu.be/LBRbDQ8RfjQ

    Apreciază

    • vesteabună spune:

      Mi-ai dat de lucru cu comentariul tău. Atunci când am postat, acum 12 ani, chiar la începutul blogului (ce vremuri! trăia tata, mama, o mulțime de frați, iar eu aveam 41 de ani…) mergea rău netul, se încărca greu un text, o imagine, nu erau aplicații. Azi am lucrat 2-3 ore pe acest șir de postări despre Vanea Moiseev, am îmbunătățit mult, am găsit o aplicație pe Mac de pus diacritice, am folosit aplicația Android Text Fairly pentru transformare imagine în text, am găsit cântarea pe Youtube, mare difereneță față de acum 12 ani. Mulțumesc.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: