PROCESUL, ”…parcă aș fi mers la o nuntă!…” fratele Mia Iovin

Am asteptat cu mare dor ziua procesului, cand speram sa-i intalnesc pe iubitii mei frati, pe care nu ii vazusem de mai bine de doua luni și jumatate. In celula nr. 19 eram singur de o luna de zile si singuratatea mi-a placut si mi-a prins atat de bine, pentru meditatie, rugaciune si chiar doua si trei cantari pe care mi le-a dat Domnul ca un dar de sus, pe care le cantam mereu, in fiecare zi. Eu nu eram nici poet si nici compozitor. Mi-a placut sa cant si chiar inainte de a intra la inchisoare am incercat sa compun o cantare dar nu am reusit.
Intotdeauna mi-a placut mult cum a raspuns Amos, proroc al lui Dumnezeu, pe care imparatul Amatia il ocara, il fugarea si-l oprea ca sa nu mai proroceasca la Betel. Amos a raspuns lui Amatia: “Eu nu sunt nici proroc, nici fiu de proroc; ci sunt cioban și strangator de smochine din Egipt. Dar Donmul m-a luat de la oi si Donmul mi-a zis: “Du-te si proroceste poporului Meu Israel. Asculta acum Cuvantul Dommtlui, tu care zici: 1711 proroci impotriva lui Israel, nu vorbi impotriva casei lzti Israel.”
In sfarsit, mai repede decat ne-am fi asteptat, exact la doua luni dupa arestarea mea, procesul nostru a fost pus pe rol pe data de 18 februarie 1959. Nu stiu vreun alt proces de organizatie cu mai multe persoane la care perioada de anchetare sa fi durat atat de putin cat a durat al nostru. Eu m-am rugat fierbinte ca sa fie grabita ziua procesului. Oare sa ma fi ascultat pe mine Domnul, sa pot prinde si eu ziua aceea? Voi sti cand voi ajunge acasa la Domnul. “Acum cunoastem in parte” , cum spune apostolul Pavel la 1 Corinteni 13:12, “dar atunci, in ziua aceea glorioasa vom cunoaste pe deplin’”.
In dimineata zilei amintite, la ora 5 a sunat desteptarea, ca de obicei la securitate, dar pentru mine era o zi cu  totul diferita si inima imi era plina de o mare bucurie. Parca as fi mers la o nunta, și nu la o condamnare care putea sa insemne si moartea. Familiile noastre au fost anuntate de ziua si ora procesului, asa ca au sosit la Timisoara cu o zi mai devreme si noaptea de 17 spre 18 au donnit la cunostinte, ca sa fie dis-de-dimineata in fata Tribunalului Mil itar, de pe Str. Popa Sapca Nr.7, pentru a nu scapa ocazia sa ne vada la sosirea la Tribunal. Am fost imbarcati toti 12 intr-o masina-penitenciar (”duba”), indata dupa ora 6 dimineata, iar afara era inca intuneric. Cu noi au urcat și doi gardieni si ni s-a atras atentia ca nu avem voie sa vorbim nimic.

La sosirea la Tribunal, masina a tras cu spatele la usa de la intrare si am primit ordin sa coboram. Rudeniile au avut slaba sansa sa ne vada, distanta intre spatele “dubei” din care am coborat noi si usa de la intrare fiind foarte mica. Care cum coboram si eram zariti si recunoscuti, eram strigati pe nume. Atat noi cat si ai nostri eram fericiti ca ne-am vazut chiar și pentru o secunda sau doua. Au avut insa din plin posibilitatea sa ne vada in sala procesului, in boxa acuzatilor.In ce ma priveste, am fost introdus intr-un birou, in care dupa cateva minute a intrat un domn, care s-a prezentat ca fiind avocatul Cordos, insarcinat din oficiu cu apararea mea in proces. Amabil, mi-a spus ca vrea sa imi puna cateva intrebari, ca sa stie cum sa isi poata formula apararea.

Trebuie sa spun ca eram plin de o bucurie exuberanta. I-am spus ca, personal, nu simt nevoia de nici o aparare, ca in sistemul comunist totul este dinainte stabilit, pana si anii de condamnare, pe care anchetatorii i-au și trecut in dosar, in acord cu sefii lor mai mari. Am adaugat insa ca avand in vedere sarcina primita “din oficiu” pentru a face apararea mea in proces, eu sunt gata sa colaborez si sa raspund la orice intrebare pusa. Asa a si fost, el citise deja dosarul meu si era in cunostinta de capetele de acuzare puse in sarcina mea. Mi-a multumit si aveam sa ne revedem in sala procesului.Am fost dus apoi in anticamera salii in care urma sa inceapa judecata. Ne-au pus in sir cate unul pe scaun, unul in spatele celuilalt, supravegheati indeaproape de gardieni. Fratele meu Nicolae a tinut sa-l contacteze pe avocatul Cordos sa-i afle opinia, cum sunt Si in ce stare de spirit ma gasesc. Eu aveam sa aflu opinia domnului Cordos abia sase ani mai tarziu, cand aveam sa ajung acasa de la inchisoare. Iata aprecierea facuta de domnul Cordos fratelui meu, Nicolae:

— Domnule lovin, as vrea sa iti spun ca eu practic aceasta profesie de 22 de ani si am avut de-a face cu multe feluri de oameni. In viata mea eu nu am intalnit astfel de oameni cum este fratele dumitale. Este fericit si plin de bucurie ca poate sa sufere pentru Numele lui Hristos si mi-a spus ca el, de fapt, nu simte nevoia niciunei aparari. Totusi, va asigur ca eu imi voi face datoria in insarcinarea pe care am primit-o oficial in acest proces. Va mai spun ca, ajuns acasa, voi cauta albumul in care am obisnuit cu mai multi ani inainte sa-mi notez impresiile de la procese, dar peste care s-a asezat praful, caci nu 1-am mai folosit, si imi voi scrie impresiile deosebite despre acesti oameni pe care i-am cunoscut astazi.

Marit sa fie Domnul, singurul vrednic de orice lauda!

La ora 8, in ordinea stabilita de oficialitati, am fost strigati la rand cate unul si introdusi in sala pe usa din spate, pe culoarul din mij loc, dusi in fata, pe stanga, unde era boxa acuzatilor. Primul strigat a fost fratele profesor V.V. Moisescu, apoi Aron Mladin, eu, dupa mine fratele Traian Ban si asa mai departe, toti cei doisprezece. Cand mi-am luat locul trei in boxa, procurorul sef mi-a citit rechizitoriul cu sublinierea capetelor de acuzare.

Procesul nostru a fost incadrat in litera legii astfel: “Organizatie Mistica-Religioasa, care a preconizat schimbarea regimului din Republica Populara Romana. Crima de uneltire impotriva ordinii sociale!” Capetele de acuzare in sarcina mea sunt cele aratate mai inainte, cand am luat cunostinta de ele d in dosarul meu aflat la grefa securitatii.

Odata intrati toti cei doisprezece, Presedintele Completului de Judecata al Tribunalului Militar din Cluj, deplasat la Timisoara, i-a dat cuvantul Procurorului Sef, care, cu lux de amanunte, a prezentat rechizitoriul in acest proces, in cele mai negre si odioase culori posibile, scornite din cele mai otravite surse ale fanteziei ateismului si filosofiei materialiste, caci si ateismul este o religie, a negatiei. Daca in Romania pre-comunista, pe stema tarii era aceasta inscriptie in limba latina: “NIHIL SINE DEO”, adica “Nimic fara Dumnezeu”, apoi in jargonul comunist-ateu, pe stema fiecarei tari comuniste putea sta fara jena inscriptia: “Totul fara Dumnezeu!”

Dupa aceasta prezentare a sefului procuror a inceput audierea noastra a fiecaruia. In ce ma priveste pe mine, mi-aduc aminte ca am fost scos in fata completului de judecata si mi s-au pus diferite intrebari din partea Procuraturii, prin care sa se sublinieze si sa se substantieze acuzele puse in sarcina mea. Asa cum am mai spus, eu m-am rugat pe toata durata anchetelor, care au tinut doua luni, ca la proces sa pot sa fac marturie crestina, indiferent ce pret voi plati. Stiam ca orice va fi, ma va apara Dumnezeu! Si asta, chiar daca asemenea lui Iosif, aveam sa fac ani de inchisoare, sau asemenea atator martiri din Vechiul si Noul Testament, aveam sa fiu randuit de Domnul la martiraj pentru El si pentru cauza imparatiei lui Hristos, Domnul.

Ce putea sa fie mai frumos decat atestarea faptului ca am fost pe urma primilor crestini, cand am organizat si am participat, la adunari crestinesti, dupa modelul primilor crestini, in casa la mine ca si in alte case. I-am dat slava lui Dumnezeu pentru o asemenea acuza. Nu am cautat nici cea mai mica scuza sa ma disculp. Ar fi fost o necinste adusa Mantuitorului si Domnului meu Isus Hristos si o descalificare a mea ca vrednic urmas al Lui si al primilor crestini. Adevarul trait de primii crestini, potrivit calauzirii si conducerii Duhului Sfant, era sublim si neclatinat si n-as fi putut sa-l tradez.

Sigur ca la punctul al doilea, in acuzare, ca am raspandit literatura crestina neautorizata, in speta: “Misiunea secreta, pagina 92-a din “Triumful Cristic”, scrisa de prof. V.V. Moisescu, au cautat sa insinueze caracterul conspirativ al actiunii, implicit sa-mi atraga o vina care sa cantareasca greu in anii de condamnare ce mi-i vor da.

Procurorul Sef, cu un aer de superioritate si ironie, imi pune urmatoarea intrebare:

Ia spune, cum e chestia aia cu misiunea secreta – pagina 92 – din cartea “Triumful Cristic”?

Domnule procuror si domnule presedinte, regret foarte mult ca inca nu citisem cartea, cand am transmis din partea domnului Moisescu rugamintea catre ing. Aurel Popescu din Bucuresti, să decupeze pagina 92 din carte, in care se ocupa cu actualizarea unor date profetice din Vechiul Testament. Pentru mine insusi titlul cartii a fost minunat, “Triumful Cristic. Insusi titlul ei imi spune adevarul ca: TOATE IMPARATIILE LUMII SUNT VREMELNICE, UNA SINGURA ESTE VESNICA SI VA BIRUI SI ACEASTA ESTE iMPARATIA LUI ISUS HRISTOS! Serviciul pe care l-am facut la cererea fratelui meu, Vasilica Moisescu, l-am facut nu numai ca pentru el, ci ca pentru Insusi Domnul meu Isus Hristos!

Cand a auzit presedintele tribunalului raspunsul meu a strigat:

-Grefier ! Scrie! Apoi mi-a zis:

-Sa stii ca ti-ai ingreunat mult detentia. Ai sa suferi! Eu i-am raspuns:

Sunt gata nu numai sa sufar, sunt gata si sa mor pentru Isus Hristos, Domnul meu, si pentru Adevar! Nu intamplator am fost ultimul scos din celula din cei doisprezece pentru eliberare din inchisoarea Jilava!

Dupa depozitiile noastre ale inculpatilor, au luat cuvantul avocatii apararii. Acestia s-au intrecut pe ei insisi, au manuit articole de lege cu atata maiestrie, incat au desfiintat punct cu punct toate acuzele Procuraturii aduse impotriva noastra. Multi din sala au crezut ca ne vor da drumul curand acasa, printre care si rudenii de ale noastre.

In pauza care a urmat, doi frati ai mei care erau la proces mi-au facut semne optimiste, dar eu am căutat să-i aduc la realitate si le-am aratat pe degete ca voi primi 20 de ani munca silnica. Realitatea avea sa ma adevereasca pe mine, si nu pe ei. Apoi au urmat depozitiile martorilor. In total au fost convocati patruzeci si sapte de martori, dar nu au fost audiati decat parte din ei. Una dintre curiozitatile proceselor regizate de comunisti a fost si aceea ca au fost adusi ca martori ai acuzarii pana si rudenii foarte apropiate din familiile acuzatilor. Astfel, in cazul meu a fost adus si programat de securitate chiar fratele meu de corp Nicolae Iovin, pentru fratele Moisescu a fost adusa ca martora a acuzarii propria lui sotie, Gheorghina Moisescu, iar in cazul fratelui Mitica Harap, a fost adus insusi tatal sau, Dumitru Harap. Inca o data se poate vedea si din acest fapt ce fel de de farse judecatoresti au fost regizate de catre comunisti, numai ca nu toate amanuntele aveau sa se desfasoare dupa cum au vrut ei, ci a iesit exact contrariul. Scopul lor era sa divida constiintele, sa deprime pe cei condamnati, aratandu-le ca familiile lor sunt loiale regimului si nu sunt de partea lor.

Spre surprinderea mea, au introdus in sala pe fratele meu, Nicolae, pe care 1-au prezentat ca martor al acuzarii. Ma tot intrebam, oare ce are sa declare fratele meu impotriva mea?? El era invalid de razboi, cu un picior pe care 1-a pierdut pe frontul de rasarit, in regiunea Krivoirog, lovit de o schija de brand. Pentru acest fapt a fost decorat cu medalia “Virtutea Militara”. De felul lui, el era un om de pozitie, de indrazneala, nu facea targ cu nimeni si pentru nimic, cand era in joc adevarul.

Procurorul i-a pus o intrebare ticluita de anchetatorul Cristescu, prin care sa fiu incriminat eu, iar el sa ajunga discreditat in fata publicului, cat si a credinciosilor baptisti, el fiind si un propovaduitor al Cuvantului lui Dumnezeu, cu pozitie de diacon al Bisericii Baptiste Sega-Arad. Fratele meu insa nu avea sa cada in plasa lor, intinsa cu atata dibacie. In raspunsul lui, Nicolae a spus adevarul si l-a contrazis pe procuror, care enervat i-a citit o declaratie pe care el, ca frate, ar fi facut-o impotriva mea, in cadrul unei anchete. Apoi, amenintator, procurorul tipa la el:

-Spune, nu ai declarat asa?

-Nu, domnule procuror, aceea nu este declaratia mea, ci a anchetatorului care a intocmit dosarul! Eu nu am semnat o astfel de declaratie neadevarata! Masluirile realitatii de catre anchetatorii comunisti, prin metode de persuasiune si interpretari fanteziste, nu au dat roadele scontate de securitate in cazul acestui martor, care nu sa lasat intimidat de amenintarile lor! Marit sa fie Domnul nostru Isus Hristos, care in Evanghelia lui loan, Se marturiseste pe Sine Adevarul, cand a zis: “Ezt sunt Calea, Adevarul si Viata (sau Realitatea) (Ioan 14:6). Adevartil nu este doar o notiune oarecare, ci o Persoana, Isus Hristos, Domnul Dumnezeu. In afara de El nu exista adevar.

La procesul Domnului Isus, cand a fost adus in Pretoriu, Pilat din Pont, mare dregator la Ierusalim, i-a pus mai multe intrebari, dupa cum relateaza evanghelistul Ioan. Pilat, un om flecar, laș, fara sira spinarii, care se iubea pe sine si pozitia sa mai mult ca adevarul,

Il apostrofeaza pe Domnul (Ioan 18:37) cand Ii spune:

-Atunci un imparat tot esti!

-Da, a raspuns Isus. “Eu sunt imparat”. (Observati raspunsul Domnului Isus: nu un imparat oarecare, ci imparatul, Unicul Imparat care ramane in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit). Si Domnul Isus continua:
-Eu pentru aceasta M-am nascut am venit in lume: ca sa marturisesc despre adevar Oricine este din adevar asculta glasul Meu!
Cati crestini in zilele din urma nu beau minciuna ca apa si-L tradeaza pe Hristos-Adevarul, deoarece nu au urechi pentru Adevar si nu-L asculta pe Cel care este Adevarul in Persoana?! Sfanta Scriptura ne arata ca apostolul Pavel a fost in primejdie intre acesti “frati mincinosi”, robii Satanei, care este originatorul si tatăl minciunii, si nu poate sa stea in Adevar. Acelasi apostol le scrie Efesenilor sa traiasca intr-o neprihanire si sfintenie pe care o da Adevarul. “De aceea, lasati-va de minciuna. Fiecare sa spuna aproapelui Sau Adevarul, pentru ca suntem madulare unii altora” (4:25). A trebuit sa ajung in America sa vad cat de mult este maltratat Adevarul de crestini. Pilat, auzind marturia Domnului Isus in legatura cu Adevarul, ii pune ultima intrebare:

-Ce este adevarul??? Intrebarea a ramas insa fara raspuns! Pilat voia sa stie ceva notiuni despre adevar, dar nu voia sa-L cunoasca pe Cel ce statea in fata lui ca Adevarul in persoana, de aceea nici nu a putut asculta de glasul Lui, cu atat mai putin sa-L inteleaga si sa-L primeasca in inima lui. Laud pe Domnul pentru fratele meu Nicolae, care in procesul de la Timisoara a fost un martor al Adevarului-Hristos si pentru Adevar! Marire, Tie, AdevarulHristos, Imparatul Slavei!

Martorii folositi in proces nu au avut voie sa intre in sala de judecata decat cand au fost chemati sa depuna marturia lor. Dupa aceea au putut sa ramana in sala. Urmatorul martor al acuzarii a fost o femeie, mica de statura, dar cu o inima si statura mare Hristos. A fost sora Gheorghina Moisescu, careia sotul si cei intimi ii ziceam Sanzeana. Adeseori prin ea se raspandea o aleasa mireasma a lui Hristos, cum avea sa fie si de data aceasta. Intrarea martorilor se facea pe usa laterala, care era langa boxa acuzatilor. Acuzatul nr. 1 in proces era chiar sotul ei, care statea pe primul scaun langa usa. O, ce surpriza placuta cand am vazut-o. S-ar fi cuvenit sa o aplaudam in avans, dar asta nu era admis si posibil in conditiile date. Dupa ce a intrat in sala, a inaintat cativa pasi spre masa din fata, unde era Presedintele si Asesorii populari, toti comunisti, bineinteles. Dar, deodata se opreste si se intoarce cu fata spre boxa acuzatilor. Cu mana dreapta ridicata in sus, descrie un gest larg spre noi si cu o voce tare zice:

Bucurati-va, fratilor, caci noi toti stim ca voi sunteti judecati astazi pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos si credinta Lui!

Presedintele Completului de Judecata o apostrofeaza grav si-i zice:

-Nu-ti dai seama, doamna, unde te afli? In clipa urmatoare poti fi asezata in boxa acuzatilor, Ianga sotul dumneatale!!! Sanzeana ii raspunde:

Nu-i nimic, donmule presedinte, nici un sacrificiu nu este prea mare, cand este vorba de Numele scump al lui Isus Hristos, Domnul nostru! Presedintele infuriat striga la ea: Iesi, iesi, iesi afara! In clipa cand s-a supus ordinului dat, o lumina cereasca se revarsa de pe fata ei spre noi, si spre toti ceilalti din sala… Ea, sora noastra, Sanzeana a iesit, dar in sala a ramas o aleasa mireasma a lui Hristos, care ne inmiresma pe toti!… Glorie, slava, cinste, Mielului lui Dumnezeu, care a fost junghiat! (Apocalipsa 5: 1 2).

A urmat la rand Dumitru Harap ca martor. Acesta intra in sala si inainteaza spre masa din fata, dar presedintele observa ca are in gura o bomboana si-i striga:

Ce faci, domnule Harap, dumneata vii in sala de judecata, in fata noastra, cu bomboana de supt in gura? Iesi afara si scoate bomboana din gura, apoi te intoarce in sala. Depozitia lui, oricare ar fi fost, nu mai avea valoare in proces…

Dezbaterile s-au prelungit pana seara tarziu, pe la ora 10. Deliberari nu au mai avut loc si s-a anuntat ca sentintele vor fi comunicate in ziua urmatoare dimineata, care era ziua de 19 februarie 1959. Cei ce au participat din familiile noastre au mai ramas o noapte in Timisoara, ca sa asiste la pronuntarea sentintelor. Nu avea sa fie o experienta deloc usoara pentru sotiile noastre, cum optimismul unora a anticipat, dupa pledoaria avocatilor apararii, ci dimpotriva, in unele cazuri a fost chiar caz de lesin, plansete mai mult decat dureroase. In ce o priveste pe sotia mea, a fost constienta de favoarea capatata de la Domnul si a suportat totul intr-un chip vrednic de El.

Ni s-a permis cu ocazia zilei procesului sa primim de la familie alimente si ceva imbracaminte de iarna. Dupa proces, nu am mai fost dusi la Securitate, ci am fost dati in custodia inchisorii din curtea Tribunalului Militar. Am fost repartizati in celule diferite pe la miezul noptii. II aveam cu mine, din lotul nostru, pe Mitica Harap.

În ce priveste condamnarile, cei doisprezece am primit un total de 221 de ani de munca silnica, repartizati astfel: Cel considerat sef de lot a primit 25 de ani, altii patru cu 20 de ani, trei cu 18 ani, doi cu 17 ani, unul cu 16 ani si bătranul de 72 de ani a primit 12 ani. Portia mea a fost stabilita la 20 de ani munca silnica si in plus fiecare a mai primit cate 15 ani si 10 ani de degradare civica si interdictie corectionala. Marit sa fie Domnul Cel vrednic de lauda!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: