Inceputul evangheliei in Romania (legaturile cu menonitii, urmasii anabaptistilor) marturii despre fratele Leibig, primul misionar in Romania.

Note istorice

DOCUMENTE IN ISTORIA COMUNITATII MENONITE: BAZELE COMUNITATII DIN EILAGE MB

(Partea I a cartii scrisa de Heinrich Epp, cu titlul „Memoriile din viata si lucrarea ultimului Batran Abraham Unger, fondatorul Congregatiei Fratilor Menoniti din Einlage” (1907) a fost tradusa in Directia 19/2 (1990) 127-39. Traducatorii sunt Ida Toews si Ken Redding.)

PART II

Abraham Unger a scris lui Johann Klassen and Fratelui Fast in Molotschna pe data de 12 februarie 1865, confruntandu-i cu problema unei doctrine false si rugandu-i sa faca tot ce le sta in putinta sa lupte impotriva ei, deoarece acelasi duh cauzase mare tulburare cu cativa ani inainte. Gerhard Wieler si Fratele Becker au adus aceasta doctrina din Molotschna in urma cu 4 ani si au instituit-o in Einlage.

Acum ajutorul a venit din Molotschna prin Johann Klassen, care a fost in St. Petersburg. A realizat ca aceasta doctrina este una gresita. A venit la noi si a discutat cu fratietatea care credea gresit. Deoarece Johann Klassen a fost o persoana foarte respectata, cu darul vorbirii , a lasat o puternica impresie; totusi ei nu au putut sa accepte vorbirea lui.

Cativa frati, Heinrich Neufeld and Johann Neufeld (fost producator in Einlage), a calatorit in Molotschna pentru a cere sfatul fratilor de aici. Nu au avut de ales decat sa realizeze si sa admita greseala lor. Ei insisi au spus ‘Am gresit.” In acest fel oamenii lui Dumnezeu au fost smeriti inaintea lumii care le zicea cu bucurie „V-am spus noi.”

Heinrich Neufeld si-a data seama ca a fost calauzit in directie gresita de asa-zisii frati care nu au pazit turma, ci mai degraba au risipit-o, si astfel i-au pe copiii lui Dumnezeu in ratacire.

Au trecut cateva saptamani inainte ca adunarea sa se reintalneasca la sfarsitul lunii august 1865. Ei au declarat ca furia/ nebunia excesiva si dansul sunt gresite, si ca urmau sa isi schimbe caile lor. Dar din nou, nu erau decisi asupra ceea ce vor face. Nu toata lumea era de acord cu numirea din nou in functie de invatator a fratelui Neufeld. Discutia a continuat si in final majoritatea a hotarat sa aleaga un invatator. Nu au fost toti de acord cu decizia, de teama ca era prea repede / devreme deoarece adunarea {126} inca nu avea temelii solide. Dar in cele din urma au avut alegeri.

Abraham Unger a participat la alegeri cu conditia ca cel ce urma sa fie ales sa fie cercetat in baza versetului din 1 Timotei 3:7, „Trebuie de asemenea sa aiba o purtare aleasa fata de cei din afara, astfel incat sa nu cada de rusine si in capcana celui rau.” Alegerile au inceput, dar nu au participat cu totii. In final, Heinrich Neufeld a fost ales. Urma sa fie cercetat (testat), dar grupul din Kronsweide (primul care s-a intors la o viata noua) a obiectat, spunand; „Vocea adunarii reprezinta vocea lui Dumnezeu.”

Fratele Neufeld a fost tare iubit si a avut o purtare exemplara. Fratii au fost dispusi sa treaca cu vederea peste natura lui neconsecventa, peste faptul ca nu lua aminte la vorbele referitoare la reputatia buna pe care trebuie sa o aiba si deasemenea, ca a fost initiatorul tragerii la sorti. Unii au spus ca fratele Neufeld nu ar fi trebuit sa fie ales prin sorti, deoarece Cuvantul lui Dumnezeu este impotriva acestui obicei. Dar acest consiliu nu a fost luat in consideratie si voia Domnului a fost cautata din nou prin tragere la sorti. Inca o data optiunea a fost in persoana Fratelui Neufeld. S-a facut referire la cuvintele ui Balaam: „Nu am putut sa fac nimic maret sau mic ca sa merg peste porunca Domnului Dunezeului meu” (Numeri 22:18-35), dar nici acest pasaj nu a fost luat in consideratie.

Apoi, Neufeld, in mijlocul fratilor, s-a aruncat pe podea si a plans cu amar soarta lui. El a crezut ca Dumnezeu l-a numit ca invatator , dar fratii care nu erau de acord, credeau ca a fost ales doar de oameni. Si astfel parerile erau impartite. Majoritatea l-au sustinut ca fiind un invatator trimis de Dumnezeu, in timp ce minoritatea nu era de acord, acestia din urma crezand ca slava lui Dumnezeu a fost pastrata prin neparticiparea lor la alegeri.

Cele doua grupuri au ramas impartite. Grupul mai mare, acolo unde Fratele Neufeld era un predicator activ, predicand pocainta cu sarguinta s-a consolidat si a crescut in numar, chiar daca unii din mijlocul lor s-au intors la celelalt grup. Au existat conflicte intre cele doua grupuri pentru o perioada, dar in cele din urma ambele parti au obosit. Apoi, pe 28 iulie 1866 s-au unit.

In final au fost alesi doi invatatori, doar provizoriu: Aron Lepp si Peter Friesen, ambii fiind activi in imparatia lui Dumnezeu. Deoarece nu exista nici o ordine sau un set de reguli / legi in adunare, aceia care au dorit sa introduca astfel de reguli au fost fost considerati farisei legalisti, restul adunarii continuand sa traiasca intr-o maniera nenorocita. In ciuda acestui fapt, Peter Friesen si Johann Loewen {127} au pornit in calatorii misionare in vechiul si noul Danzig, unde exista adunare inca din anul 1864. Lucrul acesta a venit ca si rezultat al contactelor din industria feroviara. Sufletele care au fost trezite au venit cautand calauzire / indrumare, si din cand in cand am avut partasie cu ei si am simtit aceea legatura interioara care ne aduce impreuna la un loc.

 

In acelasi timp a avut loc o mare trezire, urmata la scurt timp de o aspra persecutie. Sapte frati au fost exilati in Turcia, precum criminalii. Altii au fost amenintati. In cele din urma au semnat declaratii pentru a se putea intoarce in biserica. In baza acestui fapt, Abraham Unger a scris urmatoarea scrisoare adresata presbiterului, pe data de 1 aprilie 1965:

Draga frate Pritzkau,

Am primit scrisoarea dumneavoastra din 17 martie si am citit-o cu mare tristete. Am plans pentru dumneavoastra. Imparatia lui Dumnezeu sufera o mare pierdere din cauza ca dumneavoastra va abateti de la calea noua cu atata usurinta. Si noi, de asemenea, am primit o scrisoare oficiala prin care ni se interzice sa calatorim, din cauza unei anchete ce urmeaza a fi facuta. Opt frati sunt cercetati, probabil de War Ministry.

Ei bine, fratilor, vi s-a inmuiat inima si v-ati lasat infricati de niste oameni care nu pot sa faca nimic mai mult decat sa va omoare trupul. Nu ma susprinde lucrul acesta, deoarece eu insumi am experimentat cat de slab echipat este un om in fata suferintei, dar lucrul acesta nu ne poate justifica. Fratilor, Isus a spus foarte clar: vesnic pierdut sau vesnic salvat – iata ce mare diferenta. Nenorocirile din vremurile acestea nu sunt vrednice de gloria ce urmeaza a ne fi descoperita.

Imi scrieti ca fiecare spune ca nu ar fi trebuit sa parasim biserica, pentru ca acolo am auzit cuvantul adevarului. Dar ce anume intelegem prin biserica? Intelegeti cladirea / locul in care va intalniti? Cand intrati si cititi predica, cantari sau va rugati, etc., lucrul acesta este bun si nu este pacat. Pe de alta parte, daca ideea de biserica este legata de oamenii care se aduna acolo, credinciosi si necredinciosi; din nou, daca ati facut un legamant cu ei prin semnatura dumneavoastra; si daca aveti partasie la cina Domnului cu ei; atunci cititi 1 Corinteni 10:16, 17 si 20: „Paharul binecuvantat, pe care-l binecuvantam , nu este el impartasirea cu sangele lui Hristos? Este o paine, noi, care suntem multi, suntem un trup, caci toti luam o parte din aceeasi paine … {128} dar ce jerfesc neamurile, jerfesc dracilor, si nu lui Dumnezeu. Si eu nu vreau ca voi sa fiti in impartasire cu dracii.”

Da, eu spun ca acesti oameni care l-au pus in lanturi si care v-au trimis dincolo de granite pentru gandirea si credinta voastra diferita de a lor; aceia care doresc sa va tina legata constiinta; acesti oameni sunt fratii vostri, cu ei sunteti un singur trup. Cititi de asemenea 2 Corinteni 6:14-18: „Nu va injugati la un jug nepotrivit cu necredinciosii.” Fratilor, sa nu comitem o astfel de fapta care sa-l dezonoreze pe Salvatorul nostrum , care a murit de dragul nostrum. Fratilor, luati sabia duhului, loviti in stanga si dreapta, ca dusmanii vostri sa cada. Fara batalie nu este biruinta, si fara biruinta nu este cununa. Haidem cu totii sa luptam pentru a primi cununa vietii vesnice.

Voi scrieri ca probabil a fost si mandrie si eu va spun, da, a fost multa mandrie. De cand Gerhard Wieler a inceput sa invete in adunare, aceasta aroganta / mandrie a fost invatata, astfel ca sa fie dispretuiti atat lumea cat si copiii lui Dumnezeu care gandeau altfel decat noi. Am luptat mult impotriva acestei situatii, dar nu am castigat nimic pana cand nu am fost total separati. Astfel, nu dorim sa dispretuim pe credinciosii crestini care gandesc diferit de noi. Dimpotriva, vrem sa le vorbim cu bunatate, sa staruim in a le arata calea lui Dumnezeu, pentur ca oricine nu este impotriva noastra, este cu noi. Pe de alta parte, cand gresim nu vom lasa mainile in jos si vom abandona; deoarece aceasta gresesala nu va fi ultima. Astfel dar, va atrag din nou atentia. Luati sabia Duhului in mana inca o data: este cuvantul lui Dumnezeu. Reparativa greselile facute in fata autoritatilor. Recunoasteti ca semnatura voastra a fost o greseala, doar asa veti avea victorie si doar asa Dumnezeu va fi cu voi. Noi ne vom ruga pentru voi. Cred ca bunul Dumnezeu va va da puterea necesara pentru a face acest lucru, pentru ca doar asa veti gasi pacea.

Tocmai am primit un document din Hamburg, al carui continut indica faptul ca guvernul rus nu este impotriva baptistilor. Fratele Oneken a calatorit in St. Petersburg pentru a-i reprezenta pe fratii din Rusia in fata tarului, si are cele mai inalte asteptari ca vor primi libertate religioasa in Rusia si Polonia. Acest lucru, cu siguranta, va fi foarte benefic pentru noi deoarece avem déjà aproximativ o mie {129} de membri in Rusia si Polonia. Cu ajutorul Domnului , cat de curand vom avea o colaborare / asociere mai mare cu baptisti, lucru pe care il vad absolut necesar.

Conform acestui document, s-a deschis in Hamburg o scoala de misiune, cu 24 de frati insrisi la cursuri. Sunt acceptati acolo frati pe care Dumnezeu i-a inzestrat cu darul de a fi martori pentru El. Sunt de asemenea sustinuti cu tarie de adunarile din care fac parte si au dat dovada de sarguinta in inaintarea imparatiei lui Dumnezeu. Probabil au o minte deschisa, sunt dedicati in totalitate Domnului si Il servesc cu bucurie. Au rugamintea ca daca si noi avem astfel de frati in mijlocul nostrum, sa ii recomandam. Ei vor acoperi cheltuielile pentru scoala, masa si cazare. Programa scolara cuprinde religie, limba germana si engleza, compunere, matemetica, literature, geometrie, istoria bisericii, geografie, exegeza (sistematizare), etc… Studentii vor fi acolo pe o perioada de la sase luni la un an. Apoi vor fi trimisi in toate directiile, unde va fi nevoie. Cei mai multi student au fost déjà numiti de adunarile lor. Au nevoie de asemenea de support financiar de la scoala, pe cat posibil. Intretinerea scolii presupune costuri mari din partea studentilor. In ciuda unei economii foarte bune de intretinere, se ajung la costuri de trei „Taleri” (moneda) pe saptamana.

Dragi frati, as vrea sa le scriu fratilor din New Danzig, dar nu stiu cui sa ma adresez sau cine va raspunde. Daca se poate, va rog sa directionati aceasta scrisoare catre ei.

Dupa cum vedeti din scrisoarea precedenta, fratele Unger a corespondat cu fratietatea din Hamburg. Prin urmare au devenit familiari cu situatia noastra si au fost constienti ca nu exista nici o congregatie existenta (organizata) in acest loc. In 1866 Abraham Unger a propus catorva frati sa scrie celor din Hamburg si sa ceara un invatator care sa ne ajute (asiste) la organizarea unei adunari. Urmatorii opt frati au semnat pentru acest lucru: Abraham Unger, Kornelius Unger, Heinrich Epp, Kornelius Fast, Johann Neufeld, Johann Loewen si Hermann Borm. Acesti frati au dorit ca adunarea sa se bazeze pe un fundament bine organizat, ceea ce pana acum nu s-a realizat. Am trimis cererea la Hamburg de urgent si in primavara anului 1866 am primit vesti de la ei. Adunarea din Hamburg {130} avea déjà o misiune in Turcia. S-a stabilit ca fratele August Leibig sa calatoreasca acolo si de asemenea, va veni sa ne viziteze in primavara. Ce a gasit aici? Distrugere si competitive. Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii, ceea ce ne lipsea noua.

Duminica a avut o predica serioasa cu invitatie la sfarsit, dupa care s-a stabilit sa urmeze o adunare a membrilor. Fratele Leibig a fost numit presedinte. A cerut secretarei sa cronometreze intalnirea, lucru total nou pentru noi. Presedintele ne-a dat indicatii bune intrebandu-ne care ar fi scopul / folosul unei intalniri administrative daca nu a fost tinut nici un raport. Multor frati li s-a parut un lucru normal si in consecinta am inceput sa facem lucrul acesta. Fratii care erau cei mai inzestrati cu darul vorbirii au fost cei mai activi. Inainte ca o persoana sa termine de vorbit, un altul incepea si toata lumea a ramas asezata. Presedintele a intrerupt discutia cu urmatoarea afirmatie: „Fratilor, nu asa trebuie sa fie cu copiii lui Dumnezeu. Dumnezeu este unul al ordinii. Fiecare persoana care are de spus ceva, trebuie sa se ridice de la locul lui si sa se adreseze adunarii, unul dupa altul. Fiecaruia i se permite sa intervina de 3 ori pe marginea unui subiect, astfel fiecare frate va avea posibilitatea sa vorbeasca. Acest lucru permite ca opiniile si gandurile intregii adunari sa fie auzite.” Afirmatia aceasta a adus lumina. Fratilor care doreau sa vorbeasca tot timpul si care doreau sa isi impuna opiniile nu le-a placut aceasta sugestie.

Munca fratelui Leibig in mijlocul nostru nu a fost pentru mult timp. Era in mijlocul nostru doar de 2 saptamani cand autoritatile au aflat ca el incerca sa uneasca pe toti copiii lui Dumnezeu ce erau imprastiati. Raportul venit de la Cortita prevedea ca fratele sa fie luat in custodie si sa fie arestat de catre organele judecatoresti din Cortita. A fost luat si dus la centrul guvernului din Jekaterinoslav, apoi la Odesa si in final expulzat. Din nou eram lipsiti de ajutor, desi am fost foarte binecuvantati prin prezenta sa.

Dar Dumnezeu nu duce lipsa de resurse. Prin minunata Sa calauzire, Fratele Karl Benzin impreuna cu familia s-au mutat in mijlocul nostru in primavara anului 1868, veniti de la adunarea din Dirschau, Germania. Fratele era familiar cu structura bisericii, deoarece activase ca diacon in adunarea sa. A fost in masura sa ne ofere un ajutor substantial in cel mai crucial moment.

La intalnirea din 10 iulie 1868 in Einlage, unde fratele Benzin a fost numit presedinte, au fost luate urmatoarele hotarari:

Adunarea nostra se va numi „Adunarea din Einlage.”

In afara de aceasta adunare in Einlage, mai existau si alte adunari in Markusland, {131} Chernoglas si altele.

Membrii slujitori din adunare, cum ar fi batranii, invatatorii si diaconii, toti cei care trebuiau alesi, au fost numiti in functie. Obligatiile batranilor erau: botezul, cina, nuntile, sfatuirea si consilierea (alinarea, mangaierea), sa tina registrele adunarii si sa se ocupe de orice lucrari scrise sau corespondenta necesara. Pentru aceasta ar avea nevoie de stampila bisericii. Astfel, mai multe subiecte au fost discutate pe rand si finalizate; dar nu sunt toate enumerate aici.

O alta adunare a membrilor bisericii a fost stabilita pe 14 iulie, avand ca presedinte din nou pe Karl Benzin. In deschiderea intalnirii, a intrebat daca toata lumea a ramas de acord cu hotararile luate la intalnirea precedenta. „DA-ul” a fost aratat printr-o ridicare de mana. Karl Benzin a trecut la urmatorul subiect, si anume la faptul ca adunarea ar trebui sa aleaga un prezbiter (batran) in aceea

Intalnirea a inceput la ora 2 dupa-amiaza. Dupa o cantare (imn) si rugaciune, presedintele a intrebat daca alegerea va fi validata prin vot majoritar, si aceasta fiind acceptata in unanimitate. Karl Benzin si fratele prezbiter Wieler au mers intr-o anexa pentru a numara voturile. Potrivit majoratatii, alegerile au fot castigate de Abraham Unger, care a primit 21 de voturi. Aron Lepp a avut 9 voturi, Peter Friesen a avut 5, si ceilalti au avut mai putine voturi. Adunarea avea acuma un prezbiter si invatatori.

Lucrurile ar fi trebuit sa se desfasoare in conformitate cu Scripturile, dar din cauza diferitelor interpretari existente intre membri, Cuvantul lui Dumnezeu era adeseori inteles variat si in mod individual.

Situatia nu era inca calma si linistita, lasand multe de dorit. Dar Domnul care a inceput aceasta lucrare stia cum sa o continue. In anul 1869 Fratele Oneken a venit din Frankfurt in Rusia in vizita la fratii sai cu care era foarte implicat in Old Danzig. Cu aceasta ocazie, a dorit sa ne ajute si sa creeze unitate intre fratii care predicau Cuvantul. Din moment ce fratele Lepp renuntase la pozitia sa temporara pe perioada sederii fratelui Oneken, adunarea a fost nevoita sa aleaga din nou un invatator. Fratele Lepp a fost ales inca odata. In Octombrie 1869, serviciul (o adunare) a fost tinut in casa lui Abraham unger in localitatea Einlage. Aici, fratele Oneken l-a ordinat pe Abraham Unger ca prezbiter sip e Aron Lepp, Karl Benzin si alti doi frati ca si diaconi. Din pacate, fratele Oneken a putut sa ramana cu noi doar 10 zile {132}. Unii frati ar fi dorit ca el sa ramana mai mult in mijlocul nostrum, dar pentru ca iarna era aproape iar calatoria de intoarcere se facea pe apa si cu diligenta, fara alti pasageri, plecarea lui a fost in graba.

Adunarea a fost pe cont propriu si a muncit din greu. In 1870 prezbiterul adunarii a primit o noua misiune (sarcina), si anume sa mearga la Old Danzig sa indeplineasca asa numita „chemare Macedoniana.” Din cand in cand aveam partasie cu ei, si erau bucurosi s ail vada pe Abraham Unger in mijlocul lor. Practic, in scurt timp au ajuns sa fie una in inimi si spirit.

In a doua zi de Rusalii, adunarea a hotarat sa tina un botez, iar fratele unger a fost rugat sa oficieze acest act. A pasit in apa si a botezat 53 de suflete, printre care si doi rusi. Sora din Rusia a fost crescuta intr-o casa din Germania. Fratele rus s-a grabit sa intre in apa, zicand: „Cine ma va boteza daca tu nu o vei face?” Unui frate I s-a facut mila si i-a spus, „Intra in apa.” Zis si facut. Si-a aruncat „tschumarka” si s-a indreptat inspre pastor.

Dintr-o data, Fratele Unger l-a vazut pe fratele rus stand in fata lui, si nu prea stia ce sa faca. Stia ca este un frate credincios, dar de asemenea stia ca este membru in Biserica Ortodoxa. Pe de alta parte, erau prezenti multi spectatori (martori) rusi. Abraham Unger s-a increzut in mana lui Dumnezeu si l-a botezat pe rus.

Imediat dupa botez, fratii au mers acasa. In cazul in care ar fi fost prinsi si intemnitati, doreau sa mai fie cu familiile lor pentru putin timp. Dar planurile lui Dumnezeu sunt necunoscute. Desi „Odessa Zeitung” a raportat ca Abraham Unger botezase doi rusi, nu s-a intamplat nimic dupa acest eveniment. Toata gloria sa fie a lui Dumnezeu. Amin.

Acesta a fost inceputul Bisericii Baptiste Ruse sau Adunarii Baptiste din provincia Jekaterinoslav. (In urma cu 8 ani Gerhard Weilder a botezat un rus din Volovkaia, care fiind persecutat, a fugit in Turcia. Ulterior, a fost excomunicat si nu se mai stie nimic de roadele activitatii sale.

Au existat diferite puncte de vedere in adunarea noastra. Un punct in care apareau diferente era faptul ca fratele Oneken era Baptist si toti cei botezati de el erau baptisti de asemenea. Ca urmare, conducatorul nostru, invatatorii si diaconii trebuiau sa fie baptisti. Lucrul acesta i-a pus pe ganduri pe mai multi si au fost ingrijorati{133}. De asemenea, s-a discutat problema serviciului militar si faptul ca am avut Cina impreuna cu baptistii. Un alt subiect discutat a fost fumatul. Baptistii nu interziceau lucrul acesta la fel de vehement cum o faceam noi; in mod ocazional Fratele Oneken fuma cand era cu noi. Cativa frati au incercat sa il intreaca, fapt care nu a ajutat la mentinerea pacii.

Toate acestea au avut ca rezultat dorinta mai multor frati de a se desprinde complet de baptisti. Fratele Lepp a sprijinit aceasta dorinta. Cativa frati s-au temut ca prin asocierea noastra cu baptistii, am fi pierdut privilegiile noastre menonite. Fratele Unger, pe de alta parte, credea ca putem merge impreuna fara a puna in pericol privilegiile noastre. Lucrul acesta a dus la discutii legate de serviciul militar, fapt acceptat de baptisti. In conceptia unora, serviciul militar era ceva gresit, altii erau de parere ca atunci cand situatia o cere, trebuie sa se supuna autoritatii guvernamentale. Aceasta discutie a generat pareri pro si contra.

In acelasi timp, fratele Leibig, care venise din Turcia sa ne viziteze, a venit cu propunerea de a avea doua comunitati separate, dar pastrand legatura frateasca si luand impreuna Cina Domnului. Aron Lepp si Fratii au fost de acord cu aceasta sugestie, astfel ca dezbaterea s-a incheiat. Lucrul acesta a fost un pas important in pastrarea pacii in adunare, si pentru asta ii multumim lui Dumnezeu si fratelui Leibig. Cei care nu se bucurau de privilegiile menonite, erau considerati baptisti.

Adunarea a hotarat ca fumatul sa fie inacceptabil, iar fratele Lepp a fost de parere ca excluderea era necesara in astfel de situatii. Fratelui Unger i s-a parut aceasta decizie prea aspra. Fratele Lepp a ramas la convingerile sale. S-a hotarat ca cei 10-12 frati care fumau sa nu mai fie priviti ca membri ai adunarii. Aceasta a fost o decizie nefericita, din cauza ca cei vizati era persoane foarte respectate si inzestrate. In plus, acest fapt a atrast un protest din partea celor din afara. Si astfel, adunarea ducea batalii, una dupa alta.

De indata ce o batalie se termina, urmatoarea aparea la usa. Fratii care predicau Cuvantul aveau puncte de vedere foarte diferite in ceea ce priveste doctrina, asa incat se parea ca adunarea este obligata sa se separe.

O intalnire a membrilor a fost stabilita pe data de 6 ianuarie 1871, pentru a se hotari ce urmeaza a fi facut. Aron Lepp {134} a sugerat ca fratele Leibig sa fie rugat sa ne viziteze, el fiind slujitor in adunarea baptista din Dobrusca, Romania. Membrii au fost de acord cu aceasta propunere. Domnul, care cerceteaza si calauzeste inimile oamenilor, asemenea unui parau, a pus in inima fratelui Leibig dorinta de a ne mai vizita inca o data. Intre timp, Baptistii au fost recunoscuti (au primit statut legal) pe perioada 1867 – 1871.

Fratele Leibig impreuna cu sotia si copiii sai, au ajuns in Andreasfeld in iunie 1871. Au locuit intr-o casuta pe proprietatea lui Peter Froese. A gasit adunarea de aici intr-o stare deplorabila: unii se bazau pe o interpretare, altii sustineau alta, era mult de lucru pentru a linisti si a uni spiritele. A vorbit putin, dar in partasia lui personala cu Dumnezeu prin rugaciune, ii cerea Domnului sa inmoaie inimile fratilor. A avut grija sa evite formarea de partied. In curand am vazut ca Domnul era cu el si avea succes in realizarea unitatii intre partied. Dumnezeu ii dadea intelepciune. Grupul care era cel mai apropiat de el, era de asemenea si cel mai aspru pedepsit, fara a da dovada de nici un favoritism. A adus mult imbunatatiri. A introdus timpul de rugaciune care sa preceada servicul de inchinare de dimineata, adunarile cu membrii bisericii, si scrierea proceselor verbale ale acestor intalniri. De asemenea, a fost de parere ca o scoala de misiune ar fi un lucru bun. Ulterior, fratele Lepp a participat la o scoala de misiune in Odessa. In august, Leibig a inceput Scoala Duminicala si a facut alte lucrari minunate care nu sunt mentionate in acest document. Anul a trecut prea repede, si fratele Leibig a trebuit sa se intoarca pe campul lui de lucrare in Turcia. (Romania era parte integranta a Turciei pe vremea respectiva.

In ceea ce priveste starea generala a adunarii si a invatatorilor, fratele Leibig a facut mult bine printre ei, si erau pe drumul cel bun al unitatii. S-a organizat o lucrare de misiune a predicatorilor pentru ca fiecare sa stie cand si unde urma sa slujeasca. Pastorii baptisti luau de asemenea parte la aceasta misiune.

In anul 1872 Eduard Leppky a venit din Prusia, iar in 1873 Wilhelm Schulz a venit din Germania. Fratele Schultz a fost trimis in regiunea Don River. Din moment ce avea darul vorbirii si vorbea in mod liber la adunari, fratii pastori locali au aflat despre el si l-au intrebat cine i-a dat autoritatea si permisiunea sa vorbeasca. A raspuns ca Regele regilor i-a dat aceasta imputernicire , sa mearga in toata lumea si sa predice evanghelia. Lucrul acesta a starnit discutii intre pastori, astfel ca au ridicat acuzatii impotriva lui in fata autoritatilor. A fost arestat si adus la Andreasfeld, pazit de gardieni {135}, dupa care a fost expulzat.

In anul 1875 Eduard Leppky a preluat campul lui de misiune. In acest timp, fratele Leppky a ajuns la o noua convingere (incredintare). A acceptat marturisirea de credinta a menonitilor si o predica / invata in aceasta regiune. A fost bine primit si a vorbea cu putere. Dar asa cum s-a intamplat de multe ori in trecut, satan a fost in stare sa conduca un suflet in directia gresita. Leppky era foarte stimat. Tot ce spunea era acceptat ca venit din cer. Dumnezeu a ingaduit sa urmeze o doctrina falsa. A inceput sa predice faptul ca doar cei care nu se ating de sabie vor fi mantuiti. Conform acestei invataturi, doar menonitii puteau fi salvati. Si cu aceasta afirmatie a intrat in conflict cu intreaga fratietate. In ciuda acestui lucru, continua sa vorbeasca aici si de asemenea in Molotschna, fiind plin de zel sa strice tot ce facuse August Leibig pana atunci.

In plus, dupa o perioada de 14 ani de slujire ca si prezbiter, Abraham Unger a demisionat din functia sa in 1876, datorita situatiei economice precare. In locul acestuia, adunare l-a ales pe Aron Lepp. Din moment ca fratele Leppky pusese bazele, fratele Lepp a considerat ca acum era timpul potrivit sa se desparta de Baptisti in ceea ce priveste comemorarea Cinei Domnului. S-a tinut o adunare cu toti membrii pentru a discuta punctul de vedere al fratelui Leppky.

Dar caile omului nu sunt intotdeauna caile Domnului. Separea (despartirea) nu a avut loc si totul a ramas ca inainte. Eduard Leppky a inceput sa scrie unele scrisori care prejudiciau conducerea bisericii. Inca o data s-a creat o separare intre membri. Au fost demascate si scoase in evidenta o serie de aspecte negative despre baptisti. Odata, fratelui Leibig nu I s-a permis sa ia cina deoarece era Baptist, si ca urmare, a incetat sa mai vina la intalniri.

Majoritatea membrilor erau de partea lui Eduard Leppky, iar Aron Lepp sustinea acest lucru. Fratele Unger si alti cativa frati erau de alta parere. Pe masura ce se apropia Conferinta Generala din Rueckenau, Moloschna din 1877, discutia pe aceasta tema s-a amanat pana la momentul in care se putea lua o decizie. Conferinta s-a desfasurat si au fost multi participanti. Unul din punctele importante la aceasta conferinta a fost discutare punctului de vedere a lui Leppky. Opiniiile au fost exprimate intr-o maniera ordonata, oamenii vorbind unul dupa altul. Dar nu s-a ajuns la nici un consens (decizie finala). In timpul discutiei, cativa frati se rugau in taina „Doamne, arata-ne tu calea” {136} La acel moment Johann Siemens s-a ridicat si a pus urmatoarea intrebare: „Ar fi de acord fratietatea sa amane momentul deciziei cu un an, pentru a vedea daca Domnul are ceva de spus in privinta aceasta?” Propunerea a fost acceptata. Unii frati si-au exprimat dorinta in mod privat ca acest subiect sa nu mai fie discutat si ca va ramane asa pentru totdeauna (pana in ziua invierii). Nu a mai fost abordat si discutat la nici o conferinta ulterioara.

La intalnirea generala a membrilor din data de 27 decembrie 1879, cel mai important subiect pe ordinea de zi a fost legat de casatoria copiilor nostril, care desi nu erau inca membri ai unei biserici, doreau sa fie casatoriti. Problema / intrebarea care trebuia rezolvata era: „Ce facem in situatia aceasta? Va trebui sa cerem aprobarea vechii biserici pentru a oficia casatoria? Dorim sa ii casatorim in adunarea noastra?” Multora li s-a parut aceasta problema de neinteles si fara solutie. Unii au facut comentarii de genul: „De ce sa fim preocupati de cei care sunt in afara?” Altii au raspuns „Ei sunt copiii nostri si suntem responsabili pentru bunastarea lor.” Primii au raspuns „Lasa sa mearga la biserica”. Cei din urma au raspuns: „Dar daca copiii nu sunt de aceeasi parere si nu pot veni la noi sa discute, pentru ca nu sunt convertiti?”

Abraham Unger a venit cu o propunere: adunarea ar trebui sa aiba o regula in privinta copiilor membrilor, care nu sunt botezati si care nu apartin niciunei adunari, dar doresc sa fie casatoriti, lor li se cerea sa vina personal in fata adunarii si sa ceara adunarii sa fie casatoriti acolo, si sa semneze cererea lor. Pe deasupra, ei promiteau ca vor frecventa serviciile bisericii si ca isi vor trai viata intr-un mod modesc si cinstit. Aceasta sugestie a fost pe placul adunarii. Propunerea a fost supusa la vot si acceptata in unanimitate.

Desi guvernul avea cunostinta de adunarea noastra, au continuat sa trimita un inalt official de la Ministerul din St. Petersburg in 1873, pentru a se infiltra printre menonitii din sudul Rusiei si a aduna informatii cu scopul intocmirii unui raport. De asemenea, a vizitat noua adunare a fratilor menoniti pentru a afla motivul separarii lor de Biserica Menonita initiala. Era interesat sa afle ce legatura exista intre noi si baptisti. Toti invatatorii si prezibiterii din Bisericile Fratilor Menoniti, inclusiv cea din Molotschna, s-au adunat pentru a intocmi un document (declaratie) adresat autoritatilor, document care sa cuprinda diferentele dintre bisercile mentionate mai sus. Veridicitatea datelor (acuratetea documentului) a fost verificata de intreaga adunare {137}. Declaratia impreuna cu Marturisirea de credinta au fost trimise la Minister. Conferinta fratilor menoniti de asemenea a hotarat sa tipareasca si sa publice aceste documente , lucru care nu s-a intamplat decat in anul 1876. Deoarece declaratiile cu marturisirea de credinta veneau intr-un moment in care o separare de Baptisti era luata in calcul, multi frati nu doreau aderarea la aceasta marturisire. Erau de parere ca nu este necesara si in mod ocazional era respinsa. Cu toate acestea, unii frati o pretuiau.

Asa cum a fost mentionat, baptistii germani din Rusia au fost recunoscuti in mod oficial iar guvernul a devenit interesant sa stie cati membri erau si unde locuiau. In anul 1878 Ministerul a trimis o cerere oficiala la biroul din Cortita prin care se cerea un numar exact al Baptistilor ce locuiaun in zona respectiva. In numarul total de baptisti am fost inclusi si noi, cei care ne-am despartit de adunarea Menonita. Johann Friesen, Abraham Unger si Jakob Koslowsky au aflat despre lucrul acesta si au cerut explicatii presedintelui de district. Ei au sugerat ca noi sa trimitem o petitie prin care sa revocam/anulam cererea lor. Adunarea s-a intalnit si au hotarat ca Abraham Unger si Aron Lepp sa cerceteze problema in continuare si sa vada daca noi mai putem sa ramanem Menoniti. Fratii si-au dat toata osteneala, au calatorit mult si cu multe sacrificii, si in final au gasit informatii. Era necesar ca sa trimitem marturisirea de credinta guvernului, scrisa atat in limba rusa cat si in germana. Faptul acesta a fost aprobat de adunare. Dar intrebarea era ce frati isi luau aceasta responsabilitate pe umeri?

Sarcina a cazut pe umerii invatatorului din Halbstadt, Johann Wieler. Fratele Wieler a predat documentul lui Peter Friesen, care era profesor de limba rusa. Astfel, o formulare / expunere clara a Marturiei de credinta si de asemenea o anexa (care intial a fost data la o parte de unii) au fost scrise si trimise Ministerului pentru a doua oara, prin care se arata in ce masura suntem de acord cu Menonitii si in ce masura suntem de acord cu Baptistii. Datorita anexei, am reusit sa ne pastram statutul de Menoniti in fata autoritatilor rusesti. Dupa un timp, biroul zonal din Cortita a primit un document prin care atat noi, cat si cei nascuti menoniti eram acceptati si recunoscuti ca si menoniti. Si astfel, dusmanul a fost facut de rusine din nou. In aceasta privinta, Adunarea din Molotschna a lucrat cu mai multa intelepciune, declarand ca nu sunt baptisti. (Adunarea fratilor menoniti din Molotschna a fost foarte independenta de la inceput, si prin urmare a existat tot mai putina influenta venita din partea Baptistilor) {138}

Ca urmare a acestor evenimente, ceea ce s-a intamplat intre membri cat si intre lideri a fost foarte clar. „Dar toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce sunt chemati dupa voia lui Dumnezeu.”

Abraham Unger s-a imbolnavit pe 19 februarie 188. A facut aprindere de plamani, iar viata lui se apropia de sfarsit. Fratii si surorile l-au vizitat des. De asemenea, fratele Lepp a fost indurerat de boala sa, desi in trecut au existat unele confruntari ce au slabit dragostea dintre Abraham Unger si fratele Lepp, cand acestia erau foarte fermi in convingerile lor. In ciuda acestui lucru, ultimele ore petrecute impreuna au fost partasia spirituala cea mai intensa si adanca.

Viata lui era pe sfarsite. Desi uneori se parea ca starea sanatatii lui se imbunatateste, cel putin asa credea el, Dumnezeu avea alte planuri cu viata lui. Pe parcursul ultimei sale nopti, in data de 11 martie la ora 8, era constient ca urma sa moara. Un frate care a venit de departe si a stat pe timpul noptii cu fratele Abraham Unger, relata ca noaptea respectiva nu I s-a parut asa de lunga. Fratele Unger a dorit sa isi ia ramas bun de la toti lucratorii sai. Fiul lui cel mai mare, precum si persoana din conducere, le-a permis celor 16 barbati sa intre in camera, toti deodata. Fratele Unger le-a adresat fiecaruia cateva cuvinte, cerandu-le iertare acolo unde a gresit, pentru ca acum urma sa plece. Rusii au plans, in timp ce ii stangeau si sarutau mainile.

Apoi si-a luat ramas bun de la copiii sai, care au intrat in camera, rand pe rand. David, mezinul, care era la liceul (Zentralschule) din Cortita, a venit si el acasa. Si-a luat ramas bun cu aceste cuvinte „David, fiul meu cel drag, mi-am pus sperantele in tine, dar nu voi fi prezent sa te vad la terminarea scolii.” Aceasta se intampla la ora 11 seara. Era sleit de puteri. A fost foarte lucid in vorbire, iar acum dorea sa doarma.

La miezul noptii situatia s-a intunecat. Se parea ca era stors de orice putere. Stia ca Dumnezeu si-a dus la capat lucrarea de mantuire, dar se simtea nevrednic si credea ca a facut asa de putin pentru Domnul. A devenit foarte nelinistit in patul sau. Dupa o ora de intunecime (nesiguranta) a cerut norei sale, Louise, sa-I citeasca din evanghelia lui Ioan, capitolul 10 {139}. Ea a citit: „Nimeni nu ii poate smulge din mana Tatalui”. El a raspuns: „Nimeni, deci trebuie sa cred lucrul acesta.” S-a linistit pe deplin si a ramas asa pana la sfarsit. Se parea ca plecarea sa intarsia. Pe 12 martie 1880, la ora 9 dimineata, a plecat dintre noi.

Serviciul de inmormantare s-a tinut pe data de 16 martie 1880. Cladirea scolii din Einlage a fost plina la capacitate. Johann Siemens din Andreasfeld a predicat la inmormatare, relatand evenimente din viata sa. Pe sicriu, copiii sai au scris cu litere aurii urmatorul verset din Biblie: „Am pazit credinta; de acum ma asteapta cununa neprihanirii.” Cimitirul era plin de oameni, veniti acolo inainte de sosirea cortegiului funerar. Multi locuitori din sat au dorit sa il vada inca o data. Fata lui nu era schimbata. Chiar si in sicriu avea un aer de invingator, si dupa moartea sa a fost onorat ca sun invingator. Multi din adunarea sa au ajuns la concluzia ca nazuintele (credinta) pentru care Abraham Unger a luptat, erau cele corecte. Scumpul nostru frate Lepp si-a schimbat parerea despre partasia cu baptistii, fapt pe care l-a recunoscut.

La una dintre intalniri, cu ocazia aniversarii inceputurilor lucrarii din Molotschna, pe 6 ianuarie 1885, fratele Lepp a recunoscut in fata tuturor schimbarea perspective sale, dorindu-si ca multe lucruri sa nu se fi intamplat. Dar totul era in trecut. Si cine nu ar fi dorit sa il ierte? Cu totii gresim, dar la final vom ajunge biruitori in cer. „Cei intelepti vor straluci ca stralucirea cerului si cei ce vor invata pe multi sa umble in neprihanire vor staluci ca stelele, in veac si in veci de veci (Daniel 12:3).

Acum as dori sa inchei scurta mea prezentare privind viata si lucrarea primului prezbiter din Biserica fratilor menoniti din Einlage, Abraham Unger, alaturi de care am impartasit si am experimentat multe evenimente descrise mai sus. Cred ca am dus la indeplinire ultima mea sarcina din viata aceasta, deoarece zilele mele sunt numerate.

Heinrich Epp {140}

 

NOTES

Froehliche Richtung

sau miscarea exuberanta

Toate pasajele biblice sunt luate din Sfanta Scriptura, New International Version (1978).

Ken Redding este fost activist la Centrul de Studii al miscarii Menonite din Winnipeg, Manitoba.

Ida Toews a fost profesoara la o scoala publica din Winnipeg, acum pensionara.

 

5 comentarii

  1. Am cunoscut pe fratii menoniti din Romania in primavara acestui an, 2008. Marturisesc ca au o traire plina de dragoste, cautand sa traiasca corect in aceacta lume, dupa invataturile Domnului Isus Hristos. Un crestin adevarat nu cauta sa isi justifice o traire care nu este corespunzatoare Scripturii, dandu-si invatatori dupa poftele lor ci va muri impreuna cu Hristos, va locui impreuna cu credinciosii care dupa o moarte in Hristos, traiesc acum inviati impreuna cu El la o Viata Noua! Sunt niste oameni foarte harnici si priceputi, isi educa copii in invatatura Bibliei nu in cea a calculatorului si a televizorului. Sotiile si fetele lor sunt foarte bune gospodine, muncind acasa, tranformand banii adusi de sot in hrana si imbracaminte pentru copiii lor si pentru cei nevoiasi, sunt supuse sotilor lor care la randul lor le dovedesc dragoste. Femeile si fetele poarta permanent un batic alb pe cap si au rochii destul de lungi care acopera corpul fara sa ii scoata in evidenta formele, traind astfel o viata dedicata sotilor lor si nu atragand atentia altor barbati. Eu ii iubesc pentru ca Domnul ii iubeste! Din aceasta cauza ei sunt fratii mei. Domnul sa ne intareasca tot mai mult ca sa traim pentru El in aceasta viata, intr-un mod simplu, crezand invatatura lui Isus si fara sa o strambam asa cum au multi obiceiul. M-as bucura sa vorbesc cu cei interesati despre menoniti, pentru diferite intrebari pe care cititorul le poate avea. Adresa mea este nicu510@gmail.com. Scrie-mi si te voi contacta. Fii binecuvantat !!!

    Apreciază

    Răspunde

  2. Sincer si eu am avut putine legaturi cu menoniti din romania si mi-au placut in anumite privinte,ma bucur ca nu pun accent pe exterior ci pe interior si asa ar trebui sa faca toti cei ce spun ca sunt crestini altfel vor pieri….si nu cred ca tine de culoarea religioasa sa fi crestin(asa cum spunea cineva mai sus femeile se imbraca cuviincios asta am vazut si eu si sincer si eu ma port asa permanent chiar daca uneori nu e usor stiu ca Domnul imi da putere in orice zi).Domnul sa ne ajute sa Ii slujim Lui dintr-o inima curata si sincera!!!

    Apreciază

    Răspunde

  3. Taby, Cred cä putin te contrazici.Partea exterioarä nu e intr-adevär partea primordialä dar face parte din intreg….
    Concluzia mea:fiecare credincioasä sä se imbrace cuvincios asa cum scrie si in Cuvänt…
    si sä umble ,in toate, cäläuzite de Duhul Adevärului slujind Domnului Jeshua Hamashia dintr-o inimä curatä si sincerä…
    „A singurului Dumnezeu intelept fie gloria,prin Iesus Christos,pentru totdeauna.AMIN”
    Rom.16:27(tr.F.)

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s